Vassa și noaptea, de Sarah Porter [recenzie]

Wed, 21 Jun 2017 15:24:22 +0000

Când eram mică, îmi imaginam că genul mystery, pe care-l tot vedeam menționat în engleză, se referea la cărți misterioase și magice, cu lumi întunecate în care creaturi neobișnuite pândesc la fiecare pas. Cât de mare mi-a fost dezamăgirea când, căutând poveștile astea extraordiare, am aflat că mystery se referea la romane polițiste, iar misterul magic pe care mi-l doream atât de mult nu avea niciun nume și era, deci, de negăsit.

„Vassa și noaptea” de Sarah Porter face parte din acel gen de mister magic, cu personaje stranii și evenimente ciudate, pe care mi-l doream atât de mult atunci (și pe care vreau să-l citesc și acum). În Brooklyn, nopțile se tot lungesc și minutele se scurg greoi, până când toți știu (dar nimeni nu poate demonstra) că trăiești în câteva ore cât pentru un weekend întreg. Iar noaptea toate magazinele se închid, în afară de ciudatul BY’s, care saltă pe picioare de găină și se tot învârte până-i cânți ca să se oprească. Iar în jurul magazinului sunt țepușe în care stau înfipte capetele celor care au îndrăznit să fure…

Vassa e o fată de 16 ani care trăiește cu aproximativ-surorile ei, Chelsea și Steph, și cu mama lor, pentru că mama Vassei a murit în urmă cu câțiva ani, iar tatăl le-a părăsit definitiv. Tot ce i-a mai rămas de la mama ei e o păpușă vie și cleptomană, despre care n-are voie să-i vorbească nimănui.

Povestea e o reinterpretare în lumea de azi a unui basm rusesc, Vasilisa cea frumoasă – pe care recunosc că nu-l știu decât după rezumatul citit acum 2 minute pe Wikipedia – și reușește să îmbine excelent atmosfera de poveste și nebuniile din basme cu psihologia unor oameni care trăiesc, totuși, în secolul XXI.

Pe de o parte, ai basmul: tânăra orfană locuiește cu mama și cele două surori vitrege mai mari. Într-o noapte îngrozitor de lungă, casa se cufundă în beznă, iar Vassa e trimisă după lumină de o soră care n-o are la inimă și căreia nu i-ar părea foarte rău dacă Vassa ar rămâne fără cap. În mod nesurprinzător, calea mezinei se intersectează cu cea a unei vrăjitoare bătrâne care o pune să treacă prin tot felul de probe imposibile pentru a-și păstra viața.

Pe de altă parte, Vassa e o adolescentă capabilă să facă pe țanțoșa și să-i răspundă de sus vrăjitoarei bătrâne care deține magazinul BY’s (poate și pentru că femeia omoară oameni, ceea ce e de natură să-ți distrugă respectul pentru ea). Nu e naivă și nici preș în fața surorilor mai mari, cum par uneori eroinele harnice ale basmelor, ci e curajoasă, are spirit de luptă și un dram de depresie care o face să-și pună viața în pericol la cererea surorii vitrege, în ideea că moartea ei o să fie un chin și o tragedie pentru toți cei din jur, care vor regreta modul în care au tratat-o. Nu e o fantezie pe cât de rară s-ar crede.

Atmosfera e excelentă – magazinul non-stop care dansează pe picioare de găină și e luminat cu neoane portocalii are cumva logică într-o lume modernă, în care tehnologia ajunge să semene cu magia. Iar nepăsarea generală a autorităților față de seria de crime (doar decapitații sunt hoți, nu?) e și ea surprinzător de realistă. Ușor de citit, curge bine pe sub ochi, pe alocuri imprevizibilă, per ansamblu foarte distractivă. Iar traducerea nu lasă să se piardă prea mult (chit că sunt niște linii de dialog plasate dubios, dar mă rog).

Am citit-o de pe o zi pe alta și o recomand cu căldură.

Jonathan Strange & Mr Norrell [Recomand! Recomand! Recomand!]

Wed, 26 Mar 2014 21:20:56 +0000

Jonathan Strange & Mr Norrell e o carte magică. Să vă explic: autoarea a primit un avans de un milion de lire sterline ca să o termine, deși nu mai publicase niciodată nimic. Editura Bloomsbury a tipărit 250.000 de exemplare cartonate din prima, pentru că știa că o să se vândă. Și s-a vândut! A început să fie tradusă în 17 limbi chiar înainte să fie publicată în engleză. A luat o tonă de premii. Și parcă n-ar fi suficient că a avut un succes înfricoșător încă înainte să se nască așa cum ar trebui și după, nu e o carte hiper-cunoscută. Zău, spun de „Jonathan Strange & Mr Norrell” și parcă aș vorbi de ceva piese de teatru obscure de acum câteva sute de ani.

Dacă n-aș presupune că Dumnezeu s-a trezit într-o dimineață și a aruncat toate resturile de noroc pe Susanna Clarke, aș zice că autoarea e desigur un spiriduș, că altă explicație nu e.

Am aflat azi că BBC-ul o s-o transforme într-o serie TV care o să fie difuzată anul ăsta. Acuma, nu vreau să mă bag la presupuneri gen „O să fie următorul Game of Thrones”, dar…

Cartea asta e absolut perfectă. E scrisă în stil Edwardian-Victorian – pentru cei care habar n-au ce vreau să zic cu asta, ideea e că seamănă cu Jane Austen, Charles Dickens, surorile Bronte și alte persoane care descriau o lume cu domnițe, gentilomi, maniere alese etc. Are până și ilustrații alb-negru în stilul romanelor de atunci. Doar că e scrisă în 2004.

E ca un roman venit dintr-o lume paralelă, în care dintotdeauna în Anglia au existat magicieni și magie. În Scoția cu atât mai mult, încât e condusă de Regele Corb, care evident că are mai multe regate, printre care unele și pe alte tărâmuri decât cel material. Are o alură de roman de epocă, cu notițele de subsol aferente care fac referiri către tot felul de evenimente și date din celălalt univers încât până la urmă ești aproape sigur că într-adevăr a existat o lungă istorie a magiei engleze.

Acțiunea umple 857 de pagini în ediția românească, așa că n-o s-o descriu în detaliu. Are părți romantice (nu cu dragoste și cu… ok, bine, și cu dragoste, dar mă refer în special la Romantism), părți gotice, aerul unor basme integrate în viața de zi cu zi și genul de realism de secol 19 care numai magic nu e, dar care e folosit perfect pentru descrieri cu picioarele pe pământ ale elementelor fantastice. Și, bineînțeles, e plină de ironia reținută a unui adevărat britanic și de talentul deosebit de nu fi foarte impresionat, indiferent de circumstanțe.

E perioada războaielor napoleonice și a regelui Eduard, care e nebun. E perioada spiridușilor care străbat Anglia, a cluburilor în care se întâlnesc domnii, a discuțiilor teoretice nesfârșite și raționale. Jonathan Strange și d-l Norrell sunt evident doi magicieni care chiar practică magia și care sunt două persoane absolut excelent scrise. Norrell e un tip mai în vârstă, talentat, dar scorțos – „Vorbea rareori despre magie, iar cînd o făcea părea că ține o lecție de istorie, astfel că nimeni nu suporta să-l asculte.” Iar Jonathan Strange e un tânăr gentilom căruia logodnica îi reproșează că e un pierde-vară, astfel încât se hotărăște să se apuce de o profesie pentru a-i demonstra că poate fi serios.

Din păcate, nu reușesc s-o redau nici măcar în parte în recenzie. Trebuie citită ca să fie clar ce-i cu ea (bănuiesc că și asta face parte din magia cărții, de care vorbeam mai sus: faptul de a fi inexprimabilă).

În engleză are un farmec deosebit pentru că este o carte care radiază englezism, care te face să te simți domn sau doamnă și să-ți bei ceaiul de ora 5 după ce citești doar două pagini. (varianta ebook e aici; dacă o vreți pe hârtie în engleză, recomand călduros Book Depository, pentru că livrarea e gratuită și ajunge mai ieftină chiar și decât dacă o comandați din țară, dacă nu mă înșel)

Primele două paragrafe:

Some years ago there was in the city of York a society of magicians. They met upon the third Wednesday of every month and read each other long, dull papers upon the history of English magic.

They were gentleman-magicians, which is to say they had never harmed any one by magic – nor ever done any one the slightest good. In fact, to own the truth, not one of these magicians had ever cast the smallest spell, nor by magic caused one leaf to tremble upon a tree, made one mote of dust to alter its course or changed a single hair upon any one’s head. But, with this one minor reservation, they enjoyed a reputation as some of the wisest and most magical gentlemen in Yorkshire.

Dar, spre surprinderea mea, rămâne o carte excelentă și în română. Traducătoarea Mădălina-Monica Stancu e extraordinară – suficient de extraordinară ca să mă facă s-o transcriu de mână din volumul meu.

Fix aceleași două paragrafe:

Cu mai mulți ani în urmă exista în orașul York o societate a magicienilor. Se întruneau în a treia zi de miercuri a fiecărei luni și își citeau unii altora lucrări lungi și plictisitoare despre istoria magiei englezești.

Erau magicieni-gentilomi, cu alte cuvinte nu făcuseră niciodată vreun rău cuiva folosindu-se de magie – tot așa cum nu făcuseră nici cel mai mic bine. De fapt, ca să spunem adevărul adevărat, nici unul dintre acești magicieni nu făcuse vreodată o vrajă cîtuși de mică; nu folosiseră magia nici cît să facă să tremure o frunzuliță dintr-un copac, nici cît să miște din loc un fir de praf, nici cît să schimbe înfățișarea unui fir de păr din capul cuiva. Însă, lăsând la o parte această minoră rezervă, aveau reputația de a fi printre cei mai înțelepți și înclinați spre magie domni din Yorkshire.

A se remarca faptul că folosește î din i pretutindeni – la fel ca în cărțile noastre vechi, în fond. Singurul loc în care am găsit-o e aici. Probabil că o fi și-n alte părți, dar e publicată la noi cam de multișor și a început să mai dispară de pe rafturi, din păcate.

E extrem de cald recomandată. Nu știu dacă e chiar pe gustul tuturor (dacă nu suportați proza lungă a la secolul 19, probabil că e plictisitoare), dar dacă te prinde puțin, te prinde de tot.

Magie on Roxana-Mălina Chirilă

Vassa și noaptea, de Sarah Porter [recenzie]

Jonathan Strange & Mr Norrell [Recomand! Recomand! Recomand!]