Masochism Literar on Roxana-Mălina Chirilă

Olimpiada de română, organizată de… idioți?

Mon, 02 Dec 2013 08:49:48 +0000

Nu prea mă uit pe subiectele de la olimpiade, dar cred că e momentul să încep s-o fac. Nu de alta, dar din când în când ar merita să cârâie cineva că lucrurile nu sunt deloc în regulă.

Azi am dat peste un articol în care se discută foarte pe scurt despre olimpiada de română din februarie 2013, clasa a V-a. Într-unul din textele date la prima vedere la olimpiadă apare scris așa ceva: „Da-ți-mi-l mie, să-l mănânc.” (aici e articolul cu pricina și cu citatul subliniat)

Păi, stai puțin, cum adică „da-ți-mi-l”?!

Lecție rapidă de gramatică: „Ți” se scrie cu cratimă când verbului îi pui întrebarea „Cui?” și răspunsul e „ție”. Uite:
– „Dă-ți o palmă!” Cui să-i dai? Ție.
– „Fă-ți mea culpa!” Cui să-i faci? Ție.
Nu se spune „Merge-ți”, că n-are sens să-ți mergi ție.

Dacă e prea complicat să te gândești la asta, te gândești că „ți” seamănă cu „mi”, „vă”, „ne” etc. „Dă-mi”, „Dă-ți”,„Fă-mi”, „Fă-ți”. Nu spui niciodată „Merge-mi”. Și nici „Da-mi”. În plus, „ți” și „mi” nu prea au ce căuta împreună în „da-ți-mi-l”: ori mi-l dai mie, ori ți-l dai ție.

Așa. Asta e una. Dar hai să vedem cum arată un citat complet din superbele texte date la prima vedere:

– De ce nu-ţi faci o operaţie estetică? i-a propus gândacul.
Omidei nu-i trecuse prin cap o asemenea idee.
– Unde? Când? Cât mă costă? a sărit ea în sus entuziasmată.
– Am auzit că păianjenul cu cruce este cel mai bun chirurg din livadă, a lămurit-o gândacul. El i-a „aranjat” aripile buburuzei, l-a ajutat pe bondar să slăbească şi a despărţit două Vaca-Domnului care rămăseseră lipite. Habar n-am cât te costă, dar poţi măcar să-ţi faci o programare la doctor.

–subiectele complete la olimpiada de română, etapa județeană, clasa a V-a, 23 februarie 2013.

Dexonline.ro îmi spune că se zice „omizii”, nu „omidei”. Dar nu asta e problema cea mai mare.

De ce discutăm despre operații estetice la clasa a V-a? Ia să ghicesc: tinerele domnișoare trebuie inițiate în problemele de zi cu zi ale societății actuale, iar băieții trebuie să învețe de la bun început ce le trece prin cap tinerelor domnișoare, sau cum?…

„A,” o să ziceți, „dar de fapt poate că e o un fel de fabulă despre cum operațiile estetice nu sunt bune.”

O fi. Dar povestirea nu ajunge în punctul ăla. Omida se duce să întrebe în jur cum e cu chirurgul, iar buburuza îi spune că e foarte mișto, ei i-au ieșit operațiile perfecte. Acuma, omida nu prea vede diferența. Dar nu-i nimic, naratoarea o vede:

– E scump…, dar merită! I-a spus buburuza, dând cochet din elitrele sale nou-nouţe, roşii cu picăţele negre. Uită-te puţin ce uşoare sunt aripile mele ce culori intense au elitrele!

(Virgula n-avea ce căuta după punctele de suspensie.
După „aripile mele” ar fi trebuit să fie o virgulă.
Ar trebui să fie „i-a spus”, cu literă mică, pentru că s-a terminat vorbirea directă a buburuzei.

Unul dintre subiectele de olimpiadă putea fi „corectați greșelile din text”, dar din păcate nu e.)

Eu sunt cea care a îngroșat cuvintele: naratoarea ne confirmă că buburuza are elitre nou-nouțe, deci sugerează că există o diferență vizibilă, chiar dacă omida n-o vede. Povestea se termină brusc după. Buburuza se enervează când omida îi zice că arată la fel. Atât.

Deci nu se deduce că povestirea ar fi o fabulă ironică la adresa operațiilor estetice. Poaaaate că e. Însă chiar și dacă ar fi în mod evident o blamare a operațiilor estetice, nu înțeleg de ce s-a dat povestea asta la olimpiadă. Nu prea are valoare literară, din câte mă uit la ea. Stilul e destul de naiv, situația e cam… eh, personajele sunt acolo mai mult ca să ilustreze situația decât ca să existe ca atare. Textul poate că e ok, dar ce caută la olimpiadă? Într-a 5-a?

Serios, parcă subiectele au fost alese și redactate de idioți.

Mă uit la cerințe:

b. Scrierea despre textul literar (25 de puncte) Redactează o compunere de 10-15 rânduri în care să prezinţi două particularităţi ale textului literar ( operei literare ), utilizând pentru exemplificare, secvenţe din ambele texte propuse.

Oamenii ăștia sunt certați cu virgulele mai ceva ca mine. După „pentru exemplificare” nu se pune virgulă. Sau, dacă țin neapărat să bage virgulă, trebuiau să bage și înainte de sintagmă.

Mă uit la barem:

Precizarea a două argumente care să justifice că textele sunt literare ( crearea unui univers imaginar, limbajul expresiv, transmiterea sentimentelor, etc.) – 8p
Susţinerea argumentelor cu exemple din textele suport – 8p

Hm. Sentimentul pe care mi-l transmit mie hârtiile pe care le am în față e că autorii trăiesc într-un univers imaginar, în care sunt respectați doar pentru că au o anumită funcție și responsabilitățile aferente, dar nu contează cum se descurcă cu ele. Limbajul expresiv ar putea fi al meu, dar mă abțin.

Exemplele care demonstrează ideile mele sunt mai sus…

[Notă: pentru că ironia e definită uneori ca fiind „acea figură de stil pe care n-o prinde aproape nimeni”, țin să precizez că toate comentariile legate de barem sunt de fapt legate de autorii subiectelor și de universul imaginar în care își imaginează că-și fac treaba.

În fond, n-aș vrea ca articolul meu să neglijeze complet baremul…]

50 de umbre descătușate – capitolul II

Mon, 25 Mar 2013 10:09:24 +0000

Părerea mea despre ce înseamnă BDSM idealizat și părerea lui E.L. James despre ce înseamnă BDSM idealizat sunt două lucruri complet diferite. Vorbesc de „BDSM idealizat” pentru că „50 de umbre ale lui Grey” e clar un roman construit pe tipicul romanului de dragoste, „50 de umbre întunecate” e tot pe-acolo și nici „50 de umbre descătușate” nu pare să vrea să fie altceva.

Un roman de dragoste e, în general, un roman idealizat. Nu vrea să fie un roman cu adevărat realist, nu are pretenția că ar reprezenta problematica relațiilor de cuplu în societatea actuală. E scris de dragul artei, fanteziei, distracției.

Deci vorbim de BDSM idealizat, în niciun caz de relațiile Dominant/Submisiv, Sadic/Masochist, Sclav/Stăpân pe bune. Așa că atunci când am auzit prima oară despre 50 Shades, roman de dragoste cu tente sado-maso, stăpân-sclav, m-am gândit la cu totul altceva. Suna ok. Christian Grey, Dominant din născare, un tip misterios și cu un trecut plin de evenimente ciudate, se întâlnește cu veșnic inocenta eroină a romanului de dragoste, Anastasia Steele.

În mintea mea, vedeam ceva de genul ăsta:

BDSM, varianta din capul meu. Sursa: cineva care n-a dat sursă. Tumblr.

Christian Grey, varianta din 50 Shades, cea imaginată de E.L. James, arată cam așa:

Pitic mic și blond care se crizează (imaginea e de fapt a lui Edward Elric, din Fullmetal Alchemist, care îi dă clasă lui Christian din multe, multe puncte de vedere.)

(Îmi cer scuze de la toți fanii Fullmetal Alchemist, dar Edward „CUI ÎI SPUI CĂ E UN PITIC AȘA DE MIC CĂ NU-L GĂSEȘTI CU LUPA?!” Elric a fost primul personaj de anime blond cu care am găsit o imagine bună. Fullmetal Alchemist – o serie bună, spre deosebire de… 50 Shades. Sau de Twilight, cu celălalt Edward. Brrr.)

Capitolul II al magnificei capodoere „50 de umbre descătușate” începe cu Christiam Grey, care a descoperit că Anastasia și-a dat jos sutienul pe o plajă topless și a făcut, în consecință, o criză de gelozie. S-a suit cu ea pe un jet ski, a târât-o în mijlocul apei, unde a uitat prompt că era nervos.

După faza asta se întorc pe iaht, unde Anastasia are un flashback în care-și aduce aminte că superbul Dominant Christian Grey n-a vrut sub nicio formă să încheie un contract prenupțial. Blabla, oricum viața lui nu înseamnă nimic fără ea, blabla. Acum Ana încearcă să se obișnuiască cu ideea că e enorm de bogată. Presimt că nici „50 de umbre descătușate” nu o să aibă, de fapt, un fir narativ.

Un lucru care mi se pare Dubios e că Ana se teme de Christian. Se teme că el o s-o pedepsească, se teme de furia lui, de supărarea lui. Și pe bună dreptate – e impulsiv, nu știe până unde să întindă coarda, nu stabilește cu ea dinainte dacă anumite lucruri sunt chiar în regulă sau nu. Nu tatonează terenul, pare să fie deseori inconștient de nevoile ei emoționale… Lista continuă.

Ceea ce nu-i oprește să facă sex pe un iaht, cu niște cătușe aruncate în scenă pentru piperare. Sună mai interesant decât e. Am petrecut scena gândindu-mă că dacă iahtul s-ar scufunda, Ana s-ar îneca pentru că n-ar putea să înoate legată așa și Christian și-ar trăi restul vieții traumatizat.

Din păcate, seria continuă.

50 de umbre descătușate – capitolul I

Fri, 15 Mar 2013 14:45:35 +0000

Bun, am dat din nou peste cele mai neinteresante personaje principale de la Bella și Edward încoace. E.L. James a schimbat narațiunea înapoi la persoana I, ceea ce înseamnă că pot să continui să sper că doar Anastasia Steele e proastă de bubuie, nu că întregul univers din 50 Shades e de o prostie criminală.

Eroina noastră, Anastasia Steele, acum Anastasia Grey, stă pe o plajă din Monaco și trece repede în revistă evenimentele pe care le-am ratat între romane. Un fel de „săptămâna trecută, ați urmărit”, cu vreo câteva umbre din alea 50 de umbre lipsind cu desăvârșire. Te uiți la reclamă, te uiți în programul TV și afli că în timp ce toată lumea era cu ochii pe Eurovision, Christian și Anastasia s-au căsătorit. (Ia câteva imagini de aici, să te prinzi despre ce a fost vorba!…)

S-au grăbit ca doi adolescenți hormonali, au aruncat un pliculeț de nuntă instant în supa de rude și au fugit în Europa înainte ca petrecerea să se fi terminat. Nu prea înțeleg de ce. În cealaltă hidoșenie romantică la modă, „Twilight”/„Amurg”, pe care se bazează 50 Shades, Bella și Edward chiar erau adolescenți hormonali, care n-aveau voie să facă sex înainte de căsătorie ca nu cumva autoarea Stephenie Meyer să dea dovadă de insensitivitate politică sau religioasă. Normal că s-au grăbit, ca să termine cu mușcăturile de vampir care sunt o metaforă veche de un secol jumate referitoare la sex. Doar că au făcut și sex pe bune. Deci Bella și Edward au făcut sex și fizic, și metaforic. Deci au făcut super-sex, pe toate planurile.

…

Vi se întâmplă vreodată să trageți concluzii tâmpite și să vă urâți pentru ele? Mm. Și mie.

Așa, asemănări cu Twilight-ul lui pește: luna de miere are loc la malul mării, relația e disfuncțională, tipul e un ciudat, tipa e fraieră. Dacă se rupe vreun pat în curând, sau Anastasia rămâne însărcinată, 50 Shades o să devină automat 50 de umbre de amurg: transpunerea unei povești cu o umbră de acțiune și o nuanță de profunzime într-una fără umbre și nuanțe.

Aș vorbi mai multe despre firul narativ, dar nu prea există. Faptul că Ana își dă jos sutienul fără voia lui Christian și vrea să facă sex în apă e un fir narativ?… Poate. Nu mă prind.

În fine. La nuntă s-a dansat, Christian a târât-o repede pe Ana de acolo (de ce? Nu el voia nunta?) și într-un avion al firmei lui (care era totuși aranjat ca avion personal) și i-a zis Anei că o duce prin Europa, cum și-a dorit ea dintotdeauna. Uraa! În patul din dormitorul amenajat în avionul „firmei”, Ana deja uită că merge în Europa. Cred că are Alzheimer’s prematur, sau poate e descendentă dintr-o lungă dinastie de peștișori aurii.

Citat din carte, dacă nu mă credeți: „O, vai… Uitasem. Europa.”

Grey și Ana se acuplează ca două telegrame dezlănțuite.
Citat din Grey: „Te. Vreau. Atât. De. Mult. Vreau. Să. Fiu. În. Tine. Ești. A. Mea.”
Citat din Ana: „Mă. Faci. Atât. De. Fericită. Te. Iubesc.”

După această scenă furtunoasă de punctuație, Ana se trezește din amintire, care de fapt era vis, cu Grey urlând la ea.

Ah. Tânără iubire romantică. Atât de frumoasă și înălțătoare.

50 de umbre descătușate – prolog

Thu, 14 Mar 2013 20:14:02 +0000

Am un secret adânc, adânc. Atât de adânc încât vi-l spun vouă acum, în secret. Mă amuză literatura proastă. Nu aia care e indiferentă – aia care are un anti-talent care o scoate din mulțime.

M-am reapucat să citesc seria 50 Shades de E.L. James. Mai e o ultimă carte – „50 Shades Freed”, „50 de umbre descătușate”. Dar volumul doi a fost îngrozitor. Masochismul meu literar, combinat cu orice tendinție obsesiv-compulsive pe care le aveam în mine, de-abia a fost îndeajuns să mă ducă la bun sfârșit.

Hai că pot. „50 de umbre descătușate”. Nu poate fi o carte mai rea decât „50 de umbre întunecate”, nu? Sau poate, spre oroarea mea, autoarea a devenit mai bună și a ajuns să scrie cărți anost de proaste. „50 de umbre ale lui Grey” a trecut relativ repede, pentru că avea ceva fir narativ, a doua carte omora orice posibil fir narativ din fașă.

Hai că pot.

Pe capitole. Încet. Pas cu pas.

Prolog

Christian Grey visează o chestie care ar fi putut să fie devastatoare, dacă mi-ar fi păsat de el. Sau dacă, la o adică, ar fi fost bine scrisă. Pe scurt: când era prea mic ca să înțeleagă ce era moartea, i-a murit mama. A stat o vreme pe lângă cadavrul ei, jucându-se cu mașinuțe, mâncând mazăre înghețată și dormind lângă ea. Când a apărut poliția, a fost brusc traumatizat pe viață (de ce atunci?).

Scena mi-aduce aminte de Regele Leu, doar că de Simba eram atașată.

Christian se trezește în brațele adoratei lui iubite (adorată de el, nu de mine), Anastia Steele. Urmează o scenă generică de reîmbărbătat după coșmar, plus ceva replici pe care nu le înțeleg că nu par să aibă nicio legătură cu nimic. Am cartea în engleză, dar uite o traducere proprie:

El: „Jurămintele. Fără supunere. Pot face asta. Vom găsi o cale.” (Alte propoziții care și-ar găsi locul lângă astea ca logică și stil: Fum. Fără foc. Pot coase nasturi. Uite-un semafor.)
Ea: „Da. Așa e. Mereu vom găsi o cale.”

Probabil cu viori Hollywoodiene, prologul se încheie în confuzie fără să ne fi zis, de fapt, nimic. Cam ca recenzia asta.