Michael Young on Roxana-Mălina Chirilă

Michael Young – The Frozen Globe [recenzie]

Tue, 09 Dec 2014 22:23:04 +0000

The Frozen Globe e ultima carte din seria Canticle a lui Michael Young – ultima carte publicată, că e o sugestie la final că povestea ar mai continua.

Mi se pare că Young a avansat destul de mult ca scriitor de la prima carte pe care a scris-o în serie și reușește în sfârșit să găsească un echilibru între numărul de personaje, complexitatea acțiunii și detalii: e o carte care mi s-a părut mai citibilă decât The Canticle Kingdom. Chiar nu m-am mai încurcat între personaje și n-am mai uitat ce făcea fiecare.

E destul de greu să discuți despre a treia carte din serie fără să spui ce s-a întâmplat în primele, dar dacă aș începe să vorbesc de primele atunci aș spune prea multe.

Așa că, fără să dau prea multe în vileag…

În primele două cărți acțiunea se petrecea mai mult în regatul Canticle, care există într-o cutie muzicală, genul care începe să cânte când o deschizi. Cu o excepție, cea a originii regatului în sine, lumea reală e mai mult un fel de fundal pentru poveștile din regat, în care un vrăjitor rău vrea să cucerească totul pe diverse căi și i se opun niște cavaleri curajoși – și apoi și niște copii curajoși, în al doilea volum. Și, bineînțeles, unii dintre cei care-și duc veacul prin regat vin de fapt din lumea reală…

În The Frozen Globe, câteva personaje din cutia muzicală ies din regatul Canticle, ajung în lumea reală. Unde evident că dau de personajele din lumea reală care trăiau înainte prin regat și de toate lucrurile pe care o lume fantasy-medievală nu are cum să le cunoască: avioane, mașini, ruși în timpul blocadei Berlinului și avioane care aruncă bomboane în Berlin…

Un lucru care-mi place la Young e că are personaje inteligente și capabile să se adapteze. Cei din regat care vin în lumea reală au reacții ciudate la chestiile care se întâmplă pe aici – dintre care cea mai mișto e că trag cu praștia să vadă dacă nimeresc vreunul din pereții lumii noastre; în fond vin dintr-o lume aflată într-o cutie, nu? – dar le au cu măsură. Aha, bun, avion: zboară, face zgomot, se sperie puțin, după care întreabă ce și cum, află că te sui în el și te duce: poate ajunge și la destinația lor? Da? Perfect, nu-și bat capul cu alte detalii și nu stau să se minuneze la fiecare pas.

Un alt lucru care-mi place la Young e că se învârte pe mai multe fire narative deodată – și de data asta fără să mă zăpăcească. Jonglează cu diferite planuri care se influențează între ele, are personaje puternice și interesante și e o plăcere să-l citești.

Seria asta e din ce în ce mai recomandată pe măsură ce continuă.

Michael Young – The Canticle Kingdom [recenzie]

Sat, 22 Nov 2014 13:26:56 +0000

The Canticle Kingdom este a doua carte din seria Canticle a lui Michael Young. De primul volum, The Canticle Prelude, am vorbit aici.

Există o diferență puternică de atmosferă între cele două, care cred că se poate explica în mai multe feluri. În primul rând, deși The Canticle Kingdom e a doua din punctul de vedere al cronologiei interne a cărții, e prima pe care a scris-o M. Young – la 2 ani înainte de publicarea lui The Canticle Prelude. Pe urmă, cele două sunt publicate la edituri diferite – The Canticle Kingdom a fost publicată de Cedar Fort, o editură despre care nu știu prea multe, dar care pare mai mare. După diversele greșeli de tipar care apar strecurate peste tot aș spune că nu acordă o atenție extrem de puternică manuscriselor, dar poate mă înșel. The Canticle Prelude a fost publicată la BigWorldNetwork, unde lucurile stau puțin altfel.

The Canticle Kingdom e o poveste fantasy care mi se pare că se adresează mai mult unui public de adolescenți sau copii mai mari. La 11-12-15 ani cred că aș fi fost încântată de ea. Nu are poezia și aerul mitic al volumului Prelude, dar e o carte de aventuri care stă destul de bine în picioare: un regat magic, bătălii, cavaleri, regine, magicieni, copii care au Lucruri Mărețe de făcut.

Regatul magic în care se petrece acțiunea e de fapt într-o cutie muzicală. Sau este o cutie muzicală. În „lumea reală”, cutia asta trece din mână-n mână în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, răpind pe câte cineva din lumea reală și aducându-l în regatul Canticle. Deși cea mai mare parte din timp vedem ce se întâmplă în regatul efectiv, din când în când ni se mai arată și cum circulă cutia în lumea reală, felul în care schimbă mâinile și de unde apar noi personaje.

Dacă are un defect major, e că din când în când descrierile devin confuze, sau apuci să uiți exact unde au rămas anumite personaje, așa că brusc nu mai știi exact cine, când, unde și cum a ajuns și ce a făcut. La un moment dat uitasem că unii existau. Și pentru că nu știm foarte clar care e psihologia personajelor există anumite lucruri care se petrec oarecum inexplicabil, doar ca să împingă acțiunea înainte.

Cu toate defectele, are și unele calități pe care alte cărți nu le au: deși personajele principale sunt copii, nu există un conflict copil-adult, nici o răzvrătire a primilor; se colaborează pentru salvarea regatului de forțele răului, copiii se bazează pe adulți, adulții pe copii. Apoi, personajul negativ nu e doar rău de la cap la coadă ca o încarnare a maleficului – ci e rău pentru că la un moment dat a luat o decizie stupidă (deși de ce a luat-o rămâne un mister…).

Nu știu dacă o recomand neapărat, la fel cum recomandam The Canticle Prelude. Există anumite detalii care nu se potrivesc de la o carte la alta, stilul e diferit, nu curge la fel de bine. Un copil (un eu la 11-12-15 ani) s-ar putea să nu fie foarte deranjat de părțile mai cu probleme, dar adulții s-ar putea să nu găsească în ea ceva deosebit de interesant.

Michael Young – The Canticle Prelude [recenzie]

Tue, 11 Nov 2014 16:51:52 +0000

The Canticle Prelude de Michael Young are ceva din cadența unui basm, care se suprapune peste o povestire fantastică.

Cartea începe în timpul primului război mondial, în Germania. Tatăl și fratele lui Jorgen au plecat în armată, dar el nu e apt pentru recrutare și rămâne acasă, unde își varsă amarul în muzică. La un moment dat într-o plimbare în pădure aude o muzică splendidă venind dintr-o cabană. Reține melodia și o cântă la rândul lui acasă, unde descoperă că are efecte puternice asupra psihicului altora, pe care-i împinge către gesturi nebunești.

După ce-și distruge viața prin muzică, află că e un „musicanter”, un fel de vrăjitor care poate schimba lumea prin melodii.

Asta e prima parte a poveștii. Cartea, cât e ea de scurtă, e împărțită în trei părți, dintre care doar prima se petrece în lumea reală. Celelalte două se petrec în Regatul Canticle, unde muzica este deosebit de importantă („canticle” e un fel de imn religios se pare, un cânt/o cântare/o cantică, îmi scapă sensul exact și n-am de gând să întreb un preot ca să mă lămuresc).

Are ceva din simplitatea directă a basmelor pe care repovestirile și basmele moderne o aruncă la coș în favoarea ironiei, a problemelor actuale și a referințelor la diverse filme/melodii care au intrat deja în cultura populară. Cu alte cuvinte, când spun că The Canticle Prelude are ceva de basm, mă refer la basme așa cum le știm din cărțile vechi, nu așa cum le face în ultima vreme Hollywoodul.

Mie personal prima poveste mi se pare cea mai reușită. Are un ritm mitic, o atmosferă care se potrivește mai mult unui „A fost odată” decât unui „1916” sau ce an o fi fost. Celelalte două povestiri din carte au și ele punctele lor puternice, dar mi se pare că le lipsește ceva – poate se axează pe prea multe personaje deodată și nu se mai simte la fel atmosfera.

The Canticle Prelude e urmată în serie de The Canticle Kingdom, pe care o s-o iau în curând la citit, și de The Frozen Globe. Una peste alta, e un început de serie promițător.