Motivație și dezvoltare personală.

Tue, 19 Jan 2016 08:18:21 +0000

Există mai multe probleme în viață al căror simptom sunt citatele super-optimiste pe Facebook și mersul la seminarii ținute de habarniști sau la workshop-uri ținute de indivizi zâmbitori care n-au multe de oferit în afară de zâmbetul respectiv. Printre ele:

dragostea, pe care n-o ai
succesul, pe care nu-l ai
habar despre ce-i cu viața, pe care nu-l ai

Mai demult ziceam eu că avem nevoie de educație umanistă ca să fim mai siguri pe propriile forțe, să ne descurcăm mental mai bine în viață și să nu mai picăm de fraieri la tot felul de pseudo-înțelepți.

Dorin a preluat ideea (sau a reinventat-o) când vorbea de necesitatea oamenilor de a fi inspirați și motivați. Spunea așa: motivaționalele sunt ca un drog, nu ca un duș. Devii dependent și ai nevoie de doza zilnică – nu pentru că ești cu adevărat pozitiv, ci pentru că ești deprimat și simți nevoia să împrăștii peste tot cu fericire pentru că nu deții așa ceva.

Sunt de acord cu el. Sunt de acord și cu ce spune despre faptul că avem nevoie de sisteme morale și filozofice reale și că e nevoie de efort pentru a le avea. Doar că mi se pare că soluția la motivaționale nu e neapărat un sistem moral și filozofic mai bun.

Am văzut mai des motivaționale la cei care nu au o problemă existențială spirituală, ci o foame acută de succes, de o viață concretă mai bună. Sunt oameni care nu vor să se împace cu lumea și universul, să simtă iubirea divină sau să înțeleagă misterele lumii. Nu, sunt oameni care vor un cont mare în bancă, să fie ușor și fain la muncă și să fie apreciați de ceilalți.

Pot să-și dorească să înțeleagă legile subtile ale universului – sau nu, nu e necesar. E valabilă și inversa: cei care vor înțelepciune la minut nu trebuie neapărat să vrea și succesul material.

Mai exact, motivaționalii sunt cei care cred că da! POȚI câștiga un milion de dolari într-un an!!! Și spiritualii sunt cei care cred că milionul de dolari nu-ți aduce fericirea, pentru că așa au citit undeva, că adevărata fericire e în interior și nu depinde de exterior, iar banul e ochiul dracului.

Problema ambelor categorii, însă, e că vor totul cât mai repede și simplu (fie că e vorba de succes sau înțelepciune) și sunt nemulțumiți cu viața.

Așa că mi se pare că soluția nu e să îți găsești, neapărat, un sistem moral-filozofic care să te susțină, pentru că tu poate vrei un milion de dolari sau iubirea perfectă, caz în care Buddha o să dea din umeri. Soluția e să ai o brumă de curaj ca să te uiți în tine, să vezi de ce ai nevoie și să începi să clădești în direcția respectivă.

Te pasionează înțelepciunea despre om și viață? Atunci da, cum zice Dorin, e cazul să renunți la filozofie ușoară și să îndrăznești să te duci la sursele celor peste care ai dat, apoi la sursele lor, apoi la sursele lor, până dai de ceva valoros, care să aibă un sens pentru tine.

Vrei bani și succes? Învață o meserie până ești as în ea și nu zbura de colo-colo că e iarba mai verde la ceilalți.

Sau poți să postezi în continuare citate pe Facebook despre cum să fii bogat și înțelept și să te trezești peste câțiva ani că postezi tot aceleași citate și situația ta nu s-a prea schimbat.

Scuzați motivaționalul!

Mon, 25 Aug 2014 16:06:48 +0000

Dacă faci un joc de cuvinte bazându-te pe omofonii în engleză sunt șanse mari ca auditoriul să se uite strâmb la tine. Gen: „De ce sunt minerii cei mai curați oameni? Pentru că lucrează în baie”; „Vita e frumoasă”. Și adevărul e că în engleză sunt mult mai ușor de făcut asocierile astea, deci dacă la noi chiar și cele mai aiurea jocuri de cuvinte sunt considerate „diștepte”, la ei… nu prea. S-au săturat. Au fost prea multe, gata de-acum.

Chestiile astea sunt numite „pun” la ei (se citește „pan”), și au o expresie cu ele: „pardon the pun” – adică un fel de „scuzați jocul de cuvinte, nu voiam să-l pun acolo, sau voiam, că nu m-am putut abține.”

Mă întreb dacă peste câtva timp, nu foarte îndelungat, vom ajunge și noi la saturație. Nu cu jocurile de cuvinte, ci cu motivaționalele și cu filozofelile de duzină care umplu acum totul. Atât de tare să ne săturăm de ele încât să începem, „Părerea mea este că dacă vreți cu adevărat să luați examenul, puteți. Scuzați motivaționalul. Trebuie doar să vă puneți cu burta pe carte de pe acum.” Sau, „Dacă îți dorești ceva cu adevărat, universul conspiră să-ți ofere acel lucru. Scuză motivaționalul.”

Aștept momentul în care societatea se va sătura colectiv de dulcegării despre cum putem, doar să vrem, despre cum fiecare dintre noi e un fulgușor de nea special și deosebit, despre cum să fii fericit cu tot ce ești în clipa de față, despre cum mulțumirea e o stare interioară care așteaptă să fie descoperită în străfundurile sufletelor noastre sensibile, dar atât de timorate din cauza acestei dure societăți în care tăim.

Atunci viața va fi mai frumoasă, pentru că vom fi renunțat la o grămadă de prostii care ne trag înapoi. Scuzați motivaționalul.

Motivaționale on Roxana-Mălina Chirilă

Motivație și dezvoltare personală.

Scuzați motivaționalul!