Muzee on Roxana-Mălina Chirilă

Amsterdam I

Sat, 06 Sep 2014 13:57:45 +0000

Amsterdam: faimos pentru marijuana din Coffee Shop-uri și pentru Districtul Roșu fix din centrul orașului. Realitatea e foarte asemănătoare, doar că sexul și marijuana umplu doar jumătate din centru, fiind cot la cot cu Steak House-urile care vând fripturi de vită argentiniene (probabil olandezii importă la greu carne de vită din SUA pentru Europa și își iau partea leului), cu magazinele de brânză și cu locurile care vând gofre. Mai găsești și câte un restaurant chinezesc pe ici, pe colo, dar friptura pare să fie baza. (am găsit și ceva locuri în care se face sushi, dintre care unul excelent)

Olanda seamănă cu un fel de anti-Turcia: atât casele tipice, înalte și înguste, din Amsterdam, cât și cele mai noi pe care le-am văzut acum câțiva ani în Rotterdam, au geamuri gigantice, de vezi orice se întâmplă înăuntrul caselor de parcă ar fi vitrine. Atmosfera e relaxată, prietenoasă fără să se bage cineva peste tine, și dacă nu se întâmplă să pici pe lângă chestii care fac gălăgie, e în principiu aproape liniște, oamenii vorbesc la volum normal spre scăzut, de poți să te înțelegi om cu om chiar și în cea mai mare aglomerație. Dacă n-ar fi bicicliștii care zboară cu viteze incredibile pe piste de bicicliști aproape invizibile pentru ochii neavizaților, ai fi aproape în siguranță, pentru că mașinile par inofensive prin comparație. (pentru cei care au ratat experiența mea turcească, turcii au cearșafuri peste balcoane ca să nu cumva să-i vezi relaxându-se, femeile umblă cu baticuri pe cap, nu tu alcool, gălăgie mare, haos și treceri de pietoni inexistente sau ignorate complet. Turcia e un fel de anti-Olanda, în virtutea faptului că tocmai am zis că Olanda e un fel de anti-Turcia. Depinde de unde privești. Interesant e că am văzut femei musulmane cu baticurile-n cap și aici. Mă întreb cum se împacă cu ideea femeilor din vitrine. Oare musulmanele stau și discută în casele proprii despre decadența societății actuale? Despre cât de rău a ajuns omenirea? Mi le pot imagina făcând exact așa.)

Orașul fiind turistic, mai ales în centru, te poți orienta în așa fel încât să profiți de tururi pentru turiști și să se profite de tine prin țepe pentru turiști. Noroc că țepele sunt relativ mici și te poți trezi maxim cu un sandwich de doi bani vândut la preț de revelație culinară. În rest, pare ok.

În ce privește tururile pentru turiști, am fost cu barca pe unele dintre faimoasele lor canale într-un „100 Highlights Tour”, din care nu toate highlight-urile erau tocmai extrem de interesante (o parcare cu 2500 de biciclete, fascinant?…), dar unele lucruri mi-au rămas în minte. Probabil că alea erau cele pe care se bazau, unele dintre cele 100 fiind acolo doar ca să umple numerele de la 70 la 100 sau ceva de genul.

Ce mi s-a părut interesant: Amsterdamul vechi este construit pe bârne pentru că, la fel ca în cazul Veneției, pământul de la suprafață e mlăștinos și instabil, așa că au trebuit să ajungă la stratul solid de dedesubt – inițial cu trunchiuri de copaci de vreo 10-12 metri pe care au construit clădirile. Astăzi folosesc piloane de beton. Casele sunt înguste și înalte, cu scări identice din punctul de vedere al trăsăturilor. Așa că nu prea poți să urci mobila pe ele – ce e de făcut? Păi, se pune o bârnă care iese orizontal din casă la nivelul acoperișului. Bârna are un cârlig la capăt, când e cazul se trece pe acolo o funie și mobila se urcă pe geam.

Am dat o tură și prin Muzeul Național Maritim, care e genul de loc unde poți să pierzi multe ore. Au o replică în mărime naturală a corabiei „Amsterdam” care a aparținut de Dutch East India Company (și al cărei original s-a scufundat pe lângă Hastings) prin care poți să te plimbi să vezi unde dormea echipajul, cabinele pentru pasageri, cala – tot. Locul e pregătit și pentru copii. Chiar erau câțiva care alergau pe punte pe-acolo și care se jucau prin cală.

Clădirea efectivă a muzeului e împărțită în trei aripi, fiecare cu specificul ei: obiecte, experiență și povești. Am vizitat doar două aripi, cea cu obiectele și cea cu poveștile (pentru cea cu experiența trebuia să mergi cu grupul). Aripa cu poveștile era multimedia, cu filmări proiectate pe pereți cu coloniști și olandezi rămași acasă, un film de la o vânătoare de balene – și existau câteva locuri unde te puteai juca, de exemplu, stabilindu-ți itinerarii de la Rotterdam la Amsterdam pe vremea când era greu de ajuns dintr-o parte în alta, sau vânzând și cumpărând mărfuri prin diverse porturi, a la negustori olandezi, și încercând să nu dai faliment.

Aripa de obiecte avea tot felul de modele de iahturi, de picturi maritime, de octante și sextante, de atlase vechi, de galioane, de cupe de argint și de pahare de sticlă pe care erau desenate corăbii. Din loc în loc puteai să asculți povești despre respectivele obiecte, fie în olandeză (nu era cazul la mine), fie în engleză. Cred că n-am găsit colțișor din muzeul ăla care să nu fie pus la punct cu grijă și care să nu beneficieze de tehnologie cu aerul că de-abia aștepta să se inventeze diverse lucruri ca să se poată folosi de ele ca să-și împlinească misiunea mai bine, de la atlase pe care le puteai vedea pe viu deschise la o anumită pagină, și pe care le puteai răsfoi digital pe un touchscreen, la proiecția unor mini-filmulețe cu olandezi de epocă explicându-și viața printre exponate.

…continuarea după ce mă mai plimb puțin (și după ce mai ajung și prin alte locuri – că azi am făcut ture pe străzi și m-am rătăcit în librării cu cărți în engleză; noroc că nu-i problemă să aduci peste graniță marfă „de contrabandă” cum ar fi Frank Miller și Alan Moore.)

De ce să vizitezi Sf. Gheorghe (și ce să faci acolo)

Sun, 13 Apr 2014 08:59:53 +0000

Acum zece ani aș fi zis că Sf. Gheorghe e un oraș mic, nu foarte interesant, în care nu se întâmplă nimic niciodată și deci n-ai ce face mai mult de jumătate de oră în el. Însă în ultima vreme ai destul de multe șanse să nimerești ceva interesant, între concerte de jazz, evenimente culturale, târguri și câte și mai câte.

O să le iau pe rând, de la chestiile mici și mărunte, la cele mari.

1. Parcul și statuile

Parcul Elisabeta e plin de copaci înalți și bătrâni, care au aerul că s-au rătăcit din pădure și au aterizat în oraș. Printre ei, flori – și un iaz cu nuferi, peste care trece un pod. E și un labirint mic, în care se joacă copiii. Nu prea fac poze foarte des, dar fotografii au ce face pe-acolo. (Ca multe alte locuri din Sf. Gheorghe, e monument istoric, apropo) Eu nu sunt fotograf, așa că n-am decât poza de mai jos:

[][3]

Flori și om

Apoi, statuile. Adică, de fapt, când spun „statui”, mă refer la o statuie. Asta:

[][4]

Statuia lui Sf. Gheorghe călare pe balaur.

E una din primele chestii pe care o remarcă lumea în oraș: balaurul-brontozaur pe un băț, cu screenbean Sf. Gheorghe în spate.

În fața parcului mai e și o expoziție de fotografie – pozele se schimbă din când în când, dar mereu vezi ceva acolo. Și peste drum de parc, în fața unui bloc care a fost hotel și acum stă să-și dea duhul (orașul e în principiu frumos, nu perfect) e altă expoziție, unde de obicei e ceva interesant de văzut.

Și, deși de obicei uit de ea cu o promptitudine incredibilă, există și o cetate în orașul ăsta – o biserică cetate.

2. Cafenele și restaurante.

[Actualizare în 2020: Chiar dacă restul punctelor rămân valabile, cafenelele și restaurantele s-au mai schimbat între timp. Chicago s-a închis, Rezkakas la fel. Dar Castel are mâncare interesantă și bună, iar de Szikra am auzit doar de bine.]

Aici sunt o grămadă de posibilități. Una din favoritele mele e Chicago (click pentru poze, adresă și hartă), un bar/o cafenea unde ai liniște, o cafea bună (și un frappe extrem de bun), prize, internet și poți să lucrezi. Dar pentru străini, sunt alte variante mai… exotice? 😀

Ceainăria Tein e într-o clădire veche, cu tavan înalt, podea de piatră și geamuri gigantice. În afară de detaliile astea, decorul s-a tot modificat: momentan sunt rafturi pline de cărți, lustre care seamănă cu coji de ouă sparte cu diametrul de jumătate de metru și, în spatele barului, un copăcel desfrunzit. Normal, ceaiurile sunt specialitatea casei – și vin în câte un ceainic mic și elegant, cu câte o bucată de turtă dulce sau ceva de genul ăsta lângă – dar nu o dată m-am amețit puțin cu câte un cocktail pe bază de cafea (sau în care era și cafea?…) și care era la fel de bun. Adresa: Piaţa Libertăţii, nr.2. Unde e de fapt: lângă parc. Dacă te uiți înspre deal, Ceainăria Tein e la dreapta.

Recomandarea mea în clipa de față în privința mâncării e restaurantul Rezkakas, pe care l-am descoperit recent. Au o supă de roșii cu fructe de mare excelentă, tot felul de lucruri interesante prin meniu – și miercurea fac sushi.

O pizza foarte bună la cuptor de lemne e la Cafe Passage.

Și cafenea, și restaurant cu mâncare indiană (și nu numai): Ganesa (click pentru adresă). Pe pereți sunt poze din India și imagini cu Ganesa, zeul cu cap de elefant. În meniu găsești, pe lângă tot felul de tipuri de cafea și ceai, curry și câteva lucruri cu nume exotice gen „kerala korma” (ciuperci, legume, carne înăbușite la cuptor) sau „brinjal chana masala” (vinete pane în unt cu garnitură de năut). Probabil că nu e cea mai autentică mâncare indiană a tuturor timpurilor, dar punctul forte mi se pare mie că stă în pastele pe care le servesc: cele cu fructe de mare, sau cu spanac sunt foarte bune.

Tot cafenea + restaurant e și Korzo Irish Pub, vizavi de parc. Ca să-i citez pe cei de la Academia Cațavencu: „Probabil, singurul pub irlandez cu nume unguresc din țară unde poți mânca cea mai bună mâncare mexicană.”

Deschisă taman în aprilie 2014 e și o librărie + magazin de cafea + cafenea, „Carte și cafea”/„Koniv es kave” (deocamdată, asta pare să fie singura ei prezență pe internet). E pe strada Ciucului, aproape de capătul dinspre centru al străzii. Au o grămadă de feluri de cafea din toată lumea (și câteva tipuri de ceai), pe care ți le vând boabe sau râșnite. Am gustat două până acum, un amestec italienesc pentru expresor care m-a pus pe picioare de alergam prin tot orașul după două guri, și „Cafeaua Vampirului”, care e aromată și iute și perfectă pentru dat cadouri. Iar pentru cei cu gusturi nostalgice, au și „Cafeaua bunicii”, care e combinată cu năut…

Înainte să uit, există și o cofetărie excelentă, Aria, care se află în centru, vizavi de magazinul Șugaș, lângă statuia din poza de mai sus (str. 1 Decembrie 1918, nr. 41).

3. Muzee

Cel mai mare și mai important, muzeul care e Muzeul, este Muzeul Național Secuiesc. Numele poate induce în eroare: s-ar crede că e un muzeu despre secui, dar pare mai degrabă un muzeu cu tot ce a interesat vreodată vreun secui cu dare de mână. Pe lângă exponate legate de meșteșuguri, îmbrăcăminte, mobilă, obiecte casnice, tablouri etc., se găsesc exponate de științe ale naturii – cel mai tare îmi amintesc de colecțiile de fluturi, de exemplu. Apoi, se găsesc obiecte arheologice din vremuri străvechi (eneolitic, perioada dacă, perioada romană…)

Mai multe detalii aici.

Apoi, mai există Expoziția Cinegetică a Ținutului Secuiesc, inaugurat în 2013 și care pare să nu aibă nici site, nici pagină de facebook, dar care a fost pomenit în câteva articole (de exemplu). Adresa: str. Gróf Mikó Imre, 11.

Nu în ultimul rând (doar că n-am fost acolo niciodată) este Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni, deasupra parcului (Str. Gábor Áron, nr. 16).

4. Evenimente

De când e capitala Ținutului Secuiesc, e o mișcare în Sf. Gheorghe de nu-i adevărat. În ultimii doi ani, vara, în aproape fiecare sfârșit de săptămână avea loc un concert în curtea muzeului. La Tein au loc tot felul de evenimente în diverse seri (vezi pagina lor de Facebook). Mai o piesă de teatru, mai o proiecție de film la care sunt invitați actorii, mai o expoziție de arhitectură.

Pe site-ul primăriei apare și oferta culturală. Incompletă, doar evenimentele oficiale. Pentru evenimente mai puțin mărețe, dar care m-ar putea interesa, m-am abonat nu la ziarul local, ci la postările de pe Facebook ale unuia dintre consilierii locali, Mădălin Guruianu.

Ideea e că mereu se întâmplă ceva, undeva. Uneori sunt lucruri mai puțin interesante, alteori sunt mai interesante, și, o dată pe an, sunt foarte interesante.

5. Târgul anual de Zilele Sf. Gheorghe

De câteva ori pe an apar tarabe prin oraș, unde se vând diverse. Cam oricare dintre ocazii e la fel de măreață ca târgurile din Piața Sfatului din Brașov. Însă Zilele Sf. Gheorghe le bat pe toate cam cum bate carnavalul de la Rio tenativele de carnaval ale lui Mazăre.

În primul rând, târgul ăsta a tot crescut de-a lungul anilor – și era mare de la bun început. Acum toată suflarea meșteșugărească și negustorească cale de vreo 3-5 județe (îmi dau cu părerea – cine știe de unde vin?!) se mută în centrul orașului Sf. Gheorghe – într-o parte găsești strada meșteșugarilor tradiționali, cu corturile lor albe, oalele de lut, blănurile de miei, rochiile tradiționale și câte și mai câte. Vânzătorii sunt îmbrăcați în costume specifice locului de unde vin, de parcă ai ajuns pe altă lume. Ca să vă faceți o idee despre numărul lor, se pare că anul ăsta au limitat numărul de locuri disponibil la 164…

În alte părți, cele netradiționale, găsești vânzătorii de mâncăruri. Mâncăruri tradiționale, mici și bere, sau ce-o mai fi. La fiecare trei pași se vând kürtőskalács mici și mari, langoși cu diverse – într-un an am prins chiar o tarabă unde se vindeau dulciuri cu marzipan, dar din păcate nu i-am mai văzut de-atunci.

Normal că sunt și comercianți tradiționali, care vând ce le trece prin minte, de la haine la jucării la obiecte de toate felurile. Comerț normal, mutat pe stradă.

Apar și tot felul de locuri de joacă pentru copii – chestii de-alea mari care se umflă cu aer și pe care sar copiii, bazine cu apă în care se lansează copiii în mingi de plastic, cum se face la mare pe lacuri.

Sunt și două scene pe care aproape mereu se întâmplă ceva (și vizionatul e gratis). Uneori se întâmplă să fie o formație locală care cântă piesele altora. Însă sunt mereu câteva puncte de atracție în program, de obicei concerte mari. Anii trecuți au venit Smokie („Living Next Door to Alice” (aka, „who the #$$# is Alice?!”), C.C. Catch, Mircea Baniciu, Voltaj, Edvin Marton, Compact, Puya și pe cine au mai strâns.

Anul ăsta vin Rednex („Cotton Eye Joe”), Vama (aia de-i zicea Vama Veche, formația lui Tudor Chirilă), Connect-R și un tip care cică e cel mai rapid pianist din lume (din păcate asta nu spune foarte multe despre cât de bine cântă, dar om vedea).

Tot orașul devine un mare târg, cu tot centrul închis, cu evenimente pe toate drumurile, cu zeci de mii de oameni care forfotesc în sus și-n jos pe strada meșteșugarilor, în curtea muzeului, în parc, prin tot centrul (câteva poze de anul trecut).

Teoretic vorbind, programul evenimentelor începe pe 26 aprilie anul ăsta, dar atunci încă nu e mare mișcare prin oraș. Partea mai interesantă, în care toată localitatea se transformă și apar tarabele, concertele gratis în aer liber șamd are loc cam de pe 2 mai până pe 4 mai, de dimineața până seara (dacă-i târg, târg să fie), cu evenimentele mai interesante pe-nserat. Pe 4 mai, seara, se sting luminile în centru și au loc focuri de artificii pe muzică live cântată de formația invitată pe scena principală.

Programul zilelor Sf. Gheorghe în 2014 este aici.