NaNoWriMo on Roxana-Mălina Chirilă

Cine vrea să scrie, acum e momentul!

Fri, 28 Oct 2016 07:09:22 +0000

Există un eveniment anual care tare mi-e drag: NaNoWriMo. Înseamnă „National Novel Writing Month”, adică „Luna națională a scrisului de romane” (un fel de „Zi națională” prelungită), doar că a ajuns să fie un eveniment internațional.

Provocarea e următoarea: **să scrii un roman de cel puțin 50.000 de cuvinte în luna noiembrie. **

De ce s-o faci în noiembrie?

Pentru că sunt mii sau zeci de mii de oameni din întreaga lume care scriu în același timp și e ca o sărbătoare generală.
Pentru că primești mail-uri cu cuvinte de încurajare de la autori faimoși. (în anii trecuți, Neil Gaiman, Brandon Sanderson, Diana Gabaldon, Jim Butcher, Jeff VanDermeer, Philip Pullman și alții)
Pentru că ai un contor simpatic care-ți spune câte cuvinte trebuie să scrii pe zi ca să duci provocarea la bun sfârșit.
Pentru că poți să cunoști oameni noi cu care să mai schimbi câteva cuvinte.

De ce 50.000 de cuvinte?

Pentru că e suficient de mult încât să fie o provocare majoră, dar nu atât de mult încât să devină aproape imposibil.

Eu nu particip anul ăsta, dar am participat mai demult (în câțiva ani) și a fost o experiență din care am învățat multe – mai ales lucruri legate de punctele mele slabe când scriu texte de cursă lungă, hehe.

În plus, e o încurajare ca să nu mai visezi doar la cartea aia pe care o s-o scrii cândva, ci chiar să te așezi și să-i dai drumul. Ai pretextul, ai contextul, nu (mai) trebuie să aștepți până ieși la pensie.

S-a ales vreodată ceva de romanele scrise într-o lună? Da. Rar, dar după editare și multă grijă, au ajuns publicate la diverse edituri și chiar pe lista de bestsellere, ca „Circul nopții” de Erin Morgenstern, sau „Apă pentru elefanți” de Sara Gruen.

Însă e o provocare pe care o recomand pentru că e _distractivă _și pentru că ajungi să cunoști oameni noi, să schimbi câteva idei și să faci parte dintr-o comunitate entuziastă – timp de o lună, cel puțin. A, și să te trezești dimineața entuziast pentru că vrei să scrii cele cinci pagini care ți-au trecut prin minte azi-noapte.

Dă clic aici, creează un cont, setează-ți regiunea și, în rest, te descurci tu. Mai ales dacă te duci la forumul în română după ce zici că ești de-al nostru:

Provocări și Liiceanu

Sat, 30 Nov 2013 20:04:45 +0000

Azi am avut o zi plină, care a fost ultima zi plină din zilele astea pline.

De la 18:00 am fost la librăria Humanitas în Brașov ca să particip la prezentarea de carte a lui Liiceanu. (nu, nu asta mi-a umplut ziua, dar încep în ordine inversă) Eu în general nu sunt mare fan Liiceanu – ca să fiu, ar fi trebuit să-i fi citit mai mult de o carte. Dar am citit doar Apel către lichele, așa că mă declar cel mult interesată de Liiceanu.

Bun. Suficient motiv să mergi la o lansare de carte. Chiar dacă nu erai momentan prin oraș(ul cu pricina).

Am ajuns destul de târziu și nu mi-a venit să cred cât de multă lume era acolo. Era plin de oameni, de începuse să-mi pară rău că aveam rucsacul în spate și că nu venisem cu mâinile în buzunare, pentru că simțeam că ocup spațiul degeaba. N-am prins loc în față… sau în cameră… sau în fața camerei unde era Liiceanu, dar l-am auzit la boxe. 10 puncte pentru librăria Humanitas la faza cu boxele, că deja mă gândeam cum mă duc la plimbare pentru că n-aud nimic.

În deschidere a vorbit directorul bibliotecii județene din Brașov, care a spus câteva generalități laudative, cum se poartă. Apoi, Liiceanu a glumit puțin pe tema titlurilor înțelese greșit – de la un tip care a cerut odată „Despre ingineri” de Andrei Pleșu; la alții care cereau cartea lui Liiceanu, „Ferestre deschise” sau „Uși închise” sau alte variațiuni; la altcineva care ceruse noua lui carte, „Către micul meu turnător”.

Ei bine, cartea se numește „Dragul meu turnător”. Se pare că atunci când a devenit liber accesul la dosarele Securității, Liiceanu s-a dus să vadă și el dacă l-a urmărit cineva. Și a aflat că da, a fost sub observație. Și asta l-a pus pe gânduri. Nu pentru răzbunare de vreun fel, ci pentru că e o violare a spațiului personal care s-a petrecut cu atâția oameni într-un sistem atât de dur încât te întrebi de ce s-a putut întâmpla așa ceva și cum s-a ajuns aici. Răspunsul pe care-l dădea e că în general am devenit mai puțin violenți la nivel de specie prin civilizație: religie, pacturi cu Dumnezeu (sau cu noi înșine) să nu încălcăm anumite principii, faptul că nu ne lasă conștiința în pace dacă omorâm pe cineva, dacă furăm, dacă… Însă sunt anumite sisteme care scuză răul, sau îl prezintă ca bine – în momentul în care e îndreptat împotriva cuiva. Comunismul, naționalismul, fascismul.

O să-i citesc cartea, că pare interesantă.

Înainte de asta, azi am reușit să termin NaNoWriMo cu bine. Sau, mai exact, cu 50.100 de cuvinte, cu 100 în plus față de cele 50.000 necesare ca să „căștigi”. Începusem luna relativ ok, chiar dacă nu scriam exact cât ar fi trebuit. La un moment dat însă m-am luat cu altele, sau am editat prea mult la Flight from Hell, sau am scris în general prea mult la Flight from Hell. Am mai scris, am mai șters, am mai rescris. E uimitor cum 10 pagini (și la dublu spațiu și alea) pot să-ți mănânce vreo 10-15 ore. Adaugi și înregistrări, chestii, și mno. Devine mai complexă situația.

Acum 3 zile am descoperit că eram pe la vreo… 20.000 de cuvinte? Cam așa. Și cu un Proiect Nr. 2 bulit, varză, blocat. Nu mai mergea nicăieri.

Așa că am zis: pot să scriu 30.000 cuvinte în 3 zile? Răspunsul se pare că e „da”. Am început să tastez la o idee pe care am avut-o la un moment dat și am tot continuat să tastez, și după câteva ore mergea treaba și după alte câteva ore…

Deci, dacă scrii vreo 8-10 ore pe zi, ajungi pe la 10.000 de cuvinte. Sau cel puțin, așa ajung eu. Știu că unii pot mai mult, dar aia e limita mea. Am fost ca-n transă. Am scris o chestie care se voia un roman ușurel (și cam așa e) și n-am fost atentă la chestii gen caracterizări, detalii, coerență totală, gramatică, ăăă… și altele.

Mai jos, graficul cu statisticile mele de la NaNo: E interesantă experiența în sine de a scrie foarte repede. Îți vine o idee, o bagi, n-ai timp să te gândești la ce ar trebui să se întâmple, așa că se întâmplă ce se întâmplă. M-am trezit cu ceva mai mult fir narativ decât mă așteptam și cu niște chestii destul de metaforice la care nu mă așteptam.

N-am terminat în 30.000 de cuvinte. Eventual pe la 50.000 presupun că s-ar termina manuscrisul, varianta 1. După care editare la greu. După care editare la ușor. După care știu pe unde l-aș putea trimite.

Jeez. Peste 150.000 taste apăsate în 3 zile, și asta fără discuții pe messenger, bloguială, mail-uri și toate cele.

Merit un Borderlands 2? Merit. Sau Portal 2. Sau Batman: Arkham City. Sau Batman: Arkham Asylum. Și n-am terminat Mark of the Ninja. Și nici Sacred 2. Dar World of Tanks doar mâine, că azi n-am foarte mult timp, și dacă îmi dau ăștia o zi de premium, vreau să am o zi întreagă în care să joc la greu.

Și poate termin și Pendului lui Foucault odată, că nu mai am nici 100 de pagini din el și tocmai a devenit super-mișto.

Și mai am niște cărți de citit. De fapt, mai am multe cărți de citit.

NaNoWriMo – ziua 8

Sat, 09 Nov 2013 07:49:56 +0000

Cuvinte scrise: 1818

Cuvinte în total: 10679

Ca să clarific: ăsta e totalul pe ziua de ieri. Vreo 7000 de cuvinte sunt scrise pentru Flight from Hell, vreo 3000 pentru proiectul numărul 2. Scriu mai puțin decât am estimat inițial că o să scriu… Eh. C’est la vie.

Azi am pus mâna pe o traducere în română a unei cărți de Umberto Eco. Scriu în engleză, așa că nu mă ciocnesc des de problema asta, dar uite o chestie cu care nu sunt de acord în ortografia românească: linioara de dialog. Chestia asta: –

Nu sunt de acord pentru că marchează doar începutul textului zis de personaj, dar nu și finalul. Nu poți să ai un personaj care spune ceva, pe urmă o descriere amănunțită a gesturilor lor, pe urmă continuarea a ce spune fără să te întinzi pe mai multe rânduri. Și nu poți să faci așa ceva:

„Ți-am spus,” zise el, bătând ușor cu ciocanul, „să-mi iei cuie mari.” Bing, încă o lovitură ușoară. „Astea nu-s bune.” Bing. „Sunt mici și subțiri, ceva al naibii.” Bing. „Dar ești idiot, ești idiot, asta e.” Bing. „Să vezi că nici măcar nu trec prin toată scândura.” Bing. Bucata subțire de metal se îndoi puternic. „Uite, vezi?” Bang – ultima lovitură, frustrată, rupse metalul. Bucata superioară zbură pe jos cu un ușor clinchet metalic. „Nu-s bune de nimic.”

„Idiot ești tu cu tot clanul tău,” răspunse celălalt. „Ai luat unul din acele neveste-tii. Pune-ți odată ochelarii.”

Dacă aș vrea să scriu chestia asta în română, m-aș întinde pe o pagină întreagă și m-aș complica să arăt tot timpul cine vorbește.

NaNoWriMo – ziua 7

Fri, 08 Nov 2013 07:55:13 +0000

Cuvinte scrise: 685

Cuvinte în total: 8861

Asta pățești dacă te bagi la editat și alte prostii în loc de scris. Știu că nu citește aproape nimeni postările despre NaNo (în fond, am statistici), așa că nu mai adaug nimic acum. Le scriu doar ca să mă autoconving, personal, să-i dau înainte.

NaNoWriMo – ziua 6

Thu, 07 Nov 2013 08:39:15 +0000

Cuvinte scrise: 2006

Cuvinte în total: 8176.

Am scris mai puțin decât voiam ieri, doar că am avut o mică problemă cu un capitol care a ajuns pe arătură. Când mi-am dat seama că nu ieșea ce voiam absolut deloc, m-am ofticat, am făcut o pauză, după care am șters câteva pagini.

Discutam cu cineva ieri despre editare și manuscrise. Uite care e chestia: cineva, odată, ar putea eventual să scrie o poveste care să fie perfectă (sau aproape perfectă) din prima. Dar persoana respectivă o să fie un geniu rar, un Mozart, un Einstein, un Dali. N-o să fiu eu. Cel mai probabil, n-o să fii nici tu.

În ce mă privește, revizuirea face parte din procesul de zi cu zi al scrisului. Pentru NaNo contează numărul de cuvinte, dar de fapt numărul de cuvinte e aproape o minciună. Arată că ai scris, nu arată cât de bune sunt sau cât de mult ai lucrat la ele.

NaNoWriMo – ziua 5

Wed, 06 Nov 2013 08:10:17 +0000

Cuvinte scrise: 1119

Cuvinte în total: 6170

Majoritatea zilei de ieri s-a dus pe alte chestii. Ca să fiu la zi cu numărul de cuvinte, azi ar trebui să scriu până pe la 10.000. Deci e vorba de aproape 4000. Nimic imposibil, doar că am și altă treabă de făcut. Ceea ce înseamnă că nu mai intru pe Yahoo! messenger deloc și răspund la variațiuni de „Nimeni nu socializează cu mine!” cu adolescentinul „Nu intra-n camera mea!”

Știu artiști care tot vor să facă ceva proiecte excepționale, mărețe, sublime, extraordinare. Din păcate, proiectele alea rămân în capul lor. Unii visează că o să scrie Romanul Acela cu Dragoste și Acțiune Care o Să Fie un Bestseller și o Să-mi Aducă Tone de Bani, alții vor să facă un film care e superb în capul lor, alții care așteaptă să devină geniali pentru că simt că sunt.

Și boala e mai răspândită: oameni care vor să pună un raft de ani de zile, dar nu se apucă de el, alții care visează să meargă în Istanbul, dar nu ajung niciodată, persoane care vor să învețe ceva, dar de mâine sau de la anul.

O dulce așteptare.

Nu. Azi sunt ascetă, lucrez la ale mele.

NaNoWriMo – ziua 4

Tue, 05 Nov 2013 09:05:03 +0000

Cuvinte scrise: 1689

Cuvinte în total: 5501

O zi ok. Am corectat un capitol din Flight from Hell pentru Big World Network și am scris puțin la Proiectul Nr. 2. Acum mă întorc la Flight from Hell.

Azi nu deschid linkuri primite pe messenger, pe mail, în comentarii șamd. decât dacă îmi sunt recomandate ca fiind folositoare pe termen lung, sau dacă ar fi importante pe termen lung (cursuri, articole despre cum să-mi repar conexiunea la net ca să văd toate site-urile corect, căderea guvernului Ponta etc.)

Încep să mă îndoiesc de abilitatea mea de a folosi corect limba română. Pot să jur că prepozițiile erau mai logice acum o săptămână. Noroc că scriu în engleză.

NaNoWriMo – ziua 3

Mon, 04 Nov 2013 07:42:41 +0000

Cuvinte scrise: 1543

Cuvinte în total: 3362

Am terminat un capitol/episod din Flight from Hell și l-am și editat. Pentru că no. Trebuie trimis la Big World Network.

Se pare că există o provocare gen NaNoWriMo și pentru bloggeri: NaBloPoMo. Să scrii 30 de postări în 30 de zile. Ehhh… Făceam asta deja. Câteodată.

O discuție cu cineva ieri despre faptul că e o generație care idolatrizează cărțile, dar nu le citește – sau dacă citește, citește ciudățenii. Părerea mea e că n-ai cum să idolatrizezi un lucru și să-l ai/folosești/faci în fiecare zi. Îl pui pe un piedestal, i te închini și te apropii de el doar la ocazii speciale. Dacă aș idolatriza ciocolata, aș mânca-o doar o dată sau de două ori pe lună și și atunci m-aș întreba dacă-i acord respectul cuvenit.

NaNoWriMo – ziua 2

Sun, 03 Nov 2013 05:35:04 +0000

Cuvinte scrise: 109.

Cuvinte scrise în total: 1819.

Sunt și zile în care productivitatea mea literară tinde spre 0, ca limita la infinit a lui 1/x.

Se pare că problemele pe care le aveam cu wordpress.com erau de la conexiunea de internet. Ceea ce explică de ce diferite pagini de web îmi apăreau doar în html de pe orice sistem de operare, laptop sau telefon. Nu explică cum o să rezolv problema, dar măcar o să pot da pe Google ceva mai aproape de adevăr.

Ieri am stat la filme. Jocul lui Ender (căruia o să-i scriu o recenzie imediat), Plan 9 from Outer Space (de Ed Wood). Azi o să scriu.

A fost odată o tipă care a scris aproape 3 milioane de cuvinte în puțin mai mult de un an. Adică o serie de cam 5-6 ori cât „Război și pace” în vreo 13 luni. Și o serie foarte mișto. Sunt unii oameni pentru care am o admirație…

NaNoWriMo – ziua 1

Sat, 02 Nov 2013 00:15:19 +0000

Cuvinte scrise: 1710 (mai puțin decât am estimat că o să scriu).

Cuvinte scrise în total: 1710.

Scris la Cafetecă, editat puțin.

Încercări asidue de a afla de ce pagina de admin de pe wordpress.com se vede ca pe vremea lui pazvante (doar html). Eșec. Toate căutările de pe Google duc la probleme asemănătoare pe wordpress.org (softul pentru bloguri, ce am eu instalat aici), dar cu ăla n-am probleme. Verificat dacă problema cu wordpress.com apare și în alte condiții: da, pe Firefox, Chrome, Opera, Opera pe Android, cu cookies șterse, cu întreaga istorie ștearsă, Firefox pe Ubuntu. Upgrade la Ubuntu.

Pe HumbleBundle e plin de jocuri Worms. Worms Armageddon, de exemplu, de care jucam acum o mie de ani – cu Holy Hand Grenade, SuperSheep, bazooka și toate cele.

Discuție cu un prieten despre tendințele pe care le poți avea când scrii. De exemplu, tendința de a descrie tot: personajul principal se apropie de casă, vede casa, depistează ușa, se apropie de ușă, întinde mâna spre ușă, palma îi atinge clanța, apasă pe clanță, împinge ușa, ușa se deschide, personajul principal intră în casă.

De ce e o problemă: că vorbești mult fără să spui nimic.

De ce merită evitată problema: că plictisești audiența și încarci textul degeaba.

Cum eviți: presupui că auditoriul știe cum se intră pe ușă și sari peste. Descrii doar chestiile care chiar contează pentru povestea ta.

Planuri de noiembrie

Sun, 27 Oct 2013 08:30:11 +0000

Continuând cu NaNoWrimo.

O chestie pe care am remarcat-o în anii trecuți e că șansele de a scrie ceva de calitate scad direct proporțional cu viteza cu care scrii respectivul lucru. Și nu mă refer la tastat, pentru că tastez cam la fel de repede în toate situațiile. Mă refer la timpul pe care ți-l oferi ca să gândești ce scrii.

În ce mă privește, standardul NaNo, de 50.000 cuvinte/lună = prea mult. Pentru că încep să dau chix dacă mă axez pe cantitate. Deși nu exclud ideea de a putea scrie bine mai mult într-o lună dacă n-aș fi atentă la numărul de cuvinte.

Momentan, capitolul/săptămână din Flight from Hell ajunge la 3.000 cuvinte, deci aproximativ 12.000 cuvinte/lună. Ceea ce e ok. Ca ritm.

Planul e următorul: scriu. Dar scriu la chestii diferite. În primul rând, Flight from Hell. Dacă scriu 2 capitole/săptămână, e perfect. O iau puțin înaintea termenelor-limită, dar nu forțez coarda. Dacă nimeresc pe la 20.000 cuvinte până la final, e ok.

Pe urmă, am două idei de nuvele, sau ce vor ajunge până la urmă. Ușurele. Fără complicații. Sper. Poate. Mă rog să fie așa. Una dintre ele e cea pe care o s-o scriu când nu scriu la FFH. Hai să-i spunem DW.

Și dacă am nevoie de pauză și de la DW, și de la FFH, ajung la ultima ultima variantă, SYS.

Deci cam așa:

E prima oară când vreau să fac NaNo pe bucățele, dar în fond, de ce nu?

Cum să NU scrii un roman în noiembrie

Tue, 22 Oct 2013 12:47:53 +0000

Pentru că, după cum spuneam acum ceva timp, se apropie luna în care se scriu cele mai multe romane, mi-am adus aminte de tendința românilor de a-și complica viața și în direcția literară.

Știu oameni care vin cu planuri despre cum trebuie și ce trebuie să transmită romanul, cu sentimente de care auditoriul trebuie să fie sfâșiat, cu idei cu care trebuie să rămâi, cu încercări puternice de a face constatări metafizice. Uneori le iese. Alteori le iese un ***** (puncte pentru cel mai interesant cuvânt de 5 steluțe pe care puteți să-l puneți acolo).

Vestea proastă e că scrisul se învață. Pui stiloul pe hârtie – sau, de obicei, degetele pe tastatură, tragi aer în piept și scrii cele mai geniale chestii pe care le-ai gândit vreodată. O să fie o poveste istorică, metafizică, cu o componentă de romantism tragic! Eroina, un fel de Vitoria Lipan din Transilvania sub ocupație Austro-Ungară, se îndrăgostește aprig de un mic nobil (și i se dăruiește, a la serialele HBO). Dar când el dispare în apus de soare după ce a încercat să vândă Țara Românească ungurilor și Transilvania turcilor, ea se întoarce spre introspecție și încearcă să descopere rolul și rostul eu-lui minuscul al unei singure țărăncuțe din Ardeal. Și are niște revelații metafizice extraordinare despre unitatea universului și despre importanța fiecărei creaturi în lumea asta.

Peste trei săptămâni te uiți la ce-ai scris și citești: „Oftez când mă gândesc la Ghiță. A fost bărbatul vieții mele, un armăsar de donjuan, dar în același timp un șmecheraș din Regat. Datorită lui am înțeles că și furnicile au suflet.” Și mori puțin în interior.

N-ai mai scris până acum?__ Ia un ceai. Ia o cafea. Ia o chestie mișto de băut, fără alcool (alcoolul te face să te simți genial când nu e cazul). Ce-ți place să citești? Ce filme-ți plac? Ce te-ar distra să vezi?

Literatura nu e doar artă. __E distracție. Nu e doar educație și cultură, e plăcere. Nu toată, ce-i drept. Dacă vrei să mă vezi scrâșnind din dinți și suferind, mă pui să citesc V. de Thomans Pynchon sau Portret al artistului în tinerețe de James Joyce. Dar o mare parte din literatură ar intenționa cel puțin să placă, ar vrea să fie interesantă. Să te facă să întorci pagina ca să vezi ce se mai întâmplă.

Dacă vrei să-ți complici viața, poți fi ermetic. Poți să te crezi superior muritorilor de rând. Poți să încerci să educi populația cu texte moralizatoare. Poți să încerci să vii cu idei crețe și metafizice scoase din burtă. Poți să te chinui, să te zbați, să fii un geniu pustiit și neînțeles care se screme ca să scoată o operă extraordinară, complicată, care trebuie studiată și dezbătută de experți pentru a putea fi deslușită. Poți, cu alte cuvinte, să te iei foarte tare în serios pentru că Literatura iaște un lucru mare.

Reversul e, bineînțeles, să scrii lucruri care te prind, genul de povești pe care te amuză să le auzi, să le vezi, să le citești. Mai scrii ceva, o mai dai în bară, o mai corectezi, mai te prinzi ce să faci și cum. Te relaxezi și nu te mai încrâncenezi că trebuie să iasă, că opera ta de Nobel e scrisă acum ori niciodată. Încet, cu plăcere. Merge și-așa.

Provocarea unui roman scris într-o lună (NaNoWriMo)

Sun, 06 Oct 2013 11:44:56 +0000

[][1]

Vrei să scrii un roman în noiembrie?

A fost odată ca-n povești, în țări în care scriitorii se iau mai puțin în serios decât se iau la noi, o trupă de oameni care au decis să scrie un roman într-o lună. Și i-au provocat și pe alții să facă la fel. Și, din an în an, au apărut tot mai mulți participanți până când au ajuns cu sutele de mii. Pentru că se pare că sunt o grămadă de oameni care s-au gândit la un moment dat că ar vrea să scrie și toată chestia durează doar o lună, deci ce mare brânză.

La început organizatorii i-au zis National Novel Writing Month, cu prescurtarea NaNoWriMo, ca în cele din urmă toată lumea să îi spună NaNoWriMo, cu prescurtarea NaNo și să nu-și mai bată capul cu faza aia cu „National”, pentru că fenomenul a devenit internațional. NaNo sună bine, așa că NaNo a rămas.

Conceptul e simplu: scrii un roman în noiembrie. Un roman = 50,000 cuvinte (cam 4 pagini/zi). Și cam atât.

Unii îi spun „concurs” („concursul NaNoWriMo”, „concursul de scris NaNoWriMo”, „concurs internațional pentru scriitori”, „concurs pentru scriitori în devenire” și alte variante). Ceea ce face ca alții să întrebe „Și ce câștigi?” Păi, nu câștigi decât ce-ți dau sponsorii, dacă au chef să-ți dea ceva (de obicei varianta tipărită a cărții tale, plus o propunere să-ți publici singur romanul, contra cost; și niște reduceri pe ici, pe colo). Dar nu câștigul e ideea, ci distracția. Și experiența.
Dar experiență nu gen „ai pierdut meciul, nu-i nimic, ai câștigat experiență”, ci „am mâncat tempura din creveți la un restaurant extraordinar și a fost o experiență”.

E un hei-rup general, gen tabără artistică pe net. Cunoști oameni, afli chestii noi. Te produci ca scriitor și afli ce-ți poate pielea. Sau ce nu-ți poate, sau unde te înfunzi. Nu doar visezi, ci faci. Și probabil că ce faci iese prost, că timpul e scurt și romanul e lung, dar nu contează.

E una din chestiile alea mișto/interesante de pe net care merită încercate, dacă sunt cât de cât pe gustul propriu.

Site-ul e aici. Merită înscrierea și băgatul nasului, că le nu taie nimeni capetele celor care nu termină de scris, sau nu fac nimic, sau doar se bagă-n vorbă.

(Dintre cărțile care s-au scris în timpul NaNo face parte și „Apă pentru elefanți” de Sara Gruen, care e o cărțulie simpatică despre lumea de la circ, din perspectiva unui veterinar care fuge cu circul. Niște aventuri, ceva crime, puțină dragoste și un elefant. Nu foarte memorabilă, dar mișto de citit)

NaNoWriMo had an idea (but didn't mention it)

Sat, 06 Apr 2013 12:07:45 +0000

This post is in English because whatever.

So, apparently the biggest „Let’s write!!!” thing in the online world, NaNoWriMo is hosting a very stealthy event on April 13: the NaNoWriMo Writing Marathon. Where you sit down for 8 hours and write, or something of the sort.

For the record, I love NaNo. It’s the sort of thing that gets you to sit down and start writing instead of sitting down and thinking of writing. 50.000 words in November. Well, the combo of writing too much, keeping your eyes on the word count and not taking the time to think things through usually means that the actual output is crap… But whatever. I love NaNo because it kicks people into gear and gets them to do something. And the bigger it gets, the more chances you have of getting in touch with other writers in your area and therefore meeting interesting new people.

I’m not sure I’ll join the April 13 event. I’m already writing 😛 But if you’re interested in a bit of writing hype, well, why not?

One thing I don’t get, however, is why they decided to make what is essentially a fund-gathering event a hushed up, silent event. Sure, I got a notification via e-mail telling me there’d be an April 13 Writing Marathon, but there’s nothing about it on their home page. Nor can I see any „Marathon” button in the menu. It’s like an invite-only donation derby. O_o

Toamnă, un roman, NaNoWriMo etc.

Tue, 06 Nov 2012 18:26:41 +0000

[][1]

A u t u m n by StFamous

Am ajuns ca motocicliștii de mai demult, care știau cum să facă tot felul de reparații pe marginea drumului, că altfel nu ajungeau niciodată nicăieri. Acum câțiva ani dădeam telefoane în stânga și-n dreapta să întreb ce pot să fac atunci când calculatorul îmi dă chix. Azi sun doar să întreb unde găsesc o șurubelniță, că n-am chef să deschid cutia cu un vârf de cuțit ca să pot să aspir pe dinăuntru, să suflu praful din zonele mai delicate și să dau deoparte cablul care face contact cu ventilatorul. Mi-am repartiționat hardul fără să-mi omor Windows-ul (prea tare…), știu ce softuri să folosesc dacă-mi pică vreun hard, am toate fișierele importante într-un folder Dropbox, ca să nu-mi pierd toată munca dacă mi se distrug și Desktop-ul, și laptopul și hardurile externe deodată.

…Uneori nu mă simt ca o traducătoare/scriitoare care se ocupă de japoneză, engleză și cărți, ci ca un fel de mini-tech support. Așa că noroc că mai scriu și traduc când am timp 😛

Ascult Peter Gabriel zilele astea și scriu la un roman din care nu știu exact ce iese. De fapt, asta e povestea de fiecare dată când scrii ceva: nu poți să știi exact ce iese. Începi și după o vreme te prinzi că ce vroiai să faci nu e plauzibil, nu e bun, nu e destul. Cred că am calculatorul plin de povești lăsate baltă și de titluri și rezumate puse pe peste tot. (58 items, îmi spune folderul în care am băgat cam tot ce m-am gândit să scriu în ultimul an, plus ce-am mai găsit din ce scrisesem anii trecuți)

Uneori am scris direct pe vreun site, ctrl+c să fiu sigură că-n caz de eroare nu rămân fără. Și dacă mi-a picat curentul sau OS-ul tot fără am ajuns.

Noiembrie e luna de scris romane. E frig afară, se întunecă devreme, sunt slabe șansele la vacanțe și chiar mai slabe la sărbători. Studenții n-au examene, elevii n-au teze. Și mai e și un eveniment internațional, NaNoWriMo, care îi strânge pe toți cei care au chef să scrie un roman într-o lună și le pune la dispoziție un forum, statistici și articole scrise de tot felul de personalități.

Prima oară când am participat, acum vreo 4 ani, aveam nevoie de chestia asta. Aveam nevoie de ceva care să mă împingă de la spate să scriu 50.000 de cuvinte într-o lună, în medie vreo 3 pagini pe zi. Scriam rar, scriam destul de prost… Acum dacă-mi dai un laptop și un colț semi-tăcut, e destul. Pagină după pagină. E ok.

Azi eram într-o cafenea simpatică și scriam. Aveam în față o ditamai cafeaua cu lapte, vanilie și scorțișoară și unul dintre personaje, ca de obicei, s-a hotărât să facă mai mult decât era în plan. Ceea ce e foarte bine, că planul era mai mult o schiță pe marginea căreia ar fi scris, dacă ar fi fost scrisă, „a se rectifica pe parcurs”.

Așa că a povestit despre mono no aware. Nu i-a spus pe nume, nu avea de ce. Se explica pe el în fața cuiva, așa că nu încerca să vorbească despre teorie, despre conceptele japoneze despre frumos. Ceea ce nu era ieșit din context, pentru că era japonez, educat în Japonia, cu o cultură artistică japoneză. A spus atât: tristețea și încântarea ce apar în fața frumuseții efemere care dispare. Flori de cireș care cad, frunzele toamna. Apoi, dincolo de mono no aware, sentimentul lui: oamenii, care sunt și nu sunt, vin și pleacă niciodată cunoscuți, iar apoi dispar. A ști că e unul dintre ei, într-o lume plină de frumusețe efemeră, încercând să vadă cât mai mult la fel cum cineva ar ieși să privească frunzele toamna.

Cam acolo mi-a murit laptopul, din cauza unei baterii efemere, a cărei viață este spre sfârșit. Nu m-a anunțat că e pe cale să moară, așa că ultimele lucruri pe care le scrisesem au dispărut în ceață.

Am deschis fișierul acasă să văd câte zeci sau sute de cuvinte nu mai erau. Ultimele cuvinte: „Those who will some day live here where we end — should the blood happen to darken in their memory and overflow — let them not forget us, the weak souls among the asphodels.”

Luate dintr-o poezie de George Seferis, Mythistorema, citată în A Disused Shed in Co. Wexford, de Derek Mahon, pe care am tradus-o.

Odată mi-ar fi fost teamă să citez poezii într-un roman, dar de ceva timp mi-am dat seama că există reguli atunci când scrii și poți să le încalci pe toate dacă știi ce faci. M-au distrat romanele victoriene și literatura mai veche atunci când am făcut cursurile la facultate, dar până la urmă se pare că rămân copilul modernității, care face ce face și se întoarce la idei noi, tehnici noi, stiluri noi. De ce nu?… Iau câte o idee de unde apuc, prind un stil, văd cum se face ceva, încerc să-mi dau seama cum obții x sau y și de ce nu merge z.

Ascult Peter Gabriel și comand o nouă baterie de laptop, că face parte din obiectul muncii. Mă întreb dacă să scriu despre scris. Chestii mărunte. Cum să obții un stil gen Marquez prin gramatică, chestii de-astea.