Urme de pași în nisip

Mon, 27 Jan 2014 08:26:19 +0000

Lumea spiritualității e plină de tot felul de povestiri cu tâlc. Și e una pe care n-am înțeles-o niciodată (s-ar putea să fie de fapt o poezie, dar o găsești în tot felul de locuri în diverse forme).

Spune așa: un tip și Dumnezeu mergeau pe plajă. Și tipul se uită înapoi și vede că le-au rămas urmele pașilor pe nisip – fiecare pas era o zi din viața lui. Însă în momentele cele mai grele rămâneau o singură pereche de urme.

„Văd că m-ai lăsat singur la greu,” spune omul.

„Ba nu,” răspunde Dumnezeu. „Vezi o singură pereche de urme pentru că în acele zile te-am purtat în brațe.”

În momentul ăla eu cred că m-aș fi întors către Dumnezeu și i-aș fi zis, „Să înțeleg că nu prea te pricepi la avut grijă de alții sau cum?”

Bănuiesc că povestirea vrea să spună că Dumnezeu are grijă să nu ne fie și mai rău, sau că Dumnezeu e mereu cu noi, sau ceva de genul. Dar sună puțin altfel. Adică, bine, ai surpriza că și atunci când crezi că ești singur Dumnezeu e cu tine, dar vezi că dacă te ia în brațe te dă cu capul de tocul ușii. Slabă consolare.

New Age-iști și alții

Tue, 05 Nov 2013 21:27:34 +0000

Azi m-am convins: nu prea mă (mai?) împac cu New Age-ul. Știți ce-i ăla, nu? Tu ești Sinele, tu ești cheia transformării din viața ta. Tu ești Dumnezeu, toată schimbarea vine din tine. Universul e sublim și conștiința permează totul. Noi afectăm lumea. Fii tu însuți, găsește adevărul din tine! Adevărul e paradoxal, energia se află în spatele materiei.

E ok. Dați-i înainte. Doar că nu mai am răbdare cu chestiile astea, mai ales când apare câte un blajin gen Eckhart Tolle care spune trei cuvinte/minut, sau câte o persoană cu voce ușor sfârșită și visătoare care vorbește despre misterele universului spunând aceleași chestii pe care le-am tot auzit. Mi-e destul de greu să fiu sfâșiată de admirație în condițiile în care Osho e cel care mi-a ridicat ștacheta în materie de discurs despre spiritualitate și Walter Hilton și anonimul care a scris Norul necunoașterii (The Cloud of Unknowing) mi-au arătat că pot și alții să fie la înălțime. De fapt, mi-au arătat că cei care au ceva de zis tind s-o zică, fără să divagheze, să se încurce în cuvinte, să piardă din vedere unde voiau să ajungă.

Lipsa mea de chef în ce privește New Age-ul nu e discriminativă. Nici cu creștinismul n-am avut prea multă răbdare niciodată – ceva din religia asta mă zgârie pe creier. Poate că orele de religie pe care le-am făcut în școală, cu „o să mergeți în iad, păcătoșilor!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!” și alte porcării. (am înțeles că de curând îi chinuie și pe copiii de grădiniță cu chestiile astea)

Cred că o să mă auto-declar în mod oficial agnostică. Nu de alta, dar ca să nemulțumesc pe toată lumea.

Later edit: Am tendința nefericită să editez de o sută de ori o chestie pe măsură ce o scriu. Ceea ce înseamnă că, inevitabil, uneori țin minte că am scris o chestie pe care de fapt am șters-o. De exemplu, următoarele:

Aici vorbesc de chestii concrete, exterioare, cu care m-am ciocnit efectiv în momentul în care am discutat cu cineva de New Age sau creștinism. Aș putea să vă înșir nume și să dau linkuri către persoane care mă fac să oftez lung și iritat. Vorbesc de chestiile astea, de care te lovești când dai de un curent. La fel cum aș spune că dacă te duci la Limbi și Literaturi Străine la Unibuc te ciocnești de haos organizatoric. Nu spun nimic despre esența a ce se predă acolo, dar spune multe despre experiența de a intra în contact cu respectivele lucruri.

NU vorbesc de ideile profunde din niciunul dintre domenii. Nu vorbesc de eficacitatea metodelor, și nu discut posibilitatea sau adevărul faptului că o să mă duc în iad după ce mor pentru că am scris blasfemii. Sau existența lui Iisus, sau trăsăturile lui Dumnezeu, sau dacă există Dumnezeu sau nu.

New Age on Roxana-Mălina Chirilă

Urme de pași în nisip

New Age-iști și alții