Noua Dreaptă on Roxana-Mălina Chirilă

Trista poveste de iubire a Noii Drepte

Sat, 29 Nov 2014 09:17:29 +0000

Ca în fiecare an, Noua Dreaptă se mobilizează să vină la Sf. Gheorghe de 1 decembrie. Localnicii nu-i doresc, după cum spun clar și majoritatea consilierilor locali (da, în frunte cu un român). Și mă gândeam că-ți trebuie ceva nebunie să mergi acolo unde și cei pe care păsămite îi susții nu te vor.

Dar m-am prins, în sfârșit, care e ideea: e o poveste de dragoste tristă și neîmpărtășită, chiar nerecunoscută de niciuna din părț. E tragică pentru că niciodată nu va putea fi împlinită, nici măcar atâta cât a fost povestea lui Romeo și a Julietei, ci e damnată să curgă în eternitate pe căi nebănuite și neînțelese.

Noua Dreaptă iubește de fapt extremiștii maghiari. De două ori pe an, de 1 decembrie și 15 martie (ziua națională a Ungariei) fac tot posibilul să întâlnească undeva – și Noua Dreaptă, ca niște cavaleri adevărați ce sunt, fac întotdeauna pasul cel greu și vin la extremiștii unguri. Vedeți voi, extremiștii unguri n-ar putea să meargă niciodată la București, ar fi mâncați de plebea care nu le înțelege iubirea și care le-ar răspunde mult prea dur, așa că nu rămâne decât să vină Noua Dreaptă la ei.

E trist, pentru că povestea va continua în eternitate, cu un dor mistuitor pe care întâlnirile de două ori pe an nu fac decât să-l ațâțe… două jumătăți, suflete pereche incompatibile, gluma stelelor care le stau împotrivă, zâmbetul ironic al unei crude divinități! Unii fără ceilalți n-ar putea să existe, țelul lor în viață este împletit.

Se întâlnesc în Sf. Gheorghe, în Miercurea Ciuc, în Cluj, unde își scandează pasiunea eternă sub forma unor cuvinte pline de ură la care doar cei de partea cealaltă pot răspunde cu aceeași ardoare. Apoi merg acasă și așteaptă, așteaptă, așteaptă iar celălalt prilej de a se duce, de a se vedea, de a striga unii la ceilalți peste această barieră etnică de netrecut, peste acest zid dintre două suflete atât de asemănătoare, dar atât de diferite deopotrivă. Nu e trist? Nu e sfâșietor? Ba da…

Sodoma, pământ românesc

Mon, 09 Jun 2014 05:14:07 +0000

Am văzut niște poze pe Facebook de la parada gay de anul ăsta. Cea care m-a uns cel mai tare pe suflet era cu o pancartă de o ironie dulce, care răspundea altor pancarte și slogane din alt context. Pe ea scria: „Sodoma pământ românesc”.

Pentru cine nu știe, supărarea mea cea mai cea pe Noua Dreaptă e că se trezesc uneori mărșăluind pe străzile orașului Sf. Gheorghe, de unde mi-s, urlând în disperare că Harghita și Covasna sunt pământ românesc. Probabil că nu și-au mai dat update la hărți de prin 1918, vara. Vin, se fâțâie pe aici, agită spirite și, ca niște oameni din alte provincii ce sunt, susțin sus și tare că au drepturi asupra pământului de aici. Poate vor un cort și un lotișor mic, mic de pământ între garajul nostru românesc și răsadurile de lalele ungurești ale vecinilor, printre pisicile de etnie mixă și păsările de noapte care vorbesc doar o scârțâială mieunată prelungă.

Pe lângă asta, bineînțeles, și Basarabia e pământ românesc. Deocamdată atât, dar dacă trebuie se pot revendica și Cadrilaterul, Insula Șerpilor, hai și Bucovina de Nord, iar dacă e musai poate prindem și Roma, care s-a născut pentru a ne cuceri, sau Parisul, care toată lumea știe că e Marele București.

În schimb la marșurile „pentru normalitate” Noua Dreaptă o dă invers: pancartele spun „România nu-i Sodoma”. Deci mesajul pancartei pro-LGBT e perfect: Sodoma e pământ românesc, revendicat de români din cauza unei, ăhâm, afinități sufletești. E un mesaj de o incisivitate ironică și de o mustăceală veselă: dacă tot ai de gând să mărșăluiești strigând că ai drepturi asupra unor teritorii, n-ar trebui să-ți asumi și locuitorii din ele?

Noua Dreaptă și maghiarii, 1 decembrie, Sf. Gheorghe

Tue, 03 Dec 2013 14:17:21 +0000

Am citit azi în Mesagerul de Covasna că doi tineri au fost amendați pentru că au jignit (înjurat?) jandarmii de 1 decembrie. Chestia asta s-a întâmplat în orașul meu natal, Sf. Gheorghe. Tinerii amendați protestau de fapt împotriva unor extremiști (cam 80 de persoane) care făceau tărăboi că Harghita și Covasna li se cuvin și că trebuie ca toți locuitorii din această zonă să vorbească o anumită – și singură! – limbă. Tinerii, care făceau parte dintr-un grup mai mare (cam 30 de persoane), scandau că străinii trebuie să plece acasă și că zona e a nației lor, nu a nației celorlalți. De fapt, și tinerii erau tot cam dintr-o grupare mai apucată, dacă stau să mă gândesc.

În total erau vreo 10.000 de oameni la festivități, așa că cei vreo 110 extremiști care urlau unii la alții formau doar vreo 1% din total. Restul își vedeau de treabă.

Eu nu știu alții cum sunt, dar mie mi-e indiferent care sunt unii și care sunt ceilalți. Văd doar două tabere de urlători, unii urlă în maghiară, alții urlă în română și între timp oamenii mai liniștiți își văd de treaba lor și ies la o bere/la un ceai/la o cafea/la o pizza. Asta, bineînțeles, dacă grupările mici și apucate nu le strică ziua.