Ovidiu Eftimie on Roxana-Mălina Chirilă

Ideea Bibliei și a creștinismului

Fri, 28 May 2021 13:24:50 +0000

A scris Ovidiu Eftimie o postare la Zoso pe blog care se numește „Ce fel de carte de istorie și morală este Biblia”. Povestește el pe acolo cale de vreo trei pagini tot felul de lucruri despre Biblie, creștinism și interpretări greșite ale creștinismului – ceea ce sună grozav, doar că vorbește din impresiile proprii, fără să știe prea multe despre ce vorbește.

Postarea se termină cu această concluzie:

Ideea Bibliei nu este să te enervezi de ce primitivi și proști au fost ăia ci să te bucuri de cât de mult am evoluat în gândire de la ăia la ăștia care suntem acum. Și să-ți „check your privilege” din când în când să verifici dacă nu cumva gândești ca ăia primitivi și nu ca ăia care au devenit atât de buni încât nici moartea nu-i poate învinge mental.

Am vrut să-i las un comentariu, dar cred că l-a mâncat blogul lui Zoso. (Înainte să se impacienteze cineva, astfel de lucruri se petrec; nu știu dacă respectivul comentariu e în spam sau pending, dar sigur nu l-a pus Zoso acolo.)

Tot răul spre bine, am scris mult la comentariul respectiv, așa că mai bine-l postez aici. Nu mă obosesc să-l aduc într-o structură mai potrivită pentru articole pe blog. Iată-l:

„Ideea Bibliei nu este”

Timp de vreo două milenii s-au scurs râuri de cerneală despre ce este și ce nu este ideea Bibliei.

Acuma, eu nu sunt nici prea creștină de felul meu, nici mare amatoare de cercetări făcute pe Biblie, dar mă ciocnesc suficient de des de creștinism pentru că o mare parte din literatura vestică mai veche e legată într-o măsură mai mare sau mai mică de Biblie și de cultura creștină. Deci vreau, nu vreau, dacă citesc despre lumea medievală, apar și Biblia și creștinismul.

Creștinismul nu se rezumă la ce e și ce nu e în Biblie. Ai foarte multe lucruri care nu sunt în Biblie, dar care sunt cât se poate de prezente în viața creștinilor: sărbătorirea nașterii lui Iisus pe 25 decembrie, de exemplu; modul în care se face semnul crucii; structura liturghiei.

Dacă te apuci să alegi doar ce-ți convine din cultura creștină și din Biblie, o să ai un creștinism propriu, care nu corespunde cu cel al altora. E ok dacă vrei să-ți dezvolți propria religie (e ok din partea mea; s-ar putea ca ortodocșii să te considere eretic), dar nu poți vorbi în numele „creștinismului” dacă o faci.

Istoria creștinismului și a practicilor conexe e interesantă în felul ei.

Dacă te interesează Biblia, istoria ei și interpretarea ei, sunt o grămadă de cărți pe subiect, scrise de oameni care au făcut multă cercetare în domeniu. Da, Biblia a rămas cam aceeași (minus diferențe de traducere) de-a lungul vremii (după ce au stabilit componența Noului Testament) pentru că e considerată Cartea lui Dumnezeu (și NU o modifici pentru că e sfântă; au existat mari scandaluri creștine și schisme pe mult mai puțin de-atât – Peterson gândește ca un om modern, nu ca un episcop medieval). Dar interpretările s-au schimbat puternic de la epocă la epocă și de la comunitate la comunitate (s-ar putea să te surprindă, dar și evreii interpretează Tanakh diferit de cum interpretează creștinii Vechiul Testament, deși cele două seamănă puternic).

Dacă te interesează în schimb comunitatea și cultura creștine, intră mult mai multe în componența lor decât doar Biblia. Atunci „crede și nu cerceta” e o zicală importantă pentru ortodoxismul românesc – pentru că creștinii cred că face parte din ortodoxism, ceea ce e suficient ca zicala să aibă impact (cred că se leagă în capul multora de Toma și de „Fericiți cei ce n-au văzut și au crezut”). Și sunt multe astfel de practici conexe care nu sunt bazate pe Biblie, dar nu sunt mai puțin creștine.

Cu alte cuvinte, lucrurile sunt un pic mai complexe, altfel am avea toți același creștinism de vreo două mii de ani încoace. Dar lucrurile se schimbă – conceptele se schimbă, abordările se schimbă, ce se consideră important se schimbă. Poți să-ți rezolvi propria raportare la credință la o bere și citind două articole de pe net, dar nu poți să rezumi creștinismul ăla mare, care există în afara ta, în același mod. Pentru ăla trebuie să cercetezi mai adânc, pentru că nu e suficient ce crezi tu, ci trebuie să știi ce cred alții.

Ovidiu Eftimie – „Bacalaureat” [recenzie]

Wed, 25 Oct 2017 12:02:54 +0000

În al doilea roman al lui Ovidiu Eftimie, „Bacalaureat”, ne reîntâlnim cu subinspectorul Petre Popescu, care a fost dat afară din SRI pentru că a luat o șpagă când a călătorit prin timp în cadrul unei misiuni, iar acum își face veacul pe la poliția din Cornești, această localitate de care n-a auzit nimeni.

Asta nu înseamnă că „Bacalaureat” e un fel de volum doi al seriei care începe cu „Arhanghelul Raul”, pentru că acțiunea e atât de diferită încât cele două volume se pot citi separat fără probleme.

Punctele forte ale „Bacalaureatului” sunt umorul, absurdul și acțiunea, care se combină într-un fel de SF pur românesc, în care totul e explicabil. De ce costă mașinile Logan cu radar folosite de poliție 70.000 de euro? Nu pentru că MAI-ul a sifonat niște bani, ci pentru că au super-scuturi deflectoare, ce reduc frecarea cu aerul și împiedică atacurile cu tot felul de arme mai mult sau mai puțin super-tehnologizate. Tehnologie Star Trek, implementată pe șest de un stat care-și poate ascunde planurile secrete prin simplul fapt că se fură atât de mult încât investițiile reale nici nu se mai văd.

Tot în spatele faptului că se știe că fură se ascund și țiganii din Cornești, care insistă că fură materiale dintr-o fabrică dezafectată, pentru că nimeni nu i-ar crede dacă ar spune că au intenția nobilă de a se lupta cu niște extratereștri malefici care vor să cucerească Pământul.

Personajele sunt oameni simpli – mai o femeie care are grijă de un bar, mai un țigan care știe cum să taie fierul ca să-l ducă la vândut. Și se simte că nu sunt genii, dar luptă cum pot și cum știu ca să se salveze. Din păcate, nu le-am simțit foarte puternic ca personaje distincte – m-ar fi interesat mai mult povestea lui Tibi, polițaiul super-inteligent, de exemplu.

Ce m-a deranjat un pic a fost că povestea pare insuficient lucrată. Sunt bucăți de text care nu prea curg sau zone în care ar fi mers mai multă atmosferă, de exemplu. Stilistic, scena de acțiune de la început are puține lucruri în comun cu acțiunea de mai târziu, iar poveștile despre istoria Corneștiului și a planului eșuat de a construi un cosmodrom în această mică Slobozie par concentrate în câteva pagini de la începutul cărții – sunt distractive, nimic de zis, dar prea simți că treci de la o etapă a romanului la alta.1Mai sunt și câteva instanțe în care personajele vorbesc între ghilimele și nu cu linii de dialog, din motive pe care nu prea le-am înțeles.

Apropo, ca să-i mulțumească pe cei care se plângeau că Satana n-are de ce să-și bage coada în SF-uri, „Bacalaureat” e o poveste mai SF decât „Arhanghelul Raul”. Dacă înainte aveam de-a face cu creaturi multidimensionale și probleme prin iad, aici povestea clasică a invaziei extraterestre se ciocnește de cealaltă poveste clasică, a românului care se descurcă el cumva. Iar rezultatu e chiar distractiv.

Dacă e o carte mai bună decât prima cred că rămâne de văzut – eu m-am distrat mai mult cu „Arhanghelul”, în timp ce consortul insistă că oboseala mi-a afectat impresiile și „Bacalaureat” e clar mai bună. Oricum ar fi, ambele sunt cărți pe care le recomand cu drag.

References[+]

    <td class="footnote_plugin_text">
      Mai sunt și câteva instanțe în care personajele vorbesc între ghilimele și nu cu linii de dialog, din motive pe care nu prea le-am înțeles.
    </td>
  </tr>
</table>

Ovidiu Eftimie – “Arhanghelul Raul” [recenzie]

Fri, 18 Nov 2016 19:28:31 +0000

Pe scurt, într-o țară plină de scriitori care vor să scrie numai capodopere care să-ți dea de gândit, Ovidiu Eftimie scrie o carte numai bună de citit pe tren.

„Arhanghelul Raul” nu e nici despre cum ne îndreptăm cu toții către schimbări climaterice apocaliptice, nici despre cum ne mănâncă corporațiile de vii și ne transformă în sclavi, nici despre accidente tehnologice. E despre niște nași de tren care pun mână de la mână din banii de șpagă ca să oprească nițel sfârșitul lumii care vine pe căi supranaturale, pentru că până face ministerul ceva în direcția asta murim cu toții – de bătrânețe, dacă nu de apocalipsă.

Raul, un tânăr promițător din marketingul românesc, e lovit de un camion și ajunge pe lumea de dincolo, unde diavolul se confruntă cu o problemă majoră: n-are bere. Bine, ar mai fi o problemă și cu niște morți care vor să fugă și să invadeze lumea celor vii și habar n-are cum să-i oprească, dar pe aia i-o deleagă lui Raul – e creativ? Păi să fie creativ până la capăt și să găsească o soluție.

În lumea viilor, un alt tânăr promițător, agent secret, e trimis să descopere unde dispar toți banii luați ca șpagă de nași, pentru că toată lumea știe că iau o grămadă, dar nu-i vede îmbrăcându-se bine sau construindu-și vile.

Cartea e SF cu o brumă de fantasy (Hades și râul Styx nu-s chestii foarte științifice) și cu multe, multe mici elemente din birocrația românească și aparatul de stat pe care le recunoști de la o poștă – evident că locomotiva care călătorește în timp e mereu în revizie, pentru că n-au reușit ăștia nicicum s-o repare odată.

Ce-mi place e că totul se leagă. Fiecare element absurd are o explicație (linia 1 din gara din Brașov e rezervată, dar de ce?!), firele narative se țes bine împreună, de atunci când iei cartea la recitit vezi cum se pregătește deja finalul. În plus, e scrisă simplu, cu mult dialog, cu multă acțiune – în afară de primele 10-15 pagini, în care Eftimie prezintă lumea, face câteva glume și ne explică ce-i cu fiecare personaj; dar cele 10-15 pagini trec repede.

E și o carte foarte românească -- are genul de umor pe care-l avem în bancuri, nașii mai beau o pălincă și dacă au o lume de salvat, birocrația o știm. Dar mai mult decât atât, povestește ce se întâmplă într-un stil care-mi amintește nu de Caragiale, San Antonio, Douglas Adams sau alți scriitori, ci de prietenii ăia care ies la o bere și, la un moment dat, se pun pe povestit episoade din viața lor sau a prietenilor, „că nu-ți vine să crezi așa ceva, îți stă mintea-n loc, ca la noi la nimenea.” Are genul ăla de pasiune pentru povestit și de haz de ai spune că le-nflorește bine, dacă n-ai ști că e SF cu totul.

Despre circuitul cozonacului în natură

Mon, 23 Dec 2013 17:42:59 +0000

Acum un an m-a luat Dorin Lazăr de o aripă, m-a dus în fața unui ecran și m-a pus să citesc un articol. Acel articol a stat la baza unei dezbateri lungi, a unor cercetări pe teren și a dus în final la formularea unui pact de neagresiune care asigură faptul că nu ne vom chinui niciodată unul pe celălalt în conformitate cu normele sociale.

Articolul era Circuitul cozonacului în natură, de un tip de care n-auzisem. Până acum câteva ore eram perfect sigură că i-am pierdut urma tipului, cu cozonac cu tot, și că nu urma să-l mai găsesc niciodată decât cu Google. Reiese că de fapt autorul era Eftimie, normal, că dacă ai un personaj misterios în trecutul tău care-ți spune adevărul despre cozonac și te inițiază în tainele secrete ale modului de a scăpa de cozonăceală, o să fie ascuns în fața ochilor tăi ca un mason din ăia de care vorbește lumea și care sunt pretutindeni dar de care habar n-ai nimic.

Bun. Articolele pe care le-am link-uit sunt foarte recomandate.

În urma cercetărilor pe teren și dezbaterilor cu Dorin, am ajuns la două concluzii:

da, checul e mai bun
Beigli nu e cozonac, e beigli. Seamănă cu cozonacul, dar nu se pune.

Insultele sunt ok, când nu ne plac insultații

Tue, 26 Nov 2013 13:03:58 +0000

Eu nu prea mă uit la televizor decât dacă nimeresc prin preajma unuia și se întâmplă ceva interesant acolo, sau dacă sunt cu cineva care vrea să se uite. Așa că ratez tot felul de faze.

De exemplu, faza de la X-Factor, unde cântărețul Cheloo s-a luat de un concurent pentru că e homosexual (și bănuiesc că s-a îmbrăcat în stilul camp gay, că altfel nu-mi explic ce-i veni). Citez: „Ai cântat, eu dispreţuiesc tot ceea ce eşti, ce reprezinţi, şi ţara asta te va trimite acasă, cu siguranţă.”

Am aflat chestia de pe blogul lui Eftimie, care punctează faptul că presa, care face caz de orice (altceva), n-a băgat în seamă instigarea la discriminare. Citez:

Băi, ţăranul ăla a instigat la discriminare. S-a folosit de autoritatea lui pentru a instiga la discriminare, de parcă acest Paolo Lagana ar fi atentat personal la rozeta familiei lui Cheloo, a lui şi a şefului de scară. Iar mass-media, câinele de pază al democraţiei, sistemul ăla obscur în care fiecare poa’ să facă ce vrea anusul lui cât nu te deranjează grav pe tine, a trecut cu vederea. Chiar şi site-urile de “monitorizare a presei”, ălea, le ştiţi voi, ale ciorditorului şi ale ăluilalt, au trecut cu vederea incidentul.

Am băgat un ochi pe ce spunea Libertatea despre subiect. Ghici ce: nu mare brânză. Și am băgat nasul și la arhi pe blog, să văd ce zicea el. El zicea mai multe și mai cu foc (plus cu naziști).

N-o să mă bag să discut discriminarea, că au făcut-o Eftimie și Arhi, și sunt mai în temă ca mine cu emisiunea. Dar o să discut o temă comună din comentariile de pe Libertatea și din cele de pe blogul lui Arhi. Sunt oameni acolo care îl apără pe Cheloo pentru că nici lor nu le plac homosexualii, sau pentru că sunt împotriva paradei gay, sau pentru că li se pare că toți homosexualii sunt ostentativi.

E plin de prejudecăți legate de homosexuali, dar n-o să le discut aici. Să presupunem de dragul argumentării că prejudecățile ar fi reale. Să presupunem că toți homosexualii ar fi într-adevăr niște tipi feminizați care se îmbracă în fiecare zi în roz sau în fustă. Ar însemna asta că-și cer palme și injurii?

După mentalitatea unora, se pare că da. Există oameni care cred că dacă nu ești de acord cu ce face cineva, sau nu-ți place de un om/o categorie de oameni, e ok ca respectivul/respectivii să fie înjurați. E ok să fie înjurați de oricine, de la persoane publice, la noi înșine, la anonimi. În fond, „și-o cer”. Vor să fie arătați cu degetul și vor să se râdă de ei, pentru că altfel s-ar conforma la opinia majorității și ar face ce trebuie. Sau dacă nu vor, atunci măcar merită.

După care aceste stâlpuri susținătoare ale societății, acești cerberi ai moralității noastre care consideră că au dreptate și că asta le dă dreptul să râdă de alții și să-i înjure, au pretenția să fie considerați civilizați și să fie respectați de toți.

Atitudinea asta e superbă și absolut deloc ipocrită, mnu? Nu e deloc închisă, pentru că dacă adevărul și dreptatea sunt de o singură parte și noi suntem de partea respectivă, e perfect clar că ceilalți greșesc. Și normal că noi avem dreptate, pentru că am fost învățați cum trebuie de mici și oricum moralitatea e înscrisă adânc în sufletul și biologia omului și orice ființă normală își dă seama imediat și fără probleme ce e imoral. Simțim repulsie față de rău în toate formele sale, pentru că așa suntem înzestrați de la natură. Dacă alții nu-și dau seama, e pentru că sunt proști. Nu suntem superiori și enervanți, pentru că lucrurile chiar așa stau, n-avem cum să le facem să fie altfel. Iar superioritatea asta rămâne chiar dacă suntem, na, un pic răutăcioși. În fond suntem așa doar pentru că voi sunteți imbecili.

Nu? Cam așa ceva e ideea. Curentul ăsta de gândire mi se pare nasol. Aș merge chiar și până la a presupune că e unul din motivele pentru care presa n-a zis mare brânză de comentariile lui Cheloo.

Nesfeclismul, vegetarienii și evitarea auto-plagiatului

Tue, 18 Jun 2013 09:39:23 +0000

Câteodată stau liniștită la laptop, cu ultimii stropi de cafea lângă, și mă pocnește o confuzie existențială: cum pornesc o mișcare revoluționară în materie de moralitatea mâncării fără să dau copy-paste la un comentariu de-al meu căruia i-a dat deja copy-paste altcineva? Că urlă pregătirea academică din mine cu furie nebună: „Auto-plagiat! Auto-plagiat!” (și iar mă penalizează Gugăl că repet ce-am zis; lui Gugăl nu-i place să repet ce-am zis și mă penalizează)

Așa. Ieri a scris Ovidiu Eftimie niște comentarii legate de motivele clasice pentru a fi vegetarian. Iar eu i-am expus noua mea convingere supremă, cea a nesfeclismului. A fost convertit rapid, după cum vedeți. Citiți acolo, aplicați la mișcarea nesfeclistă aici. Și dacă aveți chef, restul blogului lui Eftimie e interesant. Desigur, nu la fel de genial, inteligent, plin de umor, profund, înțelept, cizelat, cult, agil, vesel, bine organizat, frumos și variat ca al meu, dar na. Singurele persoane perfecte de pe lumea asta sunt Mary Poppins, eu și M Ș.

(A se remarca faptul că deși m-a citat Ovidiu Eftimie de la Times New Roman, sunt aceeași persoană umilă și modestă dintotdeauna.)

References
↑1