Lucrările feroviare în Scoția sunt mai ok ca ale noastre

Wed, 01 Jul 2015 11:18:38 +0000

Când e vorba de CFR-ul nostru, orice e posibil. De obicei auzi de la alții că se lucrează pe o linie și că, probabil, trenul tău o să aibă întârziere. Asta ca să nu mai vorbim de faptul că e un tren Brașov-București care are constant o întârziere de vreo oră – de ani de zile! – pentru că vine taman din Budapesta, dar încă nu s-au gândit să schimbe orarul oficial cu unul mai puțin optimist, dar mai realist.

Tocmai am aflat că, ce să vezi? Și în locuri mai civilizate se întâmplă chestii cu căile ferate, apar întârzieri, povești. De exemplu, în Scoția refac o rută între Edinburgh și Glasgow, ca să înlocuiască trenurile de acum cu altele, care fac mai puțin zgomot și poluează mai puțin. Unele rute au fost închise cu totul.

Așa că scoțienii de la ScotRail au scos o broșură în care spun așa:

de ce se fac modificările în general
de ce au ales să le facă acum
că își cer scuze pentru toate neplăcerile
că unele rute vor fi închise
că în unele zone transportul feroviar va fi înlocuit de autobuze
întârzierea aproximativă preconizată
care sunt modificările și pe unde și cât de tare te afectează dacă vrei să mergi dintr-o parte în alta

Diferențele față de sistemul pe care-l au firmele aici:

transparență
înștiințarea prietenoasă cu privire la modificări/probleme
încercarea de a-și ajuta clienții chiar și acolo unde nu e teoretic treaba lor să rezolve (puteau spune foarte bine „am închis rutele x, y și z” și cu asta basta)
scuze care chiar par sincere

În afară de faza cu autobuzele, nu e nimic care n-ar putea fi făcut cu ușurință și la noi, dacă s-ar dori. Doar că aici nu se poartă curtoazia prietenoasă. Nu știu de ce. Poate ne place să fim nașpa, în ciuda miturilor pe care ni le spunem despre noi.

Bine, scoțienii au și un umor binevoitor – eu am aflat despre chestia asta din următoarea poză (clic pe ea ca s-o vedeți cu sursă cu tot):

[][3]

Înlocuitor de tren în Scoția

Viața ca o boală

Tue, 16 Jul 2013 09:55:27 +0000

Când m-am întors de la mare am descoperit diferența dintre CFR și Regiotrans. Nu e vorba doar de vagoane mai curate și de faptul că-ți iei bilet direct în tren. E vorba de pensionari. La CFR e plin de ei. La Regiotrans n-am zărit.

Trenurile CFR sunt locul unde am aflat pentru prima oară că poporul român e bolnav. Dar nu puțin bolnav – bolnav de te miri că a supraviețuit până în ziua de azi. Speranța de viață e incredibil de mare pentru bolile care năpăstuiesc poporul – pensionarii și cei aproape de pensionare suferă. Suferă de inimă, suferă de ficat, suferă de bilă și de fiere, de reumatism și de tensiune, de diabet și de splină, de unghii încărnate și de rinichi, de cancer și hemoroizi, de Parkinson, de ulcer și de urechi. Singurul lucru de care nu suferă pensionarii e de apendic, că l-au scos din tinerețe – sau oricum nu mai contează. Restl de afecțiuni, în afară de amigdale și apendice, sunt prezente în toate combinațiile posibile și dacă mergi cu trenul ai șanse să afli că X era așa de bolnav de nu știu ce că au trebuit să-i facă o clismă, de i s-a umflat burta uite-atâta. Și totuși nu ieșea apa cu toate cele din el!

Dragi pensionari și bătrâni care suferiți de toate cele în mod grafic, explicit, zgomotos și în descrieri mult prea detaliate: este un miracol că mai sunteți în viață. Felicitări! În ciuda faptului că sunteți cele mai agasante creaturi de pe planetă în afară de purici și țânțari, ați reușit să scăpați cu viață dintr-un număr de călătorii pe tren în care companionii de drum v-au blestemat pe voi și și-au blestemat și lor zilele.

Da, ok. Suferiți. Sistemul de sănătate din România e un rahat pe băț. Dar nu pot să nu mă întreb ce ați făcut toată viața – pentru că se pare că sunteți doar o rană continuă, o boală pe picioare, o plângere constantă. Rareori auzi pe cineva care să povestească de copii, de nepoți, de câini sau de grădină – și și atunci, poate copiii suferă de o boală, nepoții au făcut apendicită, câinii au murit și grădina s-a uscat. Nu cer literatură, filozofie, istorie. Mă întreb însă și eu dacă pensionarul român mai face și altceva în afară de bolit. Poate că generația lor a început să simtă o neplăcere la 30 de ani, o durere pe la 40, o boală pe la 50, o boală mai rea pe la 60 și pe urmă s-a târât cu greu până la 70, dar la 80 își atinge apogeul de suferință, dacă nu a murit deja.

Sau poate că cei care au ceva de făcut cu viața lor în ciuda bolilor și suferinței pur și simplu evită trenurile. Anul trecut m-am întâlnit după un număr de ani cu mama unei mătuși, o bătrână pe la vreo 80-și de ani. Era prin bucătărie, gătea și îl boscorodea pe Ponta. Mi-a spus că la cei 84 de ani ai ei se simte bine și vioaie. (mă rog, mătușă-mea a râs de ea la faza asta, că-și umflase vârsta cu vreo 2 ani). Și mi-am zis, uite, dom’le, există oameni care nu trag să moară de la 60 de ani încolo. Chiar dacă mult mai mulți trăiesc viața ca o boală.

Pe Tren on Roxana-Mălina Chirilă

Lucrările feroviare în Scoția sunt mai ok ca ale noastre

Viața ca o boală