Philip Pullman on Roxana-Mălina Chirilă

[28 mar] Cartea de azi: „Rubinul din fum” de Philip Pullman

Thu, 29 Mar 2018 18:32:04 +0000

Philip Pullman e cunoscut mai ales pentru seria „Materiile întunecate”, pe care am recomandat-o în ianuarie. Însă a mai scris și alte cărți, care nu prea-i seamănă seriei respective. „Rubinul din fum”, de exemplu, e mai degrabă un roman polițist istoric.

Sally Lockhart e o fată frumușică de 16 ani al cărei tată tocmai a murit în condiții suspecte, iar după moartea lui ea a primit o scrisoare foarte ciudată, spunându-i să evite „cele șapte binecuvântări”. Normal, se duce să-i întrebe pe asociații tatălui ei dacă au habar ce e cu scrisoarea, iar unul dintre ei moare din cauza unui atac de cord când se apucă să-l ia la întrebări. Ceea ce e un pic neobișnuit, mai ales că acțiunea se petrece în 1872 și Sally nu e deloc amenințătoare.

E o poveste destul de ușurică, dar bine scrisă și nu foarte lungă, dar simpatică. Are și trei continuări, în care Sally ajunge să-și pornească o mică afacere și să cunoască și persoane implicate în politică și în reforme sociale de prin Anglia.

„Rubinul din fum” e disponibil pe eMag și Libris în română. Sau e disponibil și pe Book Depository și Amazon în engleză. Ah, și există și o serie făcută de BBC după carte.

Vrei să afli mai multe despre „Cartea de azi”? Intră aici.

[28 ian] Cartea de azi: „Luminile nordului” de Philip Pullman

Sun, 28 Jan 2018 05:23:28 +0000

Lyra Belacqua trăiește în Colegiul Jordan din Oxford, crescută de cărturari și jucându-se cu fiii servitorilor. Nu știe cine-i sunt părinții, dar nici n-o interesează chiar atât de mult problema. Trăiește aproape lipsită de griji, până când unii dintre prietenii ei sunt răpiți de o organizație sinistră, iar cărturarii de la Oxford o dau pe Lyra pe mâna doamnei Coulter, o exploratoare cu puternice legături politice.

„Materiile întunecate” e o serie pentru copii, dar asta nu-l oprește pe Philip Pullman nici să scrie o poveste neobișnuită, nici să creeze o lume complexă.

În lumea Lyrei, fiecare om are un daemon, o creatură supranaturală care e de fapt o parte din sufletul său și care are formă de animal. Daemonii copiilor se schimbă constant, dar cei ai adulților își păstrează forma, care spune ceva despre ei – de exemplu, cei care ascultă ordine pot avea daemoni-câini, cei independenți pot avea pisici și așa mai departe. Încă de la început, simți că Pantalaimon, daemonul Lyrei, e prietenul ei cel mai bun, dar e și aceeași ființă cu ea, jucând rolul vocii interioare care-ți spune să nu faci o nebunie sau alta, sau te încurajează să mergi înainte când e greu.

Lumea ei seamănă cu a noastră, deși nu e chiar la fel de dezvoltată tehnologic și a luat-o puțin altfel, din punct de vedere istoric – baloanele și zeppelinele sunt folosite pentru transport prin aer, încă au lămpi cu flăcări (deși au și lumină „anbarică”, adică electrică), lumea e condusă puternic de diverse instituții ale bisericii, sistemul social e cel din secolul 19, cu servitori, nobili și așa mai departe. În plus, în nordul îndepărtat există vrăjitoare păgâne care trăiesc sute de ani și zboară pe ramuri de pini și urși polari războinici, care își meșteresc armuri.

Povestea începe ca o simplă aventură în care Lyra încearcă să scape de cei care-i vor răul și să salveze copiii răpiți, dar devine încet mult mai largă de-atât, surprinzând din nou și din nou până ajunge în punctul în care nu mai știi cine e bun și cine e rău și în cine se poate avea încredere.

„Luminile nordului” e doar primul volum din trilogia „Materiile întunecate” (și, după părerea mea, și cel mai bun), care a fost publicată în 1995-2000. E o serie memorabilă, pentru lume, pentru critica adusă bisericii, pentru referințele la „Paradisul pierdut al lui Milton”, pentru personaje. S-a făcut și un film după primul volum, dar s-a făcut praf, așa că aștept să vină și BBC-ul cu adaptarea lui.

Cartea poate fi găsită în română în format fizic pe eMag și pe Libris. Dacă o vreți în engleză, o are Book Depository în diverse formate, și paperback, și într-o colecție paperback a întregii serii, și în tot felul de versiuni. E disponibilă și pe Amazon, desigur, în engleză, în ediție digitală.

Vrei să afli mai multe despre „Cartea de azi”? Intră aici.

Câteva vorbe, cu drag

Tue, 08 Sep 2015 06:15:54 +0000

E o chestie care-mi place la BBC: se respectă și își respectă audiența. Nu fac mereu totul perfect – uneori ai episoade proaste de Doctor Who (grrr), alteori ai nebunii gen o comedie romantică-polițistă muzicală în care actorii fac lip-sync, Blackpool, de nu știi sigur dacă-ți place sau ți se pare proastă, dar râzi cu lacrimi oricum.

[youtube https://www.youtube.com/watch?v=GHZp4uR1Rq8]

Au și un festival de muzică de opt săptămâni, The Proms, cu muzică orchestrală în fiecare zi – atât clasică, cât și muzică din filme și seriale, cunoscută și iubită de public.

[youtube https://www.youtube.com/watch?v=RpYQPTEmmVw]

Dezamăgirea mea cea mai mare de pe vremea când am făcut Masteratul de Studii Culturale Britanice e că eu știam cât de absolut geniali pot fi britanicii, dar profesorii noștri n-aveau pasiunea asta pentru cultura britanică, ci făceau orice altceva. În fine.

Una dintre recomandările care mi-au fost făcute recent e podcast-ul de lingvistică al celor de la BBC, Word of Mouth. Acuma, lingvistica e un subiect destul de scorțos și neplăcut… dacă e să mă iau după cursurile noastre din facultate. În niciun caz n-ar fi de interes public. Doar că BBC a reușit să ia ideea de cuvinte și lingvistică, să găsească un prezentator fain și să descorțeze subiectul.

Am dat, de exemplu, peste o conversație între Michael Rosen și Philip Pullman. Michael Rosen e autor de cărți pentru copii, iar Philip Pullman a predat într-o vreme pe la Oxford înainte să scrie câteva bestsellere internaționale. Amândoi oameni de cultură, fără nicio îndoială, dar relaxați, pasionați și capabili să vorbească ca niște oameni normali, nu ca niște persoane prea sus pe culmile succesului ca să poată să mai fie înțelese de noi, muritorii de rând.

Îmi place la nebunie stilul de cultură relaxată și aș vrea să-l văd mai des și pe la noi. Chiar dacă cred că mai durează ceva până va fi posibil la scară largă și aici.