Plagiat on Roxana-Mălina Chirilă

Doctorat fără plagiat

Sat, 12 Sep 2015 09:04:20 +0000

Cred că ați observat că plagiatul e în floare printre politicienii țării noastre – sau mai degrabă a fost în floare, că majoritatea nu l-au terminat ieri, ci mai demult. Acum descoperirile de plagiat sunt la modă. E o lecție importantă aici, despre lumea care se schimbă. Mai bine nu te hazardezi să faci imoralități care nu se descoperă azi, pentru că se pot găsi mâine.

Am auzit că a fost o dezbatere de curând pe tema plagiatelor politice, la care au participat Liiceanu, rectorul Universității din București, Pleșu și diverși alți oameni de cultură.

Mi-a plăcut ce-a zis rectorul Unibuc, conform Hotnews:

as vrea sa pastrez un anumit echilibru atunci cand vorbim de plagiat ca stare a natiunii, pentru ca nu ar fi drept fata de zeci de tineri care isi fac doctoratul in Romania in mod onest.

De ce mi-a plăcut?… Pentru că în 2012 erau 23.500 de doctoranzi în România – nu de doctori, ci de doctoranzi, oameni care își făceau doctoratul, din care sunt sigură că mulți erau tineri. Nici acum n-or fi mai puțini de câteva mii. Ce frumos din partea lui Mircea Dumitru să spună că vreo câteva zeci își fac doctoratul în mod onest! De acord cu el. Măcar câteva zeci trebuie să existe.

Apoi continuă prin a se plânge de legislație, că trebuie schimbată în așa fel încât să li se poată retrage titlul celor care au plagiat. Apare și chestia asta:

In cazul nostru, al Universitatii din Bucuresti, nu este nicio vendeta cu trecutul, nu avem nicio problema cu colegii nostri care acum 10-15 ani au ales sa confere titluri de doctorat in conditii care sunt oneroase din punct de vedere moral. Dar daca vrem sa intarim calitatea invatamantului si a cercetarii stiintifice, trebuie sa luam act de aceste lucruri si sa impunem o legislatie specifica acestui domeniu prin care sa impiedicam sa se mai intample astfel de lucruri

Aici e mai puțin simpatic. Hai să vă explic de ce, pentru că e vorba de una din două:

A lua un doctorat cu plagiat nu era un lucru imoral acum 10-15 ani. În acest caz, „colegii” care au acordat titluri de doctorat pentru astfel de lucrări nu sunt de blamat, dar nici Ponta nu e de blamat. Pur și simplu el trăia în anumite vremuri în care plagiatul era absolut ok – și atunci toate doctoratele plagiate în urmă cu 10-15 ani sunt în regulă.
A plagia în doctorat era imoral acum 10-15 ani. Ponta și toți ceilalți copiști au greșit cu bună știință, dar și profesorii lor sunt de blamat. Pentru că deși știau regulile, n-au informat și n-au acționat.

Una din două. Nu poți zice că plagiatul era rău de o singură parte a baricadei. A, că legislația, că hâr, că mâr, scuze, baliverne. Uite ce-i: înainte să vină ordinul de la Minister care te face doctor, trebuie să treci prin comisii care să aprobe că ai făcut o lucrare bună. Comisiile sunt formate din profesori care decid dacă meriți. Dacă tu propui o teză conform căreia vacile sunt ștrumfi pentru că sunt albastre, nu e treaba Ministerului să-ți spună că ai luat-o pe arătură, ci a comisiei de profesori.

În aceeași dezbatere, Mihaela Miroiu zice așa:

In 2004, am facut o cercetare in 13 universitati din Romania si peste 60% dintre profesori cunosteau cazuri de plagiat in universitate. Dar au plasat plagiatul pe locul 7 intr-un clasament al problemelor.

Profesorii știau și atunci de problemă, deci. Dar nu le păsa prea tare. Nu s-au organizat să oprească ciuma asta plagiatului, n-au încercat să rezolve căderea din ce în ce mai rapidă a sistemului de învățământ. Cunosc pe cineva care a lucrat ca asistent pe la universitate și căruia i se spunea să dea note mai mari indiferent ce știu studenții, să-i treacă pe toți dacă se poate.

Continuă Mihaela Miroiu:

Ce ar insemna ca pe 1 octombrie sa spunem ca Vrem universitati libere de furt intelectual si sa iesim in fata Guvernului si sa spunem ca vrem Guvern liber de hoti

Să dea hoții afară din Guvern s-ar putea să fie peste puterile profesorilor universitari, dar partea cu universitățile libere de furt intelectual e în mâinile lor. Din păcate, în loc să ia problema, să facă o dezbatere internă și să o rezolvă o dată și pentru totdeauna, au ajuns la un plan de acțiune în 3 pași, dacă e să mă iau după un articol din Revista 22:

Verificarea de către comisii academice interne a tuturor lucrărilor de doctorat susţinute după 1990, aparţinând persoanelor care deţin la ora actuală funcţii politice şi demnităţi în stat.

Invitaţia adresată tuturor deţinătorilor de doctorate autentice din România de a semna – cu numele şi cu specificaţia „doctorat fără plagiat” – lista de mai jos. Desigur, lista este deschisă tuturor oamenilor de bună credință, care, indiferent dacă au sau nu titlul academic de doctor, sunt indignați de practica devenită epidemică a plagiatului.

Cu ocazia deschiderii noului an universitar, în toate academiile şi universităţile doctorale, propunem ca toţi doctorii să poarte un ecuson pe care să scrie „doctorat fără plagiat”.

Aș râde, dar e trist. Doar primul punct are vreo valoare reală. Al doilea punct e frecție la picior de lemn, de când au ajuns pe internet petițiile sunt frecție la picior de lemn. Și al treilea punct… ce se rezolvă cu el, oare? Se bat pe umeri între ei? Le spun studenților ceea ce studenții ar trebui deja să considere de la sine înțeles_?_

Zău acum, dacă aș purta un ecuson pe care aș scrie „N-am înjunghiat pe nimeni”, n-ați începe să vă întrebați dacă totuși n-am înjunghiat pe cineva? Și chiar și presupunând că fac chestia asta dintr-un fel de solidaritate cu restul absolvenților de limbi străine care n-au înjunghiat pe nimeni – n-ar trebui să fie ăsta un fel de standard minim de decență? În ce fel de lume trăim dacă e lăudabil că n-ai înjunghiat pe nimeni sau că nu ți-ai copiat lucrările de la alții?

Am eu un plan mai bun.

Să se verifice de acum încolo lucrările studenților din ciclurile de licență, masterat și doctorat. Teoretic sunt verificate și acum, practic nu sunt. Cereți-le în format electronic, măcar, treceți-le prin Copyscape ca să aflați dacă au copiat pasaje lungi de undeva.
În limita posibilităților, să se verifice și din urmă. Nu doar ale politicienilor, ale tuturor. Să se înceapă de la cadrele didactice, pentru că politicienii fără funcție în sistemul de învățământ nu-i conduc pe alții pe căi greșite. Profesorii care au plagiat da.
Să se înăsprească pedepsele pentru plagiat la toate nivelurile. Ca să nu se lase cu multe exmatriculări pe toate drumurile, anunțați de la 1 octombrie că sistemul e mult mai drastic. Asigurați-vă studenții că plagiatul duce la exmatriculare, pe când o lucrare proastă va duce doar (cel mult) la o restanță. Bateți apa în piuă până când aude și cel mai habarnist student de treaba asta. Apoi puneți în practică exmatriculări când prindeți pe cineva. Nu vor fi multe, sper, dar tendința de a plagia se va curma rapid. (aș face o diferență între plagiatul în lucrări și copiatul la examenele scrise – cred că în al doilea caz panica de moment și agitația pot să bată raționalitatea într-o nebunie temporară, așa că studentul merită doar dat afară cu restanță.)
O organizare mai serioasă la nivel profesoral. Clicile, prieteniile și dușmăniile n-ar trebui să stea în fața unei unități măcar în anumite privințe. Când am ajuns la masterat, am făcut materia de anul II pentru că un spirit breaz decisese că materia nu se repetă, deci de ce _nu _ar fi grupați cei doi ani? A, și șefa de masterat nu dădea pe la jumătate din cursuri și care atunci când o făcea povestea de aventurile ei în Italia. Nu e ok. Cât timp _voi _permiteți chestia asta și vă apărați unii pe alții ca o clică deși totul se duce de râpă, studenții o să vă râdă în nas când aud că ați avea pretenții de respect și de corectitudine.

E ușor să te plângi că lucrurile nu sunt în regulă și e ușor și să-ți pui un ecuson în piept. Mai greu e să iei măsuri ca să te asiguri că ce s-a petrecut nu se mai petrece – și sincer, e mult prea ușor să înșeli sistemul acum. Plagiatul și lipsa de onestitate n-au apărut dintr-o reacție chimică nefavorabilă între politică și învățământ, ci ele erau deja acolo, semi-permise. Și acum, cui îi pasă că există site-uri ca acesta?

Ecusoanele și protestatul public vor face doar câteva valuri, vor fi acolo doar de aparență. Nu se ajunge prea departe cu ele, ci se face doar un pic de PR, eventual se descoperă câteva cazuri noi de politicieni necinstiți. În rest?… Trișurile continuă.

Când Poliția plagiază MISA

Wed, 28 May 2014 17:28:20 +0000

Poliția fură. Bine, poate chestia asta nu surprinde pe nimeni, așa că mai adaug ceva: Poliția din Constanța fură articole de la alții ca să le bage în revista proprie, „Poliția Impact”. Și de la cine să fure dacă nu de la MISA? Pentru că normal, dacă ești o instituție care are nevoie de credibilitate la nivel național, un stâlp al societății, un pilon al dreptății, o coloană a corectitudinii, primul lucru pe care vrei să-l faci e să publici o revistă atât de proastă, atât de vulgară și atât de agramată încât să validezi din prima toate bancurile cu polițiști (sursa).

Al doilea lucru pe care vrei să-l faci e să publici articole luate de la alții, să nu verifici sursele, să afli pe urmă că ai luat cu copy-paste un articol de pe un site care ține de MISA și pe urmă să zici „nu e nicio problemă dacă textul creează o asociere cu MISA” – bineînțeles că nu, aștept cu nerăbdare articolele preluate de la Scientologi – şi „articolul este unul foarte frumos”. Ahhh, domnu’ polițist, v-am furat telefonu’, da’ e foarte frumos.

Faza tare e că întrebat care e faza cu articolul ăsta „preluat” într-o revistă de mare calibru, comisarul șef Saragea a zis că furăciunea intelectuală s-a produs prin Patriarhie: articolul a fost trimis de un colaborator nenumit din partea bisericii.

Deci, stai să văd dacă am înțeles: cei care promovează ca poruncă de la Dumnezeu „Să nu furi” au furat un articol, pe care l-au dat celor care efectiv prind și pedepsesc hoții. Și au furat de la o grupare spirituală și cu mișmașuri ilegale pe care primii o condamnă și cei din urmă o anchetează. Ce urmează? Cei care țin workshopuri motivaționale să fie niște ratați? (…nu-mi răspundeți la întrebare, vă rog. E retorică.)

Conform dezvaluiri.ro, toată revista „Poliția Impact” e plină de obscenități, vulgarități și sex. Culmea, cu excepția articolului de la MISA, pe care l-au nimerit fără așa ceva, dar care are citate apocrife din Iisus, via Jakob Lorber (originalul, de pe site-ul angelinspir.ro). Surse credibile, nu alta. Bine, că articolul în sine nu are nimic prea rău, în afara bâlbâielilor lui Lorber asupra cărora mi se pare că se simte o mână de editor Bivolarian, dar ce urmează? O preluare despre cum gazele de eșapament ale avioanelor ne omoară? Niște conspiraționism? Ceva idei despre energia sexuală a femeii și poziții sexuale în comunicatele oficiale ale Patriarhiei?

După cum spunea marele geniu al Costineștiului, Gregorian Bivolaru, „înțelepții au o lume comună”. Probabil că e un fel de bibliotecă într-o pivniță, unde fac schimb de idei ciudate și neverificate – și le dau copy-paste.

Și Ponta tot zâmbește

Mon, 17 Mar 2014 22:28:08 +0000

S-au făcut consilii peste consilii să studieze cazul, s-a ajuns în ultimă instanță (sic!) la Curtea Supremă. Rând pe rând toți au dat din umeri. Că mno, că hâr, că mâr, că n-a copiat chiar totul, că lucrarea lui Ponta nu-i face rău celei copiate, că de fapt Ponta nu zice că ar fi scris-o pe aia inițială, că de fapt cazul ăla n-are legătură cu ei…

Am văzut ceva păreri pe net care zic așa: Curtea Supremă n-a spus că Ponta n-a plagiat! Au zis doar că nu pot să judece cazul.

Da, săracii de la Curtea Supremă n-au putut judeca pentru că mno, nu merge treaba chiar așa. E complexă. E… treaba altora, de fapt. Adică, ce-i cu contestația asta? Nu-i bună, schimbați hârtia!

Sunt sigură că atunci când erau mici le furau câinii temele de casă, își uitau caietul cu lecția de învățat în bancă și nu puteau învăța acasă și, colac peste pupăză, mai făceau și pojar de trei ori pe an. Iar acum, din circumstanțe perfect naturale, deloc suspecte, nimeni care a luat contact cu teza de doctorat a lui Ponta nu poate remarca plagiatul vizibil chiar și pentru ăia care n-au auzit de plagiat decât în clipa în care s-a vorbit de Ponta.

Mă gândesc: poate pe prima pagină a lucrării de doctorat a lui Ponta e un e-mail de-ăla care erau populare acum câțiva ani: „Dacă nu dai mai departe, toată familia ta va fi blestemată, dacă protestezi că ceva nu-i în regulă cu ce scrie aici o să-ți pierzi dragostea și jumătate din avere.” Iar sărmanii oameni au dat teza aia din mână-n mână, ca să scape.

Profesorii au protestat la momentul respectiv și s-au întrunit să studieze problema și au constatat că ea există, dar cine i-a luat în seamă? Mai nimeni. Iar Ponta zâmbește cu zâmbetul ăla imposibil, mereu existent, care i s-ar potrivi unui personaj de roman pentru că spune totul și nu spune nimic. Lumea e un amuzament pentru el, sau poate zâmbetul e o mască.

Între timp populația nu prea mai e interesată, s-a plictisit, oricum faptul că teza de doctorat e plagiată nu-i așa o problemă, și copiii mai copiază uneori. Sunt doar cuvinte pe hârtie, nu?

Ei, uite că un doctorat ar trebui să fie încununarea unor ani în care lucrezi pentru un scop, în care dai ce ai mai bun din tine pentru a pătrunde adânc într-un subiect, a scoate ce-i mai bun din el și a da și de la tine. Înseamnă să revoluționezi puțin, într-un fel – chiar și într-un fel mic. Un doctorat înseamnă să scotocești prin tone de chestii pre-existente, să găsești ce e mai bun, să transformi și apoi să inovezi. Înseamnă să ai o idee și să cauți resursele de a o duce la capăt, înseamnă a nu uita pentru ce lucrezi și de ce, chiar dacă sunt momente în care te întrebi ce cauți acolo și dacă nu sunt zeci de oameni care pot mai bine decât tine. Înseamnă să tragi de tine, să tragi de resurse, să găsești în fața ta haos și să impui ordine. E multă muncă și e dificilă și nu e pentru oricine.

Ei bine, când Ponta a fost pus în fața provocării s-a uitat îndelung la ce avea de făcut și a zis: „Hm, e greu, hai că fac ceva, diseară mă mai fac că fac și pe urmă fur restul. Sigur n-o să remarce nimeni. Iar dacă remarcă, o rezolv eu cumva să ies eu cât de cât în regulă.”

Cine mai plagiază azi?

Wed, 05 Feb 2014 16:13:47 +0000

Se pare că Valentina Ștefania Duminică, secretar de stat, e acuzată de furt intelectual. Secretar de stat pe ce direcție? Educație. Cică în 2012 i-ar fi dat copy-paste cap-coadă unei lucrări de masterat din 2008, pe care a declarat-o lucrarea ei de master.

Diștept.

Mă întreb dacă oamenii care plagiază la greu sau fac furtișaguri ieftine cum ar fi cel de care e acuzată Ștefania Duminică cred că nu vor fi descoperiți niciodată. Mă întreb dacă cei care îi plătesc pe alții să le scrie lucrările își pun vreodată problema că ar putea fi pârâți sau că cei care scriu în numele lor sunt incompetenți. Ah, dar probabil că nu. În fond e România, unde ne furăm unii pe alții când putem.

Sau poate că, săraca, n-o fi aflat că nu e bine să faci așa ceva decât la puțin timp după predare, când a fost scandalul cu plagiatul lui Ponta. N-o mai fi apucat să schimbe nimic și a rămas lucrarea așa.

Ar fi mișto să se facă ceva verificări de lucrări academice. Să se înceapă de la cele ale oamenilor implicați în politică și ale cadrelor didactice, iar apoi pe sărite, care le pică-n mână. Nu știu dacă s-ar putea întâmpla, dar mm. Ar fi interesant.