Podcast on Roxana-Mălina Chirilă

La ce e bună o definiție; podcasturi și recomandări

Fri, 02 Apr 2021 14:22:31 +0000

Are Dorin Lazăr un articol bun despre ce înseamnă un podcast. În cazul în care nu-l știți, Dorin are două podcasturi:

ICR podcast, un podcast ocazional de discuții despre subiecte curente pornit în 2015 cu Ovidiu Eftimie de la Times New Roman (inițial era un podcast regulat);
și Podcastul de istorie, un podcast regulat de istorie de la începutul lui 2017, cu Sergiu Motreanu, în care vor ajunge într-o bună zi la istoria românilor, dar au luat-o foarte încet și detaliat (publicul-țintă e format din adulții care regretă că au făcut doar lucruri neinteresante la istorie la școală).

E un om care pricepe fenomenul – atât ca ascultător, cât și ca creator. E de multă vreme în zona asta, pasionat de ce iese nou, la curent cu tot felul de lucruri. Povestind în 2013 cum s-a lăsat de piraterie, amintește și de podcasturi.

În articolul de acum, Dorin zice așa:

Mi se pare că foarte multă lume nu înțelege ce este acela un podcast, și cred că ar fi nevoie de o definiție corectă, pentru că în momentul ăsta cuvântul e supra-utilizat, abuzat, și conceptul puternic devalorizat din considerente de marketing.

Sunt de acord că e nevoie de o definiție corectă, dar mi se pare că e necesar să știm și de ce e nevoie de definiția asta corectă. Sau de ce e nevoie de definiții corecte în general pentru fenomene noi.

Pe lângă faptul că te face mai ușor de găsit și de recunoscut de către public, o definiție clară îți oferă o direcție clară și posibilități clare pentru ceea ce vrei să faci. Faptul că este restrictivă, că ai anumite cerințe de respectat, ajută, nu încurcă.

Hai s-o luăm așa. Să spunem că trăim într-o lume fără scaune. Avem alte tipuri de mobilă, dar nu scaune. Dintr-un regat îndepărtat se aude zvonul că unii ar fi inventat scaunul, care e un fel de mobilă pe care te așezi. Repede, oamenii care fac mobilă aici vor să intre pe piața nouă și fac scaune. Unele scaune sunt late de mai bine de un metru și nu au spătar. Unele scaune sunt lungi de doi metri și poți dormi pe ele. Unele scaune se pun pe cal.

Cineva care vine din regatul îndepărtat o să observe un divan, un pat, o șa, dar prea puține obiecte care se pot muta ușor de colo-colo și pe care le poți trage la masă. Fiecare creator de scaune e interesat să „inoveze” și să „extindă definiția”, dar n-a priceput încă exact ce poate face un scaun și la ce e el folosit.

Vrei să ai o definiție clară pentru că ea îți spune la ce e bun un lucru. Un podcast îl urmărești cum vrei tu, când vrei tu, cu conexiune la net sau nu. De obicei e audio și e mai lunguț. Cu alte cuvinte, e convenabil și prinde bine dacă vrei să asculți ceva când mergi pe stradă sau cu mașina, când ștergi praful, când meșterești. Dacă extinzi definiția ca să incluzi și alte lucruri în „podcast”, pierzi și o parte din atracția pe care o are ca podcast.

Mai mult, podcastul e un domeniu care și-a creat o personalitate și în care s-a explorat și inventat destul de mult până s-a descoperit ce merge. Vrei să profiți de ce s-a făcut înainte ca să nu stai să reinventezi roata.

E un lucru care e valabil și în alte domenii. Una e când cineva care înțelege bine genul fantasy decide să inoveze și să creeze un sistem magic numerologic complex, bazat pe matematică superioară; alta e când cineva care a auzit ieri că tinerilor le place genul fantasy decide să scrie o carte în care Numerele Vorbesc Între Ele!!! Una e când cineva care a făcut muzică clasică decide să reinterpreteze melodii moderne într-un stil de operă italiană, alta e când se apucă Vasile să imite un tenor în timp ce face karaoke.

Întâi înveți să faci un lucru, pe urmă inovezi. Întâi afli regulile, pe urmă le încalci. Întâi te uiți foarte bine să vezi despre ce e vorba într-un domeniu, pe urmă poți decide dacă vrei să faci ceva mixt. Întâi înveți să mergi, abia pe urmă înveți să alergi.

Ah, promisesem și recomandări. Era să uit. În primul rând, recomand Podcastul de istorie, pentru că e mișto. Altfel, feblețea mea de acum e The Silt Verses (ficțiune, horror). Am auzit doar lucruri bune de The Magnus Archives (ficțiune, horror) din care am ascultat doar câteva episoade cu adevărat excelente; și am auzit lucruri bune și de Istoria României, alt podcast de istorie, dar făcut de Călina Cenan.

Podcasturile sunt mișto

Fri, 03 Jul 2015 08:04:08 +0000

Sunt unii care spun că dacă vrei să ai succes în online, e cazul să faci chestii scurte, care să nu le ia oamenilor mai mult de 2-3 minute din viață. Și e valabil – pentru unii dintre bloggerii noștri cu cea mai mare audiență (vezi: zoso, arhi), e un stil cât se poate de bun.

E valabil și la Youtube, deseori. Chestii scurte, tăieturi rapide. Lumea n-are timp. De fapt, ce să mai? Acum câțiva ani îmi zicea cineva că romanele lungi sunt moarte și în ziua de azi trebuie să faci ca un Coelho, să scrii scurt și la obiect (exemplul dat era fix Coelho, că era mai aproape de perioada lui de glorie).

Numai că toate afirmațiile astea sunt valabile într-un context. Uneori vrei o informație scurtă de un paragraf, alteori vrei o explicație amănunțită care se întinde pe mult mai mult. Youtube e bun pentru când faci o pauză și pierzi vremea pe net, dar nu ne-a omorât capacitatea de a ne uita la seriale de o oră. Și romanele lungi din perioada victoriană nu mai sunt la mare modă nu neapărat pentru că sunt lungi, ci pentru că nu ne mai interesează, vrem altceva: romanele fantasy pot să fie oricât de lungi vor ele, că nu se supără nimeni.

Totul ține de context. Dacă te deplasezi prin oraș, de exemplu, sau faci curat prin casă, sau desenezi, sau chestii de-astea, parcă e cam peste mână să tot asculți altceva și altceva și altceva și…

Așa am început să ascult cărți audio acum câțiva ani – și când am ajuns să joc mult World of Tanks, aveam de obicei o carte pe fundal, cât așteptam prin tufe să-mi iasă ceva în cale. Anul trecut (parcă? Sau la începutul anului?) am început să ascult un podcast despre istoria Romei. După care am ascultat și o parte din podcastul lui Penn Jillette. Ca să nu mai vorbim de Welcome to Night Vale, pe care-l ascult de ceva timp dar cu care niciodată n-am ajuns la zi.

Un podcast e ca un fel de emisiune de radio care nu e la radio, ci plutește pe internet. Uneori o singură persoană discută un subiect, ca în cazul cu istoria Romei pe care o ascult, alteori se strâng mai mulți și dezbat diverse, ca la Penn’s Sunday School. Sau e pur teatru radiofonic, ca în cazul Night Vale.

Dai play și ai 20-30-120 de minute de emisiune de ascultat, perfecte pentru când nu poți să te uiți la un ecran, dar altfel n-ai ce face.

S-au apucat și unii de-ai noștri să facă un podcast, mai exact, Ovidiu Eftimie de la Times New Roman și Dorin Lazăr de la internet, căruia i-au zis „Istoria Culturală a României, de săptămâna trecută până-n zilele noastre”. Și merge chiar bine, pentru că au tot felul de invitați interesanți la emisiuni.

Astfel, de exemplu, putem să-l auzim pe istoricul George Damian discutând despre micii de la ambasada României din Moldova, în timp ce se discută despre promovarea țării prin mici:

Sau, săptămâna care a trecut, a fost invitat Florin Grozea de la Hi-Q, care a avut chestii interesante de zis (și spun asta ca o persoană atât de lipsită de orice tangență cu lumea muzicală încât prima mea întrebare a fost „Cine-i Florin Grozea ăsta?” și pe urmă râdeam de conflictele muzicale de cartier):

Calitatea audio lasă de dorit în primele episoade și se îmbunătățește pe parcurs. În rest, au multe chestii bune, unele care mă interesează doar parțial și momente în care am oftat din rănunchi (la unele bancuri, relativ rare, care au continuat puțin dincolo de momentul în care erau amuzante). Dar, per ansamblu, e distractivă emisiunea și teoretic apare în fiecare duminică, cu excepția unei dăți când a apărut într-o joi.

Link aici, că poate mai vrea careva. Nu căutați primele 99 de episoade, că cei doi au pus mâna scurt pe o mașină a timpului, s-au dus în viitor, le-au auzit, au decis că sunt prea slabe pentru standardele lor, s-au întors în vremurile noastre și au început de la 100, că de acolo merita.

Istoria filozofiei, prezentată lent și temeinic

Thu, 13 Nov 2014 12:16:24 +0000

Nu știu în cazul vostru cum e, dar eu mereu am simțit că n-am o înțelegere foarte profundă a filozofiei și că știu numai câte ceva pe aici, câte ceva pe acolo… Drept e că la noi la limbi străine cam așa am și învățat filozofia, în funcție de ce ne trebuia pentru alte cursuri.

Ei bine, Peter Adamson, care e profesor de filozofie la LMU în Munich și la King’s College în Londra, are un podcast în care ia toată filozofia occidentală și trece prin ea fără să sară nicio etapă.

A început cu pre-socraticii: Thales, Pitagora și tot felul de indivizi de care n-am mai auzit. A continuat cu Socrate, Aristotel, Platon. A trecut prin Antichitatea târzie și creștinii antici. A prezentat lumea islamică. Acum a ajuns la perioada medievală timpurie – la renașterea carolingiană din secolele 8-9.

Momentan e la episodul 197 dintr-o serie care de-abia a ajuns la perioada medievală. Și pare genul de serii de podcasturi care merită luate și ascultate.

Aici e site-ul. Podcastul e în engleză și poate fi ascultat pe net, sau downloadat, ambele gratis.