Postare Politică on Roxana-Mălina Chirilă

Kaufland, termoscanarea și yoghinii

Fri, 22 May 2020 13:08:37 +0000

Am auzit că unul dintre scandalurile curente este „scandalul termoscanării de la Kaufland”. Mai exact, în Sectorul 5, un individ și soția lui au mers la cumpărături, au refuzat să li se ia temperatura, și s-ar fi lăsat cu tipul bruscat de poliție și lovit la cap.

Iată individul:

Motivul pentru care s-a ajuns în situația asta e, conform lui și soției, pentru că li se încalcă drepturile cetățenești și se realizează asupra lor acte medicale interzise prin codul penal.

Din punctul meu de vedere, s-a ajuns în situația asta pentru că s-au dus chitiți pe scandal și vor să întărâte și restul lumii să se revolte.

Clipul video cu toată povestea (sau, mai exact, cu aproape toată povestea) a fost pus pe Youtube aici:

Hai să facem un pic de analiză pe clip, ce ziceți?

Rezumatul clipului

**În primul rând, ce conține: **

Titluri și explicații pe ecran – începe cu „TERMOSCANAREA LA ROMÂNI – ABUZURI ȘI ILEGALITĂȚI LA KAUFLAND”, dar conține și citate din Constituție și din legi și învățăminte valoroase.
O parte din el e un interviu filmat noaptea într-o parcare, în care Sorina (jurnalist) și Doru (specialist TS) povestesc ce li s-a întâmplat; ni se spune că filmarea e făcută pe 19 mai la ora 22. Doru spune că aventura de la Kaufland s-a întâmplat în jurul orei 17.
Cealaltă parte, intercalată, constă în filmări ale incidentului de la Kaufland.

Ce se întâmplă:

Soțul (Doru) și soția (Sorina) merg la Kaufland (0:40).
Sorina explică că luarea temperaturii e un act „intim” medical, nu orice act (0:45), deci trebuie o cameră specială; paznicii nu au voie să ia temperatura.
Se formează un mic grup de lămurire (1:50)
Vedem niște oameni opriți la intrarea în Kaufland. Unii se ceartă cu paznicii. Între timp, o auzim pe Sorina invocând Constituția și legile. (2:00)
Titluri pe ecran. Citate din constituție și legi. (3:18)
Paznicii continuă să se certe cu potențiali cumpărători.
Înapoi în parcare, seara. Sorina ne povestește despre legi (5:50).
Înapoi la Kaufland. A apărut poliția (6:59). Sorina zice, „Aici, noi suntem”.
Tăietură de montaj (7:09).
Se ceartă cu polițistul să se legitimeze – „Am mai câștigat un proces cu secția 24 exact pe purtatul uniformei”.
Altă tăietură de montaj (7:24).
Polițistul îi pune mâna pe umăr și îi face semn să se care.
Altă tăietură de montaj (8:01).
Sorina își dă data nașterii. Polițistul îi explică Sorinei obligația lui, conform legii (8:42)
Camera se întoarce. Cameramanul spune, „A mai venit un echipaj. Două echipaje.” (9:03)
Tăietură de montaj.
Ilustrație cu un afiș de la Kaufland despre obligativitatea de a purta mască și faptul că, pentru sănătatea tuturor, nu sunt admiși cei cu temperaturi de peste 37,3 (9:07).
Înapoi în parcare (9:10). Doru ne spune că spiritele s-au încins și a venit poliția. Sorina zice că poliția a fost chemată pentru altcineva. Doru ne spune că au vrut s-o ia pe Sorina la secție, iar Doru s-a opus, a refuzat să fie încătușat pentru că „nu înțelegea ce se petrece”.
Înapoi la Kaufland. Cei doi sunt luați oarecum cu forța de poliție (9:55). Un tip, probabil martorul cu părul alb care vorbește și la 8:13, zice ceva gen, „Pe ei îi știu” sau „Păi eu știu”, apoi „Dar n-am cum s-o opresc”. Cameramanul: „[neinteligibil] gata, la revedere”. Polițiștii încearcă să-l forțeze pe Doru să lase mâna moale ca să i se pună cătușe (10:00-10:32). Doru se opune. Apare altă mașină de poliție, cu sirena pornită (10:35). Îl iau pe Doru, îl pun pe jos cu forța, îi pun cătușe (10:55). Apoi, cu Sorina și martorul într-o mașină de poliție și Doru în alta, pleacă.
Înapoi în parcare (11:55). Doru și Sorina spun că au fost duși la poliție, au primit o amendă. Doru e rănit la cap de la căzătura pe asfalt. Cameramanul îi întreabă cât e amenda și pentru ce (12:37). El a luat o amendă de 1000 de lei și una de 500, ea a luat o amendă de 1500, un avertisment și încă 1000 de lei. Cameramanul: „Și asta pentru ce? Doar pentru faptul că…? Toată treaba asta a plecat de la ce?” (12:48). Sorina se lamentează că n-au fost ascultați.
Titlu: „20-05- 2020 – În urma protestelor clienților cu privire la operatiunea de termoscanare la intrarea în magazin, conducerea Kaufland a renuntat la procedeul ilegal de control al temperaturii.” [sic] (13:00)
Titlu: „Atunci când oamenii sunt uniți în cuget și simțire și iau atitudine împotriva abuzurilor și a oricaror încalcari a drepturilor și libertatilor lor, Adevarul și Dreptatea înving întotdeauna” [sic] (13:17)

Analiza clipului

În primul rând, hai să începem cu ce e absolut evident.

Clipul nu a fost pur și simplu filmat accidental și postat pe Youtube, ci a trecut evident printr-o fază de montaj. Avem titluri, avem un interviu intercalat cu ce se întâmplă în parcare, avem tăieturi la montaj și în cadrul scenelor, de exemplu la 7:09, 7:24, 8:01. Crearea lui a fost o decizie conștientă și a implicat ceva muncă.

Dramatis personae

Lucrul ăsta e cu atât mai evident cu cât persoana care filmează e George Adamescu, omul care a și urcat clipul pe Youtube.

Pentru că cei de la ziarul Adevărul sunt atât de prost plătiți încât „documentarea” lor se bazează pe cititul comentariilor de pe clipurile lor de Youtube, au mirosit faptul că acolo e un scandal regizat, dar l-au identificat prost pe Adamescu.

Spun ei așa:

Filmul este publicat pe canalul de YouTube al regizorului George Adamescu, care este şi protagonist, alături de soţie, al scandalului.

Fals. Se pare că Antena 3 are mai mult profesionalism, când nu e ocupată să facă politică, și îi identifică așa:

Personajele sunt: Doru Ștefanache, expert TS, Sorina Ștefanache, jurnalist și Tiberiu Galambos, reprezentant al Asociației Civică Dreptatea.

Pot să confirm că cel care filmează e George Adamescu, pentru că îl știu personal și îi recunosc vocea. Ăsta e omul (poză de pe Facebook):

Ăsta e Doru Ștefanache (poză de pe LinkedIn):

Deci seamănă, dar nu răsar.

De ce contează? Pentru că George Adamescu este regizor de film. A terminat facultatea Hyperion. Este cursant al școlii de yoga MISA și a făcut mai multe filme despre Gregorian Bivolaru, printre care „Pentru tine” (apare ca „Grieg” pe Wikipedia) și colajul de poze cu muzică „Amintiri din absolut”. Pe partea de activism, a făcut și „Prețul aurului – Roșia Montană”.

E unul dintre oamenii destul de puternic implicați în Mișcarea de Integrare în Absolut și a făcut inclusiv filmul „În căutarea adevărului”, care văd că a fost preluat fără autor pe canalul de Youtube pe care l-am găsit.

Altfel, a mai lucrat la diverse reality show-uri din România.

Tiberiu Galamboş e președintele Asociației Civice Dreptate, care, conform prezentării:

Militeaza pentru Drepturile Omului in viziunea specifica deschiderii mileniului 3 si a dezvoltarii economico-sociala. Promoveaza valorile cutural-spirituale autentice ce sunt strins legate de traditiile noastre ca popor prin campanii de constientizare a manipularii sistemanice care se face prin mass-media si a distrugerii valorilor noastre autentice, prin inlocuirea lor cu surogate, kitch-uri si aspecte sau elemente diabolice.

Pe lângă asta, e (sau a fost?) cursant MISA și a mai fost implicat în scandaluri, de exemplu în 2013 când a intrat fără bilet la Sarmisegetusa ca să mediteze, după care a fost scos cu jandarmii de acolo. A mai activat legat de vaccinuri, cipuri și alte alea.

Sorina Ștefanache e posibil să fi semnat o petiție pentru susținerea lui Gregorian Bivolaru. E posibil să nu fie aceeași persoană, dar există o Sorina Ștefanache pe LinkedIn care e voluntar la Asociația civică „Dreptate” și care a terminat psihologia, unde și-a dat licența în meditație.

Ca notă, MISA e foarte pasionată de politica curentă și de conspirații. Yogaesoteric, unul dintre site-urile Mișcării, este plin de conspirații, tratamente minune, anti-vaccinuri, masoni șamd. În general, dacă există vreo știre cu conspirații pe o rază de 10.000 de kilometri, Yogaesoteric o preia.

Clipul în sine

Eu, când mă duc la magazin, nu mă duc cu cameramanul după mine. Voi?

Dacă filmarea ar fi fost făcută accidental, filmul evenimentelor ar fi cam așa:

George Adamescu, regizor, pleacă de acasă din Pantelimon, merge la Kaufland Ferentari (deși sunt multe alte hypermarketuri la care ar putea merge) și se pune să filmeze intrarea.
Întâmplător, pe acolo e și Tiberiu Galamboș.
Întâmplător, apar în zonă niște oameni care încep să se certe cu paznicii.
Întâmplător, se ceartă așa de tare încât sunt luați la Secția 24 de poliție, cu Tiberiu Galamboș, care se oferă întâmplător să meargă ca martor.
George Adamescu decide să urmeze subiectul, îi găsește pe ăștia doi oameni pe care i-a văzut întâmplător, și în mai puțin de 5 ore, le ia un interviu în parcare.
Până a doua zi, face montajul și pune clipul pe net.

Mda, nu prea. Cam pare clar că oamenii se cunosc între ei. Se duc împreună la Kaufland, probabil știind că o să urmeze un scandal. Cum poți să știi sigur că vine scandalul? Îl cauzezi tu.

Cei de la Kaufland spun că George Adamescu a venit cu camera și că cei implicați aveau microfoane. Acuma, nu pot să le văd microfoanele foarte bine, dar văd un zoom dramatic făcut pe o mașină la 11:30, deci e posibil să fi fost o cameră, naiba știe.

Bun. Ziceam nu demult că, atunci când e vorba de știri, trebuie să pui câteva întrebări-cheie, de exemplu, cine îți dă informația, care este informația, ce înseamnă și, mai ales, _ce _nu înseamnă.

Acum, fiți atenți. Din clip lipsesc momente-cheie. Avem o albă-neagră cu informații.

Mai exact, vedem următoarele:

Sorina spunându-i paznicului că nu e ok să-i ia temperatura.
Alți clienți certându-se cu paznicii, în timp ce Sorina vorbește constant pe fundal și invocă legi.
Vine poliția.
Sorina spune că ei sunt cei vizați.
Sorina spune că a câștigat un proces contra Secției 24.
Sorina se legitimează.
Un polițist încearcă s-o convingă să plece.
Vin alți polițiști.
Doru e luat cu forța.
Doru e rănit.

Ce **NU **vedem:

Cum escaladează situația.
Cum se cheamă poliția.
Cum se cheamă alte echipaje de poliție.
Timpul real petrecut acolo.

Doru ne spune că „spiritele s-au încins”, dar nu vedem asta pe cameră. Presupun că George Adamescu a cam filmat tot, pentru că de-asta era acolo – dar unde e filmarea? A căzut la montaj.

Sorina ne spune că poliția a fost chemată pentru alt client recalcitrant, dar nu vedem nici paznicii chemând poliția pentru el, nici clientul respectiv plecând. În schimb, când ajunge polițistul la Kaufland, ea spune „Aici, noi suntem”. Care a fost întrebarea? Dacă nu pentru ei a fost chemată poliția, de ce s-au băgat ei?

Apoi, Sorina spune a mai intrat în conflict cu poliția și a câștigat un proces. Deci a mai făcut scandal, nu e prima dată. Dacă ignorăm interviul luat noaptea în parcare, nu pare o victimă inocentă a situației. Toți știm că trebuie măști în magazine, dar ea și soțul au mers acolo fără, teoretic pentru „aprovizionare” (lucru pe care putem să-l credem sau nu). Au probleme doar cu termometrul, dar paznicii evident că nu ar lăsa-o să intre fără mască. Deci?… Ce se întâmplă?

Vocea ei se aude constant când vor alți clienți să intre. Cât timp? Nu știm. Suficient încât să fie chemată poliția.

Nu vedem încingerea spiritelor de care doar ne spune Doru. Ce s-a întâmplat între momentul în care polițistul îi făcea semn Sorinei să plece și îi explica ce obligații are, și cel în care l-au forțat pe Doru pe capota mașinii? Nu știm. Se vede că lucrurile s-au întâmplat gradat, dar cât de gradat? Care au fost tranzițiile?

E plin de tăieturi. Sunt multe lucruri pe care nu le vedem, ci ne sunt povestite. De ce? Nu știm, pentru că nu vedem.

În interviul luat noaptea în parcare, la final, George leagă frumos firul narativ, ca să contrasteze imaginile violente cu explicația inocentă: „Și asta pentru ce? Doar pentru faptul că…? Toată treaba asta a plecat de la ce?”

Iar totul se încheie cu scris pe ecran. La 13:00, avem așa: „20-05- 2020 – În urma protestelor clienților cu privire la operatiunea de termoscanare la intrarea în magazin, conducerea Kaufland a renuntat la procedeul ilegal de control al temperaturii.”

Final de film. Omul mic a învins corporația mare. Dar stați!

La 13:17: „Atunci când oamenii sunt uniți în cuget și simțire și iau atitudine împotriva abuzurilor și a oricaror încalcari a drepturilor și libertatilor lor, Adevarul și Dreptatea înving întotdeauna”.

Chestia asta pare smulsă din formulările lui Bivolaru (chit că nu e), dar să trecem peste asta.

Conspiraționiștii conspiră

Problema clipului nu e neapărat că a fost făcut de yoghini de la MISA, ci că reflectă o parte din mentalitatea și ideile aiuristice de pe acolo. Mai exact, yoghinii de la MISA cred cu tărie în conspirații și le propagă în stânga și-n dreapta, întinzând de adevăr până plesnește.

Au câteva lucruri reale (polițiști, un pic de bruscare), dar au mai ales o grămadă de poveste (Doru și Sorina erau inocenți și-și știau drepturile, temperatura e o chestie medicală intimă, drepturile omului).

Apoi, după cum ziceam, se joacă alba-neagra cu informația. Ne ascund tranzițiile, nu vedem exact ce anume a făcut poliția să intervină cum a intervenit. Tot ce știm e ce ne spun.

Așa că întreb și eu, ca George Adamescu: „Și asta pentru ce? Doar pentru faptul că…? Toată treaba asta a plecat de la ce?”

A plecat de la niște oameni puși pe scandal și convinși că autoritatea le vrea răul și le încalcă drepturile – nu doar acum, ci în general. Vor să submineze încrederea în poliție și în politicile curente nu prin dialog, ci mergând cu bună știință ca să devină victime. Vor să ne manipuleze prin emoții să fim de acord cu ei – de unde și încheierea apoteotică despre cum oamenii uniți fac dreptatea și adevărul să câștige.

Probabil că ei chiar cred că lumea contemporană îi oprimă, dar nu înseamnă că au și dreptate. Nu vor o discuție calmă, ci pornesc la drum cu scandal. Și vor să ne convingă și pe noi, cu niște informații potrivite frumușel, că trebuie să sărim în picioare și să urlăm împreună cu ei, ca să le atingem scopurile.

Actualizări, 23.05.

Am primit un mesaj de la regizorul George Adamescu, care-mi transmite: „Nu te grăbi să tragi concluzii, urmează și partea a 2 a”. Concluzia mea e că iar crede că suntem genul de oameni care au ce discuta în privat, deși îi tot zic să se ducă învârtindu-se.

Altfel, Yogaesoteric a dat un comunicat de presă, care sună așa:

Comunicat de presă cu privire la incidentul provocat de termoscanarea la un supermarket

Numele Școlii de yoga ezoterică MISA este asociat de mass-media încă o dată, într-un mod tendențios, cu un incident care nu are nicio legătură cu activitățile școlii

În contextul discuțiilor generate în mass-media de incidentul provocat de refuzul unor persoane de a accepta termoscanarea la intrarea într-un cunoscut supermarket, Școala de yoga ezoterică MISA protestează împotriva asocierii tendențioase a numelui asociației cu acest incident intens mediatizat. Persoanele implicate sunt direct responsabile de acțiunile lor, iar faptul că una dintre aceste persoane a frecventat în trecut cursurile școlii noastre nu are nicio relevanță în contextul respectiv, fiind doar un element de senzaționalism ieftin speculat de mass-media de fiecare dată când apare o conexiune cât de îndepărtată cu MISA.

În mod ciudat, în nicio astfel de situație în care se speculează o legătură, reală sau nu, dintre o anumită persoană – care întotdeauna este prezentată într-o lumină nefavorabilă – și școala noastră, nu se menționează de exemplu unde a lucrat sau lucrează persoana respectivă, cum își petrece timpul liber, în ce asociații sau grupuri activează, doar se repetă, uneori obsesiv, că persoana X care a fost implicată în incidentul Y practică sau a practicat yoga la cursurile noastre.

Această abordare denotă lipsa de profesionalism a jurnaliștilor care recurg la acest gen de trucuri pentru a-și crește audiența sau traficul pe site. Solicităm retragerea tuturor asocierilor între incidentul menționat și Școala de yoga ezoterică MISA și ne rezervăm dreptul de a lua măsuri legale în cazul în care imaginea asociației va avea de suferit.

Biroul de presă MISA
22 mai 2020

Aș dori să anunț MISA că „imaginea asociației” s-a dus pe copcă acum multă vreme. Mai mult, strict în cazul ăsta, ei înșiși continuă să umple de noroi imaginea asociației, postând pe Yogaesoteric toate articolele conspiraționiste, inclusiv multe despre coronavirus.

Eu cu cine mai votez?

Sat, 23 Mar 2019 10:27:45 +0000

E destul de amuzant ca, după ce am scris că e dreptul meu să nu fiu interesată de tot ce mișcă în politică și să nu scriu despre teme de-astea, să vreau neapărat să scriu despre politică. Mă rog. Asta e.

Azi am văzut chestia asta, postată de cineva de la USR (Claudiu Nasui, deputat) și share-uită de careva dintre cunoștințele mele de pe Facebook:

Mi-e destul de greu să transmit consternarea pe care am simțit-o prin cuvinte – chiar dacă în general mă pot exprima relativ decent în scris. Dacă aș fi primit chestia asta prin Skype, aș fi reacționat cu:

„…”

„wut.”

„ăștia nu erau, gen, în parlament sau ceva?”

Dar pentru că nu sunt pe Skype cu prietenii, o să explic pe larg de ce am rămas fără cuvinte.

Problema n-a fost niciodată că noi, cetățenii obișnuiți, am avut prea multă încredere în statul român și instituțiile sale. Dimpotrivă, majoritatea celor pe care-i știu sunt exasperați când își dau seama că trebuie să se ducă la o instituție a statului ca să facă orice. E greu să conving oamenii că nu am avut bătăi de cap când m-am dus să-mi schimb buletinul, ba chiar cei de la poliție au fost amabili și plăcuți.

Iar în cazul de față, lumea urăște ANAF-ul, pentru că e instituția prin care statul ia organizat banii de la populație. Problema ANAF-ului nu e că și-a câștigat cumva o reputație de _sfințenie. _

Acuma, nu sunt naivă și nici excesiv de optimistă. Instituțiile statului au tot felul de probleme, de locuri în care dau cu oiștea-n gard, de locuri în care într-adevăr se sifonează bani, de iregularități șamd.

Ca cetățeni, avem absolut tot dreptul să semnalăm lucrurile astea. Și avem dreptul chiar și să urlăm că nu trebuie să avem încredere în ANAF.

DAR. Claudiu Nasui e deputat. El ne reprezintă atât pe noi ca cetățeni, cât și statul, cu toate instituțiile sale. E ok că vrea să schimbe lucruri care nu sunt bune în stat? Evident că da. E de partea poporului. Dar ar trebui să fie și de partea statului și a instituțiilor sale.

De ex., „Am observat că există nereguli în ANAF. USR-ul se străduie să facă instituția să devină una demnă de încrederea voastră.”

Sau, „La USR, avem propuneri pentru îmbunătățirea ANAF-ului.”

La naiba. Ceva pozitiv. Ceva care să spună, „ok, există o problemă, ne străduim să o rezolvăm”. Fără vaiete despre cum sunt impotenți în fața celorlalte forțe politice (pentru că ne-au spus de o mie de ori că sunt), fără să lovească instituția cu totul (#notallANAF).

Statul trebuie să funcționeze, ca să avem drumuri, educație, sănătate și alte lucruri (care nu sunt strălucite, dar există, totuși). Iar ca să funcționeze, are nevoie de instituții prin care să-și facă treaba: de școli pentru educație, de spitale pentru sănătate, de ANAF pentru colectare de bani. Și da, trebuie să colecteze banii, altfel nu are de unde să bage bani în celelalte instituții.

Avem nevoie de oameni care să poată face sistemul pe care-l avem acum să funcționeze. Avem nevoie de promisiunea că _vom putea avea încredere _în ANAF, că se poate face bine, uite pas cu pas cum, cu explicații clare și diagrame făcute cu creioane colorate.

Claudiu Nasui vorbește de parcă ar fi un anarhist, cineva care s-a supărat că n-a avut un cuvânt de spus despre cum să se facă treaba, așa că nu se gândește înainte să arate cu degetul și să urle că treaba aia trebuie dărâmată. Mizează pe supărarea noastră pentru a se declara supărat și el, pentru a ne câștiga votul de simpatie, dar o face dându-le în cap celor pe care ar trebui să-i îmbunătățească.

Sper să fie o eroare de comunicare, dar mă uit la ce au mai zis și făcut cei din USR de-a lungul anilor și nu știu ce să zic. Ei sunt la fel de supărați ca cei care ies în stradă și strigă împotriva diverselor abuzuri, dar nu par să știe mai bine decât ei prin ce resorturi pot face lucrurile mai bune sau cum să le rezolve. Uneori am impresia că ei nu înțeleg politica mult mai bine decât mine, ceea ce e destul de nasol (pentru că ei lucrează în domeniu, totuși).

Le apreciez bunele intenții și pasiunea, dar nu poți face o treabă bună doar prin ele. Ai nevoie și de competență, să știi pe ce drum s-o iei și ce să faci ca să ajungi unde vrei să ajungi – și când ți se taie calea, trebuie să ai instinctul de a căuta o rută ocolitoare. Și mă întreb: USR-ul e capabil să-și dezvolte chestiile astea?

Realpolemik

Mon, 14 Jan 2019 17:10:11 +0000

O dată la câteva luni, aud că este absolut important și esențial ca orice persoană cu drept de vot să fie profund interesată de politică. Am citit-o în comentarii pe bloguri (inclusiv pe al meu), cel mai recent l-am văzut pe Radu Dumitru explicându-i lui Dorin Lazăr de ce e esențială implicarea, iar mai demult cineva deplângea faptul că tinerii din ziua de azi nu mai știu cine e în fruntea ÎCCJ și cine sunt miniștrii.

De obicei mă apuc să scriu o postare despre subiect, după care uit de ea. Cea despre tinerii habarniști care nu știu cine e președintele ÎCCJ e de pe la începutul lui 2018, pe când toată lumea era mare expertă în justiție.

Cei care pun problema așa au cel puțin două idei greșite.

Prima idee greșită e că își imaginează că dacă ești informat, ai și putere. Sau, mai exact, că dacă tu știi ce fac toți politicienii, poți face în așa fel încât, cumva, să fie bine. Protestezi aici, votezi acolo, iar până la urmă lucrurile devin mult mai bune decât ar fi fost altfel.

Amu’, nu știu la ce alegeri ați participat voi până acum, dar eu am avut de ales între:
– Iohannis, Ponta și niște indivizi care nu prea intrau în discuție;
– PSD și cei care li se opun;
– Árpád-András Antal și câțiva alții care n-aveau șanse;
– cei care au participat la europarlamentare și pe care, la fel ca majoritatea, nu-i mai țin minte absolut deloc.

Chiar dacă aș fi știut absolut tot despre politica românească, tot astea ar fi fost opțiunile. Nu e ca și cum aș fi putut să-l votez brusc pe Havelock Vetinari, pe principiul că eu cred că ar fi cea mai bună soluție pentru România. În primul rând, nu votezi un tiran, pentru că deschizi calea către tiranie. În al doilea rând, Vetinari e un personaj fictiv din Discworld și deci nu cred că ar fi o opțiune validă.

Știm toți că alegerea reală e PSD sau anti-PSD, cu excepția localelor, unde problema se poate pune și altfel.

A doua idee greșită e că trebuie să fie implicată toată lumea în politică.

Faptul că toți avem dreptul să ne interesăm de politică și să discutăm de ea e un _drept, _nu o îndatorire. Unul dintre avantajele majore ale societății e că nu-i musai să le facem personal pe toate, ci putem să lăsăm anumite lucruri pe seama celor care se pricep la treaba asta.

Toată lumea are tot 24 de ore pe zi. Să ceri de la fiecar__e persoană din țara asta să-și doneze câteva ore pe săptămână ca să-și facă volens-nolens un hobby din politică e absurd. Vă place politica? Bravo. Ocupați-vă cu subiectul, fiți informați. Dar de ce să vă așteptați ca toți să fie la fel? Eu, de exemplu, nu am nici interes, nici aplecare, nici pasiune, nici cunoștințe, nici talent, nici nimic pentru subiectul „ce-au mai făcut politicienii noștri”.

„Dar Roxana, dacă toți ar fi ca tine, ar fi vai și amar de capul României!”

Ar fi foarte amuzant ca zece milioane de români să cumpere o grămadă de cărți de Terry Pratchett pentru că-mi plac mie, dar nu toți suntem la fel și nu avem aceleași preferințe și tendințe.

Cu alte cuvinte, faptul că eu și alții nu vrem să ne batem capul zi de zi cu politica nu-i împiedică pe alții s-o facă și nici nu s-a pus problema că aș vrea să opresc pe cineva din acest hobby.

Eu prefer să aflu un rezumat despre situație înainte să votez și, pentru că nu trăiesc într-o grotă peste care s-a rostogolit un munte, bănuiesc că dacă se întâmplă ceva foarte grav, o să aflu suficient de repede, pentru că nici de ultimele gafe ale lui Dăncilă nu pot scăpa – și credeți-mă, încerc.

Cam asta-i și cu polemicile astea politice și cu cei dezinteresați de ele. Unii votăm, dar nu ne stresăm.

Referendum, voturi și politică

Fri, 21 Sep 2018 20:15:59 +0000

Zilele astea e imposibil să arunci o piatră în piață fără să lovești pe cineva care vorbește de referendum. Iar pentru că majoritatea bulei mele e ori pro-LGBT, ori anti-BOR, cei mai mulți zic că ar trebui să nu votăm pentru ca referendumul să nu se valideze, așa cum nu s-a validat nici referendumul pentru demiterea lui Băsescu acum câțiva ani.

E o tactică de gherilă. Tabăra mea știe că e în inferioritate numerică, așa că speră să poată câștiga prin trucuri și șiretenie. (Între noi fie vorba, nu sunt foarte sigură că tactica va funcționa; prezența minimă pentru validare e semnificativ mai mică decât la Băsescu, iar în 2014 prezența la vot la alegerile europarlamentare, de care nu ne pasă în mod real, a fost de 32,5%)

Însă confruntarea e ciudată prin natura ei. Votăm dacă vrem ca două persoane de același sex să nu se poată căsători, sau să fie neconstituțional să se căsătorească. Lucrurile vor sta oricum ca până acum, deci bătălia e una pur ideologică.

Tabăra progresistă și cea tradiționalistă își încearcă puterile. Va reuși viziunea nouă și inclusivă să se impună? Sau tradițioalismul va avea ultimul cuvânt? Rămâneți pe aproape ca să vedem rezultatul în prima jumătate a lui octombrie!

…ok, hai să fim serioși. Toți credem deja că bătălia e deja pierdută pentru tabăra celor pro-LGBT. A fost prinsă în defensivă și nu crede în propria ei forță. Singura ei soluție a fost să-și spună sieși că schimbarea asta nu e în regulă și să propună boicotarea referendumului.

De ce e asta o strategie pierzătoare?

1) Drepturile nu sunt date de Dumnezeu sau natură

Faptul că un lucru e bun și moral nu înseamnă că el e evident pentru toți sau că se va înfăptui de la sine putere. Cineva decide care sunt regulile jocului societății, iar acel cineva poate fi un dictator luminat care-și târăște țara înainte (îmi trece prin minte cineva din Turcia), un dictator neluminat care-și târăște țara înapoi (îmi trece prin minte altcineva din Turcia) sau, ca să scurtăm lista de opțiuni și să ne întoarcem la oile noastre, potate fi un grup de reprezentanți ai poporului.

Ultima variantă e aia a noastră. Democrația. Care ne permite nouă ca oameni de rând să avem un aport în deciziile luate la nivel înalt.

Cum avem aportul ăsta? Prin vot și prin puterea de a discuta cu reprezentanții noștri și de a-i trage la răspundere. Dacă stai acasă și doar mormăi în barbă că nu-ți convin lucrurile, nu se întâmplă nimic și părerea ta nu e luată în considerare. Nu ești auzit, nu ești văzut, nu contezi. Iar dacă cei care votează și le cer lucruri reprezentanților au păreri contrare ție, e posibil să se întâmple ce vor ei.

Dacă mâine există o inițiativă cetățenească de a impune o lege prin care toți trebuie să purtăm o bulină roșie pe nas când suntem la muncă, dar stăm acasă și ne spunem doar unii altora că e o idee absolut cretină, s-ar putea să ne trezim peste doi-trei ani că trebuie să ne cumpărăm buline roșii și să le purtăm. De ce? Pentru că nu ne-am opus.

2) Referendumul are loc fie că vrem sau nu

Ziceam că tabăra pro-LGBT, anti-BOR e în defensivă, iar lucrul ăsta e cel mai clar din faptul că s-a ajuns aici și are loc un referendum. CpF a atacat și i-a ieșit mișcarea.

Sunt o grămadă de bani irosiți? Da, dar CpF-ul a impus irosirea lor.

Tabăra mea zice că nu ar trebui niciodată să se pună în discuție drepturile oamenilor și cu atât mai puțin ar trebui votate, dar acum tema asta _este _pusă pe masă. Nu putem face să nu fi fost pusă, iar faptul că se poate discuta de dreptul la căsătorie e dovedit de faptul că nu poți intra pe Facebook fără să-l discute lumea.

Referendumul va avea loc. El nu mai este teoretic, posibil, incert – este cât se poate de cert și de existent. Dacă ne băgăm capul în nisip, nu înseamnă că el va dispărea. Oricare ar fi rezultatul lui, știm toți că prezența la vot nu e probabil să fie _atât _de mică încât să li se dea peste nas celor din CpF.

Serios, e cineva aici care crede că prezența la vot va fi sub 1%?

3) Rezultatele probabile tind să fie nefavorabile

Există mai multe rezultate posibile:

Prezență insuficientă, voturi majoritar pentru schimbarea Constituției.
Prezență insuficientă, voturi majoritar împotriva schimbării Constituției.
Prezență suficientă, voturi majoritar pentru schimbarea Constituției.
Prezență suficientă, voturi majoritar împotriva schimbării Constituției.
Prezență pe la 1% sau sub, demonstrând că totul a fost un mare fâs.

Cred că toți suntem de acord că variantele 1 și 3 sunt cele mai probabile. 2, 4 și 5 sunt cele mai favorabile celor care boicotează – oricare din ele ar fi un succes.

În cazul 3, cei care boicotează referendumul pierd clar – pierd și bătălia de acum, dar pierd și războiul mai larg. Ajung să pară mărunți și insignifianți, pentru că sunt ușor confundabili cu apaticii care nu votează din principiu.

În cazul 1, cel la care speră cei care boicotează referendumul, se ajunge la un impas, pentru că cifrele sunt de partea unora și rezultatul e de partea celorlalți. Și bănuiesc că cei care au pornit referendumul au și alte planuri și vor profita de influxul de capital – „25% din țară e cu noi, iar restul tac” e o afirmație foarte puternică pentru ei.

4) Strategia de viitor

Până acum, strategia taberei anti-CpF e cu un pas în fața statului pe loc – CpF merge la toată lumea (și mie mi-au bătut la ușă când au strâns semnăturile, gata să mă lămurescă că e „pentru familie”). Tabăra cealaltă merge pe net și-și vorbește singură.

Dorin zice de ceva vreme că trebuie mers și vorbit și cu cei de la țară, cu tabăra adversă – nu neapărat de referendumul ăsta, dar în general, când e vorba de opțiuni politice, de PSD vs. USR, de chestii de-astea.

Mai demult credeam că e el super-optimist și un pic naiv dacă își imaginează că poți merge la oameni care își vând votul pe făină și ulei ca să-i convingi de părerile tale, dar mi-am dat seama că nu e vorba de optimism. E o viziune destul de sumbră: **nu există altă cale****. **Dacă-i convingi doar pe cei care-s de aceeași părere cu tine, n-ai făcut mare brânză. S-ar putea să nu reușești să convingi multă lume, dar dacă nu încerci, pierzi din start.

Pentru că, după cum ziceam la punctul 1), ce e clar, moral și bun pentru unii poate nu e la fel de evident pentru alții. Și nu te poți aștepta să-ți pice o societate mai bună în poală când politicienii sunt aleși pe vot popular, dar nu comunici cu majoritatea populației.

Iar lipsa asta de discuție nu se vede doar acum – se vede des, la alegeri de toate felurile, la diferențe de mentalități. Nu că aș avea eu personal vreo soluție – la naiba, e un motiv pentru care nu vreau să mă bag în politică – dar nu pot să nu remarc că cei care au păreri asemănătoare cu ale mele au o strategie destul de limitată.

Alt proiect de lege negândit: traducători și interpreți judiciari

Mon, 19 Jan 2015 06:55:47 +0000

Nu prea stau eu cu ochii pe proiectele de legi, dar stau cu un ochi pe diverse grupuri de traducători de diverse feluri. Mai o bârfă, mai un banc, mai niște informații relevante – e câte ceva acolo care să mă mențină interesată. De obicei nu se întâmplă nimic major în lumea traducătorilor… de obicei.

Acum însă e un proiect de lege prin care vor să schimbe din rădăcini situația traducătorilor autorizați. Mai exact, vor să consacre meseria de „traducător și interpret judiciar”, care să se ocupe doar cu traducerile pentru justiție și „organe ale sistemului conex sistemului judiciar” (anume avocații, notarii, mediatorii, aceștia).

Printre schimbări:

traducătorii și interpreții judiciari n-au voie să facă altfel de traduceri pe biroul lor de traduceri. Doar juridic.
traducătorii și interpreții judiciari obțin autorizația după ce fac dovada că știu și limba română, și limba străină – și apoi dau și un examen. Autorizația e valabilă 6 ani, după care prelungești cu alte examene. Toate examenele sunt pe bani.
se creează Uniunea Națională a Traducătorilor și Interpreților Judiciari din România (UNTIJR). Da, așa scrie în proiectul de lege. Da, toată lumea trebuie să cotizeze la ea cu niște bani.
se bagă controale care să verifice ca nu cumva să se traducă și altceva cu ștampila juridică
te zboară rapid dacă refuzi să faci traducere/interpretariat pentru stat fără un motiv temeinic. Motivul temeinic n-are voie să fie că nu te descurci suficient de bine cu limba respectivă. (oare e refuz întemeiat dacă omul vorbește ca Brad Pitt în Snatch?)

Pe scurt? Mie personal nu-mi pasă. Când mi-am luat autorizația și am fost să-mi fac biroul de traducător autorizat am crezut că o să am de lucru pe direcția de tradus de acte, dar adevărul e că am avut prea puțină treabă în direcția asta. Pot să mă duc să-mi închid coșmelia în secunda doi și să anunț oamenii cu care lucrez că sunt persoană particulară de acum încolo, fizică, neautorizată, ce-o fi. Nu pierd mare lucru.

Însă dincolo de problema mea personală, care e aproape inexistentă, există niște probleme mai generale. Legea asta e gândită stupid din mai multe motive. De exemplu, pentru că cei care au elaborat-o nu sunt la curent cu situația de pe teren.

Motivul 1: Mult stres, puține drepturi.

Momentan lucrurile stau destul de lejer pentru traducători: iei autorizația, te înscrii la Tribunal, treci pe la ANAF și, după ceva hârțogăraie și alte alea, ai un birou de traducător și profesezi în pace cât vrei și cât poți, până la adânci bătrâneți (bineînțeles, plătind taxele).

Așa că e plin de traducători autorizați. Suntem pe toate drumurile, specializați fiecare pe ce-o fi, lucrând fiecare cât are de lucru. Unii fac traduceri part-time, alții fac traduceri full-time, unii de acasă, unii de la birou. Poate fi o treabă lejeră sau o muncă din greu, dar aproape oricând poți găsi pe cineva care să-ți pună ștampila aia de care ai nevoie pe acte.

În momentul în care se dă legea, obligațiile vin gârlă:

examen de intrat în breaslă (cu care aș fi de acord, în principiu – dar unde se dă? La București? O zi, două pe care ți le iei ca să ajungi acolo, să treci prin examen, tren/mașină, cazare la hotel, bani dați pe examen, hârțogăraie?)
examene din 6 în 6 ani (tot la București? Sau le dau local?)
controale făcute de o nouă Uniune a traducătorilor, adică de colegi
obligația de a traduce doar juridic din postura de traducător autorizat (spre deosebire de posibilitatea de a traduce orice acum)
posibilitatea de a fi zburat din funcție pentru o serie destul de lungă de motive, de exemplu că ai refuzat să fii traducător/interpret pentru Ministerul Justiției fără un motiv întemeiat.
cotizații anuale la Uniune.

Cu alte cuvinte, mult mai multă bătaie de cap pentru a face mult mai puțin decât făceai înainte. Înțeleg necesitatea de a avea traducători buni, care să fie mai ușor de verificat, dar schimbări de genul nu se pot face brusc, de nicăieri, în speranța că se așează lucrurile bine de la sine.

Motivul 2: Traducerile autorizate nu există doar în domeniul juridic.

Motivul cel mai mare e de fapt acesta. Eu n-am treabă cu asta în principiu, dar alții spun că pentru proiecte făcute din fonduri europene se cer traduceri autorizate, de-alea ștampilate și la notar. Aceeași poveste ar fi și în medicină, ceea ce e de înțeles, pentru că nu vor să angajeze un Gică, ci pe cineva care are cică o bază solidă în limbă (nu e mereu valabilă logica asta, dar oricum). Buuun, problema e că dacă traducătorul juridic (fostul traducător autorizat) nu are voie să traducă nimic non-juridic toată povestea se blochează aici.

Dacă nu mai există traducători autorizați decât pe juridic, necesitatea va continua să existe, dar nu va exista nimeni care să aibă dreptul de a o acoperi. O să stăm să ne uităm unii la alții ce frumoși suntem și o să le comunicăm celor de la UE că avem vorbitori de limbi, dar niciunul n-are voie să traducă pentru ei.

Dacă ar rămâne și alt gen de traducători autorizați, autorizați de cine or fi ei, problema ar fi relativ rezolvată. Doar că nu s-au gândit la așa ceva. De ce? Că nu-și văd decât parcela lor.

Poate că un traducător cu PFA întemeiat pe baza diplomei de licență ar avea dreptul să traducă așa ceva, dar nu mi-e foarte clar cum sunt legile și care va fi situația până la urmă.

Motivul 3: Piața.

Traducătorii autorizați au în general mai multe direcții pe care traduc, din care juridicul e doar o parte, uneori nici cea mai iubită. Am auzit zvonuri cum că (ce chestie!) statul n-ar plăti la timp, sau te-ar plăti când are bani. Cu notarii ar mai fi treabă.

Tarifele stabilite de stat pentru traduceri autorizate (în colaborare cu organele oficiale) sunt de 28 lei/oră pentru interpretare și 40 lei/pagină pentru traduceri scrise. La interpretare e cam bătaie de joc, sincer, pentru că în asta nu intră timpul petrecut ca să ajungi acolo unde interpretezi, e chinuială mare, toate cele. La banii pentru traduceri scrise e mai ok. Dar poți să tot stai tu să aștepți să vină cineva la tradus, că aștepți mult și bine. Cel puțin așa e acum.

Pentru că nu e piața destul de mare pentru toți, probabil că o să se trieze puternic numărul traducătorilor judiciari și ajung să mai existe doar câțiva – să zicem că, prin absurd, numărul de persoane rămase se potrivește perfect cu cantitatea de muncă rămasă, în așa fel încât să nu moară nimeni de foame, ba unii chiar să câștige sume incredibil de mari, gen 1000 euro/lună. (simțiți sarcasmul)

Încep celelalte probleme: un traducător autorizat nu e echivalent cu altul. Se pune problema limbilor în/din care traduc. Pe limbi rare nu găsești ușor oameni nici măcar acum, în momentul în care încep să renunțe din greu la autorizații ca să se ocupe de altele vor rămâne probabil câte unul în 3-4 orașe mari și București – și atunci distracție și criză, cheamă traducătorul de arabă de la București la Sibiu, pune-l să-și plătească și transportul, că statul probabil că nu se ocupă de finețuri de genul.

Parcă presimt (și, iar, nu sunt singura) că dacă trece legea asta vor începe ordonanțele și hotărârile ca să rezolve problemele care apar de pe urma problemelor pe care le-au creat.

Ponta renunță la doctorat, dar…

Tue, 16 Dec 2014 12:00:29 +0000

Hotnews ne anunță că Ponta renunță la doctorat, un lucru pe care nu mă așteptam să-l aud niciodată. Încep să mă întreb cât de rău l-a lovit pierderea alegerilor, de a început să facă de-astea. Dar mă tot uit la citatul ăsta:

_Va scriu pentru a va notifica renuntarea la titlul de doctor in drept acordat in anul 2003 de catre Universitatea Bucuresti.

Este un gest pe care trebuia sa il fac mai demult, inca din momentul aparitiei acuzatiilor publice cu privire la teza mea de doctorat. Nu am facut acest lucru pentru ca m-am considerat de buna credinta in argumentele mele la momentul aparitiei contestarii si nu am vrut sa amestec planul pur profesional cu cel politic.

Dupa ce voi parasi viata politica imi doresc sa initiez un nou demers doctoral, respectand toate standardele si cerintele de la acel moment.

Comentarii auzite: „tardiv”, „mai bine mai târziu decât niciodată”, „ar fi trebuit să-i retragă titlul, nu să renunțe el”, „oare ce mai coace?”, „după ce a comis ilegalități...”, „să-și ceară scuze față de doctorii care și-au câștigat titlul”.

Eu mă uit la ultimul paragraf din citatul ăsta, care începe așa: „după ce voi părăsi viața politică”. Nu știu ce să înțeleg: vrea să facă un doctorat la paștele cailor? La pensie? (cam când e ca Iliescu, așa) Sau are de gând să se retragă o vreme din politică, după ce a acumulat o „bunăvoință” cam cum era cea pentru Băsescu acum 2 ani? Putea să spună „după ce nu mai sunt prim-ministru”, dar a decis să ne tachineze așa...

104 lei și câteva ce-ar fi dacă-uri

Fri, 14 Nov 2014 15:31:53 +0000

Acum vreo două săptămâni am primit o înștiințare în cutia poștală: aveam o recomandată. Eu primesc tot felul de lucruri prin poștă, de la cărți la cadouri trimise de deviantArt și alte alea, dar de data asta n-așteptam nimic. Am sunat-o pe maică-mea:

„Auzi,” am spus. „ANAF trimitea recomandate, nu?”

„Da…”

„Perfect, înseamnă că am de plătit ceva,” am mârâit. Uneori nici măcar nu-i vorba de bani, dar n-am chef de cei de la faimosul ANAF. Când m-am făcut liber profesionist cu acte în regulă și am scris că estimam că o să încasez 100 lei tot anul ca traducător autorizat, gagica de la ghișeu a făcut o criză de nervi că oamenii își deschid firme și pe urmă le închid după un an și ea are de lucru.

Mă stresează hârțogăriile, așa că nu i-am atras atenția că: 1) N-am chef să plătesc anticipat cu sutele de lei când eu nu știu ce încasări o să am și dacă o să am și îmi flutură vântul prin buzunare (atunci îmi flutura); 2) E treaba ei să rezolve toate cele pentru oameni care-și deschid și închid firmele, la fel cum e treaba mea să rezolv toate cele pentru oameni care adaugă și scot paragrafe din cărți. Sigur, ar fi ideal ca totul să meargă strună, dar suntem în realitate.

Dar să revenim. După ce mi-am cules recomandata de la poștă am văzut că aveam de plătit 104 lei pentru veniturile încasate anul trecut din străinătate. Avusesem o singură factură de genul și, în ciuda non-chefului de ANAF și a stresului cu hârțogăraia, m-am învârtit în primăvară prin toată clădirea întrebând unde pot să declar niște bani primiți pe căi pe care statul român n-are cum să le verifice, ca să fiu impozitată pentru ei. Acum, în noiembrie, m-au anunțat că-și vor banii.

Într-un fel aș vrea ca toată lumea să lucreze într-un moment sau altul pe PFA (sau ca liber profesionist, care e cam același lucru). Să primească o sumă de bani, din care să trebuiască să pună deoparte nu doar pentru economii personale, ci și pentru stat. Să meargă la ghișeu cu hârtia în mână, să plătească pentru faptul că au fost plătiți. Să vadă cum banii ăia pleacă, să se întrebe unde ajung, la ce sunt folosiți. Mi-am luat la revedere de la câteva cărți pe care aș fi putut să mi le cumpăr și am plecat de la ANAF.

Întrebare: unde sunt banii respectivi acum? Fac parte din salariul vreunui profesor? Au ajuns la un pensionar? Sunt dați pentru conservele din careva din pomenile electorale? Plătesc o parte din încălzirea unui bucureștean? Înfrumusețează un parc? Repară o clădire? Intră în buzunarul vreunui politician? Repară un drum? Șansa e minimală să participe la construirea vreunei autostrăzi. Poate sunt furați chiar în momentul ăsta de cineva care spune „Lasă, că statul are…”

„Roxana,” vă aud zicând, „De ce ne bați la cap cu banii ăștia? N-ai mai mult de dat în aprilie, ca tot omul?” A, ba da, dar ăștia sunt suma cea mai recentă și vă repet ce am spus mai sus: acela e impozitul pe niște bani primiți pe căi pe care statul român n-are cum să le verifice. Ce-ar fi fost dacă-ul e mai puternic aici (și n-am chef să speculez cu sumele reale pe care le câștig în țară și cu impozitele pentru ele).

Uite un alt ce-ar fi dacă legat de sume de bani pe care poți foarte ușor să nu le declari: momentan impozitul pe venit e de 16%. Sunt zvonuri că din 2016 lucrurile s-ar putea schimba, impozitul să fie în trei trepte: 15%, 25% și 35%. Deci, impozitul pe venit ar scădea minimal pentru cei care nu prea câștigă, ar crește puternic pentru cei care într-adevăr câștigă. Uite o întrebare interesantă: dacă banii ăștia veniți din exterior m-ar împinge de la 15% la 25% pentru toți banii câștigați, mi-ar mai fi la fel de ușor să-i declar? Dacă ar trebui să dau nu cu vreo 60 lei în plus față de 104 lei, ci să dau în plus x sute de lei pentru că am depășit ceva sumă arbitrară? Să spunem că eu sunt atât de corectă (fiecare om are dreptul să fie Mesia neprihănit pe propriul blog, măcar în teorie): restul oamenilor ar fi la fel?

Dum-dum-dum-ce-duduie-economia. Și chestia cu economia e că ține nu doar de bani și de calcule reci, ci și de psihologie: cât poți împinge pe cineva fără repercursiuni? Până când îți dă și când începe să decidă că raportul risc/câștig nu-mi mai merită, mai bine riscă? Pentru 104 lei nu mă bat cu sistemul. Pentru câteva mii de lei?… Care e prețul meu? Și ce se întâmplă dacă decid că statul nu face ce trebuie cu acești bani scoși din buzunarul meu? Dar dacă i-aș da 1000 lei în plus unui stat care mă slujește, care îi folosește ca să-mi meargă mie mai bine (atras investitori străini, pus la punct un sistem cu mai puțină birocrație, sistem de educație și de sănătate mai bun etc.), dar n-aș vrea să-i dau unui stat în care banii se pierd ușor și n-ajung nicăieri? Desigur, salariații n-au aceeași conștiență a impozitelor care li se iau, așa că s-ar putea să nu se prindă ce și cum susțin.

Și cel mai ciudat dintre toate _ce dacă-_urile: ce este dacă?

Ponta și compania se zbat: accize noi la benzină pentru autostrăzi care nu se mai construiesc, taxa pe stâlp, CAS-ul scăzut – dar cine știe cu ce preț? A dat pe apa sâmbetei investiții, a promis că atrage fonduri și n-a atras din ele mai nimic. Ce se întâmplă acum? Care-s consecințele?

Sunt unii care votează cu Ponta că e bun ortodox. Pe alții îi lovește la spiritul naționalist. Pe alții îi păcălește cu pensii și salarii crescute. Și mă gândesc, ăsta e un om care n-a prea reușit să facă mare lucru din ce a promis, acuma ce facem? Care sunt rezultatele imediate? Care sunt rezultatele pe termen lung?

E plin de dacă-uri.

Îi tot aud pe unii că nu votează și ok, e dreptul lor. Alții se întreabă superior de ce votăm, pentru că ei sunt deasupra unor astfel de probleme. Ei bine, eu nu sunt. Ce se întâmplă la nivel înalt mă afectează pe mine la nivel mărunt. Dacă mie mi se bagă taxe pe respirat și una dintre editurile cu care lucrez dă faliment, rămân în plop. M-aș descurca cumva, dar n-aș mai fi la fel de binevoitoare. Atâta timp cât scot banii mei din buzunar ca să plătesc statul, atâta timp cât munca mea depinde chiar și parțial de relațiile cu străinătatea, atâta timp cât trăiesc într-o țară pe care o susțin în felul meu mărunt și care mă afectează din toate punctele de vedere, am tot dreptul să spun ce vreau și ce nu vreau și ce mi se pare o măgărie. N-o fac foarte des pentru că preocupările mele sunt legate mai degrabă de cărți și de povești, nu de ce face X politician, dar asta nu înseamnă că nu țin un ochi pe ce se întâmplă în jurul meu.

Nu, n-am chef de un Ponta în frunte, cu strașnicele lui reușite de până acum. N-am chef de el nici să mă reprezinte în relațiile cu străinătatea, pentru că mai devreme sau mai târziu cine știe cum o dă-n bară – mai ales că de curând nu e doar ortodox, e și puțin xenofob. Mai și spune prostii… „Doar Ponta a scăzut taxele”… Mă lași? Mai urmeaza să aflăm că „Doar Ponta a construit autostrăzi”, că „Doar Ponta a atras investitori străini” și că „Doar Ponta a atras fondurile europene”.

În ce-l privește pe Iohannis, habar n-am ce-i poate pielea. Are și el planuri mărețe și neclare, dar barem când i s-a dat un oraș pe mână a făcut ceva decent cu el. Poate greșesc, poate că peste doi ani de Iohannis președinte m-aș da cu capul de pereți. Dar cu Ponta m-am dat cu capul de pereți suficient cât a fost prim ministru.

P.S. Scriu asta după ce tocmai a trecut pe lângă mine parada pro-Ponta, oameni îmbrăcați în roșu, cu steaguri roșii, strigând lozinci. Îl votez pe Iohannis și pentru că ăștia care-s pentru Ponta sunt foarte hotărâți să arunce afară trădătorii de țară și încep și eu să mă tem că fac parte dintre ei.

Unii au fantezii erotice cu miniștri

Tue, 15 Jul 2014 22:02:23 +0000

Deci, am stabilit în urmă cu 3 secunde că nu-mi place de Ponta și Petrescu pentru că duc ideea de intelectualitate la nivel înalt în derizoriu. Râca mea e academică. Dar văd că la alții râca se extinde, nu e suficient să spună că cei doi au gafat. Nu, victoria îi poartă mai departe pe aripile ei și încep mental să dezbrace miniștri, să le critice hainele și eventual să se bage în pat cu ei, sau să orchestreze scene întregi prin iatacuri.

Cristian Tudor Popescu vorbește de un, citez titlul exact al articolului, „Dublu viol cu perversiuni la Cotroceni”. Fără să vadă vreo problemă cu asta, continuă: „Caligula o prinde pe tânăra mireasă şi o abuzează scurt într-un ungher. Mirele vine să protesteze şi Caligula îl abuzează şi pe el, democratic, după care îi înfige în posterior o viorea.” Două secunde mai târziu, tot el, părintesc-superior: „Dacă domnul Ponta și ministruța Harvard, dacă dl. Ponta – că săraca fata aia e adusă acolo de mână” (sursa). Săraca fată e o persoană adultă aflată într-o poziție de putere și decizie. Dacă dă chix finanțele țării nu se vor aranja singure ca să ne menajeze doar pentru că la putere e o femeie tânără, deci standardele după care o judecăm ar cam trebui să fie cele după care judecăm orice ministru de finanțe.

Dar să spunem că CTP scrie pamflete și că ar fi vorbit și de sărmanul Pontișor, dus de mânuță de Năstase și Iliescu, bietul ministraș care voia să facă bine, dar n-a putut. O fi CTP singurul care își bagă fanteziile sexuale în comentarii?

Normal că nu e singurul. Găsești conversații de genul inclusiv pe bloguri moderate – inclusiv unele inspirate de articolul lui CTP (ultimul comentariu):

Mă, după cum știți, nu sunt o firavă când e vorba de înjurături și cuvinte porcoase, dar sunt chestii care nu trec puțin dincolo de limitele acceptabilului, ci îl lasă în urmă cu viteză supersonică.

Ioana Petrescu este, până una alta, o persoană reală. Indiferent de carențe în funcție, indiferent de idealism, de naivitate și de ce drac de defecte o fi având, nu este o chestie din imaginația voastră pe care s-o faceți poștă virtual, public, pe internet.

Nici Eba, de altfel.

Nici măcar Udrea. Și credeți-mă, n-am căutat după comentarii ca să găsesc ceva relevant, ci am găsit prea multe fără să caut.

Să vă explic de ce nu e în regulă să faci comentarii de-astea? Să vă fac educația aia cu cei 7 ani? Pentru că-i de prost gust, pentru că vă băgați în intimitatea omului, pentru că e vulgar, pentru că nu e suficient că vă umpleți de salivă de la balele curgânde, mai trebuie să le și împrăștiați la alții.

(Mă întreb uneori dacă babele la 90 de ani care stau în fața porții și se uită la trecători fac la fel: „Pe tânărul ăla l-aș chema o noapte, pe ăla nu, că nu-mi plac buzele lui… Ăla poate că ar avea o șansă, dar trebuie să aibă și ceva personalitate, că la corp nu-i așa bine.”)

Dar lasă, am zis, stai că nu e dracul așa de negru, ăștia sunt postaci, comentatori de duzină, genul de oameni pe care-i denumesc la comun idioți. Sigur că oamenii mai cu scaun la cap nu sunt aproape nici de vulgaritatea „cultă” a lui CTP, nici de vulgaritatea directă și cocoșească a comentatorilor.

Și pe urmă m-am trezit dând peste asta via un om pe care-l respect.

Da, și fotoliile sunt oribile, iar măsuțele sunt comuniste, dar teoretic asta n-a oprit pe nimeni de la a conduce țara. Ce legătură au gusturile de modă ale unui ministru cu funcția pe care o ocupă? Nu e vorba de cavalerism, e vorba de relevanță. Dacă Petrescu făcea parada modei avea altă funcție.

(Apropo, urăsc fustele de dimensiunile respective tocmai pentru că intru în disperare când trebuie să mă așez în ele. În ciuda comentariului de mai sus, aia nu este o fustă de lungime sexy (nu există lungimi de viol, apropo, la fel cum nu există înălțimi de toc propice pentru crime fără premeditare, chiar dacă pot fi folosite și pentru a ușura astfel de scopuri). Este o fustă care, în momentul în care ești mai atent la poziție, ajustezi pentru inevitabilele cute și îți aduci aminte cum arată un corp uman și te uiți mai atent unde se află șoldurile, remarci că se termină la vreo două degete deasupra genunchiului, nu la jumătatea coapsei. Încurajez bărbații să-și pună un prosop în jurul taliei și să facă experimente.)

Dacă știam că o să mă ciocnesc la tot pasul de comentarii ale oamenilor care profită de ocazie ca să mai muște puțin din Ioana Petrescu, nu scriam articolul precedent. Nu pentru că nu cred în el, ci pentru că m-am trezit participând la noul sport național: aruncat cu bălegar în ministrul de finanțe. Ceea ce… nu.

Ioana Petrescu și Victor Ponta

Tue, 15 Jul 2014 13:57:18 +0000

M-am uitat și eu la deja faimoasele înregistrări cu Ponta, Petrescu și Băsescu discutând CAS-ul. În prima înregistrare am avut un deja vu de la școală, când mă scotea careva la tablă și turuiam ce știam, nu răspunsul efectiv, că nu știam exact răspunsul.

Ceea ce nu fac niciodată la muncă, pentru că scopul meu acolo nu e să le demonstrez celor pentru care lucrez că mi-am învățat lecția, ci să le livrez un produs bun.

Discuția Ponta-Petrescu-Băsescu, economic vorbind, mă depășește. Habar n-am cât de sustenabilă e scăderea CAS-ului, cât de multă lume ar trece în legalitate cu serviciul dacă ar fi CAS-ul mai mic și ce mai discutau ei acolo. Nu știu cât de legitime sunt îngrijorările lui Băsescu. Nu e domeniul meu. Dacă s-ar fi discutat cu adevărat numere, cifre, statistici, cazuri precedente, reacții economice și așa mai departe discuția ar fi fost cu mult peste competența mea. Dar în lipsă de răspunsuri clare, am văzut doar cum cei doi, pe scurt, o scăldau.

Și știți la ce mă gândesc? Recunosc, nu la politică, nu acum. Momentan mă gândesc că ăștia doi sunt singurii de la conducere al căror statut academic îl știm. Au ajuns pe culmile studiului, prin plagiat de România și prin studii de Harvard au atins același rezultat: sunt doctori. Ph.D., philosophiae doctor, peste masteratul meu, magister artium.

Sigur, și Liiceanu e doctor. Și Cărtărescu e doctor. Dar și ăștia doi sunt vizibil doctori, ni se vâră sub nas doctor-ismul lor mai puternic decât ni s-a vârât al altora. Se face mișto de ei, se face mișto de titlul respectiv în general, se ajunge în punctul în care să fii doctor în România e o chestie de râs, nu de admirat. În fond, doar fraierii învață, iar titlurile pot fi luate și de Ponta, și de Petrescu – la Harvard chiar! Ce înseamnă să fii doctor? Habar n-am. Că n-ai făcut ceva mai bun cu viața ta, poate.

Da, râca mea e minoră, stupidă în comparație cu alte râci, mult mai serioase, bazate pe economie, curente politice, Constituție etc. Dar dacă s-au luat plângerile mari, s-au disecat, s-au analizat, eu rămân cu una mică: cei doi au ajuns o caricatură a intelectualității într-o societate în care oricum sunt prea puțini oameni valoroși care să fie promovați ca modele… și prea puține dorințe de a ne orienta într-o atare direcție.

Când ies gărgăunii la iveală

Tue, 20 May 2014 07:47:16 +0000

Sunt din ce în ce mai mulți creștini în România. A, nu, nu din cei declarați astfel în acte sau la numărătorile oficiale de capete. Din cei care ies la iveală să protesteze pro-modul creștin de viață, care țin să-ți spună că nu e în regulă ce faci, pentru că Dumnezeu te bate și te trimite în iad ca pe păcătosul care ești.

Asociația Pro-Vita mărșăluiește din ce în ce mai tare pentru interzicerea avorturilor, o chestie care a funcționat atât de bine în comunism. Pentru că viața e sfântă și dacă faci sex, pedeapsa ta e să ai copii (pe copii îi întreabă cineva dacă și-au dorit vreodată să trăiască ca pedepse pentru părinții lor?). Acum nu foarte mult timp, la Târgul Educației ținut de Universitatea din București a încercat să țină o conferință și Asociația Studenților Pentru Viață – dar au intervenit profesori și studenți, spunând că nu acesta este specificul Universității. Ca să nu mai vorbim de faptul că uneori copiii de liceu sunt luați cu clasa și duși să vadă filme propagandistice gen „Strigătul mut” (care a fost criticat și răscriticat de comunitatea medicală ca fiind unul de dezinformare – da, religioșii mint ca să-și apere ideil).

Nefiind creștină decât cu numele, chestia asta mă face să mă simt foarte, foarte neplăcut. În numele „libertății religioase”, oamenii ăștia te târăsc înspre ideile lor. Familie, „curățenie”, „iubire religioasă”… non-toleranță față de cei de alte păreri, scandaluri mizere când nu le convine ceva (fie că încep să urle în cinematografe că nu le convine filmul, fie se duc la lansări de carte ca să urle că istoricul nu spune ce trebuie), îndoctrinare în școli. N-am nimic cu creștinii care-și văd de treabă la ei acasă, care merg la biserică – hei, nici cu cei care-și fac cruce în autobuze sau care se roagă în public. Atâta timp cât nu încearcă să-mi forțeze mie mâna.

Însă sub aparența „iubirii” și a altor chestii „de bine”, genul ăsta de creștini nu sunt dornici să-i lase pe alții să-și vadă de treaba lor. Preferă să încerce să reordoneze lumea conform credințelor lor. Fie că e vorba de faptul că educația sexuală nu trebuie să ajungă în școli, sau de scandal la manifestările publice ale altora, sau de o tabără paramilitară creștină care să se bată cu ungurii și alți dușmani… De fapt, am zis „tabără paramilitară”, ce să mai adaugi la asta? Ce poate fi mai clar decât atât că ceva e al naibii de putred?

Ei bine, în condițiile astea sunt oameni, chiar altfel ok, care simpatizează cu curentul naționalist-religios pe care-l propun ortodocșii noștri. Pentru că… Conchita Wurst? Pentru că ne e frică de homosexuali, care ne vor degrada planeta? Pentru că ne e frică de pierderea identității noastre, așa că ne refugiem în brațele instituțiilor tradiționale? Pentru că ne e frică că ne vom transforma cu toții în degenerați dacă nu ne aruncăm în brațele Bisericii? Pentru că ne e frică de ce?! De tot ce e altfel, de tot ce e străin, de tot ce e neobișnuit? Ne e teamă de adevăruri istorice, de oameni care fac sex altfel, de… Pentru că să ne fie clar: nimeni nu-i amenință pe creștini, nimeni nu amenință familia, nimeni nu te forțează să faci sex cum n-ai chef. Dacă vrei să fii abstinent, poți să fii, dacă vrei să fii heterosexual, poți să fii, dacă vrei să faci sex doar cu lumina stinsă, în poziția misionarului, pentru scopul de a face copii, nu te oprește nimeni.

Dar creștinii militanți consideră că trebuie să schimbe societatea și să impună morala creștină. Mă uit la manifestul candidatului Iulian Capsali, pe care îl susțin familiștii creștini:

3. Respectarea dreptului la viață și a demnităţii umane

Cred că o ființă umană ia naștere din momentul concepției prin urmare are drept la viață și dreptul de a-i fi respectată demnitatea de om, de persoană nenăscută. Îmi afirm angajamentul de a acționa în Parlamentul European pentru afirmarea și recunoașterea demnității umane a persoanelor nenăscute.

Asta se traduce așa: „vreau să interzic avorturile”. După cum întreba cineva, nu mai știu cine, cum ar funcționa practic chestia asta? Băgăm iar la pușcărie doctorii care fac pe șest avorturi, hărțuim femeile care pierd sarcina? Interzicem depasarea în alte țări a femeior care ar putea fi gravide, ca nu cumva să facă avort acolo? Ne întoarcem în vremurile bune cu x-șpe copii nedoriți și femei moarte în avorturi ilegale și nesigure?

4. Libertatea de gândire, de conștiință și de religie

Voi respecta libertatea de gândire, de conștiință și de religie a fiecărei persoane, precum și libertatea de acțiune ce decurge din aceasta, inclusiv obiecția de conștiință în domeniul medical.

Asta cum se pupă cu ce e mai sus? Libertatea de gândire, de conștiință și de religie nu e doar când lumea are ideile tale. Și acum cam avem libertățile astea, deci?

5. Suveranitate și demnitate națională

[...] În activitatea europarlamentară voi promova importanța rădăcinilor istorice, culturale și religioase ale Statelor membre ca elemente fundamentale ale identității naționale și spirituale a fiecărei națiuni.

Ce vrea să spună chestia asta? Nu suntem deja cu toții de acord că rădăcinile istorice și culturale sunt elemente fundamentale ale identității naționale? Ce vrea să schimbe? Iar ne întoarcem la România, țară splendidă și ortodoxă? Cu românii ne-ortodocși ce facem? Dar cu minoritățile?

6. Combaterea sărăciei și a excluziunii sociale

Voi căuta, prin activitatea desfășurată în Parlamentul European, să susțin măsuri adecvate pentru combaterea sărăciei și ajutorul acordat semenilor aflați în nevoie, conștient de faptul că suntem cu toții membri ai aceleiași comunități de iubire în Hristos.

Dincolo de limbajul religios, nu mi-e foarte clar ce vrea să spună cu asta. Dacă vrea doar să le dea bani săracilor, atunci pe spinarea cui? A mea, că eu sunt plătitoare de taxe? Bine, dacă are de gând să facă diverse lucruri ca să creeze locuri de muncă șamd, ok.

În același timp, „combaterea excluziunii sociale” e un termen vag, mai ales că fiind creștin și insistând pe ortodoxismul neamului cam exclude persoanele ca mine -- și, bineînțeles, unii excluși sunt mai egali ca alții: în momentul în care ți se spune să iubești, dar nu să tolerezi, pentru că nici Dumnezeu nu tolerează și unii ne conduc către pierderea înțelegerii a binelui și a răului... nu-i exclude? N-ar putea la fel de bine să-i excludă pe toți cei care nu convin?

Da, sunt sceptică cu privire la valul nou de creștinism, care parcă tot crește. Sunt sceptică pentru că acum sunt minoritari și protestează marginal, dar dacă într-adevăr ar fi susținuți ideie lor ar fi dictatoriale și imposibil de impus fără a cauza o grămadă de probleme și suferință celor care nu sunt de acord cu ei. Gărgăunii din capul lor despre cum funcționează societatea nu prea lasă loc pentru diferențe umane și pentru simplul fapt că unii ar refuza să se supună ideilor creștine. Nu poți să pocnești din degete și brusc toată suflarea feminină să toarne copii benevol. Nu poți să pocnești din degete și să faci homosexualii să dispară (mai ales că au existat în toate timpurile istorice, inclusiv în cele în care erau arși pe rug sau aruncați în închisori pentru asta). Nu poți să transformi lumea doar pentru că tu crezi că ar trebui să fie altfel.

Pur și simplu nu am încredere în oamenii ăștia că dacă mai prind puțină putere nu încep să ne facă viața amară. În numele binelui, bineînțeles, convinși fiind că ne salvează.

Mersi, n-am nevoie să-mi salvezi sufletul sau moralitatea și nici să-mi spui tu care e semnificația vieții mele și a lucrurilor din care fac parte.

Politicieni cu barca prin Teleorman

Tue, 22 Apr 2014 18:25:19 +0000

[][1]

Poză via Adevărul

Am descoperit poza asta via Eftimie. Ponta și Dragnea se dau cu barca în Teleorman. Eftimie remarcă faptul că arată ca o comedie absurdă. Eu remarc faptul că aproape toți, în afară de ceva cameramani și de Ponta & co., au veste de salvare. Da, pentru apa aia până la genunchi. pentru ca absurdul să fie și mai absurd.

Dar are un substrat simbolic: nimeni să nu se înece, în afară de politicieni și presă!

Grațieri

Tue, 11 Mar 2014 18:37:20 +0000

Am ascultat ce au unii-alții de zis uneori despre procesele penale ale VIP-urilor și am înțeles niște chestii absolut esențiale. Stați să vă spun.

Să presupunem prin absurd că o să scriu romanul perfect, care o să fie atât de extraordinar de mirific încât o să ajungă bestseller internațional. Și pentru că o să conțină scene de realism românesc, ușor confundabil cu fantezia, va câștiga premiile Hugo și Nebula. După care, pentru că alții vor fi convinși că am descris România așa cum este ea, voi lua și premiul Pulitzer. Iar apoi, pentru că va fi atât de actual, sfâșietor și implicat în politicile postmoderniste, iar contribuția mea la umanitate va fi extraordinară și inimitabilă, voi lua și Premiul Nobel. Pentru pace, că în clipa în care e citit romanul ăla lumea simte cum devine deodată pașnică. Sau pentru literatură. Sau amândouă.

Cu alte cuvinte, voi fi Dumnezeu pe pământ, Mesia II, Întoarcerea lui Hristos pentru români: oamenii se vor putea da mari că cineva ca mine, care are tangențe zero-isime cu ei (vorbim aceeași limbă și facem parte din rasa albă și cam atât), face parte din aceeași categorie cu ei: sunt româncă!

Bun, după asta, din generozitatea extremă a sufletului meu neîntinat și pur de Hristoso-SântaMaria-Muller-Comăneci, voi umbla prin câteva sate și voi arunca cu bani în oameni săraci; apoi voi ține o pancartă cu „RMGC să plece” timp de 5 minute, cât să mi se facă o poză.

În cele din urmă, voi sparge BNR-ul, voi fura de acolo tot ce se poate fura, voi face (în mod ilegal) în așa fel încât statul român să-mi plătească 50% din încasările lui, voi spăla bani în sus și-n jos, îmi voi pune bodyguarzii să bată bătrâni securiști și miniștri neinteresanți, mă voi băga în Parlament unde voi propune doar inepții, îmi voi face o miliție privată și voi confisca vreo câteva clădiri istorice aparținând statului.

Previziunea mea este următoarea: dacă ajung vreodată în instanță pentru toate sau de fapt oricare dintre chestiile din ultimul paragraf, poporul român îmi va cere grațierea, cu următoarele condiții:
– să nu fi călcat pe nimeni cu mașina (ușor de aranjat, îmi iau șofer)
– să nu susțin ungurii, homosexualii sau alte chestii neromânești sub nicio formă (nici măcar cât să zic că dansurile ungurești sunt mișto)
– să zâmbesc frumos și să-mi plâng de milă că sunt fată bună, dar nedreptățită.

Despre democrație

Fri, 07 Mar 2014 08:15:12 +0000

Dorin Lazăr a scris un articol despre democrație care începe așa:

Deoarece intrăm în sezon electoral o să auzim din gurile unor diverși infractori cuvinte pline de înțelesuri, precum “democrație”. Cred că în acest moment democrația e cea mai puțin înțeleasă noțiune, deși a fost prima pe care am auzit-o după revoluția din 1989. Însă cum au trecut deja aproape 25 de ani de-atunci, să reiterăm ce înseamnă.

Și continuă pe ideea asta, dar nu la fel de explicit:

[][2]

„Vrei să știi despre vot. Îți spun eu cum e cu voturile. Imaginează-ți că ești încuiat într-un club de noapte gigantic plin de păcătoși și curve, ciudați și chestii nenumite care violează pitbulli ca să se distreze. Și n-aveți voie să ieșiți până nu votați toți ce faceți în seara aia. TU vrei să stai cu picioarele în sus și să te uiți la „Republican Party Reservation”. LOR le place să facă sex cu persoane normale folosind cuțite, pistoale și organe sexuale noi de care nu știai că există. Așa că tu votezi să te uiți la televizor și tot restul lumii, cât de departe vezi cu ochii, votează să te fută cu bricege. Asta înseamnă să votezi. Cu plăcere.”

Da, postarea asta există doar din plăcerea de a-l pune pe Spider Jerusalem din Transmetropolitan pe blog.

Deși, dacă tot sunt aici, o să spun următoarele. Nu sunt de acord cu:

Pentru că nu mai luptăm prin atîtea războaie, singurii care ar trebui să voteze ar fi plătitorii de taxe. Și nu mă refer la angajații statului sau la pensionari; ei nu plătesc taxe pentru că sunt plătiți din taxele colectate.

Eu aș lua statul ca alt angajator, mai ales luând în considerare că Dorin spune:

Republica Romană a introdus criteriul meu favorit. Avea drept de vot doar cel care participa direct sau indirect la apărarea sau extinderea Romei.

Păi, profesorii, de exemplu, participă indirect, dar foarte puternic, la dezvoltarea țării, nu? Medicii și ei, indirect, pentru că mențin populația (mai) aptă și sănătoasă.

Șamd. Dar îi înțeleg și apreciez direcția de gândire, chiar dacă soluțiile nu mi se par cele mai bune.

Ioana Petrescu

Mon, 03 Mar 2014 17:25:38 +0000

[Pentru că îmi vin de pe Google o grămadă de oameni căutând blogul Ioanei Petrescu: blogul ministrului de finanțe e aici.]

Tot o aud acum la TV pe asta cu Ioana Petrescu, „masterand la Harvard”. Mirată fiind că își face studiile în clipa în care devine ministru la noi, am dat-o pe Google. După o scurtă căutare, i-am găsit un scurt profil pe site-ul Universității Maryland, unde, surpriză, scrie că e „Assistant Professor”.

Ioana Petrescu received a Ph.D. and an M.A. in Economics from Harvard University and a B.A. in Economics and Mathematics from Wellesley College.

Ok, înseamnă că nu e masterand.

Să explic niște termeni:

masterand – persoană înscrisă într-un program de masterat. Termen echivalent cu „student la master”. doctorand – persoană înscrisă într-un program de doctorat. Termen echivalent cu „student la doctorat”.
doctor – în cazul ăsta, persoană care deține un doctorat. În engleză, doctorat se scrie Ph.D., de la Philosophiae Doctor, doctor în filozofie.
M.A. – Magister Artium, Maestru în Artă, unul din mai multe titluri care pot fi obținute în urma unui finalizării unui program de masterat. Cealaltă variantă este de Maestru în Științe (exacte, evident).

Ioana Petrescu este M.A. și Ph.D. – are masteratul, are și doctoratul. Nu este nici masterand, nici doctorand, pentru că a terminat ambele programe și și-a luat titlurile. Cum i se poate spune în cazul ăsta? Ce e Ioana Petrescu?

Ioana Petrescu este doctor. Dr. Ioana Petrescu, care de obicei predă la Universitatea din Maryland, dar și-a luat liber de acolo în anul academic 2013-2014.

Asta pentru cei care au avut ghinionul să nimerească aceleași știri ca mine.

_____

LE: În diverse locuri văd că scrie bine, are un doctorat și un masterat, e ok. Deși văd că pe hotnews și în alte părți apare că e „doctor masterand”.

Rezumatul politicii românești

Wed, 26 Feb 2014 13:24:35 +0000

Un comentariu al situației politice din România făcut de o prietenă:

_Când mă uit la bunici stând cu ochii pe politică parcă mă uit la microbiști care stau cu ochii pe un joc de fotbal între două echipe pe care le urăsc în mod egal.
Să scoatem de la naftalină imaginea aia care zice, „Știi că ești român când ești mai îngrijorat că-ți pică netul decât că-ți pică guvernul”?__…câte guverne am avut în ultimii 5 ani, dacă ăsta deja e al treilea al lui Ponta?
Politică, politică, politică, bla, bla, bla
_ Mă întreb dacă au o geantă cu numele ideologiilor și când vor să facă un partid nou, doar scot două sau trei nume și le combină.
Pentru că nu pot să-mi imaginez că oricare dintre politicenii noștri știe exact ce ideologie are, sau poate doar aleg litere la întâmplare și pe urmă decid de la ce vine acronimul.

Pe undeva simt că atinge mai tare problema decât o grămadă de lucruri pe care le tot citesc pe net.

Când eram în liceu, profa de română insista că piesele lui Caragiale reprezintă „o lume carnavalescă, o lume pe dos,” dar mie mi s-a părut că satira lui era atât de puternică tocmai pentru că ducea lucrurile doar cu un pas dincolo de realitate. Cam așa.

De ce sunt homosexualii ca politica

Thu, 28 Nov 2013 17:08:19 +0000

Pentru că se pare că e imposibil să zici ceva care să se lege de homosexuali fără ca discuția care urmează să nu se învârtă în jurul lor – ceea ce e valabil și pentru politică.

Am scris acum câteva zile un articol despre cum multă lume consideră că e ok să fie înjurați oameni, dacă nu ne place de ei. Adică dacă eu vin la Antena 1 la o oră de maximă audiență și zic „Băsescu ar trebui să fie atârnat în pielea goală în Piața Constituției, cine se oferă, hehehe,” unii o să zică „Aoleu, ce bazaconii vorbește Roxana asta” și alții o să zică „Lasă, bă, că nu ne place de Băsescu”.

Am făcut însă chestia asta pe cazul concret al discuțiilor iscate pe tema Cheloo și X-Factor. Pentru că au pomenit alți bloggeri de subiectul ăsta și au sărit să remarce. Întâmplător era vorba de homosexuali. Putea fi vorba de politică. Putea fi vorba de vegetarieni, putea fi vorba de cei de la MISA.

Dar discuțiile, pe net și pe viu, au ajuns să se învârtă în jurul homosexualilor.

Acuma mă întreb dacă discuțiile de la articolul ăsta vor fi despre Băsescu sau despre comunitatea gay, că nu poți vorbi nici de politică, nici de homosexuali în mod tangențial. După cum am demonstrat când am scris că nu vreau să scriu despre politică pe blog, pentru că deviază discuția aiurea.

Poate că discuția o să se învârtă în jurul lui Remus Cernea acum, pentru că în el se întrunesc ambele subiecte.

De Ce Nu Scriu Comentarii Politice (sau: Zâmbetul lui Victor Ponta)

Thu, 23 May 2013 19:37:46 +0000

Nu am cine știe ce opinii politice puternice și stau prost și la capitolul de cunoștințe. Nu mă întrebați ce planuri de legi susțin cei de stânga și care planuri de legi sunt ale celor de dreapta, ce proiecte sunt în desfășurare la Ministerul Justiției sau care e afilierea politică a personajului care a venit cu ideea X. Nu mă întrebați nici cum se aleg europarlamentarii.

Efectiv nu mă interesează. Atât de tare nu mă interesează, de nu pot să vă explic. Sau poate că pot.

La facultate am avut un profesor pe care îl cheamă Bogdan Ștefănescu și care ne-a povestit despre politică și liberali și conservatori și anarhiști și ce-o mai fi. Ne-a povestit despre post-comunism și despre teoria politicii și sincer, acolo am văzut ceva idei despre conducerea unei țări, dar după ce am discutat despre naționalism suficient de mult îmi venea să-l strâng de gât urlând, „GATA! Apartenența la nație e doar o altă apartenență la un grup, for fuck’s sake, can we move on already?!”

Absolut nimic din tot ce a putut să zică Bogdan Ștefănescu, un profesor de altfel ok, nu m-a putut determina să deschid naibii televizorul să văd cine e primul ministru (înainte de a fi faimosul Ponta). Nu știu care sunt alianțele sau ne-alianțele, habar n-am de ce e parlamentul bicameral, sau cum funcționează camerele și sincer, sincer, sincer mi se fâlfâie atât de îngrozitor de poveștile din politică încât dacă îl prind pe Badea la televizor sunt doar curioasă să știu dacă s-a blocat în baie la Mall iar. Și, eventual, dacă are ceva mai interesant de spus decât să se maimuțărească.

Hai să fim serioși: n-am de gând să intru în politică. N-am de gând să am vreo legătură cu politica. Și doar să discuți despre politică nu ajută politica. Faptul că eu am o părere sau alta n-o să-i facă pe Ponta și Băsescu să se transforme peste noapte în versiunile lor ideale și să trebăluiască de zor ca niște furnicuțe politice. Opinia Mea Corectă despre politică, presupunând că putea exista vreodată, ar valora exact cât o ceapă degerată. Deci, utilitate minimală, interes și mai scăzut… plus încă ceva.

Este imposibil să ai o opinie despre orice care să intre măcar vag în câmpul politicii fără ca opinia ta să capete toate culorile curcubeului politic. Îți plac ochelarii lui Ponta?!… Mare greșeală. Ochelarii respectivi reprezintă PSD-ismul lui Ponta și se trag din moși-strămoși de la Ceaușescu, care i-a visat într-o noapte când mâncase prea mult și adormise cu burta plină. Ți se pare că frizura lui Băsescu e aiurea? Trădare de stat scrie pe tine, pentru că firele de păr ale președintelui reprezintă soldații vajnici ai patriei care au căzut la Mărăști, Mărășești și Oituz. A întreba de ce e Becali la închisoare în contextul greșit înseamnă să stârnești Războiul Rece și Fierbine al ciorbelor și înghețatelor aruncate pe deasupra unei mese până atunci liniștite – doar că acum toți și-au dat seama că sunt pe părți diferite ale baricadei. Și să te pună ăl de jos să întrebi dacă Dan Diaconescu mai există, că vei îndura consecințe nespuse și fatale.

Discuțiile politice mi se par niște imense tabloide în care apar, din când în când, și chestii relevante. Lumea se adună pe la colțuri, se bârfește puțin – pentru socializare, pentru a afla ce opinii au cei din jurul tău și ce opinii e corect să ai. Seamănă puțin cu bârfele despre celebrități, doar că duse la extrem (Obama a cerut un cheeseburger cu muștar Dijon! Ce scandal!!! Pfuai, păi asta înseamnă că el nu e american ca toți americanii, e un impostor cu certificat de naștere fals care n-are dreptul să fie președinte). În contextul celebrităților, puțini sunt cei care nu văd diferența dintre „Robert Downey, Jr. revine în Iron Man 4” și „Robert Downey, Jr. s-a îmbrăcat prost”. Prima are un oarecare interes general, a doua contează doar pentru fani inveterați sau guri rele. În schimb în politică nu există loc să miști prost, nu există spațiu unde persoana să nu fie o PERSOANĂ care să reprezinte de toți și de toate. Cu politicienii nu e de glumă, pentru că fanii lor sunt mult mai hotărâți și pur și simplu nu știu să fie decât serioși. Tu glumești și ei te bagă în toate subtilitățile și în toate teoriile și în toate „Tu nu îți dai seama”-urile. Nu, dom’le, nu îmi dau seama. Tot ce-mi dau seama e că iar am intrat pe teren minat, deși tot repet în ultima vreme: nu mă interesează politica ca atare. Normal că dau de ea pentru că toată lumea vorbește de ea. Și așa am aflat cine e Angela Merkel și ce-i cu Monica Macovei și că Antonescu uite-așa-și-pe-dincolo. Iar Becali!…

Nu scapi. În politică sunt bârfele culților și inculților și ale întregului neam. Manelele sunt mai prejos de cineva, Lady Gaga e mai demonică decât altcineva, de Twilight și Cincizeci de Umbre scapi printre alții și dacă ai noroc poți scăpa de acte de moștenire și detalii despre viețile verilor după ce pleci de la masa în familie. Dar politica nu pare să țină cont de bariere sociale și permează orice situație i se permite.

Și apoi cineva ca mine se trezește să facă un comentariu care n-are legătură cu politica, de fapt, chiar dacă pare oarecum că ar avea.

Exemplu concret: de fiecare dată când îl văd pe Victor Ponta, omul ăsta zâmbește. E incredibil! Nu știu pe nimeni care să zâmbească la fel de mult. Am făcut greșeala să-i spun cuiva odată că mi se pare remarcabil: dacă câștigă, zâmbește. Dacă glumește, zâmbește. Dacă pierde, zâmbește. Dacă se vinde carne de cal în străinătate, zâmbește. Dacă e atacat din toate părțile, zâmbește. Antena 3 îl place? Zâmbește. Antena 3 îl urăște și îl cheamă acolo pentru interviu dur? Zâmbește în continuare! Efectiv mă întreb cât poate zâmbi omul ăsta. E ca o păpușă rusească, de-aia care se ridică atunci când o tragi în jos – la fel și Ponta: oricât de tare trage ceva într-o direcție sau alta, el revine cu colțurile buzelor în sus și dinții la vedere. E fascinant. Oare ce e în capul lui? Se amuză? E ironic? E sarcastic? Poate nu e un zâmbet, e un mârâit, ca la câini (dacă un câine îți arată dinții, nu zâmbește). Cine își poate da seama?… E un fenomen mai misterios decât o paradă a modei cu Lady Gaga. Zâmbetul lui Ponta e inuman și probabil că a ridicat media pe an a frecvenței zâmbetelor la politicieni cu cel puțin 95%.

Acesta nu este un comentariu politic. Este o observație. Care are toate șansele să fie luată drept comentariu politic. De ce? Pentru că poate simpatizez cu Ponta sau cu ideile lui, sau cu PSD-ul – doar sunt dată pe spate de zâmbetul lui Ponta, nu? Sau poate că sunt împotriva lui Ponta, doar pare că fac mișto de el, pentru că mă iau de zâmbetul lui.

Sau poate, poate, poate… Poate Ponta e un personaj care apare des la televizor, destul de des ca să dau peste el în trecere și mă amuză zâmbetul de personaj episodic de roman.

Vă las acum cu un koan extraordinar. Dacă vă concentrați puțin pe el, vă va revela atașamentul pe care-l aveți față de politică, dacă nu chiar și apartenența:

Într-o zi, Victor Ponta se întoarce acasă, unde descoperă că soția vrea să divorțeze. A plecat acasă la mama ei și a luat cu ea și copiii.

Ponta a aflat de chestia asta de pe un bilet, prins cu un cui pe un stâlp din fața casei unde locuia, care acum e o ruină arsă. Stă acum să citească biletul, în care mai află și că e dat în judecată pentru evaziune fiscală și delapidare de fonduri, iar toate conturile din bancă i-au fost sechestrate ca probă la dosar.

Când e pe cale să citească ultima propoziție, un mesager vine într-un Audi negru ca să-i spună că a fost demis din funcție. Ponta zâmbește.

Ce înseamnă zâmbetul?…