Proteste on Roxana-Mălina Chirilă

Post-revoluționarii

Thu, 03 Jul 2014 18:47:43 +0000

Tot aud cuvinte mari: revoluție! Să-l dăm jos pe Băsescu/Ponta/toată clasa politică. Să schimbăm lumea! Să facem voluntariat, nu contează de care. Inspiră pe cineva! Schimbă universul! Revoluție, huo, să dărâmăm sisteme, să contestăm ordinea socială, să…

Eu le-am dat tuturor oamenilor ăstora o denumire: post-revoluționari. De ce post-revoluționari? Din două motive.

O dată, pentru că tind să fie după o revoluție sau revoltă, una reală. Revoluția din ‘89 are ecouri prin bojocii media și prin aerul din plămânii protestatarilor care se adună acum pe la Universitate. Se plimbă din gură-n gură, deși e clar pentru toată lumea că sunt o mână de oameni care nici vorbă să facă ce s-a făcut în ‘89. Dar ei visează.

Însă pot pomeni de orice revoluție, sau de orice mișcare de protest care chiar a dat rezultate, sau care s-a sfârșit foarte prost. Mai demult cineva scria cam așa: „În China, membrii Falun Gong au fost bătuți, omorâți, chinuiți, schingiuiți pentru că practicau meditații și exerciții de quigong în public. La noi a dat buzna Poliția și ne-a confiscat niște obiecte și ne-a amenințat. E aproape la fel.” Daaa, și ce tare scuturăm podul ăsta împreună, cum spunea șoricelul spre elefant.

La masterat, unii profesori ne băteau la cap că în Paris, anii ‘60, studenții au protestat și au obținut tot felul de chestii, printre care schimbarea canoanelor. Și noi, studenții de azi, putem face la fel! Atâta timp cât nu vrem să schimbăm ceva la orarul sau materia profesorilor, Doamne feri. Alea nu. Dar protestați, studenții mei! Apropo, Mihaela Irimia e plecată luna asta, nu țineți curs, iar cursul ăsta nu se poate muta pe altă zi că meh.

(„Cât cinism,” remarca un coleg.)

Al doilea motiv pentru care zic de post-revoluționari e că oamenii de genul ăsta se decid întâi asupra revoluției și de-abia pe urmă asupra conținutului ei. În ‘89 problema era clară începând de la lipsa de alimente și ajungând la discursurile oficiale care erau mai goale ca alimentarele. În ‘60 studenții probabil că iar voiau ceva clar. Drepturile femeilor? S-au vrut voturi. Drepturile minorităților? S-a vrut eliminarea segregării de rasă. Dar post-revoluționarii întâi vor să schimbe lumea și de-abia apoi se decid ce ar trebui schimbat.

Nu e implicarea socială un lucru bun, însă? Faptul că avem oameni care vor să schimbe? Nu? Nu, fraților, voluntari sunt și Martorii lui Iehova care vă bat la ușă, că nu-i plătește nimeni. Și ei vor să schimbe lumea. Implicați și protestatari sunt și oameni cu idei foarte crețe. E bine să faci ceva ca să-ți susții ideile bune, dar ar fi important să ai întâi idei bune de susținut. Pe care le obții gândind înainte să acționezi. Ai zice că e la mintea cocoșului, dar…

Tot în facultate, studenții se porniseră pe revoltă. Împreună cu amica Linda și cu o profesoară, dr. Sorana Corneanu, am fost la o întâlnire. M-am lămurit repede: studenții erau revoltați, dar nu știau exact de ce erau revoltați. N-aveau revendicări, n-aveau propuneri. Sau, mai exact, nu știau ce revendicări să aibă. Erau doar revoltați și picaseră din lună. Întrebați ce voiau, răspunsul era „ăăă, să fie mai bine”.

Cu chiu, cu vai, au început revendicările: nu sunt săli, să fie săli! Sorana Corneanu, cu picioarele pe pământ, a punctat faptul că nu sunt săli pentru că numărul de săli e limitat (unora trebuie să le explici încetișor, ca să înțeleagă), care nu crește la voință, ci atunci când sunt fonduri – adică la Sf. Așteaptă. Șamd. Cei care au ocupat facultatea de istorie (vă aduceți aminte de ei? Nu? Oare de ce?) voiau așa: finanțare în educație (pe care voiau să o obțină luând ei decizia că o vor?), protejarea sistemului educțional de ingerinţe politice nocive (bănuiesc că se refereau la directori etc. aleși politic? poate?), solidarizarea cu mişcări studenţeşti internaţionale (care, ce, cum, când? cine îi oprea?), respectarea drepturilor studenților (care au fost încălcate?) etc. Și nimic foarte clar. Revoltă de dragul revoltei. Ridicat mândru de dragul ridicatului mândru.

Situația nu se restrânge la câțiva studenți zăpăciți. E valabilă și pentru unii protestatari de profesie sau voluntari. Ce vor #unițisalvăm acum că s-a salvat Roșia Montană? Ce vor naționaliștii noștri, când Transilvania e cu noi și pe Basarabia o doare-n cot?

Vor să protesteze ca să se schimbe lumea sau vor să o transforme prin voluntariat. Dar e mai important protestatul/voluntariatul decât schimbatul. Eram cu un prieten în Piața Sfatului când ne-au prins doi voluntari:

Ea-voluntar: Bună ziua, eu sunt [..], el este [..]. Noi vrem să vă prezentăm–

El: Nu, nu vreau să aud despre voi. Spuneți-mi despre mine.

Ea-voluntar: Păi nu vă cunoaștem.

El: Bine, dar pe mine cu ce mă interesează ce faceți voi? Hm? Să aud.

Ea: Păi noi vrem–

El: Voi vreți! Și ce dacă vreți? Ziceți-mi ceva care să fie despre mine și ce vreau eu.

Ea: …nu știu ce să vă zic. Noi suntem…

El: La revedere.

„Noi suntem”, „noi vă prezentăm” – le-au pus mapele în mână, bănuiesc, și le-au explicat cum să voluntarieze puțin. Or fi fost cei de la Centrul de Voluntariat Brașov. Îi știți? Nici eu, am dat pe Google, am aflat că au dat îmbrățișări gratis și au sărbătorit Ora Pământului. Pe site-ul lor pagina care le explică misiunea e goală, iar paginile despre viziune și valori nu suntem autorizați să le vedem. Nici măcar site-ul lor nu știe ce-i cu ei. 4121 de oameni au încercat să le vadă misiunea (din 29 iulie 2013 când au publicat pagina, se pare), dar încă nu s-or fi decis ce și cum.

[][3]

Viziune

[][4]

Valori

[][5]

Misiune

Am făcut și eu muncă voluntară, după cum ziceam chiar azi mai devreme. Am corectat cărți pregătite pentru Project Gutenberg. Dacă aș fi mers pe stradă ca să susțin chestia asta mi-ar fi luat câteva secunde să zic: „Vreți cărți gratis?” Pam-pam. N-am schimbat nenorocita de lume, dar am ajutat câteva zeci de cărți să ajungă gratis pe net. Pentru că scopul erau cărțile, mijlocul era să mă duc pe site și să muncesc gratis. Am fost voluntară, dar nu Voluntară.

Ăștia ni-s. Post-revoluționari. Puțin întârziați în diferite feluri, gata să schimbe fără să știe ce sau cum. Ar vrea o revoluție, una mică, la care să participe și ei. Să se spună că au făcut, bănuim – sau doar să facă parte din ceva mai mare. Dar n-o să facă, știți de ce? Pentru că fără substanță nu au de ce să fie reținuți, fără substanță n-au nicio șansă să schimbe nimic. Se zbat de dragul de a se zbate și se cam vede.

Vârminerul de la Roșia Montană

Fri, 13 Sep 2013 17:03:55 +0000

Mă bombardează știrile despre Roșia Montană și maidanezi de pe feed-urile pe care le urmăresc și de pe Facebook. Ieri am aflat că niște mineri s-au închis în mină în semn de protest. Azi am aflat că unul dintre minerii închiși e de fapt medicul stomatolog din zonă. L-au recunoscut cei care chiar se uită la filmulețe și știri pe tema Roșiei Montane.

Am stat și m-am gândit: mineritul e în sângele și seva celor din Apuseni, nu? Mai ales în zona cu pricina. Probabil că medicul stomatolog, om serios cu facultate și diplomă și experiență în excavări bucale, a venit peste munți și dealuri să profeze la Roșia Montană. Și-a văzut de treaba lui o vreme, tratând carii și punând aparate dentare, până când a venit vorba să-i extragă măseaua de minte unui miner. I-a pus cleștele în gură, s-a apucat să tragă – și minerul s-a speriat și l-a mușcat de degete.

S-a bandajat, s-a vindecat. Dar atunci când a venit luna plină, stomatologul a simțit cum iese la suprafață bestia însetată de aur din el. La adăpostul întunericului, a înșfăcat un târnăcop și s-a furișat la mină, gata să scormonească munți și dealuri după minereu.

…se spune că atunci când noaptea investițiilor e mai neagră poți să stai la gura minei și să auzi bestia învârtindu-se nervoasă de colo-colo undeva în adâncuri…

Ce ar putea zice protestatarii de la Roșia Montană (dar n-o prea fac)

Sun, 08 Sep 2013 09:26:11 +0000

1. Faza cu arheologia.

Nu e vorba doar că „se face arheologie” la Roșia Montană, adică că ar fi două-trei culoare prin care s-au plimbat romanii. O verișoară de-a mea, arheoloagă (da, de-aia de se duce pe șantier și face săpături, printre altele) zicea că s-a descoperit pe acolo un sistem din lemn pentru evacuarea apei din mină – întreg, excelent conservat, ceea ce nu s-a mai întâmplat până acum. (am găsit mai multe detalii pe net, știind ce să caut; deci o ditamai chestia cu roți de lemn, din perioada antică)

Au trecut pe acolo arheologi români și străini și ultima oară când am auzit un arheolog ne-român plângându-se de chestia asta, era în cadrul unui curs de pe Coursera, coordonat de o tipă de la Universitatea Brown.

Descoperiri prin zonă: tumuli (morminte, mai pe românește), un atelier roman de prelucare a minereului, tăblițe cerate de pe vremea cuceririi romane și vreo două temple.

Mai adaugi niște chestii din epoca medievală și ai rezolvat situația. Nu e chiar Pompei, e drept, dar nu e nici „vreo două coridoare rămase de la romani”, cum am crezut eu inițial (pentru că protestatarii nu vorbesc clar).

2. Faza cu Ponta, aprobarea proiectului etc.

Ministerul Justiției a zis deja că proiectul de lege vizând exploatarea e neconstituțional. Și a spus-o din 13 august.

În ce-l privește pe Ponta, habar n-am ce face acolo. Am citit un articol care zice că dacă nu făcea jocul ăsta cu aprobatul-neaprobatul RMGC putea cere ditamai despăgubirile. Ceva-ceva, „în confomitate cu legea actuală…” Nu știu alții cum sunt, dar eu dacă văd că dă vina pe legi și văd că MiniJus comentează că nu-i convine ce se face, parcă nu pic pe spate de încredere față de Ponta.

3. De ce nu fac cei de la Roșia Montană chestii?

De ce nu le fac acum? Nu-mi dau seama exact. Dar în 2002 Roșia Montană a fost declarată zonă monoindustrială și s-a blocat tot, chestie care s-a rezolvat doar în 2008. Practic nu s-a mai permis construirea de nimic nicăieri (deci nu puteai să-ți faci ceva turistic decât cel mult dacă voiai să dai în chirie o cameră). Niet construcții, niet aprobări, niet nimica nou în agricultură, niet… Ei, au și mutat din populație și alte alea. În 2002 erau puțin peste 3000 de oameni, 22% aveau peste 60 de ani. N-am găsit nimic despre ziua de azi.

Aș zice că probabil că e greu să faci câte ceva într-o zonă riscantă. Că poate iese, poate nu iese (ca-n alte părți); sau poate vine cianura și pică tot din start.

4. Aia cu cianura și mediul.

Poze de la Roșia Poieni. Ce s-a făcut acolo s-a demarat pe vremea comuniștilor. Zona e un ditamai lacul de steril. Mina aia tot mai funcționează. Lalala, nu vorbim despre ea, că… nu știm de ce. Acuma, nu știu, din poze nu pare chiar așa de dezastru, dat fiind faptul că în jur cresc iarbă și copaci, dar cred că nu vrea nimeni să afle cum e să bei apa.

Plus un „mic” accident din 2000, de la Baia Mare, cu cianură, care a omorât peste 1000 de tone de pește. Noroc că a fost prins din timp de unguri, care au anunțat pe toată lumea că apa e otrăvită și că trebuie să se apuce să curețe apele. Barajul care a cedat acolo era perfect sigur, păsămite, doar că nu era.

Și încă un accident pe Siret, din 2001, tot cu cianuri (la Fălticeni, de care tot aud; zici că e mini-capitala Moldovei). S-a rezolvat și ăla.

Avem, cum ar veni, un istoric al aruncării în apă cu tot felul de porcării, inclusiv cianură, de care tot uităm. N-ar fi capătul lumii dacă s-ar face chestia asta la Roșia Montană, dar ne-am putea trezi cu Dunărea otrăvită (pentru că s-a mai întâmplat). Și oricum condițiile contractului, spune toată lumea, sunt jenante.

_____

Deci, protestatarii lui pește prăjit: eu în câteva ore am găsit mai multe informații decât oferiți voi. În condițiile în care mi-am făcut bagajele pentru Turcia, am umblat după tot felul, am fost ocupată, am fost pe drum X-șpe ore și azi am spălat geamurile, tot pot să vin cu argumente mai puțin jenante decât 50% din numărul vostru.

Am absolut TOT dreptul să vă spun că nu vă faceți treaba cum trebuie, sunteți alarmiști, neconvingători, slabi prin faptul că nu acceptați critici constructive și nu vreți să faceți mai mult decât faceți.

Lumea nu este datoare să vă creadă pe cuvânt și nu o să caute pe Google mai multe. Nu trăim într-un loc unde ne dă datoria civică afară din casă, sau în care informațiile circulă în aer mai tare ca praful în București. Dacă vreți să vă creadă cineva, spuneți ceva destul de deștept ca să fie clar că aveți dreptate. Altfel o să râdă lumea de voi, sau o să vă ignore, sau o să spună bancuri despre voi și o să vă întrebați de ce.

Hai, că probabil sunt unii care știu mai multe ca mine printre voi. Să vă aud informând.

(De ce am scris chestia asta doar acum? Pentru că doar acum a zis careva ceva destul de interesant încât să-mi pese de problemă)

Ce se întâmplă la Roșia Montană?

Sun, 01 Sep 2013 20:20:57 +0000

Credeam că știu care e faza până m-am uitat la filmări de la protestele de azi. În București, la Universitate, s-a strigat „Libertate!” și „Murim, salvăm, Roșia Montană!”

Era și o pancartă cu „Stop sistemului capitalist”.

Iar în Brașov, bloguia cineva, s-au ținut pancarte cu „Infectează firescul căutării, oferind mizeria dezinformării!” (din care înțeleg că Google are viruși cu mesaje propagandistice)

Wtf. Eu credeam că la Roșia Montantă e vorba de o zonă de minerit + culturi arheologice în care există un conflict datorat faptului că extragerea aurului necesită eforturi prea mari/tratamente cu cianură care ar putea afecta mediul.

Ideea celor care vor ca proiectul cu cianura să nu se întâmple era, din câte știu eu, să nu se moară. Deloc. Nici oamenii, nici vitele, nici iarba. Nu știu de ce se striga „libertate”. Mi-e neclar de ce nu ar fi libertate.

Încep să-mi pierd ultima brumă de încredere în capacitatea generală de a protesta cu cap la ceva, de a avea niște idei – sau chiar soluții – clare și bine exprimate. Știți voi. De-alea de le citești și ești de-acord cu logica din spatele lor.

[P.S. Pentru articole mai în detaliu și mai interesante despre ce se întâmplă de fapt cu protestele și exploatările, Dorin Lazăr are câte ceva de zis despre teza lui Heroiu despre extracția de minereu; și despre punctul lui de vedere despre Roșia Montană; e mai mult decât ce v-am dat eu, mi se pare legitim ce zice, și mă simt vag vinovată că n-am comentat subiectul mai serios]