O rețetă (aproape) thailandeză de orez cu pui

Sun, 21 Jun 2020 16:16:58 +0000

Nu prea pun rețete pe blog, cu mici excepții. Asta de azi o postez pentru că e simplă, dar te face să pari mare bucătar, mai ales că mâncarea thailandeză nu e foarte cunoscută pe-aici.

În bucătărie, îmi plac mâncărurile care nu cer foarte multă artă, temperaturi fixe, cantități exacte șamd. Gătesc pentru o masă, nu pentru restaurant. Vreau să iasă bine și să nu stau să-i caut în coarne.

Sunt de părere și că gătitul e o aptitudine de bază în viață. Vrei să poți mânca ceva bun și fără să depinzi de alții, mai ales că toți mâncăm destul de des.

Rețeta asta e una (de inspirație) thailandeză de orez cu pui și legume. O poate face oricine are suficientă experiență în bucătărie încât să-și dea seama când s-a prăjit niște pui în ulei, și care știe să fiarbă orezul. Iese un pic dulce, un pic iute, dar iuțenia se poate calibra în funcție de condimente.

Ingrediente pentru 2-3 porții (cantități aproximative):

2-300 g pui (pulpă dezosată sau piept)
200 g orez (ideal Jasmine; altfel, ceva mai bob cu bob; exclus pilaf)
2 ouă
100 g porumb la conservă
1 ardei gras
1 ceapă galbenă (medie)
3-4 căței de usturoi
un pic de ulei (cât să prăjești)
100-150 ml lapte de cocos
curry
ghimbir măcinat
praf de chili (opțional)

Comentarii:

Toate cantitățile sunt aproximative. Poți să omiți unele – uneori nu pun ou, de exemplu. Alteori pun mai mult porumb. Uneori pun o jumătate de ardei roșu și o jumătate de ardei galben, ca să arate mai simpatic.

Laptele de cocos e esențial. Dacă ați încercat să beți așa ceva vreodată, e posibil să fi constatat că e un pic grețos – asta e obiecția care mi se mai aduce când le zic oamenilor de rețeta asta. Eh, gătit e altceva; la fel ca vinul alb, una e când îl bei, alta e când îl pui în mâncare.

Dacă vă întrebați de unde se cumpără: se găsește de obicei în zona de ingrediente exotice din magazinele mari (sau de la Mega).

Ah, și până nu uit – îngheață la o temperatură mult mai ridicată decât ați crede. Chiar și la temperatura camerei e posibil să se solidifice și să fie un fel de bloc alb. E ok, nu e stricat, doar a înghețat. Se topește repede când dă de căldură.

Rețeta inițială pe care o văzusem era cu baby corn și cu ghimbir proaspăt, dar am adaptat-o pentru ce am la îndemână mai des. Dacă faceți cu ghimbir proaspăt, se trece prin răzătoare și se pune odată cu usturoiul și ceapa.

Pași:

Se fierbe DIN TIMP orezul, cu apă de unu-două degete peste și 100 ml de lapte de cocos. Apoi se lasă la răcit vreo oră. **E important să fie rece pentru restul rețetei. **

Note:

Sunt o grămadă de sfaturi despre cum se fierbe orezul mai bine. Depinde de oală. Depinde de orez. Eu în general îl clătesc în vreo 3-4 ape, până se mai duce din amidon, apoi îl pun într-o oală mică, acoperit de vreun deget-două de apă. Când se duce aproape toată apa, iau o boabă și văd dacă s-a fiert. Dacă da, îl iau de pe foc și-l răstorn într-o farfurie. Dacă nu, torn un pic de apă peste și repet procesul.
Orezul fiert trebuie să fie cât de cât într-o bucată, nu terci.
Motivul pentru care orezul trebuie să fie rece e că altfel absoarbe o grămadă de ulei mai încolo.

Se taie usturoiul și ceapa cât mai mici. Se curăță puiul și se taie cubulețe cât de o îmbucătură. Se taie ardeiul în fâșii mici. Se bat ouăle ca pentru omletă.

Iei un wok (sau, dacă n-ai, iei o tigaie mare, dar o să te chinui un pic) și prăjești ceapa, usturoiul și puiul într-un pic de ulei.

Notă: Un PIC de ulei. Un pic. Cât să nu ți se ardă. Nu ca la șnițele. Nu ca la cartofi prăjiți. Nici ca la ochiuri, dacă le faci în baie de ulei (cum îi mai știu pe unii). Tot uleiul pe care-l pui în wok/tigaie ajunge la tine în farfurie, deci așa să te gândești când îl torni.

Când ți se pare că s-a prăjit puiul, dacă n-a lăsat foarte multă apă, poți să-i torni vreo 2-3 linguri de lapte de cocos peste, ca să fie gustul dulce un pic mai tare. Pasul ăsta e opțional.
Adaugi orezul și îl amesteci (1-2 minute)
Adaugi ardeiul și porumbul și amesteci (tot 1-2 minute).
Adaugi curry și ghimbir măcinat (șiiii amesteci). Dacă n-ai folosit prea des curry, e un praf galben care se face verzui când îl gătești – eu adaug până când toată mâncarea capătă o tentă vede. În ce privește ghimbirul măcinat, eu pun cam jumătate de linguriță, dar unora s-ar putea să le placă mai iute. Am înțeles că se poate pune și chili, dar pentru mine ar fi deja prea iute.
După ce s-au amestecat astea, dai pe margini orezul, torni un pic de ulei în centrul tigăii și torni jumătate din ouă acolo. Când încep să se facă, le amesteci un pic ca pe papară, iar apoi le amesteci în restul orezului. Repeți cu a doua jumătate din ouă.

**Notă: **De ce nu pui ambele ouă deodată? Pentru că suprafața în care le torni e mică, așa că „omleta” o să fie groasă și o să stai mai mult până se face.

După ce ai amestecat tot, e gata – îl pui în farfurii și e gata de mâncat.

Rezultat:

Noi avem niște boluri pe care le folosim pentru supe și mâncăruri de genul ăsta. Sunt numai bune de ținut în mână dacă vrei să stai pe canapea și să mănânci cu bolul în mână (cum fac eu), mai ales că n-ai nevoie de cuțit.

E unul dintre puținele feluri de mâncare mai picante care chiar îmi plac.

O rețetă de unt de fistic

Wed, 16 Oct 2019 18:41:06 +0000

Nu prea pun eu rețete pe blog pentru că nu e blog de bucătărit aici, dar în viața reală am câteva specialități pe care le fac din când în când și care par Mare Scofală, dar nu sunt. Asta e una dintre ele.

Ingredientele:

Vreo 120 g fistic prăjit (e ok dacă e și sărat) – 80 g fistic decojit
80 g ciocolată albă
150 ml smântână de gătit
o linguriță de miere

După ce am înșirat toate cantitățile de mai sus, mă simt obligată să vă spun că eu fac măsurătorile mai degrabă la ochi și că nu e tragedie dacă modificați ceva la ele.

Povestea obligatorie care n-are legătură cu rețeta propriu-zisă:

Am văzut eu că așa se face pe blogurile culinare. Fiecare rețetă are atașată o poveste pe care n-o citește nimeni.

A mea e asta: am mâncat o dată niște cremă de fistic, mi-a plăcut foarte mult și am vrut să mai cumpăr. N-am mai găsit. Am căutat pe net. I-am găsit pe unii care vând crema cu 50 lei/200 g, plus taxă de transport. Am zis că de banii ăștia învăț să fac singură. Am găsit pe net o grămadă de rețete cu lecitină din soia. Am căutat lecitina din soia pe net să văd cât costă și unde se găsește. Am găsit pe cineva care vindea bidoane de 10 kg de lecitină din soia. Mie-mi trebuia mult mai puțin.

Până la urmă, mi-a venit ideea de a folosi smântână de gătit și am căutat pe net până am găsit o rețetă care să fie de acord cu mine, pe care pe urmă am adaptat-o.

Nu neapărat că sunt căpoasă, dar ceva pe acolo.

Rețeta:

Se ia fisticul prăjit și sărat și se decojește cu multă încredere. La mine, asta e ceva mai puțin de o pungă de fistic de 250g. Eu mai frec un pic fisticul între degete ca să scap de sare și de cât mai multe cojițe.
Se macină fisticul. Eu am o râșniță obișnuită luată special cu scopul ăsta – inițial făceam treaba asta cu mojarul și pistilul ca o nebună care a primit un mojar și un pistil cadou și a vrut neapărat să le folosească pentru că sunt Foarte Faine. Problema acolo e că nu iese o pudră foarte fină, durează și necesită forță și răbdare.

Măcinarea fisticului.

Ingredientele (post-măcinare)

Se ia un ibric și se pune smântâna de gătit la încălzit. Se ia ciocolata albă și se topește în smântână. Se adaugă o linguriță de miere. Se amestecă până sunt topite toate.

Topirea ciocolatei. Miroase demențial.

Când s-a topit ciocolata albă, se toarnă peste pudra de fistic. O să scoată bulbuci pentru că pudra e foarte aerată.

Bâl-bâl-bâl.

Se amestecă cu multă răbdare. Dacă nu s-ar amesteca, ar rămâne golomoațe de pudră de fistic prin mijlocul cremei de smântână, ceea ce nu e ideal.

Asta-i.

Se pune la frigider și se lasă să se răcească.

Nu că ar fi rău cald, dar e mult mai bun rece.

Note: