Relatii on Roxana-Mălina Chirilă

Să ieșim la o cafea și să ne ignorăm reciproc

Thu, 28 Jul 2016 08:50:10 +0000

Citeam acum o chestie și râdeam de una singură prin casă: un tip era pe tren și în fața lui erau un el și o ea, fiecare cu căștile în urechi și ochii în tabletă. Clar cuplu, chiar dacă nu-și vorbeau. Ceata de pe Facebook ofta: așa e cu generația asta, pierdută în tehnologie.

După cum ziceam, am râs. Mă identific cu cei din cuplu. Când ies în oraș cu prietenul, deseori ne scoatem laptop-urile și ne ignorăm reciproc. Sau telefoanele. Sau Kindle-urile. Sau cărțile. Sau caietele. Sau ce-o fi în ziua respectivă. Știți de ce? Pentru că trăiesc cu el în casă de vreo doi ani de zile și-l văd dimineața și după-amiaza și weekend-urile. Știu cum și-a petrecut copilăria, știu ce păreri politice are, știu care sunt atitudinile lui față de religie, oameni, politică, SF, fantasy, limbi, limbaje, voluntari, Star Trek, Lord of the Rings, Harry Potter, desene animate, biserică, educație, muzică românească și o grămadă de alte lucruri.

Mai mult decât atât, vorbesc cu el dimineața, schimbăm trei vorbe în timpul programului, discutăm după-amiaza. Ieșim în plimbări prin oraș și… stați așa… vorbim pe drum. Sau acasă, comentăm un serial împreună, sau eu citesc Micul prinț și i-l comentez caustic cum n-o fac pe net ca să nu par deosebit de rea, sau el îmi citează din cine știe ce știre politică. Am o idee de articol? Păi uneori i-o zic lui, alteori o organizez tocmai pentru că i-o povestesc lui și-mi dau seama ce vreau să zic – și tot așa.

Dar vine un moment când chiar îl lași pe celălalt să respire și să se ocupe de chestii. Să citească cărți și articole, să se joace, să discute cu alți oameni, să se certe cu niște boi pe net, să vadă un serial la care tu nu te uiți, să iasă la cumpărături de unul singur, să vadă un clip stupid pe Youtube. Și când zic „lași”, nu vreau să zic „nu-i interzici”, ci „nu te agăți de el să-i mai ceri atenție”, mai ales că poate mai vrei și tu să faci altceva. Nu de alta, dar doar pe la sate și prin orașe mici și cu atribute de sat am văzut oameni cu abilitatea extraordinară de a discuta același lucru 5 ore pe zi, zi de zi, fără să ajungă la lacrimi de disperare și plictiseală. Mai și taci, te bucuri că ești cu celălalt, dar nu mai ții să-l implici activ în fiecare secundă a existenței tale.

Așa am ajuns la întrebarea pusă mai în glumă, mai în serios: „Ai chef să mergem să bem o cafea și să ne ignorăm reciproc?”

Daaa.

Cafea, croissant, câteva tone de cărți. Sună bine.

Sfaturi pentru relații de success

Mon, 08 Jun 2015 08:46:24 +0000

Citesc acum o carte cu sfaturi despre ce și cum să faci când vrei o relație, când intri într-o relație și când ești într-o relație. E scrisă de o mormoană din State și de fiul ei, ceva mormon care e și față bisericească. Și e adresată bărbaților. Mi-a fost trimisă mie pentru recenzie, o chestie care o să fie destul de delicată – pentru că sunt mai în afara publicului-țintă decât un țânțar la convenția pisicilor din întreaga lume.

Dar să lăsăm problemele mele pe mai încolo, că m-a trăsnit o idee în timp ce-mi făceam notițe pe marginea cărții: sfaturile astea au logică. Nu cele din carte în mod specific, ci cele despre relații în general, cele pe care le repetă cam toată lumea care dă sfaturi, cu mici variațiuni. Le știu toți și totuși sunt re-citite și re-spuse. Multă vreme le-am considerat depășite, numai bune de urmat pentru bunicuțe, ba am și făcut un mișto teribil de ele. Dar, tot citind acum, mi-am dat seama că au, totuși, o logică.

Nu înseamnă că sunt și mereu bune – n-ai cum să dai sfaturi despre cum să seduci jumătate de populație în așa fel încât să fie și clare, și universal valabile, și să li se și potrivească celor care le aplică. Nu înseamnă nici că mă apuc să respect sfaturile astea de doi bani – ar fi ușor tardiv.

Însă sfaturile astea sunt mai bune decât nimic pentru oamenii ăia care nu știu să comunice, nu se pricep la citit atmosfera și au nevoie de ajutor ca să interpreteze ce se întâmplă. Ai nevoie de un grad destul de mare de introspecție și ca să știi ce vrei tu, ca să poți comunica mai departe, așa că sfaturile astea te anunță nu doar ce vrea celălalt, ci și ce ar trebui să vrei și tu. Nu sunt sfaturi de finețe și profunzime, că n-au cum să fie.

(Bine, îndrăgosteala duce deseori la pierderea temporară a vreo 20 de puncte de IQ, așa că lucrurile sunt și mai grele ca de obicei dacă ți se aprind călcâiele).

Pentru că sfaturile astea sunt pentru proști, nu stau să explice care e problema și de ce sunt bune. Spune un sfat pentru femei: „Să nu-l suni tu prima”. De ce? Pentru că șansele sunt mari să te faci de râs sau să vorbești prostii. Pentru că tot ce-ți trece prin minte e „Vreau să-l aud” și, în clipa în care răspunde, te prinzi că n-ai nimic de zis, de fapt. Bine, nu că bărbații ar fi capabili să găsească mereu un subiect inteligent, dar 1. Pot de obicei să spună „Ce mai faci?” și să zică trei fraze într-un fel care să nu sune penibil; 2. Stereotipul zice că bărbații sunt stăpâni pe ei, deci dacă se fâstâcesc și spun doar prostii, sunt „drăguți” și „te plac tare”.

Nimeni nu zice: „Dacă dai telefonul ăla acum, o să suni ușor retardată, crede-mă pe cuvânt.” Dar cam asta e. Nu poți să zici nici, „Dacă ești capabilă să te porți de parcă ai fi normală la cap și capabilă să te aduni, poți să suni liniștită”, pentru că aproape toată lumea crede că se descurcă și atunci când o dă cu bâta-n baltă.

Alt sfat pentru femei zice: „Să nu te culci cu el decât cel devreme la a x-a întâlnire”. Nimeni nu e de acord în privința valorii lui x, dar toți știu că x > 1, eventual x > 2, de obicei x > 3. Ăsta e un sfat interesant – dacă îl respecți cu strictețe înseamnă că nu reușești să te prinzi de atmosferă și nu-ți dai seama dacă respectivul merită să-ți bați capul cu el sau nu. Ceea ce se pare că se întâmplă destul de des?…

Motivul pentru care nimeni nu e de acord cu valoarea lui x e că x nu are de fapt un sens mistic. Nu există un punct înainte de care riști totul și după care nu riști nimic. Un mitocan plictisit poate fi nasol și dacă te culci cu el după 10 întâlniri. Și gagicile pot fi și ele niște profitoare care se folosesc de „vai, eu nu” ca să învârtă pe degete bărbați. Deci regula asta e cu dus și-ntors – dar mai triază din nebuni, că de obicei mitocanii nu așteaptă atât (de profitoare nu știu cum se comportă, că bărbații mi se plâng mai puțin și n-am prea stat cu urechea la bârfe).

Nu există un echivalent al ei la bărbați pentru că femeile sunt mai delicate în privința asta și nu fac ca sexul la prima întâlnire să aibă un risc social pentru bărbați – dar ar putea. Dacă 5-10% dintre ele ar fi vipere care să-și bată joc de performanțele sexuale ale partenerilor de scurtă durată, brusc ar apărea și regula reciprocă: „Să nu te culci cu ea mai devreme de a x-a întâlnire. Întâi află dacă e o scorpie.”

Ce spune de fapt regula asta e: „Așteaptă să vezi dacă nu cumva o să regreți mai încolo, când îți dai seama ce prost e.”

Sfat pentru bărbați: „Să-i iei flori. La orice ocazie. La toate ocaziile. Și uneori și fără ocazie.” De ce? Să fie florile o soluție universală și iubite de toate femeile? Îndrăznesc să spun că nu – un nu categoric, izvorât din toate fibrele ființei mele chinuite de polen de vreo 2 săptămâni încoace. Dar femeile vor ca bărbații să fie drăguți, ei vor ca ele să-i perceapă ca drăguți și așa ne-am umplut toți de flori, pentru că florile sunt un simbol ~~al urii profunde pe care ne-o poartă natura unora dintre noi~~. Un buchet de flori din când în când spune: „Femeie, poți să te bazezi pe el, că uite, îi pasă.” Gestul a prins o semnificație independentă, singurul limbaj al florilor pe care-l mai știm e că e de bine și e de frumos și e din suflet. Dar e ok, măcar se comunică ceva, cumva.

O să fac în continuare mișto de sfaturile stupide, că deh. Dar de-abia acum mi-am dat seama că numărul celor care nu prea le au cu înțelesul celorlalți e mare și că au nevoie de indicații clare, pentru că alea subtile le scapă. Au nevoie de rețete clare, că dacă încearcă marea cu degetul e vai e capul lor.

Poza tipică pentru articole vagi despre relații.

O criză de iubire, un atac de dor

Wed, 24 Sep 2014 08:26:03 +0000

Cred că e multă lume neiubită, sau sunt unii neiubiți cronic care caută și caută și caută iubirea atât de puternic încât adună în jurul lor rechini întreprinzători. Cert e că indiferent unde mă întorc, dau peste seminarii și workshopuri pentru oameni care simt nevoia de ceva mai sentimental în viața lor. Seminarii despre cupluri, despre cum să-ți găsești femeia interioară, despre cum să te iubești, cum să fii mai bun. Răni emoționale, vindecare emoțională, inteligență emoțională.

Andrew Barnes revine în România după un prim succes cu seminarul Orgasmul energetic. (sursa)

Și orgasme, ca să-ți demonstrezi că meriți și ca să prinzi drag de tine. Sau cel puțin așa interpretez eu chestia asta.

Blogurile de femei (+ vreo doi bărbați, știm noi care) sunt pline de dulcegării despre iubire, pe Facebook circulă citate și imagini dulci despre iubire și tot așa. Ce să înțeleg decât că e un mare gol de iubire prin lume? Și unde e un gol, apar inevitabil și cei care vor să-l umple. Cei mai șmecheri vor să-l umple pe bani.

Pe site-ul ăsta, în articolul pe care l-am citat puțin mai sus, am descoperit că omul cu orgasmele m-ar putea învăța să comunic mai bine și să nu repet la infinit aceleași modele de comportament – și aș putea să învăț să-mi dinamizez femininul MATUR, iar partenerul meu să-și dinamizeze masculinul MATUR. Din păcate n-o să particip, nu doar pentru că pot comunica, ci și pentru că privesc cu suspiciune oamenii care-mi promit că voi fi mai feminină – de obicei sunt aplicate niște formule standard, cu așteptări de reușită maxime și rezultate efective minime. Am avut câteva experiențe cu binevoitori, m-am trezit machiată, cu hainele schimbate și un cor de gagici care-mi spuneau să fiu drăgălașă, să mă pisicesc și să încep să văd rozul subtil al existenței, fluturașii și dragostea care ne înconjoară.

Logica lor e deseori că societatea actuală – și feminismul! – au transformat femeia într-o ființă împietrită, într-o femeie-bărbat care suferă din cauza faptului că trebuie să fie puternică și să aibă o carieră în care să se descurce, iar ea sărmana simte nevoia să fie vulnerabilă, iubită, să se îngrijească de alții și să trăiască o viață emoțională – deci tot neiubită e, din câte înțeleg, neiubită nici de sine, nici de alții. Luați un articol scris pe direcția asta:

În ultimii ani, mass-media ne prezintă din ce în ce mai insistent o colecţie de femei de succes, contribuind la crearea unui model social al femeii puternice, alimentat de frustrările feministe adunate în inconştientul colectiv timp de secole.

[..]

Cât de femei mai putem fi, între presiunea feminismului, care cere ca femeia să însemne ceva în plan social si să realizeze ceva prin ea însăşi şi presiunea feminităţii, care îşi cere şi ea dreptul la exprimare şi la manifestare, ca energie creatoare, care dă viaţă şi care asigură echilibrul în sânul familiei? Cât de dramatică poate fi, uneori, această scindare? Cum putem împăca ambele laturi, fără să negăm vreuna din ele, pentru că ambele pot contribui la împlinirea noastră ca persoane independente şi autentice, în plan personal si social?

Trist. Cu o mână îți oferă problema, cu cealaltă soluția – și oricât de des ai da soluția asta, nu e suficient. De exemplu, revistele de femei îți dau sfaturi despre cum să începi o relație, cum să continui o relație, cum să menții o relație, cum să reîmprospătezi o relație, când să termini o relație, ce să faci după relație. Ai spune că sunt suficiente câteva numere pe temele astea, dar nu, articolele pe tema asta sunt interminabile și repetitive, dacă ai citit câteva numere ai cam înțeles cum stă treaba. Am înțeles că în revistele de bărbați se vorbește mai mult despre sex (e adevărat, bărbații?), ceea ce nu spune decât că bărbații sunt mai preocupați de subiectul respectiv și că nu li se rezolvă stresurile cu un singur articol.

Cele mai „tari” sfaturi din direcția romantică pentru femei sunt cele tradiționale, care vin să confirme ce știai deja, fără nicio bază nouă, dar care te asigură că știai bine ce știai. Confirmarea asta costă și ea. Două gagici au făcut avere, au scos o carte în care îți spun să nu-l suni aproape niciodată, să nu-l abordezi tu, să fii specială ca să te dorească, să nu te culci cu el înainte de a x-a întâlnire, să-i dai papucii dacă nu-ți cumpără cadouri romantice. Și tot așa. Oferă și consiliere! Nu-ți spun aproape nimic nou, doar îți iau niște bani, iar când e vorba de originalitate o dau în bară: pe site-ul lor îți sugerează că dacă bărbatul visurilor îți trimite un mesaj vineri după-masa ca să te întrebe ce faci vineri seara, să-i răspunzi doar luni și să-i zici că erai ocupată. Chestia asta se numește în limbaj comun „nesimțire”.

Alt rechin care profită de pe urma relației femei-bărbați e John Gray, individul care a scris cartea „Bărbații sunt de pe Marte, femeile sunt de pe Venus”. Tipul dă sfaturi gen „Ascult-o când vorbește, dă din cap și mai spune câte un cuvânt din când în când” – probabil având impresia că bărbații sunt ușor retardați și n-au mai văzut o conversație niciodată în viața lor. (știu un singur individ care are un astfel de retard conversațional)

Le spun rechini pentru că de fapt au scos din burtă chestii care se potrivesc cu idei auzite și mai demult, pe carele-au reformulat să sune extrem de bine – și acum merg pe val, pretinzând în continuare că fac ceva foarte util și revoluționar. Poate chiar cred ce spun, dar nu înseamnă că au descoperit cu adevărat un lucru profund, general-valabil, care să te ajute și pe tine.

Pentru cei care chiar simt nevoia de mai mult, apar variantele „învață cu profesor”, cu profesori apăruți ca ciupercile după ploaie, predând tot felul de chestii, de la coaching feminin, ca să integrezi ideile orientale despre feminitate în viața ta occidentală, la cursuri despre cum să-ți trezești energia feminină ca să ai succes, la un curs care promite: „Vei cuceri viața și barbații din realitatea ta” (?!), la un workshop despre tainele menstruației, ținut de o practicantă a respirației ovariene și un curs despre respirație ovariană și arhetipuri feminine.

Ce vând de fapt? Nu soluții, ci senzații, sentimente și lucruri prezentate ca revelații, care să-ți dea impresia că ai descoperit ceva. Dar pe moment te fac să te simți mai bine, după cum ne dau de înțeles tipele din clipul ăsta. Oferă un pic de ceva care să te facă să speri și să te simți mai special(ă), un mic placebo și cam atât.

Site diliu despre femei, bărbați și relații

Sun, 06 Apr 2014 09:01:59 +0000

Cineva mi-a dat un link către un site cu sfaturi și analize despre relații în care nu cred că există idei bune sau inteligente decât dintr-un pur accident. Site-ul se numește fiiconstient.ro. E bun de citit ca banc, sau ca să te minunezi de nebunia umană.

Câteva citate:

Sexul in grup este mediul destinat sa scoata la lumina … toata mizeria interioara a oricaruia dintre noi.

Si in general ceea ce numim dragoste si respect in relatii este … exact preocuparea pentru acel cadru de relationare in care … mizeria sa nu fie rascolita, … pentru a o putea acoperi cu aparente de bun simt, iubire, etc.

Din articolul Va temeti de o experienta erotica de grup? Aveti si de ce!, în care ideea principală e că dacă n-o vrei în grup, e clar că ai o problemă. Cuplurile sunt pentru lași! Acest articol are 270 de like-uri pe Facebook (deși, după cum ziceam mai demult, e posibil să nu aibă atâtea).

Un alt articol deplânge situația actuală a bărbaților, care nu știu ce vor:

De ce le trebuie barbatilor, pentru relatii ”serioase”, doar femei ”cuminti” (reprimate sexual), desi se plictisesc repede de ele?

[…]

Barbatii nu au fost niciodata atrasi de fetele ”cuminti” si aproape nimeni nu a facut dragoste cu o fata cuminte sau cu o nevasta.
Doar s-a folosit ea sa-si descarce tensiunile sexuale … cu ceva teatru, cat inca noutatea o facea sa para interesanta.

Din alt articol, care s-ar părea că susține și mai mult că măritișul e nașpet, iar adevăratele femei sunt alea care se culcă cu mulți bărbați. 149 de like-uri (sau alte activități) pe Facebook.

Revenind la subiect, urăsc să văd oameni care-si reprimă sexualitatea !
(să ne înțelegem: nu oamenii, ci situația mă enervează)

Să dezvolt: urăsc să văd că oamenii se autoînvinovățesc, le e rușine, le e frică sau sunt prea “mândri” în raport cu sexualitatea.

Si cum femeile au o sexualitate de minim 5 ori (asta in cel mai rau caz) mai puternică decât a bărbaților (dacă luăm în considerare numărul de bărbați la care ar face față o singură femeie)…

…ele sunt cele mai predispuse la comportamentele alea care mă enervează.

Alt articol, de alt autor. Ce avem, mă? Sexualitate de (minim!) 5 ori mai puternică decât a bărbaților?! Cum o fi măsurat-o, cum o fi decis-o, din care burtă o fi scos statistica, habar n-am. Oricum, articolul continuă să explice că femeile sunt agresive, fițoase și nesimțite pentru că nu recunosc că vor să facă sex. (99 de like-uri și alte activități pe Facebook)

Citez mai departe din acest articol atât de pro-femei și feminitate încât Radu F. Otravă și alții vor muri de ciudă în fața acestei poezii:

Dar nuuuuuuuuuu, nuuu…(dacă aș fi fată) eu mă invonovățesc
pentru că simt că-mi VREAU si îmi PLACE, iar în loc la această asumare aleg să ma port ca o vacă, să fiu nesimțită si agresivă cu ceilalți
si asta doar pentru ca NU STIU CE SA MAI FAC ca să primesc o PULĂ – dar nu recunosc asta NICIODATĂ.

Si culmea că nu doar că se învinovățește pe sine, dar sar și la gâtu lu alealalte…de parca toate “îs curve nespălate care sug pula” și ea e singura “Sfântă” de pe planeta asta.

Tot site-ul e o perlă completă, în care bărbații-autori își strigă agramat și plin de puncte-puncte ideile despre sex pe net. Ideile sunt simple: femei cât mai multe, pe cât posibil cât mai multe în același timp, ahtiate după sex, dar care să creadă că totuși ăștia sunt bărbați sensibili care le iubesc și le respectă așa cum sunt, chiar dacă le zic curve – și chiar dacă le scuipă în cap pe altele, cele care n-au chef să fie cum le pohtește lor inimioara (sau alt organ).

Uf, uf, uf. Bărbații ăștia, îs varză sărăcuții.

(Nu mă refer la bărbați în general când zic „bărbații ăștia”, mă refer strict la cei câțiva autori ai articolelor)

(Și înainte să vă plângeți că bărbații nu mai sunt ce au fost odinioară, așa cred și ei. Doar că problema e, evident, că nu-s mai mulți bărbați ca ei.)

Cadouri nedorite

Thu, 19 Dec 2013 10:38:28 +0000

Ieri am primit o cutie de metal în care era un pachet de ceai. Am stat cu ea într-o cafenea din Sf. Gheorghe, am întors-o de pe o parte pe alta, am zis că nu pare rea, am alergat să prind microbuzul, am ajuns în Brașov, și am aruncat-o la gunoi. După care am jucat Borderlands, imaginându-mi că fiecare skag și psycho midget în care trăgeam aveau fața celui care a trimis cutia aia de ceai. Pentru că hărțuitorii nu trebuie neapărat să-ți ia chestii nasoale, pot chiar să-ți ia chestii ok. Poate un scotocitor în gunoaie o să se bucure de ceaiul ăla, dacă se prinde ce e.

Există de obicei un moment în care renunți la relațiile vechi, dar nu mereu. Sunt unii care efectiv nu prind ideea.

Alaltăieri a apărut pe Skype George Adamescu. Am mai vorbit de el pe blog, într-un stil ciuntit, semi-apucat, revoltat. Dorința de a spune că omul ăsta e nasol. Senzația stupidă că mă plâng degeaba pentru că nu mi-a învinețit niciodată ochii. Conștiința faptului că apare mereu cineva care zice, „Vai dragă, dar cum poți să-i dai numele și prenumele, nu e elegant, nu e frumos!” – sau care zice „Eu ți-am zis, ți-am zis de la început. Și apoi, nu ce bine că nu te-ai mutat cu el?”

De ce să nu-i dau numele și prenumele? Îl apăr cumva? Ar trebui să-l apăr? Dimpotrivă, ar fi trebuit să strig în gura mare că e un dubios încă de acum 2-3 ani. Sanctitatea tăcerii asupra chestiilor petrecute într-o relație dispare când prietenele încep să te sfătuiască să mergi la poliție, că e groasă treaba.
Persoanele care „mi-au zis” și care se cred așa de deștepte ar trebui să-și muște limba până la sânge înainte să spună ceva. Deci, sincer. Trageți-vă pumni, ca să mă scutiți pe mine de efort.

Am lămurit situația? Bun. Nu accept discuții pe temele astea. Mai ales dacă îmi sunteți apropiați.

Care e povestea: George e un tip cu care am fost câțiva ani. La început a fost mișto. Era genul de om care mă încuraja să fiu mai pe picioarele mele, să încep să-mi înfrunt temerile și alte alea. Omul care mă vedea dincolo de diplome și succes academic. Care mă vedea pe mine, în condițiile în care nu prea le aveam cu socialul (și și azi îmi ia puțin timp să mă simt în largul meu printre oameni, dar e mai ok). Sau, în fine, așa credeam. Așa a fost? Dracu știe. Așa părea. Nimeni nu intră într-o relație nasoală știind că o să fie nasoală. Și la început e mișto, pentru că dacă n-ar fi nu s-ar ajunge mai departe.

Doar că de la un anumit punct încolo, lucrurile au început să se acrească. La început ușor, sub pretextul că-l ajutam, sau că mă ajuta. A început să-și cam bată joc de timpul meu și de energia mea și să mă judece pentru viața personală pe care o aveam. „De ce nu mă înveți engleză? Dar nu așa, începe de la început. Cu alfabetul!!!!” Și îi ziceam, bă, alfabetul în engleză e ăla din română, ce naiba. I-am luat cursuri, am stat cu el să-i explic gramatică, să citim, să… – așa nu-i place, așa nu-i convine. Să facem, dar să nu facem, să lucrăm împreună, dar să nu. Femeile sunt iubire, ele nu sunt gândire, ar trebui să-i fac curat în casă, de ce nu gătesc, de ce nu spăl, alte femei în locul meu…

La un moment dat, pentru prima și ultima oară, am lăsat baltă două fete venite taman din Moldova să stea la mine-n București peste noapte ca să mă duc la el, pentru că s-a dat rănit în aripă. Când am văzut că nu voia nimic deosebit, am început să înțeleg jocul.

George nu făcea bani decât uneori. La început îi ofeream eu bani și el de-abia îi accepta. Spre final cerea de la mine, cerea de la alții. Și striga sus și tare că el nu e cu chestiile materiale, pe el nu-l interesează, e cu spiritualitatea taică!

Am abilități legendare de a spune „Da, da, îmhî” și a face exact cum consider de cuviință, așa că am făcut chestia asta des. Îl luam deoparte și îi explicam: dom’le, am viața mea. Am casa mea. Am nevoie de timp pentru facultate, pentru chestiile mele. Spre deosebire de monsenior, aveam program full time și câteva ore contau enorm. Nu-mi permiteam să le arunc la gunoi uitându-mă cum George care mă chemase să muncim freca calculatorul degeaba și zicea „eh, mai stai, ce te grăbești?” și mă lăsa cu ochii-n soare până la 1-2 noaptea, când îl apuca să lucreze, păsămite.

La un moment dat au fost niște evenimente nasoale în viața mea. Genul de chestii când îți dai seama că lucrurile în care credeai sunt false, că ți se năruie viziunea despre lume. A dat vina pe mine. Și a început partea distractivă: îmi spunea că am rezonanțe cu lumea demonilor, că e clar că o să mă transform și o să devin femeie cu adevărat, că trebuie să mă supun anumitor reguli, să înțeleg anumite chestii, să renunț la „mintea aia a mea proastă”.

Mi-a futut creierii. Scurt. S-a trezit că ar putea să mă controleze tare și a încercat să o facă. Și mi-am dat seama, dar faptul că știi că cineva te termină nu înseamnă că devii brusc imun. Faza tare e că făcea totul din sinceritate. Voia să mă vadă bine. Voia să mă vadă conform anumitor standarde din capul lui, care ar fi echivalat cu „bine”. Iar eu mă gândeam că dacă i-aș explica că nu face ce trebuie, că nu e ok ce spune, sau cum procedează, o să se prindă. O să fie ok.

Într-unul din romanele mele favorite o vrăjitoare bătrână stă de vorbă cu un preot despre păcat. Și preotul începe să spună că păcatele sunt o chestie complicată, dar vrăjitoarea i-o taie: păcatul începe mereu atunci când tratezi oamenii ca obiecte. „Mălina” era un obiect pentru el, care dacă ar avea anumite caracteristici ar fi exact cum trebuie. Era necesar doar ca eu să mă schimb și universul ar fi fost bun. „Mălina” trebuia să iubească, nu să gândească. Trebuia să-l susțină, ca să-și împlinească rolul de femeie. Trebuia să fie sexy în anumite moduri, să fie dulce și iubitoare pentru ca el să poată să se simtă confortabil. Pentru că nu-i așa, cum poți iubi pe cineva cu care nu ți-e mai mare dragul să stai?

Numai că nu prea sunt nici un obiect în general, nici o cârpă în particular. M-am schimbat cum am avut eu chef, nu cum a avut el. Și am început, vorba unei prietene de-ale mele, să trag bocanci în gură. Iar George a început să pozeze în victimă. Mai exact, în victima cruzimii mele. El, sincer, plin de iubire, puțin cam tont, a fost lovit crunt și pe nedrept de această bestie demoniacă aici de față.

Am început să-i dau papucii – zic „început” pentru că i-am dat papucii de nu știu câte ori, dar nu înțelegea. Prima oară am fost delicată, mai târziu aproape că urlam: nu suntem împreună, nu vreau să te văd, nu eu sunt de vină, ci tu. Și el revenea: nu-și dăduse acordul să ne despărțim. El nu era de acord! Trebuia să fim prieteni, pentru că oamenii care nu rămân prieteni nu s-au iubit niciodată, deci ce se întâmplase cu iubirea mea mare?

Manipulare? Manipulare, hărțuire, insistență. Și din nou. Și din nou. Înainte să îi intre în cap că într-adevăr nu voiam să fiu cu el, zicea „faci cum vrei, dacă vrei să pleci, eu nu pot să te țin”. După m-a cerut de nevastă. M-a contactat de ziua mea ca să se ofere pentru sex fără complicații. Îmi datora bani: mi-i dădea cu țârâita și trebuia să mă întâlnesc cu el față-n față ca să mi-i dea. Când ne-am întâlnit odată, a încercat să mă sărute. I-am pus mâinile în piept ca să-l țin la distanță și s-a enervat că nu sunt prietenă cu el, pentru că prietenii se sărută (wtf).

Și între, plin de scuze și de explicații cum că iubirea lui cea mare îl face nebun, îl face patetic, îl face să se poarte aiurea. Să-l iert. Nu mai face. A înțeles, îl fac să înțeleagă atât de multe despre iubire, despre viață, despre… Dar să apreciez odată ce sacrificii face, că deși îl judecă lumea că nu mă poate ține în frâu, el încă mă iubește!

Dragii mei, asta e versiunea psihică a hărțuirii și a abuzurilor. Nu li se întâmplă doar proastelor, pipițelor, femeilor slabe. Manipularea constă în a convinge cealaltă persoană că reacționează prea dur la anumite chestii, că nu înțelege situația, că se poartă aiurea. Cu alte cuvinte, mă întrebam uneori: oare nu sunt eu aia rea? Aia care nu e în regulă? Aia care vede situația mai în negru decât e? Sunt oare eu cu adevărat crudă și nedreaptă?

Răspuns 1: nu.

Răspuns 2: dacă aș fi, ce? Nu toată lumea e Iisus.

E plin de femei abuzate în țara asta și sunt tipe care cred că dacă dansează în mall-uri reduc cu ceva problema. Nu sunt de acord cu ele. Pentru că e atât de stupidă și insidioasă problema. Cu ce ajută pe cineva faptul că tu te bâțâi? Pentru numele lui Dumnezeu, George n-a înțeles că face ceva greșit nici când făcea filmulețe pentru campania Avon despre abuz în familie. Voia să câștige un premiu, să facă un ban. A făcut două filmulețe: unul cu imagini cu războaie și cupluri, pe ideea că se aduce războiul în familie. Și unul căruia i-am scris eu textul în zece minute, în care îl descriam pe el, doar că nu s-a prins. Umorul meu e negru și e uneori autoironic.

Faza cu filmele Avon era prin octombrie 2011, după ce ne despărțisem, dar când încă mai vorbeam cu el cu gândul că poate încă am putea discuta ca oamenii. La vreo două-trei săptămâni înainte să mă ceară în căsătorie. Pentru că nu există moment mai bun să ceri pe cineva în căsătorie decât după ce te-ai despărțit.

Mai demult mi-a zis că e ok să împărtășesc cu cine vreau discuțiile noastre. Asta pe vremea când îi ziceam că dacă nu dispare le dau mai departe. Deci uite, din discuția în care mă ceruse de nevastă. Cum arată dialogul manipulator-hărțuitor. Atenție la accentul pus pe victoriile personale pe care el le-a avut, la exaltarea unor chestii pe care probabil ar trebui să le simt și eu, la faptul că ar trebui să-l bat pe umăr să zic, „bravo, te-ai prins”. Trăirile lui sunt sublime, spirituale, extraordinare, deci?… Deci habar n-am. În cruzimea mea, mă doare-n cot ce a tras pe nas cineva înainte să se lege de mine.

2011, 15 noiembrie:

George:am facut un parcurs in interiorul meu si a trebuit sa depasesc o gramada de prostii, inhibitii, preconceptii, lasitati, frici..ca sa inteleg ca pot sa fiu cu tine total ...si am parcurs tot acest drum pana ...care tine de mine...de iubirreea mea, de acceptarile mele, de fricile mele, atasamenta ...samd...si am inteles ca ...e o viictorie oricum pt ca mi-am depasit multe ...spanacuri din mine...ca tu ma vrei sau nu ...asta era si este cu totul o altamancare de peste...de asta iti spuneam ca ..am parcurs o gramada de rahaturi din mine...ca sa vii tu acum sa imi dai peste nas ca nu sunt vii ..si toate prostiile pe care le emit pe nas...

George:deasupra tuturor discutilor , trairilor, sentimentelor, iubirilor ...ramane o conexiune cu tine care nu tine cont de nimic...nici de religie., nici de pareri dif si de concepti de viata,.de faptu ca vrei sau nu...ca ma iubesti sau nu...nu tie cont de nimic...acea conexiune e acolo si e foarte
profunde ... e tangenta cu infinitul..proastooooo

2013, 17 decembrie. Fără să-i fi solicitat cineva opinia, George a decis că e momentul să-mi atragă atenția că:

„trăiesc iluzia răului”
mă „joc cu semiîntunericul”
bla-bla, lumi demoniace
eram fericită când el avea admirația mea
sunt bărbătosă pentru că îndrăznesc să-mi folosesc mintea și voința („ti se pare ca esti sigura pe mintea ta…ai atitudine de barbat…folosesti mintea si vointa cel mai mult”)
„cand vb cu mine ai o ancora emotionala care iti aminteste de o perioada de suferinta”
„mi ar placea sa avem un ton hai sa zicem prietenesc daca e posibil”

M-am mutat din București, sunt printre oameni mișto, cu un tip mișto. Și în general sunt destul de independentă și capabilă să-mi rezolv problemele, doar că uneori… când m-a întrebat tipul meu mișto dacă vreau să-i spună câteva cuvinte, i-am zis că da.

George, eternul neînțeles, s-a simțit atacat (poate pentru că era) și a explicat că relația dintre mine și el e neterminată ( fuck off already!) și că nimeni n-are nicio treabă între mine și George, pentru că relația dintre George și mine e de neînțeles pentru oricine din exterior.

Ce-or fi vorbit, ce n-or fi vorbit, George a apărut înapoi la mine, să-mi spună că de fapt mă contacta nu pentru altceva, ci ca să discute cu mine despre chestiile pe care le va zice într-o conferință pe care o va ține în primăvară. În care cică mă va pomeni și pe mine. Pentru că sunt o ființă cu un anumit gen de rezonanțe (a se citi: demoniacă). Nu voia să spună ceva care nu-mi convine.

Îmi și imaginez cum stau la taclale să bifez pe listă: „Da, sunt de acord să fiu numită scorpie agresivă, zi și că sunt demoniacă, poți să spui că sunt mentală și bărbătoasă… într-adevăr, sunt o decăzută, o decăzută grav! E imposibil ce tragedie s-a petrecut cu ființa mea interioară, odată atât de pură și strălucitoare!”

Vezi să nu.

Ieri am primit cutia de ceai pe care mi-o trimisese prin poștă, pe numele mamei (că doar n-am înnebunit să-i dau adresa mea). Și efectiv, altă soartă n-a avut decât gunoiul. Pentru că mi-a cam ajuns.

Criteriul de triere al relațiilor

Sun, 11 Aug 2013 06:43:16 +0000

Sunt tot felul de liste interminabile din care păsămite îți dai seama dacă te iubește sau nu. Te sărută după ce-ai mâncat ceapă sau usturoi? Îți face surprize mici? Îți zâmbește? Îți spune că te adoră? Îți acordă atenție, se poartă frumos? Etc.etc.

Bun, bravo. Te iubește. Super. Înseamnă neapărat că ești într-o relație mișto? Nu. Poate te enervează, poate nu-ți spune nimic ca persoană, poate iubește o iluzie și crede că ești tu, poate e abuziv, sau poate doar nu e compatibil cu tine. Poate vă iubiți unul pe celălalt și vă faceți viețile amare pentru că sunteți tăntălăi. Cine știe.

Mi se pare că singurul criteriu bun prin care să-ți dai seama că merită să continui relația așa cum e e următorul: dacă per ansamblu ți-e mai bine cu celălalt decât fără celălalt.

Simți nevoia să ascunzi cam tot ce faci pentru că „nu e de acord”?… Poate ar trebui să te gândești din nou cât de bine ți-e. Ai o stare continuă de stres în jurul lui/ei?… Poate că e o problemă acolo. Simți că nu te înțelege?… Hm. Nu aveți puncte comune și suferiți pe chestia asta?… Hmmm. Te disprețuiește/ia de sus?… Nu știu de ce nu-mi sună a bine. Dacă nu prevezi un viitor fericit fără schimbarea personalității celuilalt, cred că ți-e mai bine fără. Dacă te enervează la culme niște chestii, poate ar trebui discutate. Nu cu mine, cu el/ea. Zic și io.

Din păcate, criteriul ăsta mișto de evaluare și triere a relațiilor tinde să pice în nas pentru că poporul român e plin de martiri care au ceva de demonstrat. La noi lucrurile nu se negociază, nu se repară, ci se suferă.