Riikka Kaihovaara on Roxana-Mălina Chirilă

On MISA & Silence

Mon, 13 May 2013 19:57:37 +0000

I’ve watched the show concerning MISA and Gregorian Bivolaru made for Yle TV by Riikka Kaihovaara – „The Call of a Tantric Guru”. I speak Finnish like I speak Swahili – not even a tiny wee bit. So I mostly watched the pretty pictures, listened to the music, kept my ears up in the hope of hearing words that sound like words I know and listened to the parts in English.

There were several parts in English, of course, because not all interviewees were Finish. There was Mihai Rapcea, lawyer, former MISA student. Then there was myself, with my name, Roxana Chirilă, pronounced in a fun way: with a hard ‘R’ for ‘Roxana’ and ‘Tsh’ for ‘Chirilă’ (it’s actually Kiril-um). (I collect these things; they’re fascinating, because they’re markers of the phonology of the speaker’s native or familiar languag– I’ll drop that subject now, gotcha).

Pleasantly Professional – and Then Add Some Nice

Working with Riikka Kaihovaara, who was also behind the documentary „The Dark Side of a Tantric Cult” a few years ago, was a pleasure. I sat with her in Cișmigiu Park, in Bucharest, for an interview that lasted longer than the show would eventually be. I think I must’ve shared everything from my vision of MISA to small details all over the place.

I have to say that, just like the stereotype would dictate, I am not entirely happy with the way I sound and with the way I look, and I am not happy with how little of everything could make it in. But. Since the world doesn’t, in fact, revolve around me, I have to say that I love what she did. She picked the parts that I would have picked, had I been in her shoes – not the things that would make me, Roxana, happy, but the things that worked best in the documentary. I can’t understand the whole story, but I understand enough to say, „yes, that works, that works, the other one works.”

And since cameramen get mentioned so little in general, I have to say that Taisto Lapila, the big man carrying everything necessary for shooting from camera to tripod, was an encouraging, pleasant presence just out of line of sight.

Now, I’ve written about this a bit yesterday, but it was in Romanian. Here goes.

Why should YOU care about MISA?

There are a number of people who will be interested in MISA because they are attending their courses, because they attended their courses or because their dear ones attended/attend their courses. What if you’re not one of them?

Well, here’s what I think: I think MISA is a very particular example of something that’s spread all over the world. It’s a spiritual movement, yes, soaked in orientalism, with a tinge of extra sex and an air of something special. But in the end, it’s about people who hope for a lot and let their hopes and desires be used as a tool against them. I was saying yesterday that there’s surprisingly few prerequisites to joining it: you need to want to better yourself and to have faith that it’s possible to do so. You need to be inclined even the least bit towards oriental practices. And you need to have some faith in teachers. The rest can be done by your MISA instructors.

[Side note: somebody was commenting on my blog, regarding the orientalism thing, that not all people who joined were particularly interested in oriental practices, nor are all MISA practices oriental. He has a point in saying that things aren’t as clear-cut as all that, but I firmly believe that if you are repelled or dismissive of yoga or meditations, you will not join.]

But the same principle holds true for other groups as well. Maybe you’re oriented towards Christianity and hope to do good in life – you might fall prey to a Christian sect. Or maybe you end up in a gang, in a nationalist group, in ‘freedom fighter’ groups, in some other sort of group that will seem to respond to your needs.

MISA is striking because of its beliefs and practices – so striking indeed that many people fail to understand why one would join. Well. You might be safe from joining. Everybody you know might be safe from joining. But it’s not alone. There’s always something just there, some religious group that might be harmless or harmful, that might be Christianity-based or inclined towards oriental practices, or towards the New Age medley of anything and everything. MISA shows how things can go wrong in one direction – trust me when I say it’s fascinating to see even as a case study. But it also shows THAT things can go very wrong with the best of intentions.

So Why Did I Shut Up for so Long?

Now, I stopped believing in MISA somewhere around 2008, stuck around for awhile because I had friends and acquaintances there, then eventually left in about 2010 or so. It’s 2013. What the hell have I been doing, right?

Well, here’s the deal: you don’t just leave. You take some time off. You heal a little. You retreat into a corner and lick your wounds and try to see where your life is going. Riikka’s documentary, at the end, has me saying that I was very, very angry when I left MISA. And I was very, very aware of that I was angry and that I needed to chill.

I finished my undergraduate studies. I finished my graduate studies as well. I thought long and hard about MISA. I healed. I started talking a bit when I felt that I could do so without hurting myself. I talked more when I could talk more. I held a conference about the topic when I could do it with a clear head.

Now I have a life. Sure, MISA is still a conversation topic. But it’s somewhere in the past, distant. I can understand it, but I am not as affected by it. At one point it mattered to me that my old ‘friends’ would call me demoniac and evil and fallen. Now I can laugh. I can talk about all sorts of stuff I did or saw. After I’m done talking, I can go back to my books and my studies and to nicely random discussions with friends, to coding stuff and playing games. MISA and Bivolaru are things that I understand, but they aren’t part of my everyday life, of the existential questions I’m faced with. Does that make sense?…

But Why Do I Talk About It?

Because I find talking easy, I enjoy debates and people might profit from it. Some time ago MISA based its counter-arguments to accusations on things such as „Nobody talks against us except Cecilia Tiz”. It’s time that stopped. Just because most of those who suffer are silent doesn’t mean they’re not there.

Vorbindu-le despre MISA finlandezilor

Sun, 12 May 2013 21:40:52 +0000

Mâine, la 8 seara, unii finlandezi vor fi în fața televizorului. O parte din ei se vor uita la versiunea finlandeză de TVR 1, YLE TV1. Unde o jurnalistă tânără, atrăgătoare și hotărâtă le va povesti despre MISA și Gregorian Bivolaru.

Riikka Kaihovaara, cu un nume care mă distrează prin felul impunător în care sună, a mai făcut un documentar acum câțiva ani, tot pe tema asta, The Dark Side of a Tantric Cult. Documentarul de mâine, The Call of A Tantric Guru („Chemarea gurului tantric” XD) va povesti mai multe despre Gregorian Bivolaru și părțile nefaste din MISA noastră.

Apar și eu în el. Am fost intervievată acum nu foarte mult timp, am tot vorbit timp de vreo 40-50 de minute și mă întreb ce părți a ales să bage în emisiune Riikka Kaihovaara (ce nume mișto poate să aibă femeia asta). Deși nu cred că cineva din afara Yle (care se pronunță „Ule”, se pare) a văzut documentarul încă, Natha din Finlanda pare să se plângă deja de el și să țipe că e neîndreptățită. Cel puțin așa mi s-a părut folosind Google Translate. Nu știu de ce-mi aduce aminte chestia asta de unele alegeri de pe la noi, unde se începe cu „s-au furat voturile!” înainte să se fi numărat voturile.

Întrebările lui R. Kaihovaara au fost destul de la obiect, așa că n-am stat să filozofez prea tare pe tema MISA, secte și cum ajung oamenii să se bage în nebunii care par de necrezut. Uite o idee: toți avem vulnerabilități care pot fi exploatate. Nu știu pe nimeni care să nu fi fost niciodată înșelat de cineva, care să nu fi crezut într-o prostie, care să nu fi avut încredere în persoana greșită. Poate că pare că MISA e o chestie complet anormală, în care nu te bagi decât dacă ești dus cu sorcova. Dar nu e chiar așa. În fond, nimeni nu-ți cere nimic de la început. Uneori nu-ți cere nimic niciodată (sunt niște bătrânele la cursul din Sf. Gheorghe care nu cred că au fost invitate vreodată să se dezbrace pentru niciun motiv pornografic sau legat de sex biz). Alteori îți cere târziu.

Cerințe ca să ajungi să intri mai adânc în grupul cursanților MISA:

– interes față de religiile orientale

– dorința de a deveni mai bun și credința că poți deveni mai bun

– încredere în persoane aflate în funcții relativ de autoritate (gen profesori, instructori)

Restul ține de noroc și de talentele celor care-ți ies în cale. Nu trebuie să fii obsedat sexual. Nu trebuie să crezi în extratereștri. Nu trebuie să crezi că Gregorian Bivolaru e deosebit. Nu e necesar să îți arunci rațiunea la gunoi. Nu e necesar nici să simți tragere de inimă față de spirale, culoarea roz sau vegetarianism. De astea se ocupă ei, printr-o logică fină, din pas în pas, prin manipularea dorințelor și aspirațiilor tale. Nu știu dacă majoritatea știu ce fac. Înclin să cred că nu – înclin să cred că majoritatea sunt ei înșiși convinși de adevărul a ceea ce spun.

Normal că ai nevoie de anumite tendințe inițiale, de o înclinație spre idei orientale. Dacă nu le ai, pare ciudat că unii pot să cadă în plasa MISA-ei, pentru că totul pare o bazaconie de la un capăt la altul – dar dacă ai înclinația aia… Eu n-aș putea de exemplu să ajung într-o sectă creștină, sau în vreo mișcare bazată pe creștinism sau naționalism. Ideea unui Dumnezeu care mă judecă, sexualitatea ca păcat și Iisus ca salvator al sufletului meu îmi sunt străine. Și ideea că vreun popor ar fi superior altora prin natura sa mi se pare doar amuzantă.

MISA e mai puternic orientată spre teorii și intelect. Pare ciudat, dată fiind presa – s-ar putea ca nici foștii mei colegi să nu fie de acord cu mine în direcția asta. Dar uite ce vreau să spun: la MISA universul e explicat în detaliu. Există cauze, efecte, metode, posibilități. Sunt atât de multe tehnici încât de multe ori cei care sunt la cursuri de ani mari le vor uita pe unele din ele. Uneori, universul e explicat în contradictoriu – apar și zei hinduși, și Buddhași și Dumnezeu Tatăl din creștinism, și îngeri, și demoni, și extratereștri (extratereștrii sunt o adiție relativ nouă). Când se vorbește la cursul efectiv de „yoga” despre îngerii din creștinism, se spune că îngerii și zeii sunt complet diferiți. Când s-a discutat despre îngeri în contextul zeului hindus Indra, s-a spus că zeii și îngerii sunt același lucru.

MISA nu e mereu coerentă. E coerentă în mare, cu multe scăpări, dar cu atât de multe informații, cu un talmeș-balmeș atât de mare de date și citate și idei culese de peste tot încât îți imaginezi mereu că răspunsul e puțin dincolo de tine, că e vina ta că nu-l știi, că nu l-ai aflat.

Din exterior se vede o Mișcare Sexuală de Integrare în Absurd, sunt sigură. Din interior, pare un sistem măreț, o lume în sine. Cineva ar putea oricând să aibă răspuns la ceva – doar că n-ai găsit persoana potrivită pe care s-o întrebi. Iar dacă lucrurile nu-ți merg cum trebuie, e probabil vina ta.

E un fenomen fascinant. E o lume.

Mi se spune uneori să mă „detașez”, să las MISA în urmă. Să nu mai discut despre ea. Să o evit, pentru a scăpa de ea. Nu. E ca și cum mi-ai cere să nu mai simt că aș fi terminat masteratul la Universitatea din București, să nu mă intereseze dacă locul a rămas în picioare sau a ars din temelii. Vreau, nu vreau, experiența MISA rămâne cu mine. Nu mi-e jenă cu ea. Nu mă agăț în mod deosebit de ea. Încă MISA există, încă lumea vrea să discute cu mine tema asta. Încă mi se trimit articole – și și eu rămân în contact cu ea citind blogul lui Rapcea, stând de vorbă prin comentarii cu unii-alții, discutând cu Cecilia Tiz despre una-alta.

Dacă apare o Riikka Kaihovaara ca să-mi pună întrebări pe tema asta, ok. Subiectul se continuă în mod vizibil. Le vorbesc despre MISA finlandezilor, întrebându-mă vag ce părere vor avea despre subiect, întrebându-mă ce va apărea prin presa din România, întrebându-mă dacă va fi necesar să mă ocup de comentatori răzleți. Dacă nu, dacă subiectul se evaporă ușor și dispare aproape clar, ies altele la înaintare mai vizibil. Cine știe, poate mă trezesc la 12 noaptea să vă povestesc despre reinventarea literaturii romantice într-un context non-comercial, în care specia romanului de dragoste e ignorată de parcă n-ar fi. Sau despre stil literar și structuri gramaticale. Sau despre… în fine. Ați prins ideea.