Rosia Montana on Roxana-Mălina Chirilă

Vremea revoluțiilor de la colțul străzii

Wed, 11 Dec 2013 09:15:12 +0000

Au trecut 24 de ani de când a picat comunismul. Destul cât cei prea mici ca să țină minte perioada, sau nenăscuți încă, să crească, să treacă prin școală, să se angajeze și uneori să se căsătorească și să facă copii la rândul lor. Cei mai mari au avut tot timpul să se adapteze la vremurile noi, să lase cele mai multe detalii ale trecutului uitării și să-și vadă de viața lor.

E un timp bun pentru nostalgii. Unii, relativ puțini, sunt nostalgici după ideea lor de comunism, care a fost „prost implementat”. Dar mulți alții par să fie nostalgici care visează la Revoluție, la proteste de masă în care poporul să se unească într-un singur suflet și să răstoarne lucrurile, la eroismul de a înfrunta răul aflat în conducere. Și e momentul perfect să o facă, pentru că încă ne aducem aminte de ‘89, dar nu destul cât să fim insultați că se aruncă ușor termenul de „Revoluție” de colo-colo. Așa că cei care și-ar dori să poată întoarce timpul și să participe la schimbarea lumii atunci au acum ocazia să retrezească istoria din morți și să încerce să o imite. Dar nu prea tare.

Ați auzit, nu? Oameni care spuneau „Revoluția începe la Roșia Montană!” sau care vorbesc de „Revoluția de la Pungești”. Revoluție?… Păi da. Chit că e mică și că nu prea se potrivește cu definiția cuvântului, care zice că schimbarea survenită după o revoluție e profundă și e în tot sistemul, sau în multe subsisteme. Neorevoluționarii vor cam puține în context: să se înceteze o exploatare sau două. Dar nimbul de nedreptățiți eroice prinde bine, chiar dacă e obținut prin niște minciuni și exagerări. La Pungești există un martir care mai trăiește încă, Costică Spiridon, și mai e și un un tânăr grav rănit care a ajuns la spital – de unde a fugit când s-a văzut că era doar de-abia rănit. Oamenii se duc să înfrunte jandarmii atunci când au șansa de a fi eroi, după cum spunea Eftimie. Și urlă ca din gură de șarpe când pățesc ceva. Nu știu alții cum sunt, eu când văd că vine spre mine o namilă îmbrăcată în uniformă nu mă bazez pe legi și regulații, ci fug naibii mai încolo, că un șut în fund doare la fel de tare și dacă ai dreptate, și dacă nu.

Pe urmă, aud din nou și din nou „ca-n comunism”, „ca pe vremea comuniștilor”. Ce anume, că televiziunile nu spun ce vreți voi? No, ghinion, dar nu v-am auzit protestând până acum că televiziunile dau doar rahaturi și fac emisiuni tip „reality” de doi bani, inventate în cea mai mare parte de scenariști. Nu văd petiții pentru revoluționarea televiziunii sau a ziarelor, nu vă văd criticând aspru lipsa de profesionalism. Televiziunea este ceea ce a învățat că vreți să urmăriți, plus niște interferență politică. A învățat că nu se doresc lucruri culte sau bine argumentate, ci se preferă exploziile de sentiment, melodrama, cearta, siropurile. Și nu vorbesc din auzite, ci din ce mi se spunea să fac când eram angajată la o emisiune acum cățiva ani (motivul de bază pentru care am renunțat, deși mi se oferise un al doilea contract).

Sau e ca pe vremea comunismului pentru că statul nu ascultă ce spun oamenii adunați la colțul străzilor, sau în Piața Universității? Păi, aici e exact pe dos față de comunism, nu? Comunismul te asculta. Comunismul te asculta cu microfoane plantate prin casă, îți asculta telefonul, primea bilețele despre tine de la „prieteni”. Nota tot ce spuneai și dacă aveai noroc, tot ce făceai era să saluți securiștii plantați în fața casei să te urmărească o vreme. Dacă aveai ghinion, după ce te ascultau te duceau altundeva, să te mai asculte puțin prin închisori. Voiau să fie siguri că doar ei te ascultă, nimeni altcineva.

Seamănă și nu prea cu Revoluția și comunismul. Dar o Revoluție reală e dificilă acum, pentru că nu s-ar ști în ce direcție să se facă. Ce ar trebui schimbat la nivel mare? Cum să se dea peste cap sistemul ca să fie România mai bună? Nu știu. Nici alții.

Dar se vrea Revoluție, încă una – încă mai multe! Să iasă oamenii în stradă, să strige, să câștige, să fie într-un singur glas și cu un singur cuget. Sunt proteste pentru situații care au un dușman clar și o rezolvare simplă (sau cel puțin așa sunt prezentate), care îți permit să fii erou care luptă împotriva răului în lume fără să intri în finețuri. Proteste vehemente, făcute cu mult sentiment, împotriva chestiilor care distrug natura (dar chiar o distrug?). Mai sunt unele mai mici, care nu sunt Revoluții, ci un fel de luări de poziție împotriva răului reprezentat prin oameni: luări vehemente de poziție împotriva homosexualilor (pe care e ok să-i înjuri, că și-așa sunt nenaturali), împotriva ungurilor (pe care e ok să-i înjuri, că și-așa străbunicul tău zicea că nu poți cumpăra pâine în Covasna), împotriva românilor (pe care-i înjură ceilalți și uneori se înjură și singuri, că suntem un popor de hoți și proști), împotriva evreilor (pe care e ok să-i înjuri, că strămoșii lor l-au omorât pe Iisus, care și el era evreu, dar în cazul lui nu se pune (vezi colinde antisemite la TVR)), împotriva occidentalilor (pe care e ok să-i înjuri, că după ce că ne-am băgat în UE ne și impun condiții), împotriva cui o fi.

Dincolo de dreptatea sau de nedreptatea cauzei, se merge la sentiment, la eroism, la plusare. Nu la rațiune, la planuri, la cercetare, informare, soluții. E un fel de bucurie a protestului în sine, din câte văd, bucuria de a merge la colțul străzii și a face o mică Revoluție acolo. Pentru cauze clare, nu pentru chestii de finețe, cum ar fi un TVA prea mare, legi economice proaste, chestii de-astea. Pentru ceva din care e ok să știi doar câteva lucruri și pentru care e ok să faci poze de share-uit pe facebook.

Deh, a trecut ceva timp de la Revoluție, putem să fim din nou eroi, să ne amintim vag de comunism, să luptăm împotriva răului cum au făcut alții acum două duzini de ani. Ne rememorăm trecutul, îl parodiem puțin prin presă și pe bloguri și susținem o cauză nobilă. Luăm poziție. Uneori fără o direcție prea clară, de obicei fără soluții, dar trebuie înțeles: e cu pasiune! E cu hotărâre! E cu dreptatea noastră! E în ciuda răutății lor! E cu luptă eroică! E Revoluție.

Să ieșim la colțul străzii, dară, și să împrumutăm nimbul de măreție al înaintașilor noștri.

Cine mai sare în trenul cu Roșia Montană

Sat, 26 Oct 2013 21:59:38 +0000

Ieri, azi și pe 1 octombrie, George Adamescu îmi trimite scurt metraje cu Roșia Montană. Uite unul:

Ce-i drept, el avea un documentar mai vechi pe tema asta, așa că n-a sărit acum în barca asta. Chiar crede, la fel cum crede în Gregorian Bivolaru și în faptul că leagănul civilizației e în România.

Și s-ar putea ca la fel de sincer să creadă și MISA, că și ea s-a pus împotriva Roșiei Montane (până și pe site-ul oficial).

Chestia asta spune două lucruri, ambele la mintea cocoșului:

Faptul că ai o poziție ecologistă și că vrei să salvezi oameni pe o direcție gen Roșia Montană nu înseamnă că ești băiat bun în toate direcțiile. Cum e, George, mai filmezi femei goale pe câmpuri și le spui „freacă-te, freacă-te”, sau ți-ai găsit altă ocupație la Costinești?

Mai sunt și alții, și mai răi. Sau, după unele zvonuri, mult mai răi. Persoane care s-au alăturat protestelor din tot felul de motive, sau care sunt împotriva protestelor, tot din varii motive. Unii vor să pice capitalismul, alții spun că sărăcia nu ucide. Uniți, salvăm… Poate că e adevărat. Dar diviziunea pro/ne-pro a fost cam isterică de la bun început. La fel ca în cazul referendumului de anul trecut, se lasă cu țipete și injurii, când cei care țipă și se-njură au probabil mai multe în comun unul cu celălalt decât cu alți membri de tabără, pe care-i apără din instinct de apărare a echipei proprii. Și pe care aliați, într-o lume fără prăpastia RM sau cea B/P, i-ar considera idioți, respingători, ipocriți sau ce-o mai fi.

Faptul că vrei să faci o chestie bună și că servești o cauză nobilă nu înseamnă că ai automat și talent. Ceea ce explică atât de multe din o grămadă de direcții, zău…

Vârminerul de la Roșia Montană

Fri, 13 Sep 2013 17:03:55 +0000

Mă bombardează știrile despre Roșia Montană și maidanezi de pe feed-urile pe care le urmăresc și de pe Facebook. Ieri am aflat că niște mineri s-au închis în mină în semn de protest. Azi am aflat că unul dintre minerii închiși e de fapt medicul stomatolog din zonă. L-au recunoscut cei care chiar se uită la filmulețe și știri pe tema Roșiei Montane.

Am stat și m-am gândit: mineritul e în sângele și seva celor din Apuseni, nu? Mai ales în zona cu pricina. Probabil că medicul stomatolog, om serios cu facultate și diplomă și experiență în excavări bucale, a venit peste munți și dealuri să profeze la Roșia Montană. Și-a văzut de treaba lui o vreme, tratând carii și punând aparate dentare, până când a venit vorba să-i extragă măseaua de minte unui miner. I-a pus cleștele în gură, s-a apucat să tragă – și minerul s-a speriat și l-a mușcat de degete.

S-a bandajat, s-a vindecat. Dar atunci când a venit luna plină, stomatologul a simțit cum iese la suprafață bestia însetată de aur din el. La adăpostul întunericului, a înșfăcat un târnăcop și s-a furișat la mină, gata să scormonească munți și dealuri după minereu.

…se spune că atunci când noaptea investițiilor e mai neagră poți să stai la gura minei și să auzi bestia învârtindu-se nervoasă de colo-colo undeva în adâncuri…

Ce ar putea zice protestatarii de la Roșia Montană (dar n-o prea fac)

Sun, 08 Sep 2013 09:26:11 +0000

1. Faza cu arheologia.

Nu e vorba doar că „se face arheologie” la Roșia Montană, adică că ar fi două-trei culoare prin care s-au plimbat romanii. O verișoară de-a mea, arheoloagă (da, de-aia de se duce pe șantier și face săpături, printre altele) zicea că s-a descoperit pe acolo un sistem din lemn pentru evacuarea apei din mină – întreg, excelent conservat, ceea ce nu s-a mai întâmplat până acum. (am găsit mai multe detalii pe net, știind ce să caut; deci o ditamai chestia cu roți de lemn, din perioada antică)

Au trecut pe acolo arheologi români și străini și ultima oară când am auzit un arheolog ne-român plângându-se de chestia asta, era în cadrul unui curs de pe Coursera, coordonat de o tipă de la Universitatea Brown.

Descoperiri prin zonă: tumuli (morminte, mai pe românește), un atelier roman de prelucare a minereului, tăblițe cerate de pe vremea cuceririi romane și vreo două temple.

Mai adaugi niște chestii din epoca medievală și ai rezolvat situația. Nu e chiar Pompei, e drept, dar nu e nici „vreo două coridoare rămase de la romani”, cum am crezut eu inițial (pentru că protestatarii nu vorbesc clar).

2. Faza cu Ponta, aprobarea proiectului etc.

Ministerul Justiției a zis deja că proiectul de lege vizând exploatarea e neconstituțional. Și a spus-o din 13 august.

În ce-l privește pe Ponta, habar n-am ce face acolo. Am citit un articol care zice că dacă nu făcea jocul ăsta cu aprobatul-neaprobatul RMGC putea cere ditamai despăgubirile. Ceva-ceva, „în confomitate cu legea actuală…” Nu știu alții cum sunt, dar eu dacă văd că dă vina pe legi și văd că MiniJus comentează că nu-i convine ce se face, parcă nu pic pe spate de încredere față de Ponta.

3. De ce nu fac cei de la Roșia Montană chestii?

De ce nu le fac acum? Nu-mi dau seama exact. Dar în 2002 Roșia Montană a fost declarată zonă monoindustrială și s-a blocat tot, chestie care s-a rezolvat doar în 2008. Practic nu s-a mai permis construirea de nimic nicăieri (deci nu puteai să-ți faci ceva turistic decât cel mult dacă voiai să dai în chirie o cameră). Niet construcții, niet aprobări, niet nimica nou în agricultură, niet… Ei, au și mutat din populație și alte alea. În 2002 erau puțin peste 3000 de oameni, 22% aveau peste 60 de ani. N-am găsit nimic despre ziua de azi.

Aș zice că probabil că e greu să faci câte ceva într-o zonă riscantă. Că poate iese, poate nu iese (ca-n alte părți); sau poate vine cianura și pică tot din start.

4. Aia cu cianura și mediul.

Poze de la Roșia Poieni. Ce s-a făcut acolo s-a demarat pe vremea comuniștilor. Zona e un ditamai lacul de steril. Mina aia tot mai funcționează. Lalala, nu vorbim despre ea, că… nu știm de ce. Acuma, nu știu, din poze nu pare chiar așa de dezastru, dat fiind faptul că în jur cresc iarbă și copaci, dar cred că nu vrea nimeni să afle cum e să bei apa.

Plus un „mic” accident din 2000, de la Baia Mare, cu cianură, care a omorât peste 1000 de tone de pește. Noroc că a fost prins din timp de unguri, care au anunțat pe toată lumea că apa e otrăvită și că trebuie să se apuce să curețe apele. Barajul care a cedat acolo era perfect sigur, păsămite, doar că nu era.

Și încă un accident pe Siret, din 2001, tot cu cianuri (la Fălticeni, de care tot aud; zici că e mini-capitala Moldovei). S-a rezolvat și ăla.

Avem, cum ar veni, un istoric al aruncării în apă cu tot felul de porcării, inclusiv cianură, de care tot uităm. N-ar fi capătul lumii dacă s-ar face chestia asta la Roșia Montană, dar ne-am putea trezi cu Dunărea otrăvită (pentru că s-a mai întâmplat). Și oricum condițiile contractului, spune toată lumea, sunt jenante.

_____

Deci, protestatarii lui pește prăjit: eu în câteva ore am găsit mai multe informații decât oferiți voi. În condițiile în care mi-am făcut bagajele pentru Turcia, am umblat după tot felul, am fost ocupată, am fost pe drum X-șpe ore și azi am spălat geamurile, tot pot să vin cu argumente mai puțin jenante decât 50% din numărul vostru.

Am absolut TOT dreptul să vă spun că nu vă faceți treaba cum trebuie, sunteți alarmiști, neconvingători, slabi prin faptul că nu acceptați critici constructive și nu vreți să faceți mai mult decât faceți.

Lumea nu este datoare să vă creadă pe cuvânt și nu o să caute pe Google mai multe. Nu trăim într-un loc unde ne dă datoria civică afară din casă, sau în care informațiile circulă în aer mai tare ca praful în București. Dacă vreți să vă creadă cineva, spuneți ceva destul de deștept ca să fie clar că aveți dreptate. Altfel o să râdă lumea de voi, sau o să vă ignore, sau o să spună bancuri despre voi și o să vă întrebați de ce.

Hai, că probabil sunt unii care știu mai multe ca mine printre voi. Să vă aud informând.

(De ce am scris chestia asta doar acum? Pentru că doar acum a zis careva ceva destul de interesant încât să-mi pese de problemă)

Ce se întâmplă la Roșia Montană?

Sun, 01 Sep 2013 20:20:57 +0000

Credeam că știu care e faza până m-am uitat la filmări de la protestele de azi. În București, la Universitate, s-a strigat „Libertate!” și „Murim, salvăm, Roșia Montană!”

Era și o pancartă cu „Stop sistemului capitalist”.

Iar în Brașov, bloguia cineva, s-au ținut pancarte cu „Infectează firescul căutării, oferind mizeria dezinformării!” (din care înțeleg că Google are viruși cu mesaje propagandistice)

Wtf. Eu credeam că la Roșia Montantă e vorba de o zonă de minerit + culturi arheologice în care există un conflict datorat faptului că extragerea aurului necesită eforturi prea mari/tratamente cu cianură care ar putea afecta mediul.

Ideea celor care vor ca proiectul cu cianura să nu se întâmple era, din câte știu eu, să nu se moară. Deloc. Nici oamenii, nici vitele, nici iarba. Nu știu de ce se striga „libertate”. Mi-e neclar de ce nu ar fi libertate.

Încep să-mi pierd ultima brumă de încredere în capacitatea generală de a protesta cu cap la ceva, de a avea niște idei – sau chiar soluții – clare și bine exprimate. Știți voi. De-alea de le citești și ești de-acord cu logica din spatele lor.

[P.S. Pentru articole mai în detaliu și mai interesante despre ce se întâmplă de fapt cu protestele și exploatările, Dorin Lazăr are câte ceva de zis despre teza lui Heroiu despre extracția de minereu; și despre punctul lui de vedere despre Roșia Montană; e mai mult decât ce v-am dat eu, mi se pare legitim ce zice, și mă simt vag vinovată că n-am comentat subiectul mai serios]