Sarbatori on Roxana-Mălina Chirilă

Siropuri și mesaje de Valentine's Day

Mon, 10 Feb 2014 10:24:25 +0000

Anul trecut m-am enervat destul de tare de Valentine’s Day. E o zi atât de dulce, atât de însiropată, atât de plină de tot felul de chestii drăguțele încât nu simt niciun fel de atracție față de ea. În mod normal aș ignora-o, însă am învățat să fiu prudentă în ce-o privește.

Dar în 2013 soarta a fost împotriva mea. Am mers într-una din cafenelele mele favorite, m-am așezat cu laptopul în față și am comandat ceva cafea care de obicei avea tărie și ceva sirop de mentă, dacă bine-mi aduc aminte. Un pic de sirop de mentă, dacă nu cumva tăria era ceva cu mentă și alcool. Din păcate am uitat exact ce era, dar era o chestie bună, reușită.

De Valentine’s Day însă au schimbat menta cu un sirop de cireșe sau vișine atât de dulce și de artificial încât cafeaua aia a fost printre cele mai rele chestii pe care le-am băut vreodată.

Cam așa simt că e toată sărbătoarea: chestiile obișnuite, plus un sirop hiperdulce care nu-i pe gustul tuturor, sau care nu se potrivește cu personalitatea ta. Singurii care au reușit să mă amuze (și nu cred că au făcut-o intenționat) au fost cei de la bookcity, al căror newsletter spune „Esti pregatit pentru Valentine’s Day? Vezi aici idei de cadouri pentru cei dragi.” Dat fiind faptul că ziua asta e menită îndrăgostiților și titlul se adresează unui bărbat, nu pot decât să-mi imaginez un homo/bisexual implicat în cel puțin două relații. Continuarea ar fi, cred, „Fă-ți fericită soția cu o carte de Isabel Allende și amantul cu un stilou!”

Așa. Ca să mă oftic de Crăciun.

Tue, 24 Dec 2013 14:12:11 +0000

Aveam planuri mărețe de Crăciun, gen „să termin odată cărțile pe care le citeam” sau „să joc Alice: Madness Returns”. Asta pe lângă „să stau cu alții” și „să mănânc brownies/tort cu mere făcute de mama”, evident.

Hahahahaha! Da, sigur.

Ieri am încercat să conving internetul că funcționează de fapt, dar nu-și dă seama (nu s-a lăsat convins decât spre seară). Am înregistrat niște capitole din roman ca să fie pregătită și partea audio pentru următoarele săptămâni. Am constatat că memoria RAM pe care o primisem cadou nu era de care ar fi trebuit să fie.

Când să mă culc am remarcat că m-a tras curentul, că mă cam durea falca.

M-am trezit în timpul nopții cu o durere de falcă ceva mai tare și am zis „hopa, problemă”. De dimineață, cu inima-n dinți, am zis că ar fi cazul să văd care e problema exact. Poate e curentul? Poate?… Poate?…

O scurtă pipăire a zonei a demonstrat că îmi lipsea jumătate de măsea de minte. Într-o zi normală aș fi mers la unul din mai multe cabinete stomatologice și aș fi zis, „Scoateți-o, că s-a cam îngroșat gluma, oricum e doar un nenorocit de molar de minte”. Dar pe 24 decembrie?… Sunat la diverși dentiști, toți indisponibili, sau pe picior de plecare, sau nu lucrează, sau nu răspund etc. Până la urmă s-a îndurat vechea mea dentistă și, după cumpărăturile de Crăciun, m-a luat la cabinet.

„E ruptă pe jumătate, puroi la rădăcină… Bănuiesc că n-ai radiografie pe ea, nu?”

Mnu.

„Toți colegii mei au plecat în vacanță,” a țâțâit ea. „Nici eu nu lucram azi. Bine, o amânăm până pe 6 ianuarie, că fără film e prea riscant, nu știi cum poate fi rădăcina.”

T_T Ideea era că eu voiam să mănânc ceva săptămânile astea. Pe cât posibil, nu cu paiul. Și că doare când, ah, închid gura. Sau când îmi sug puțin obrajii.

„Hai că [termen stomatologic, termen stomatologic, termen stomatologic].”

Am înțeles că-mi găurește măseaua și scoate puroiul. Am întrebat dacă am înțeles corect.

Da, da! Și măseaua rămâne găurită, că altfel mă umflu. Dar uite! Antibiotice, anti-inflamatoare. Zona curățată cu ceai de mușețel. Supt puroiul afară, dacă începe să doară mă opresc, că am dat de nerv.

Bine. Zis și făcut. Măseaua găurită, pastile, chestii. Am ajuns înapoi acasă, unde în camera mea e un copac împodobit. Nu un brad. Ăla din poză care arată de parcă ar fi artă abstractă. M-am jucat niște Borderlands, ca să nu mai fiu c-o falcă-n cer și una-n iad.

Acum o să mănânc ceva și o să termin de citit o carte. După care o să mă joc la un moment dat. Că doar n-o să las o măsea ruptă și o memorie greșită să-mi strice ziua, mai ales când am un palmier împodobit cu beteală și globuri. Mi-am recăpătat buna dispoziție. În plus, mă pot da mare că am descoperit metoda perfectă prin care nu te îngrași de sărbători (chiar dacă n-aveam nevoie de ea).

Despre circuitul cozonacului în natură

Mon, 23 Dec 2013 17:42:59 +0000

Acum un an m-a luat Dorin Lazăr de o aripă, m-a dus în fața unui ecran și m-a pus să citesc un articol. Acel articol a stat la baza unei dezbateri lungi, a unor cercetări pe teren și a dus în final la formularea unui pact de neagresiune care asigură faptul că nu ne vom chinui niciodată unul pe celălalt în conformitate cu normele sociale.

Articolul era Circuitul cozonacului în natură, de un tip de care n-auzisem. Până acum câteva ore eram perfect sigură că i-am pierdut urma tipului, cu cozonac cu tot, și că nu urma să-l mai găsesc niciodată decât cu Google. Reiese că de fapt autorul era Eftimie, normal, că dacă ai un personaj misterios în trecutul tău care-ți spune adevărul despre cozonac și te inițiază în tainele secrete ale modului de a scăpa de cozonăceală, o să fie ascuns în fața ochilor tăi ca un mason din ăia de care vorbește lumea și care sunt pretutindeni dar de care habar n-ai nimic.

Bun. Articolele pe care le-am link-uit sunt foarte recomandate.

În urma cercetărilor pe teren și dezbaterilor cu Dorin, am ajuns la două concluzii:

da, checul e mai bun
Beigli nu e cozonac, e beigli. Seamănă cu cozonacul, dar nu se pune.