Seanan McGuire on Roxana-Mălina Chirilă

Manga bate Marvel

Tue, 17 Sep 2019 14:05:51 +0000

La sfârșitul lui iunie am fost în vizită pe la amica Ioana și ne-am uitat la „Into the Spider-Verse”, care e probabil cel mai bun film Spider-Man. Mi-a luat un pic de timp să mă prind că îmi plăcuse mai mult decât m-aș fi așteptat și că tot îmi stătea gândul la el, dar până la urmă l-am cumpărat și l-am adus acasă – spre surprinderea enormă a lui D., care nu cred că m-a mai văzut cumpărând filme până acum.

Îl recomand cu căldură. Animația e extraordinară, povestea e mișto, merge pentru copii, merge și pentru adulți. Premisa e că un experiment științific duce la intersectarea unor universuri paralele, așa că o grămadă de Persoane-Păianjen pică într-un sigur univers și încearcă să se salveze și să salveze și lumea (lumile?).

Mi-a plăcut atât de mult încât am zis că vreau să citesc benzi desenate Marvel cu Păianjeni. După ce m-am tot codit și m-am întrebat de unde să mă apuc și ce să cumpăr, am aflat că Marvel are un serviciu numit Marvel Unlimited și care funcționează cam ca Netflix: plătești $10 lunar (plus TVA) și citești cât vrei.

Ok, e un pic scump, dar nu țin neapărat să cumpăr o grămadă de volume, deci e o afacere mai bună să merg la „bibliotecă”.

Zis și făcut. Cumpărat abonament pe o lună. Dar cu ce să încep? Cu Miles Morales, Spider-Man? Cu Spider-Gwen? Cu Spider-Ham? Cu Spider-Man Noir? Erau o grămadă de Păianjeni în film, toți păreau interesanți, deci de cine să mă apuc?

Seanan McGuire, o autoare pe care o urmăresc pe Tumblr, scrie la Spider-Gwen din 2018 (pe lângă alte proiecte), așa hai am decis să încep să citesc Spider-Gwen, o serie despre un univers alternativ în care Gwen Stacy e mușcată de un păianjen radioactiv, iar Peter Parker s-a transformat într-o șopârlă uriașă și a fost omorât de Gwen în una dintre primele ei confruntări de super-erou. Cred.

De ce zic „Cred”? Pentru că povestea din Spider-Gwen începe după moartea lui Peter Parker. De fapt, nu știu exact unde s-au întâmplat evenimentele descrise mai sus. Bănuiesc că sunt undeva. Sau nu. Cert e că la începutul seriei Gwen Stacy e confuză și se simte prost că are super-puteri, iar restul celor din universul ei o consideră o criminală (inclusiv tatăl ei).

Nu e prima oară când întâlnesc o poveste care începe de la mijloc și am reușit să prind din zbor ideile principale. Dar încet-încet mi-am dat seama că, la fel ca atunci când te întâlnești cu prietenii din liceu ai unui coleg pe care l-ai cunoscut la muncă, Gwen Stacy are prieteni, cunoștințe și aventuri la care nu ești prezent dacă citești doar seria ei, dar la care se face referire constant. Apar personaje din alte universuri, se far referiri la chestii pe care nu le-am văzut. Uneori povestea se continuă în altă serie cu totul.

De exemplu, așa se termină Spider-Gwen #16, când Gwen Stacy și Miles Morales (un alt Om-Păianjen) descoperă pe cineva cunoscut făcând contrabandă cu tehnologie din multivers:

Povestea se continuă în Spider-Man #13 – serios?! Și citesc doar #13 din Spider-Man? Și #1-12 nu? Trebuie să citesc și Spider-Man #1-12? Trebuia să le fi citit? Spider-Gwen nu e de sine stătătoare?

La câte personaje se tot perindă prin poveste, o soluție ar fi să citesc pur și simplu toate seriile Oamenilor-Păianjen. Așa că am intrat să văd despre ce serii ar fi vorba și m-am uitat la ele alfabetic, descoperind lista asta:

Spider-Force (2018)
Spider-Geddon (2018 – 2019)
Spider-Geddon Handbook (2018)
Spider-Girl (1998 – 2006)
Spider-Girl (2010 – 2011)
SPIDER-GIRL ANNUAL 1 (1999)
Spider-Girl: The End! (2010)
Spider-Girls (2018)
Spider-Gwen (2015 – 2018)
Spider-Gwen (2015)
Spider-Gwen Annual (2016)
Spider-Gwen: Ghost-Spider (2018 – Present)
Spider-Ham 25th Anniversary Special (2010)
Spider-Island (2015 – Present)
Spider-Island Spotlight (2005)
Spider-Island: Avengers (2011)
Spider-Island: Cloak&Dagger (2011 – Present)
Spider-Island: Daily Bugle (2011)
Spider-Island: Deadly Foes (2011)
Spider-Island: Deadly Hands of Kung Fu (2011)
Spider-Island: Emergence of Evil – Jackal & Hobgoblin (2011)
Spider-Island: Heroes for Hire (2011)
Spider-Island: I Love New York City (2011)
Spider-Island: Spider-Woman (2011)
Spider-Island: The Amazing Spider-Girl (2011)
Spider-Man &; Arana Special: The Hunter (2006)
Spider-Man & the Human Torch in…Bahia De Los Muertos! (2009)
Spider-Man & the League of Realms (2019)
Spider-Man & the Secret Wars (2009 – 2010)
Spider-Man & the X-Men (2014 – Present)
Spider-Man & Wolverine (2003)
Spider-Man (1990 – 1998)
Spider-Man (2016 – 2018)
Spider-Man 1602 (2009 – 2010)
Spider-Man 2099 (1992 – 1996)
Spider-Man 2099 (2014 – 2015)
Spider-Man 2099 (2015 – 2017)
Spider-Man 2099 Annual (1994)
Spider-Man 2099 Meets Spider-Man (1995)
Spider-Man 2099 Special (1995)
Spider-Man 2: The Movie (2004)
Spider-Man and Power Pack (2007)
Spider-Man and Power Pack (2007)
Spider-Man and the Fantastic Four (2007)
Spider-Man Annual (2018)
Spider-Man Annual (2019)
Spider-Man Fairy Tales (2007)
Spider-Man Family (2005)
Spider-Man Family (2007 – 2008)
Spider-Man Family Featuring Spider-Clan (2006)
SPIDER-MAN FAMILY FEATURING SPIDER-MAN’S AMAZING FRIENDS 1 (2006)
Spider-Man Family: Untold Tales (2007)
SPIDER-MAN FEATURING THE SILVER SURFER MAGAZINE WAL-MART VARIANT (2007)
Spider-Man Loves Mary Jane (2005 – 2007)
Spider-Man Loves Mary Jane (2008 – 2009)
Spider-Man Magazine (2008 – 2037)
Spider-Man Magazine: Great Power (2007)
Spider-Man Noir (2008 – 2009)
Spider-Man Noir: Eyes Without a Face (2009 – 2010)
Spider-Man Poster (2007)
Spider-Man Special: Black and Blue and Read All Over (2006)
Spider-Man Spectacular (2014 – Present)
Spider-Man Team-Up (1995)
Spider-Man Team-Up Special (2005)
Spider-Man Team-Up Vol. 1: A Little Help From My Friends (2005)
Spider-Man Unlimited (1993)
Spider-Man Unlimited (2004 – 2006)
Spider-Man Vs. Punisher (2000)
Spider-Man Vs. Wolverine (1987)
Spider-Man Y La Antorcha Humana En…Bahia De Los Muertos! (2009)
Spider-Man’s Tangled Web (2001 – 2003)
Spider-Man, Peter Parker: Back in Black (2007)
Spider-Man/Black Cat: Evil That Men Do (2002 – 2006)
Spider-Man/Daredevil (2002)
Spider-Man/Deadpool (2016 – Present)
Spider-Man/Doctor Octopus: Negative Exposure (2003 – 2004)
Spider-Man/Doctor Octopus: Out of Reach (2004)
Spider-Man/Doctor Octopus: Year One (2004)
Spider-Man/Doctor Strange: The Way to Dusty Death (1992)
Spider-Man/Fantastic Four (2010)
Spider-Man/Fantastic Four Magazine (2007)
Spider-Man/Human Torch (2005)
Spider-Man/Punisher: Family Plot (1996)
Spider-Man/Red Sonja (2007)
Spider-Man: 101 Ways to End the Clone Saga (1997)
Spider-Man: Back in Black (2007)
Spider-Man: Back in Quack (2010)
Spider-Man: Blue (2002 – 2003)
Spider-Man: Brand New Day (2008 – 2009)
Spider-Man: Brand New Day – Extra!! (2008)
Spider-Man: Breakout (2005)
Spider-Man: Chapter One (1998 – 1999)
Spider-Man: Death and Destiny (2000)
Spider-Man: Enter the Spider-Verse (2018)
Spider-Man: Far from Home Prelude (2019)
Spider-Man: Fear Itself (1992)
Spider-Man: Fear Itself (2009)
Spider-Man: Fever (2010)
Spider-Man: Get Kraven (2002 – 2003)
Spider-Man: Grim Hunt – The Kraven Saga (2010)
Spider-Man: Hobgoblin Lives (1997)
Spider-Man: House of M (2005)
Spider-Man: India (2004 – 2005)
Spider-Man: Legend of Spider Clan (2002)
Spider-Man: Life Story (2019)
Spider-Man: Lifeline (2001 – Present)
Spider-Man: Master Plan (2017)
SPIDER-MAN: ONE MORE DAY SKETCHBOOK (2007)
Spider-Man: Origin of the Hunter (2010)
Spider-Man: Quality of Life (2002)
Spider-Man: Redemption (1996)
Spider-Man: Reign (2006 – 2007)
Spider-Man: Reptilian Rage (2019)
Spider-Man: Revenge of the Green Goblin (2000)
Spider-Man: Season One (2011)
Spider-Man: Spirits Of The Earth Graphic Novel (1990)
Spider-Man: Swing Shift Director’s Cut (2008)
Spider-Man: The Clone Saga (2009 – 2010)
Spider-Man: The Final Adventure (1995 – 1996)
Spider-Man: The Gauntlet Vol.3 – Vulture & Morbius (2010)
Spider-Man: The Gauntlet Vol.3 – Vulture and Morbius (2010)
Spider-Man: The Mutant Agenda (1994)
Spider-Man: The Other Sketchbook (2005)
Spider-Man: The Parker Years (1995)
Spider-Man: The Short Halloween (2009)
Spider-Man: The Trial of Venom (1992)
Spider-Man: The Venom Agenda (1998)
Spider-Man: With Great Power Comes Great Responsibility (2010 – 2011)
Spider-Man: With Great Power… (2008)
Spider-Man: You’re Hired! (2011)
Spider-Men (2012)
Spider-Men II (2017)
Spider-Verse (2014 – 2015)
Spider-Verse (2015 – Present)
Spider-Verse Team-Up (2014 – Present)
Spider-Woman (1978 – 1983)
Spider-Woman (1993)
Spider-Woman (1999 – Present)
Spider-Woman (2009 – 2010)
Spider-Woman (2014 – Present)
Spider-Woman (2015 – Present)
Spider-Woman Facsimile Edition (2019)
Spider-Woman: Origin (2005 – 2006)
Spider-Women Alpha (2016 – Present)
Spider-Women Omega (2016 – Present)

Deja e suficient material aici cât să poți scoate o enciclopedie, iar astea sunt doar seriile al căror titlu începe cu „Spider”. Mai sunt multe ale căror denumiri încep altfel, ca de exemplu:

Peter Parker (2009 – 2010)
Peter Parker Spider-Man Annual (2000)
PETER PARKER SPIDER-MAN ANNUAL 1 (1999 – Present)
Peter Parker, the Spectacular Spider-Man (1976 – 1998)
Peter Parker, the Spectacular Spider-Man Annual (1979 – 1991)
Peter Parker: Spider-Man (1999 – 2003)
Peter Parker: The Spectacular Spider-Man (2017 – 2018)
Peter Parker: The Spectacular Spider-Man Annual (2018)
Peter Porker, the Spectacular Spider-Ham (1985 – 1987)
The Amazing Spider-Man (1963 – 1998)
The Amazing Spider-Man (2014 – 2015)
The Amazing Spider-Man (2015 – 2018)
The Amazing Spider-Man (2018 – Present)
The Amazing Spider-Man: The Movie Adaptation (2014 – Present)

Dacă aș vrea să-mi dau doctoratul fix în clipa asta, m-ar bate gândul să-l dau în Marvel. Nu de alta, dar e suficient material-sursă aici cât să îmi iasă o lucrare de 300 de pagini orice aș scrie. Dar dacă vreau doar să citesc benzi desenate și să pricep ceva din ele, cam… mult.

Am auzit de multe ori că Marvel pot să vândă orice cu super-eroi, mai puțin benzi desenate. Mi s-a părut mereu ciudată chestia și m-am întrebat de ce nu-și găsesc scriitori mai buni, ca să poată vinde și benzile – mai ales că Avengers le-a creat un vad enorm. Dar încep să văd că problema nu e deloc calitatea scriiturii în benzi (care e greu de evaluat în momentul de față), ci atitudinea existentă față de mediu.

În materie de vânzări, când se lansează o bandă desenată nouă, primul număr se vinde în multe exemplare (mai ales către colecționari și oameni care speră să crească valoarea benzilor în timp), dar în timp vânzările scad puternic.

De exemplu, primul număr din Spider-Gwen s-a vândut în peste 250.000 de exemplare, al doilea în puțin peste 100.000, iar după o vreme numerele au căzut la vreo 30.000. Primul număr din Amazing Spider-Man s-a vândut în peste 500.000 de exemplare, dar apoi seria a căzut la sub 100.000 de numere vândute, pe la 60-70.000. (Am luat cifrele de aici.)

Poate că numerele par a fi mari (în fond, 30.000 de exemplare nu e rău), dar vorbim de:

serii de renume mondial;
cu personaje despre care s-au făcut filme de mare succes.

Mai mult, volumele în care sunt colectate benzile respective se vând în mai puține exemplare decât se vând numerele inițiale.

Asta în ciuda faptului că nu poți cere mai multă publicitate pentru Omul-Păianjen. E în desene animate, în filme, pe pijamale, pe tricouri, în conștiința populară. Ok, Gwen Stacy e o variațiune pe o temă dată, dar dacă nici banda desenată Spider-Man nu se vinde ai o problemă.

Între timp, japonezii scot propriile lor benzi desenate, manga, într-o țară mai mică și într-o limbă mai puțin cunoscută la nivel global. Nu fac filme de foarte mare succes, nu sunt pe toate gardurile, dar vând la benzi desenate de nu-i adevărat.

Eu personal nu știu nimic despre Tokyo Ghoul, în afară de faptul că văd volumele prin librării. Văd însă că seria are 14 volume, care s-au vândut în 12 milioane de exemplare la nivel global până în 2015. Continuarea, Tokyo Ghoul: re, are 16 volume. Împreună, seriile s-au vândut în 44 de milioane de exemplare în total, deci o medie de aproape 2 milioane de exemplare per volum.

Manga vinde exponențial mai mult decât Marvel. Uitați-vă pe listele de aici. Spider-Man are 13.000 de numere scoase în total, vândute în 380 de milioane de exemplare. Naruto are 72 de volume în total, vândute în 250 de milioane de exemplare. Deci fiecare număr de Spider-Man s-a vândut în medie în vreo 30.000 de exemplare. Fiecare volum de Naruto s-a vândut în medie în 3.472.000 de exemplare.

Manga bate Marvel la vânzări. Și nu cu puțin.

Cred că motivul de bază e abordarea generală, nu talentul individual al scriitorilor. Seriile manga sunt scrise de o persoană și au un început și un sfârșit. Spun o poveste coerentă. Personajele evoluează. Cei morți rămân morți. Iar dacă îți cumperi seria, ai toată povestea.

Americanii în schimb nu au o poveste, ci o franciză. Benzile desenate sunt într-o nebuloasă continuă, în care personajele sunt rearuncate în aceleași confruntări, sunt reinventate când sunt vechi, se intersectează. Ițele se încurcă și nimic nu e vreodată bătut în cuie. Autorii se schimbă, ce face unul desface celălalt. Poți cumpăra orice bandă desenată, dar se leagă de altele. Nu știi în ce punct al poveștii te afli. Poate că nu contează, pentru că nimic nu e final și oficial.

Spun asta pentru că personajele din „Into the Spider-Verse”, deși sunt teoretic aceleași cu cele din benzile pe care le citesc, par totuși să fi trecut prin experiențe diferite.

E de mirare că în lista celor mai vândute serii de benzi desenate din toate timpurile ai atunci serii japoneze și serii occidentale de autor? One Piece, Asterix, Peanuts, Naruto, Tintin, Garfield? Sunt povești scrise de cineva, cu început și sfârșit, cu o calitate constantă și cu întâmplări pe care ți le amintești multă vreme după pentru că au contat și au avut impact asupra ta.

Îți poți aminti cu drag de Asterix din copilărie și îi poți face cadou unui copil benzile cu „Viteazul Gal” (pe vremea mea era „Eroul galilor”) și „Cosorul de aur”, pentru că au fost retraduse și republicate, dar sunt în esență aceleași. Și sunt de sine stătătoare, le poți înțelege, te poți bucura de ele, nu trebuie să fii mare fan al unui întreg univers ca să înțelegi ce ai acolo.

Percepția mea asupra a ce văd pe Marvel Unlimited e că americanii vor să mulgă vaca până scoate doar praf pe ugere. După ce dau de ceva care merge, vor să lungească ciorba la nesfârșit și să țină povestea ostatică, făcându-te să cumperi numere din alte serii ca s-o citești. Probabil că se uită la creșterile de vânzări pentru, să zicem, Spider-Man #13 după ce au terminat Spider-Gwen #16 cu imaginea de mai sus și văd un „succes” acolo. Doar că ratează imaginea de ansamblu: creșterile sunt mari în raport cu vânzările obișnuite, dar sabotează vânzările obișnuite cu tehnica asta. Adică în loc să vândă un milion de exemplare din fiecare volum de Spider-Man bine scris, vând cu 30.000 de exemplare (dau un număr din burtă) în plus dintr-o mișcare de genul ăsta.

Asta se întâmplă când ești prea lacom și începi să faci mânării mărunte în loc să te gândești la experiența cumpărătorului. Noroc că n-au bani să facă zece mii de filme pentru că probabil că și alea ar deveni de neurmărit până la urmă.

Cum a câștigat fandomul premiile Hugo 2019

Thu, 22 Aug 2019 15:05:59 +0000

S-au anunțat premiile Hugo 2019. Pentru cine nu știe, premiile Hugo sunt unele dintre marile premii din science fiction și fantasy. Numele premiului nu vine de la Victor Hugo, ci de la Hugo Gernsback, care a editat o grămadă de reviste SF (inclusiv prima revistă SF publicată vreodată).

Dacă dați scroll în jos, la „Best Related Work” vedeți că a câștigat** Archive of Our Own**, un proiect creat de Organization for Transformative Works. E un lucru care ar fi fost de neconceput acum 20 de ani – ba chiar și acum 10. Archive of Our Own, cunoscută și ca Ao3, e o arhivă de lucrări create de fani pe baza unor opere deja existente și e în general folosită pentru ficțiune.

Scurtă poveste despre fandomul creativ și autori

Creatorilor le plac la nebunie fanii atunci când se uită la fiecare episod al serialului cu sfințenie, când cumpără DVD-urile, cărțile și produsele conexe, când îi laudă și când își aduc prietenii să vadă filmele. Dacă e vorba de bani, lauri și laude, puțini obiectează.

Dar când fanii au interpretări proprii ale filmelor și cărților încep să existe nemulțumiri. Când încep să deseneze ce le trece prin cap, pot să existe și mai multe nemulțumiri. Iar când există povești întregi scrise pe baza unui serial sau a unei cărți, folosind personajele și lumea de acolo, unii creatori pornesc la război.

Toți cei care creează pe baza unei opere, indiferent dacă scriu, desenează, cântă, creează clipuri video, înregistrează povești audio, creează costume, croșetează păpuși sau orice altceva, fac parte din fandomul creativ.

Când am ajuns eu în fandom, Anne Rice era cunoscută pentru cruciada împotriva celor care scriau povești cu vampirii ei. Mergea la cei care aveau site-uri unde erau urcate astfel de povești și le cerea să le dea jos, dând ca pretext drepturile de autor. Unele site-uri mari s-au conformat, iar unii fani individuali s-au trezit cu avocații ei pe cap.

Dar chiar dacă majoritatea autorilor n-au fost absolut nebuni la cap ca Anne Rice, au existat și alții cu reacții și păreri negative despre subiect, de la George R.R. Martin la Diana Gabaldon, care și-a șters postarea (dar care mai există aici).

În 2004, dacă țin bine minte, era destul de multă fericire pentru că J.K. Rowling susținea ficțiunea scrisă de fani, dar chiar și atunci se considera că autorul are (sau autorul considera că are) putere asupra creațiilor derivate din opera sa – și J.K. Rowling cerea ca poveștile să nu fie obscene, pentru că publicul-țintă al seriei Harry Potter e în general tânăr și nu e bine să dea accidental peste pornografie.

Asta era, deci, acum 15 ani.

Fandomul creativ și arhive

Fandomul creativ a existat cu mult înaintea internetului. La origini, poveștile și desenele create de fani erau publicate mai ales în fanzine, care erau reviste de amatori trase la xerox.

Apoi a venit internetul, care a schimbat puternic datele problemei. Au început să apară liste de mailuri, grupuri de fani online, site-uri unde puteau să urce povești. Deschiderea a fost mult mai mare – dar și riscurile la fel.

Eu nu eram acolo în partea de început, dar am prins momentul de glorie al fanfiction.net, o platformă lansată în 1998 și care a fost creată special pentru povești scrise de fani. În 2002, când am dat eu de ea, avea sute de mii de povestiri. Era extraordinară! Și chiar dacă în timp pare să-și mai fi pierdut din prestigiu, a rămas enormă.

Am căutat un pic de istorie, să văd cum au evoluat lucrurile pentru Harry Potter, care mă interesa în mod deosebit atunci. Uitându-mă peste statisticile de aici, văd așa:

iulie 2001: 16.285 de povestiri
martie 2002: 29807 povestiri
iulie 2002: 38.051 povestiri
noiembrie 2002: 48.505 povestiri
în august 2019, există 809.000 de povestiri bazate pe Harry Potter pe fanfiction.net.

În fine, ideea e că fanii aveau mai multe posibilități de a scrie și a fi citiți decât oricând înainte. Pe lângă fanfiction.net existau multe arhive specializate pentru un fandom sau altul, sau chiar și pentru subdomenii de interes într-un fandom. Unele permiteau postarea de imagini (spre deosebire de fanfiction.net). Depindea de la loc la loc care erau cutumele.

Livejournal era alt site către care migraseră mulți fani, dar nu numai. Era (și e încă) o platformă de blogging care permite și crearea de comunități. Era un loc ideal pentru cei care voiau să și discute despre cărți, seriale și filme, să și scrie povești despre ele, să și deseneze.

Dar toate astea veneau cu un mare risc. Când ești pe platforma altcuiva, ești la altcineva acasă, iar acel altcineva face regulile.

Fanii în exil

Despre ce scriu fanii s-au spus multe: că scriu prost, că scriu pornografie, că scriu maculatură, că încalcă drepturile de autor, că încalcă morala publică, că dacă ar ști să scrie ar scrie cărți serioase și așa mai departe.

Acuzele nu sunt lipsite de bază. Pentru că oricine poate să fie publicat pe internet, normal că o mare parte din ce se scrie e de slabă calitate. Adică, Doamne iartă-mă, majoritatea literaturii române de care ne ferim majoritatea a fost publicată, vă dați seama ce a rămas nepublicat.

În același timp, însă, când nu e nimeni care să păzească tarlaua și să impună reguli bazate pe „ce se vinde” încep să apară și lucruri interesante, printre care inovații stilistice și tematice și noi subgenuri. Sunt destule de spus despre treaba asta încât să poți să scrii cel puțin o disertație de masterat. Spun asta cu foarte multă siguranță, dat fiind faptul că fix asta a fost tema disertației mele de masterat.

N-o să intru în detalii, dar măcar o parte din cele mai bune povești sunt destul de mature ca subiect și exprimare. Poți să ai, de exemplu, povești cu supereroi și extratereștri în care două personaje au o scenă de sex explicit în 200.000 de cuvinte, pentru simplul motiv că mergea bine acolo.

Dar platformele pe care scriau cel mai des fanii erau deținute de organizații care se trezeau uneori să protejeze morala publică.

Fanfiction.net nu avea niciun interes să-și asume riscuri de dragul nimănui, așa că a interzis poveștile bazate pe operele scrise de un număr de autori care se pronunțaseră anti-fanfiction. A interzis cu jumătate de gură și poveștile cu conținut explicit. Pentru că ele tot apăreau, au existat valuri de ștergere a lor de pe site fără preaviz.

LiveJournal a trecut printr-un proces asemănător, dar mai drastic. Nu era o platformă creată pentru fani, chiar dacă își făcuseră casa acolo, așa că a atunci când au decis să interzică anumite tipuri de conținut și să dea afară utilizatori și comunități pe baza a ceea ce postaseră, iar s-a pierdut mult.

Fanii creativi s-au tot mutat dintr-o parte în alta, încercând să găsească soluții și un loc unde să se desfășoare. Momentan, discuțiile mai interesante sunt pe Tumblr și Discord.

Archive of Our Own – O arhivă a noastră

În 2007, când a fost creat FanLib, un site comercial pentru postat fanfiction, o autoare a scris o postare pe LiveJournal în care spunea ce tot spun și eu: cât timp nu ai platforma ta, ești la mila altora. Creezi conținut pentru alții și nu îl poți controla. Ești masă de manevră.

Așa că a pus bazele pentru Archive of Our Own, o arhivă creată de fani, pentru fani. Așa a fost creată și the Organization for Transformative Works, care cuprinde Archive of Our Own ca arhivă pentru fani, Fanlore ca enciclopedie despre fandom, Transformative Works and Cultures ca revistă științifică pentru studierea fandomului, Open Doors care salvează lucrări și istorie a fandomului ce se află în pericol, ajutor pentru cei care au probleme pe partea legală și nu numai.

Practic, OTW este organizația fanilor de pretutindeni. Nu e perfectă, dar e mult, mult, mult mai mult decât nimic.

Archive of Our Own e însă site-ul cel mai vizitat și folosit. Nu e doar cea mai recentă casă pe care au găsit-o fanii, ci e casa noastră, unde nu intervin interese comerciale, unde nu există niciodată un puseu moral de ștergere în masă a creațiilor.

Premiul Hugo pentru Archive of Our Own nu e doar un premiu pentru o platformă de povești. Este o recunoaștere a fanilor creativi în general, a existenței noastre, a eforturilor noastre, a creațiilor noastre. Este un premiu pentru comunitate, dar și un premiu pentru cei care au construit casa comunității.

Premiul Hugo e o demonstrație a faptului că lucrurile se schimbă. Cei care înainte se ascundeau sunt acum primiți în lumină.

Fanii, încotro?

Archive of Our Own e simbolul unei noi ere a fanilor.

Arhiva nu a creat_ _noua eră. De fapt, aș spune că aceasta a fost creată de cele care au crescut în fandomul online și pentru care identitatea de fane a rămas importantă de-a lungul vieții. Au ajuns programatoare, scriitoare și nu numai, iar apoi au luptat pentru legitimitatea comunității.

Naomi Novik, care se numără printre fondatoarele Archive of Our Own și care a acceptat premiul în numele arhivei, a câștigat mai demult un premiu Hugo pentru romanul ei, „Aleasa Dragonului”. Seanan McGuire, altă scriitoare venită din fandom, a fost de două ori nominalizată la Hugo doar anul ăsta și scrie momentan seria „Spider-Gwen” pentru Marvel, printre altele. Și ele sunt doar cele de care știu și eu.

De unde acum 15 ani Anne Rice era monstrul care îi vâna pe cei ce îndrăzneau să pună povești cu vampirii ei pe net, azi fanii pot scrie ce vor despre ei și nu se sfiesc să iasă la lumină. Au legitimitate. Încep să iasă la iveală și să-și afirme identitatea.

Sunt câteva lucruri care au decurs de aici și de care nu sunt prea încântată, printre care și o tendință enervantă a fanilor noi de a se certa cu creatorii pentru că se simt puțin cam prea legitimi.

Pe de altă parte, se deschide o nouă lume, în care se pot pune întrebări interesante despre originalitate, în care e mai legitim să fii fan inveterat al unui serial sau al unei cărți. Sunt creatorii oarecum detronați? Ajunge oare autorul să fie cu adevărat mort, în sensul în care părerea lui să conteze prea puțin în interpretarea operei? Câte dintre inovațiile din scriitura fanilor vor ajunge în romanele publicate?

E o lume interesantă, pline de schimbări rapide. Nu știu ce se va întâmpla, dar până una-alta eu mă bucur că am luat colectiv o brumă de Hugo.