Dragă studentule: sistemul și problemele lui

Fri, 09 Sep 2016 17:20:23 +0000

Dragă studentule care mi-ai scris pe mail nu demult ca să-ți verși oful,

N-are sens să discut despre profesorii de la secția de engleză în parte. Ai ratat și acolo câteva lucruri – de exemplu, dacă Andreea Paris predă gramatica engleză, o face pentru că asta se predă la „Texte”, nu pentru că ea nu știe mai mult. Iar dacă unii profesori au slideshow-uri la clasă, le fac mai degrabă pentru voi, nu pentru ei.

Așa că mai bine discutăm un pic de sistem, pentru că într-adevăr sunt probleme – doar despre problemele lui legate direct de studenți, vreau să zic. Nu vreau să mă bag în subiecte mai subtile, cum ar fi gaura de bani care se creează în zona publicării de cărți și articole.^[1]pe scurt, dacă ești curios: profesorii publică articole în reviste de specialitate care se vând pentru mulți bani. În urma publicării, au anumite avantaje când e vorba de obținerea unui … Continue reading Vreau doar să vorbesc deserviciile făcute în mod direct studenților.

1. Studenții sunt tratați ca niște copii.

Din punctul meu de vedere, trecerea liceu-facultate nu e suficient de abruptă. Încă ai profesori care se enervează când nu predai eseurile, încă se dau cursuri din care se poate învăța fix ce trebuie pentru examen și mi s-a întâmplat în anul I să mă trezesc cu colegi care credeau că „proiectele” pot fi copiate de pe net.

Eu aș zice așa: e treaba studentului ce face, profesorii ar trebui să pună la dispoziție materialele de curs și condițiile de la începutul anului, fără supărări, fără certuri. Să știi clar că eseul x valorează n% din notă și că primești z% penalizare pentru fiecare întârziere.

Pentru plagiat în eseuri, cred că s-ar putea aplica penalizările alea teribile de care auzeam uneori, cu restanțe automate sau exmatriculări.

Ar trebui și să vă obișnuiți mai mult cu realizatul de proiecte și cu munca reală, în care să descoperiți voi de capul vostru chestii, să veniți cu idei. Toată școala e o memorare – facultatea n-ar trebui să fie la fel.

Toți cei care ajung la facultate sunt adulți, metodele ar trebui să corespundă. Și mai permisiv, în sensul în care să nu vină cineva să te tragă de urechi că nu ți-ai făcut nu știu ce chestie, și mai strict, în sensul în care să și plătești clar că n-ai făcut-o.

2. Ar trebui să vi se prezinte lumea academică.

Serios, ar trebui să-i ia cineva pe boboci și să le zică ce fac profesorii, care sunt gradele lor profesorale și de cercetare, cum se publică un articol într-o revistă de specialitate, cum și cu ce scop se realizează proiectele de cercetare – chestii de-astea.

Nu de alta, dar tu nu le știi și nici eu nu le-am știut până când nu mi-a povestit mătuș-mea de ele (ea fiind doctor și cadru universitar). Știam ceva, dar prea vag – și e cam aiurea să fii la facultate și să n-ai habar de jumătate din lucrurile care se întâmplă sub nasul tău.

3. Ar trebui conducători mai buni.

Nu știu exact a cui responsabilitate e să discute cu profesorii despre cursurile pe care le predau, dar acel cineva nu-și prea face datoria. Cursurile variază enorm din punctul de vedere al calității și al potrivirii în context, lucru care nu e în regulă.

De exemplu, când eram eu la masteratul de studii culturale britanice, cineva a aranjat să avem și niște cursuri predate de profesori de la ASE, pentru că se ceruse ceva mai multă ancorare în lumea reală. Ei, a venit o tipă să ne țină un curs de comunicare în afaceri în care ne-a predat engleză ca la ASE. Am încercat să o convingem că eram toți vorbitori de engleză, ba chiar vorbitori excelenți de engleză, dar nu s-a putut. Ea ne zicea ce înseamnă _put it in a nutshell _sau I’ve heard it on the grapevine.

Cineva, poate coordonatoarea noastră de la masterat, Mihaela Irimia, ar fi trebuit s-o convingă că aveam nevoie de informațiile despre afaceri, nu de cele de engleză, dar nu.

Și nu a fost singurul caz de ciudățenii absurde. Ok, ai încredere în profesori – dar până unde? E ok să-ți bați joc de timpul studenților?

4. Ar trebui o legătură mai puternică cu exteriorul.

Mediul universitar trăiește destul de rupt de realitățile exterioare, lucru pe care îl simt cel mai tare acum. Și nu mă refer la faptul că am avut la masterat un curs despre doctrina iubirii în perioada medievală în zona Angliei sau alte cursuri de care ai crede că n-ai avea nevoie niciodată. Dimpotrivă, mă pot gândi la câteva utilizări ale misticismului medieval în câteva domenii.^[2]Poți să scrii o poveste cu tema asta sau poți să scrii o carte de New Age bazată pe Old Age atât de vechi încât nu-l mai știe nimeni.

Dacă ai informații interesante și obscure, le poți folosi în fel și chip în funcție de necesități, dacă ai un pic de creativitate. În schimb, dacă informații prea generale sau depășite, nu prea ai ce face cu ele. Am avut un curs despre traduceri. Un semestru întreg despre cum o traducere poate fi mai fidelă sau mai adaptată. Nimic despre o serie lungă-lungă de lucruri cu care mă confrunt în munca de zi cu zi, gen cum decizi când să adaptezi o traducere sau să fii fidel originalului sau diferența dintre traducere și transcreare. Nu mai vorbesc de subtilități gen traduceri de jocuri sau software în general, în care poți primi la tradus lucruri pline de variabile în care tu scrii ceva gen „Ai câștigat o {0}” și te poți trezi cu „Ai câștigat o telefon”.

Eu vorbesc de traduceri pentru că ăsta e domeniul meu, dar aceeași problemă o aveau și alte cursuri. Unele au aplicabilitate practică, dar profesorii nu au experiență în aplicarea lor și se simte. Nu e neapărat vina lor, pentru că de obicei nu ești și cadru didactic, și angajat într-o firmă pe undeva, dar poate că s-ar putea face ceva în privința asta.

Sunt multe lucruri care s-ar putea face în lumea universitară pentru a îmbunătăți situația pentru toți. Din când în când îmi mai vine în minte câte unul – și sunt sigură că am ratat unele aici.

De fapt, sunt multe lucruri în toată societatea noastră care s-ar putea face pentru a îmbunătăți situația pentru toți. O să ai tot timpul din lume să le vezi puțin mai încolo, când intri în câmpul muncii și începi să te lupți cu morile de vânt.

Nu cred că e aici locul să dezbat eu ce aș face pentru mediul academic – e o discuție largă, pentru o dezbatere pe măsură ar trebui să se strângă multe capete luminate și să discute problemele din toate punctele de vedere. În primul articol, îți spuneam că Sorana Corneanu avea puncte de vedere pe care studenții de la protest nu le vedeau – sunt sigură că sunt o grămadă de lucruri pe care nu le văd nici eu și nu-mi propun aici să pun toată lumea la cale și să ofer soluția definitivă la problemele universității.

Câteva sfaturi, unele reiterate:

Gândește mult și la rece înainte să vorbești public. În privat îți permiți să ai scăpări, în public poți fi taxat pentru asta mult mai mult.
Încearcă să vezi problema din mai multe unghiuri înainte să te avânți s-o discuți. Lasă-ți loc să greșești, pentru că uneori o să ratezi diverse puncte de vedere.
Fii atent când cercetezi ceva și nu lăsa părerile preconcepute să te influențeze atât de mult încât să citești „alb” și să vezi „negru” (vezi: ce ziceai de Focșeneanu și Raianu)
Poartă-te cu un minimum de respect față de toți oamenii. Nu doar când merită, ci mereu – așa se poartă oamenii decenți. „Alții fac la fel” nu e o scuză.
Învață de parcă ți-ar păsa personal de ceea ce înveți. Dacă profesorii nu-ți oferă destul, încearcă să te descurci și pe cont propriu, pornind de la ce zic ei.
Învață să ceri politicos și să pui întrebări când ți se pare că ceva nu e în regulă. De multe ori s-ar putea să fii ajutat.

Caută și vei găsi?

În rest, o să las aici și ultima parte a mesajului tău, cea cu profesorii de engleză, ca să fii mai ușor de depistat dacă vrea vreunul dintre profesorii tăi să te ia la discuții. Mai ales că parcă studenții la japoneză erau distribuiți în mai multe grupe la engleză, sau greșesc?

Deea Paris, știu că n-am mai vorbit de când eram amândouă la masterat la BCS, dar dacă dai pe individ(ă) să-mi dai și mie de știre, că mă roade curiozitatea.

Finalul mesajului studentului:

SECȚIA DE ENGLEZĂ

Dintre profesorii de limba engleză, atâția cât cunosc, numai unul nu este pedant. Asta înseamnă că veți avea de învățat tot soiul de informații irelevante pentru înțelegerea unei limbi care, la urma urmei, se rezumă la gramatică și vocabular, informații precum categorii funcționale, morfem, lexem etc. Profesorii nu pot preda fără ajutorul foilor. Chiar și dna. Daniela Brown, ajunsă la senectute, preda nerușinată cu ajutorul proiectorului! Vi se va cere mult și vi se va da puțin…

Ajunsă la vârsta „înțelepciunii”, la senectute, cum spuneam, Daniela Brown nu-și poate prezenta lecțiile fără ajutorul textului. Informațiile din cursuri sunt atât de neomogene, încât lasă impresia unui mozaic, câte puțin de aici, câte puțin de colo…de pildă, când vorbește despre comedie, nu oferă în cursurile dumneaei o imagine de ansamblu asupra genului literar, ci schițează niște idei, ca și când ar lua notițe.

Cealaltă jumătate a cuplului, James Brown, un venetic rătăcit pe meleagurile noastre, e încă și mai incompetent, nu predă nimic, lecțiile lui constau în niște prezentări generale și seci pe bază de dialog și în recitarea unor texte…cu toate acestea, are pretenția de a-i scrie referate originale, de vreo trei file, pe o temă foarte specifică, ce, în mod normal, s-ar restrânge la câteva propoziții.

Andreea Paris este…sub orice critică! Predă gramatică engleză, citind-o sau scriind-o la tablă după foi. Gramatică engleză, de atâția ani și nimic mai mult! Cu alte cuvinte, veți avea în fața voastră o femeie, profesor universitar, zâmbăreață, drăguță (cel mai probabil ca să-și mascheze incompetența) care, predând, va părea asemeni unei eleve care prezintă profesorului său…TEMA! Nu va ști să vă înlăture nedumeririle și uneori nu vă va înțelege nici întrebările (situație la care am asistat și eu).

Ruxandra Vișan, o matahală de femeie, are același obicei prost de a preda după text, ca un handicapat care se sprijină pe cârje. Îți va băga pe gât, vorba vine, o carte a cărei autoare este, bineînțeles, și dumneaei, speriindu-te că trebuie să memorezi pentru examen niște definiții de la coadă. Le-am învățat și…ce credeți? La examen nicio definiție de acest gen! Cursurile sunt neomogene, amatoricești, nici măcar scrise într-un format pentru a fi imprimate! Profesoara de seminar la cursurile ei este o tinerică, Ana Panaitescu, care nu va reuși să rezolve toate foile cu exerciții, deși va fi întro continuă întrecere cu ele, când nu se odihnește. Nu știe să explice.

Cu vocea sa litanică, domoooală, Dragoș Manea e bun de somnifer. Dintre toți profesorii catedrei de engleză, e probabil cel mai slab pregătit. Predă liber și prost, cursurile lui se rezumă la câteva observații foarte generale. Are pretenția ca la examen să-i fie scris un referat de o foaie jumătate, nu mai mult. Ne-a precizat clar: „nu mai mult!”. Îi este lene să și corecteze. Rușine!

Acestea fiind spuse, am încercat să fiu cât mai obiectiv și cât mai elocvent, să întrebuințez cuvintele cele mai potrivite pentru a isca și în sufletul vostru aceeași repulsie pentru fenomenul FLLS și BUCUREȘTI. Dacă ați parcurs aceste rânduri, sper ca experiența mea, pe care am împărtășit-o cu voi, să vă convingă să ocoliți aceste două locuri decăzute, întrucât anii sunt puțini, anii tinereții sunt și mai puțini și este păcat să ardă în prezența unor persoane de toată scârba. Dacă ați parcurs rândurile mele, multe câte au fost, vă rog să-mi mai acordați câteva secunde pentru a grăi, pentru a vă transmite și un călduros…mulțumesc!

References[+]

    <td class="footnote_plugin_text">
      pe scurt, dacă ești curios: profesorii publică articole în reviste de specialitate care se vând pentru mulți bani. În urma publicării, au anumite avantaje când e vorba de obținerea unui titlu nou sau a unor proiecte de cercetare. Din păcate, și salariile lor, și publicațiile sunt plătite din banii pentru educație și cercetare, deci se cam scurg fonduri pe acolo
    </td>
  </tr>
  
  <tr class="footnotes_plugin_reference_row">
    <th scope="row" class="footnote_plugin_index_combi pointer"  onclick="footnote_moveToAnchor_6377_1438('footnote_plugin_tooltip_6377_1438_2');">
      <a id="footnote_plugin_reference_6377_1438_2" class="footnote_backlink"><span class="footnote_index_arrow">&#8593;</span>2</a>
    </th>
    
    <td class="footnote_plugin_text">
      Poți să scrii o poveste cu tema asta sau poți să scrii o carte de New Age bazată pe Old Age atât de vechi încât nu-l mai știe nimeni.
    </td>
  </tr>
</table>

Dragă studentule la japoneză-engleză: profesorii de japoneză

Wed, 07 Sep 2016 15:37:17 +0000

Dragă studentule care mi-ai scris pe mail nu demult ca să-ți verși oful,

Să discutăm deci și despre profesorii individuali. Te anunț de pe acum că zona asta în care îți descrii profesorii îți demonstrează răutatea gratuită, presupunerile greșite și lipsa de cercetare mai clar decât niciodată. Țin să-ți amintesc că tu ai vrut să-ți public toată poliloghia pe un blog semi-citit din românia – și, pentru că bloggerii discută, știu că ai cerut și de altundeva același lucru. Mare greșeală.

Dar să continuăm.

Ruxandra Raianu mi-a fost și mie profesoară. Nu este „șefa” catedrei, decât dacă au uitat cei de la UniBuc să anunțe pe site vreo schimbare absolut neașteptată. Coordonatoarea departamentului este Anca Focșeneanu – apropo, Focșeneanu are gradul de profesor, Raianu fiind doar lector (sau conferențiar, site-ul UniBuc nu se poate hotărî). Vezi tu, chiar dacă o persoană predă la facultate și poate fi cunoscută informal ca „profa de”, gradele universitare contează.

Iată gradele universitare în ordine:

preparator (cred că ăsta s-a desființat, dar exista mai demult și majoritatea celor care-ți predau au fost odată preparatori)
asistent
lector
conferențiar
profesor

Cu alte cuvinte, Focșeneanu e mai mare în grad și, probabil, mai șefă și ca atribuții. Raianu poate că se impune mai puternic în fața voastră, a studenților, dar aia e altă poveste.

Spui de Raianu că e „nepregătită profesional”. De unde știi? Vorbești japoneza fluent? O poți verifica? Eu nu. Părea să fie stăpână pe limbă și materie. Poate te gândești că e haotică în predare, ceea ce e adevărat – dar nu e nepregătită. Într-adevăr, reiese din anumite lucruri că nu ar fi făcut extrem de multă cercetare, dar nu sunt sigură că știai acum câteva zile că profesorii cercetează ceva. Ai zis că a greșit o lecție – greșeli face oricine, inclusiv experții, lucru pe care l-a exprimat prin proverbul japonez „Saru mo ki kara ochiru”, „Și maimuțele cad din copaci”.

Apropo de greșeli. Te deranjează faptul că Raianu a făcut Politehnica între 1986-1991 – spui că a pierdut 7 ani acolo. În primul rând, sunt 5 ani școlari – 86-87, 87-88, 88-89, 89-90, 90-91. Scăderea se predă în clasele primare, dar se pare că și studenții o mai greșesc. În plus, cred că 5 ani se făceau la Politehnică pe vremuri, deci Raianu a terminat în grafic.

Tu te uiți de sus la ea că și-a permis să devină inginer înainte să învețe limbi străine, eu aș spune că nu e un lucru rușinos. Eu respect inginerii – tu ai ceva cu ei? E drept, Raianu nu pare să-și fi practicat meseria și e clar că s-a reprofilat, ok. A avut nebunie pentru germană și japoneză – e ok.

Și de Focșeneanu te iei din motive similare: cum și-a permis să facă franceză-română înainte de japoneză? Apropo, tu spui că a făcut franceză-română _înainte _să se apuce de japoneză, pentru că ai toată capacitatea de cercetare a unei lingurițe rupte. Dacă te uiți în CV-ul de pe site-ul UniBuc, vezi că a fost la licență la franceză-română în 1990-1994 și la japoneză-franceză în 1991-1996. Le-a făcut în mare parte în paralel. Iar dacă te întrebi de ce i-a luat 4 ani să facă prima facultate, e pentru că atât de mult dura atunci. Dacă te întrebi de ce i-a luat 5 ani să termine japoneza, e pentru că un an a fost plecată cu bursă în Japonia în 1994-1995.

Zici așa de Focșeneanu. „Cu volum publicat în domeniul istoriei japonezilor, pe care veţi fi obligaţi să-l copiaţi măcar, fiindcă va trebui să rezumaţi nişte capitole din cartea ei pentru a primi nota finală […] Nu are nici măcar cursul redactat complet într-un document, ca să-l imprimezi, ce bătaie de joc!”

Studentule, tu faci mișto de noi? Tu crezi că profesorii îți _datorează _un curs complet redactat pe care să-l tragi la imprimantă? Are un volum publicat pe care-l folosește ca să predea cursul de istorie, iar tu te plângi că nu poți să printezi materialele de curs? Am o idee: folosește volumul pe post de manual. Zic și eu. Îl cumperi cu 34 de lei, o sumă mult mai mică decât 50 de dolari, cât costă alte cărți de specialitate, și ai din ce învăța. Singura lui problemă e că e scris extrem de sec (l-am răsfoit și eu) și probabil conține mai multe informații decât sunt strict necesare.

Spui de Raianu: „iar pe semestrul doi a formulat subiectele de examen în mare parte pe baza materiei din semestrul I. Motivul? Ca numai studenţii corupţi să împuşte notele mari…” Stai să văd dacă înțeleg: studenții corupți sunt cei care învață materia din urmă, iar voi, studenții cei buni la învățătură, luați note mici pentru că nu știți ce-ați făcut semestrul trecut? Bakana gakusei.

Dar mai mult, îi aduci acuzații destul de grave. Spui că „a cerut pe ocolite şpagă” – ce-a zis? Pentru că eu nu te cred. Poate, cel mult, o fi făcut vreo glumă pe care ai interpretat-o tu greșit. Dacă ar cere cu adevărat șpagă, s-ar ști în departament.

Raianu nu a fost și nu este profesoara mea favorită (nici de departe), dar mă forțezi să-i iau apărarea, mai ales în anumite privințe.

Spui că ar fi intrat în sistemul universitar pentru că mama ei ar fi fost secretara decanului de la bun început. Dai niște link-uri acolo, dar nu le pot accesa pentru că ți-am deparazitat documentul ca să mă asigur că nu e cu viruși. Bănuiesc că te referi la așa ceva. Discutăm imediat și de scandalul respectiv, dar țin să-ți spun că scrie că mama Ruxandrei Raianu a devenit secretara decanului când a ajuns Liviu Franga în funcția de decan – în 2012. Or, Raianu predă din 2002 în facultate. E o mică mare diferență de timp. Ție, studentule, ți-ar preda oricum în momentul de față, indiferent ce s-a întâmplat în 2015.

Dacă citești articolul legat de scandal, o să vezi că problema ar fi că Raianu nu ar merita titlul de conferențiar pentru că nu întrunește condițiile de publicare. Acuma, nu știu care e povestea acolo și nu prea sună bine. Sună, de fapt, a genul de mișmaș care face universitățile de pe la noi să aibă o reputație proastă. Ceea ce e rău, dar nu la nivelul pe care-l sugerezi tu.

Dacă are cineva detalii legate de subiect, aș fi interesată să le aud.

Dincolo de acuzațiile de corupție, menționezi niște lucruri pentru care îmi pierd respectul și față de tine, studentule. Dacă facultatea ar fi cu adevărat pe atât de rea pe cât o descri, ai merita-o din plin.

Pe Hiroaki Chijiwa nu-l știu, dar îl descrii ca fiind, „cocoşat, pitic, cu dinţii strâmbi, cu râsul ca un nechezat ascuţit. Nedezvoltat mintal”. Te iei de două tinere că dau meditații la japoneză în timp ce predau la universitate și de una zici că e proastă. În rest, la Mariana Gheorghe chiar văd că te plângi din motive concrete, chiar dacă iar ești superior și arogant când o numești „o păpuşică de bibelou care îşi părăseşte cutiuţa muzicală”. Numai când citesc fraza asta și simt că vreau să-ți trag o palmă.

„Păpușică”, zău?

Nu se vorbește așa despre alți oameni – indiferent dacă sunt profesori universitari sau femei de serviciu. Nu faci mișto de felul în care arată ceilalți, nu faci mișto de defectele lor fizice. Nu faci comparații de grădiniță menite să atace personal oamenii. Nu pot să-ți spun cât mă agasează cei ca tine, care se trag de șireturi cu oricine fără o provocare directă în prealabil.

Nu e vorba nici măcar de a avea respect pentru profesorii tăi, ci de a te purta cu alți oameni cu un respect general. Atacă-le acțiunile, dacă vrei, dar nu fizicul. Atacă-le manifestările negative, rezultatele slabe, atitudinile proaste, dacă trebuie. Dar nu te băga în sufletul lor, nu-i lua de sus. Nu e vorba nici măcar de ei aici, ci de tine și de decența ta ca ființă umană.

Poate că Bucureștiul și facultatea ți se par atât de inculte și agresive pentru că tu însuți alungi oamenii educați, care au șapte ani de acasă și care nu prea înghit un astfel de comportament. N-o să-ți spun teoria aia New Age-istă, că vezi în lume ceea ce ești tu, dar o să-ți spun asta: dacă aceasta e manifestarea ta de zi cu zi, persoanele educate pe care le cunosc ar pleca relativ repede din preajma ta.

Sper că doar ai avut o scăpate ciudată aici, pentru că altfel situația e cam tristă.

În sfârșit, am citit și fragmentul ăsta:

Vă va obliga să citiţi trei cărţi, una despre o oaie care ispiteşte şi posedează (ştiţi, nu, că diavolul este simbolizat printr-un…ţap?), alta îmbâcsită la propriu cu perversiuni de care mi-e ruşine să vorbesc (Blocul Iacubian) şi o alta despre uciderea pruncilor în China, urmărind parcă să ne spele pe creier, să ne pervertească.

Mi-am dat seama de aici, și din alte comentarii, că ești creștin practicant și prins puternic în practica lui. Deși agnostică, m-a interesat totuși subiectul religiei. Am câteva sfaturi pentru tine. În primul rând, ai face bine să lași prejudecățile deoparte, pentru că la filologie discutăm despre toate și niciunele nu ne sunt străine.

În al doilea rând, secția de japoneză e destul de mică și nu toți studenții fac și engleză – tot ce-ar trebui să fac ar fi să caut studenții la japoneză-engleză veniți din provincie care au tendințe religioase și sunt în grupele cărora le predau profesorii de engleză pe care-i numești. Sunteți păsări rare. Dacă un profesor își bate puțin capul, își poate da seama cine ești. De-asta spun, e mai bine să gândești și să-ți asumi decât să trimiți chestii anonime.

Iar în al treilea rând, în epistola lui Iisus Hristos către Bucureșteni spune așa, „Antipatici sunt cei ce judecă viii și morții, căci ei vor să joace rolul lui Dumnezeu în lume și sunt siguri că Domnul e cu ei. Dar Domnul nu-i bagă în seamă, deci sunt țâfnoși degeaba și doar îi enervează pe cei din jur. Amin.”

Din seria asta de articole:

a nu fi studentul care schimbă ceva în mediul universitar
despre București
despre profesori
despre secția de japoneză
despre profesorii de la japoneză

Textul original:

Prima dintre personajele comediei este Raianu Ruxandra, „șefa” catedrei de japoneză, o doamnă disproporționată, dură (este aici o schemă psihologică, imediat), coruptă, nepregătită profesional…ce mai…se încadrează perfect în liniile generale pe care le-am trasat mai sus profesorului universitar. Înainte de a justifica epitetele atribuite doamnei, vă invit să cunoaștem câteva ceva din trecutul său, cercetându-i CV-ul. Între 1986 și 1991, Ruxandra învață electronică aplicată la Facultatea de Electronică și Telecomunicații, scurgându-i-se astfel șapte ani din viață, după ce mai pierde alți doi ani pe la Institutul Schiller-Haus. La numai douăzeci și cinci de ani, Raianu avea să fie proaspăt bobocel la FLLS, secția de japoneză. Vă mai amintiți când pomeneam de ratați? Ce radicală schimbare de profil! Care să fie cauza? Oare pe atunci să fi devenit mama ei secretara decanului?

Conform unor surse publice, cea în discuție ar fi obținut fraudulos catedra de japoneză, bazându-se pe legătura dintre decan și mama sa, care îi era la momentul respectiv secretară. Nu intru în detalii, dacă sunteți interesați, puteți citi mai multe aici și aici. Exemplu elocvent de corupție, așa cum ziceam, nu numai în cazul unor indivizi, ci la nivelul întregii instituții!

Dar poate Ruxandra reușește să diminueze din neajunsurile trecutului prin niște calități personale, precum inteligența, necesară în domeniul său, carisma, răbdarea, pregătirea profesională…încă de la prima întâlnire cu Ruxandra, de v-a înzestrat Dumnezeu cu darul observației, veți fi dezamăgiți! Nu numai că nu prezintă niciuna dintre calitățile enumerate anterior, dar este și foarte arogantă. Comportamentul pe care îl manifestă în relațiile cu studenții poate fi catalogat, drept vă spun, agresiune psihică: se situează pe o poziție de entitate intangibilă și infailibilă, de unde își permite să ne trateze ca un comandant ce ocupă teritorii străine. La orele ei vă veți simți sub dominație străină, cea mai potrivită expresie! Schema psihologică
este următoarea: deținând nefondat postul de profesor universitar, deci neîndeplinind condițiile pregătirii profesionale, încearcă să mascheze neajunsul, maltratându-și studenții. Înlocuiește autoritatea acceptată cu autoritatea impusă brutal!

Ruxandra nu-şi învaţă lecţiile pe care trebuie să le predea, citeşte de pe foi…odată a greşit o lecţie întreagă, motivându-şi eroare prin zicala `şi maimuţelele cad din copaci`…şi maimuţelele, doamnă…! A cerut pe ocolite şpagă, iar pe semestrul doi a formulat subiectele de examen în mare parte pe baza materiei din semestrul I. Motivul? Ca numai studenţii corupţi să împuşte notele mari…nu ca cei care, în cazul că învaţă informaţie singuri și în plus, să obţină notele pe care le merită! Dacă vă va întreba ceva, va încerca să vă pună alte întrebări pentru a vă bloca…iarăşi agresiune psihică…

Următorul pe lista de personaje a comediei este niponul Hiroaki Chijiwa: lasă impresia unui copil peste care timpul ar fi trecut, uitând să-l poarte în braţele sale nepăsătoare şi pe Chiji…in jur de 30 de ani, cocoşat, pitic, cu dinţii strâmbi, cu râsul ca un nechezat ascuţit. Nedezvoltat mintal, sau cel puţin aşa vrea să pară, domnul cu pricina ne-a spus de la bun început că el nu ne va învăţa japoneză și, mai târziu, că sunt destule cărţi…vă daţi seama ce caricatură de om! Adică vin studenţii să înveţe ce? Să relaţioneze? Să deseneze, să-şi lipească foicele pe frunte, să se joace, cum am făcut noi de atâtea ori?! Să filmeze prin oraş, să creeze filmuleţe pe calculator, când au atâta de învăţat?! Cu toate acestea, nu puteţi să vă revoltaţi. Veţi fi puţini cei care veţi conştientiza starea de fapt aberantă, ceilalţi fiind laşi, cumpăraţi sau proşti! Evitaţi clădirea de pe str. Pitar Moş!
Anca Focşeneanu este o doamnă simpatică, minionă dar…conform CV-ului, amintindu-ne de cazul colegei Ruxandra, pierde patru ani la FLLS, secţia franceză-română, ca abia apoi să urmeze cursurile secţiei de japoneză. Este curios chiar dacă imediat după terminarea liceului s-a înscris la facultate, ceea ce mă îndoiesc, de vreme ce nu precizează anii de învăţământ preuniversitar. Cu volum publicat în domeniul istoriei japonezilor, pe care veţi fi obligaţi să-l copiaţi măcar, fiindcă va trebui să rezumaţi nişte capitole din cartea ei pentru a primi nota finală (ce schemă!), doamna simpatică va avea nevoie de proiectorul salvator la fiecare oră de curs, neputând să-ţi predea în anul I fără a-şi citi lecţiile plictisitoare de pe ecran. Nu are nici măcar cursul redactat complet într-un document, ca să-l imprimezi, ce bătaie de joc! În anul II predă Curs Practic, iar în III, gramatică.

Precum o păpuşică de bibelou care îşi părăseşte cutiuţa muzicală, doamna Marina Gheorghe se înscrie şi dumneaei în peisajul dezolant al secţiei: nu poate preda fără ajutorul cursului, care are câteva zeci de pagini cu informaţii parcă aşternute la nimereală, fără un fir conducător, când predă se pierde în detalii, dar nu e capabilă să scrie lecţiile unitar, astfel încât să ne formăm o ideea despre ceea ce citim în cursul ei, o imagine de ansamblu. La examen, în ciuda materiei stufuoase pe care a trebuit să o învăţ în semestrul al doilea al primului an, ni s-a cerut să delimităm nişte epoci (!), să
explicităm nişte termeni şi –atenţie!– să comentăm pe marginea unui fragment, care nu avea nicio legătură cu istoria (autorul lăuda calităţile japonezilor), urmând ca ea să-şi dea seama dacă am învăţat sau nu! Ca să vedeţi în ce stadiu a ajuns învăţământul!!! Să vă mai pun că respectivul subiect era notat cu trei puncte, fiind cel mai punctat dintre toate subiectele examenului? Predă istorie japoneză, literatură japoneză, dar şi teorie literară în semestrul II al primului an, curs ce lasă impresia unui mozaic, colaj de informaţii. Vă va obliga să citiţi trei cărţi, una despre o oaie care ispiteşte şi posedează (ştiţi, nu, că diavolul este simbolizat printr-un…ţap?), alta îmbâcsită la propriu cu perversiuni de care mi-e ruşine să vorbesc (Blocul Iacubian) şi o alta despre uciderea pruncilor în China, urmărind parcă să ne spele pe creier, să ne pervertească.

Celelalte două profesoare tinere, una blondă şi cealaltă brunetă, sunt cocoţate pe sit de meditaţii, cerând una 80 de ron (Andone Oana), cealaltă 100 de ron (Bunescu Crina). Predarea e ca la grădiniţă, răspundem/citim pe rând. Cea blondă e atât de puţin dotată intelectual încât îi vine greu să se şi exprime, nu prea ştie ideograme etc.

Dragă studentule la japoneză-engleză: secția de japoneză

Wed, 07 Sep 2016 07:20:01 +0000

Dragă studentule care mi-ai scris pe mail nu demult ca să-ți verși oful,

Am văzut că ai spus că secția de japoneză ar primi o grămadă de bani din sponsorizări din Japonia – mii de dolari! Am râs puțin, pentru că e o sumă mai mică decât crezi. Știi cât costă cărțile de specialitate? Mult. De exemplu, când eram la masteratul de studii culturale britanice, am avut pentru un singur curs cartea asta, cartea asta și încă una, dar îmi scapă numele. Cele două sunt aproape jumătate din chiria ta și erau pentru un singur curs.

Când ajungi în toamna asta în sala 24, întoarce capul spre dreapta. Dacă nu cumva au mutat mobila de când am plecat eu, o să vezi o bibliotecă întinsă pe un perete întreg, plină-ochi, carte lângă carte. Ochiometric, îți spun că probabil că ai putea cumpăra măcar o garsonieră prin București cu banii dați pe ele.

În plus, au primit și sponsorizări în obiecte. De exemplu, au primit calculatoare – cele din laboratorul 1, dacă or mai fi acolo.1Cu ele e o poveste mai lungă, dacă vrei discutăm despre cum n-au putut fi folosite pentru că universitatea nu catadicsea să le adapteze la prizele de aici; dar nu e vina celor de la japoneză.

Apropo, spui așa: „ Și unde sunt mulți bani, concurența este acerbă, goana după pile mare, șpaga aievea”.

Vorbești din auzite, fără să gândești. De exemplu, cine are pile în ecuația ta? Profesorii au pile printre japonezi? Profesorii au pile unii la alții? Studenții au pile la profesori? Pile ca să ce?

Tu acuzi aici oamenii de deturnare de fonduri, probabil, din câte mă prind din bălmăjeala ta. E o acuzație gravă, iar dacă te-ar lua cineva în serios, s-ar putea ajunge la probleme cu legea. Probleme ale tale cu legea, pentru acuzații false.2Dacă ai cu adevărat vreo dovadă în acest sens, se pot face reclamații reale, nu discuții pe net.

Predarea spui că e „ca la grădiniță”, cu cartonașe și glume, citit și răspuns pe rând. Ok, nici eu n-am fost încântată de predare.

Hai că-ți propun eu niște soluții.

Cartonașele sunt într-adevăr depășite – nu pentru că sunt de grădiniță, ci pentru că tehnica a evoluat. Acum avem Anki, în care seturile de cartonașe sunt digitale și softul ți le ordonează în funcție de cât de ușor/greu ai răspuns la ele. Anki e gratuit. Seturile de japoneză sunt aici, cele cu propoziții sunt cele mai utile, pentru că vezi cuvintele în context. Dar descarcă ce vrei, joacă-te cu ele, vezi ce ți se potrivește.

Uite un „cartonaș” cu propoziția în japoneză:

Uite „cartonașul” cu răspuns cu tot (setul meu are și fișiere audio):

Apropo, „cartonașele” astea sunt utile. Cumva, tot trebuie să reții nenorociții ăia de kanji și n-o s-o faci dacă doar te uiți trei secunde la ei sau îi scrii de 10 ori pe caiet.

Apoi, gramatică. Raianu ne cerea la un moment dat la examene nume de persoane care au scris cărți de gramatică japoneză – Machio Tsutsui, de exemplu. Inutil demersul, pentru că e greu să pui mâna pe Tsutsui&co. Eu, pentru gramatica japoneză de toate zilele, mi-am printat frumos „An Introduction to Japanese Syntax, Grammar and Language”, de Michiel Kamermans. Știi de ce am luat Kamermans? Pentru că era gratis. Sau a fost gratis multă vreme, varianta finală e pe bani. Însă și variantele intermediare sunt utile, clare, și încă mai pot fi găsite.

Ți se pare aiurea să te filmezi vorbind japoneză? Ideea e să te silească să vorbești în mod real în japoneză și să ai un scop final pentru care să faci asta.

Ce era la noi și mă enerva, dar văd că nu te deranjează: transcrierea manualului de anul I de la prima până la ultima filă – eu am memoria praf, nu rețin aproape nimic așa, am pierdut o grămadă de ore fără să văd rezultate; lucratul după n manuale în anii II și III, din care primeam doar file xeroxate; lipsa de handout-uri în anii II și III, ca să pot vedea înainte de curs despre ce o să fie vorba.

De fapt, dacă mă gândesc bine, în anul I era chiar ok. Erau geniale handout-urile cu kanji și cuvinte din lecție. Dacă le mai folosiți, să știi că sunt făcute de Roman Pașca. Pașca nu mai predă acum la UniBuc, din câte văd, dar merită să i se construiască un altar pentru ele. Ai acolo toate informațiile necesare, scrise clar și coerent, cu explicații. Îți garantez că dacă ți se predau lucrurile respective doar la clasă și trebuie să-ți cauți singur kanji prin dicționar, viața devine mult mai grea.

Da, sunt probleme, da, unele chestii sunt aiurea. Dar faptul că arunci cu acuze și cu noroi fără discriminare îmi cam taie compasiunea față de tine.

Dragă studentule, acum că știi că poate fi mai rău (și probabil va fi), ai de ales: ori te lași de facultate, ori mergi mai departe.

Dacă te lași, ok, e excelent pentru toată lumea. Sala 24 e îngrozitor de înghesuită, fiecare student în minus e o gură de aer în plus. De fapt, am urât mereu prezența aia obligatorie la cursuri pentru că mă sufocam acolo. L-am urât și pe Flavius Florea, pentru că nu dădea pauză și nu vedea că era o problemă nici când îi leșinau studenții la cursuri din cauza lipsei de aer.

Gândește-te serios la opțiunea plecării. Poți să te duci să faci altceva – eu am renunțat la informatică pentru a veni la japoneză, tu poți să faci traseul invers. Dacă într-adevăr urăști secția de japoneză, nu are rost să rămâi. N-o zic cu răutate, o zic cu realism: decât să suferi degeaba, mai bine pleci. Nu te lega toată viața la cap pentru că ai crezut că vrei filologie și ai descoperit că nu e așa.

Dacă alegi să rămâi, liniștește-te puțin și învață cât de mult poți.

Profesorii tăi eșuează uneori în predare, așa că trebuie să te ajuți și singur. Sincer, n-aș vrea să fiu studentă iar – nu mai vreau lecțiile xeroxate haotic pentru Florea, nu mai vreau să adorm la cursurile lui Gheorghe (la propriu). Dar dacă aș fi studentă în clipa de față, cu mintea de acum, mi-aș folosi profesorii ca să-mi clarifice problemele de sens și să-mi explice când 方 e hou și când e kata și de unde mă prind care-i care. I-aș întreba ce să citesc și cum să evoluez.

Eu am o filozofie de viață care spune așa: școala și cunoașterea sunt importante, dar nu coincid mereu. Dacă trebuie să alegi între ele, alege-o pe a doua. Caută, întreabă colegi, întreabă alumni (adică de-ăștia ca mine, care au trecut prin aceeași facultate). Da, e greu, e neplăcut că nu te poți baza decât pe jumătate pe profesori, dar nu ești doar o victimă neajutorată, iar faptul că te-ai plasat în poziția de victimă nu înseamnă ești iertat dacă faci pe nebunul.

Momentan te-ai suit pe un maldăr de gunoi și dai cu parul – e ok să-ți faci nervi din cauze obiective, dar tu vezi răutăți și unde nu-s.

Profesorii sunt oameni, unii sunt organizați, alții sunt dezorganizați. Unii au mai mult talent la predare, alții mai puțin. Uneori am avut impresia că Roman Pașca, cel care merită un altar pentru că a făcut handout-urile, ne chinuia intenționat cu tot felul de dubioșenii din literatura japoneză („O experiență personală”, de exemplu) și nu sunt foarte convinsă că interpretarea pe care el o avea asupra budismului e neapărat cea corectă. Sunt și ei oameni, studentule, cu părți bune și rele. Pune-le întrebări, cere-le ajutorul. Unii vor pufni superior și se vor uita la tine ca la un gândac. Alții te vor ajuta.

Eu am avut mai multă afinitate cu engleza, mai ales după ce am intrat în depresie în anul 2 de facultate și am început să citesc un puhoi de romane britanice. Ei, la un moment dat m-am dus la Ioana Gogeanu, care predă literatură britanică și am întrebat-o dacă are o traducere bună din Chaucer, pentru Troilus and Cressida, că e scrisă în engleză medievală, care e un pic dincolo de capacitățile mele.

„În ce limbă?” m-a întrebat ea.

„În orice limbă,” am răspuns eu ca o zăpăcită extraordinară ce sunt, de și-acum îmi trag palme mentale. Orice limbă, am zis, de parcă aș fi un înger sau un om pre-turnul Babel, să știu toate limbile pământului. Varză. Varză, îți spun!

Dar în ciuda răspunsului meu stupid formulat, mi-a adus o copie xerox după o traducere în română și mi-a zis că nu vrea nimic în schimbul ei – mi-o face cadou. Ea fiind o profesoară cu care n-am avut mare legătură, pe care am respectat-o de la distanță, pe care am apreciat-o fără să-i spun asta direct.

Încearcă-ți profesorii. Întreabă-i ce cărți în japoneză sunt ușor de citit și de unde le poți lua. Roagă-i să-ți lămurească problemele. Încearcă s-o faci, dacă se poate, fără să le sugerezi că sunt ratați submediocri care nu-și cunosc materia, pentru că altfel s-ar putea să se enerveze pe tine.

S-ar putea să ai surprize.

Din seria asta de articole:

a nu fi studentul care schimbă ceva în mediul universitar
despre București
despre profesori
despre secția de japoneză
despre profesorii de la japoneză

Textul original, dar mă bazez și pe ce spune în secțiunile despre fiecare profesor în parte, care sunt un pic mai încolo:

SECȚIA DE JAPONEZĂ

Secția de japoneză este în colaborare cu oficialități din Japonia, care trimit o sumedenie de bani. Citisem undeva de niște activități sponsorizate cu sume de ordinul miilor de euro/dolari. O parte din sumele acestea se alocă cel mai probabil și profesorilor. Și unde sunt mulți bani, concurența este acerbă, goana după pile mare, șpaga aievea. Predarea e în general ca la grădiniţă (citim/răspundem pe rând), mai ales la orele lui Chijiwa Hiroaki, cu cartonaşe, cu glume, muzică…ieee!

References[+]

References
↑1

    <td class="footnote_plugin_text">
      Cu ele e o poveste mai lungă, dacă vrei discutăm despre cum n-au putut fi folosite pentru că universitatea nu catadicsea să le adapteze la prizele de aici; dar nu e vina celor de la japoneză.
    </td>
  </tr>
  
  <tr class="footnotes_plugin_reference_row">
    <th scope="row" class="footnote_plugin_index_combi pointer"  onclick="footnote_moveToAnchor_6340_1436('footnote_plugin_tooltip_6340_1436_2');">
      <a id="footnote_plugin_reference_6340_1436_2" class="footnote_backlink"><span class="footnote_index_arrow">&#8593;</span>2</a>
    </th>
    
    <td class="footnote_plugin_text">
      Dacă ai cu adevărat vreo dovadă în acest sens, se pot face reclamații reale, nu discuții pe net.
    </td>
  </tr>
</table>

A nu fi studentul care schimbă ceva în mediul universitar

Mon, 05 Sep 2016 17:40:16 +0000

Nu cred că e un secret pentru nimeni că anii de facultate și de masterat m-au dezamăgit enorm. De exemplu, nu știu care a fost eminența cenușie care a decretat că studenții de anul I de la masteratul de studii culturale britanice vor face cursurile de anul II, urmând să le facă pe cele de anul I de-abia în anul următor – însă mișcarea n-a fost de natură să mă impresioneze pozitiv.

Ei, pentru că am mai menționat eu pe aici probleme de când eram eu la facultate, am primit un mail extrem de anonim care mă ruga să public un document de 10 pagini despre Facultatea de Limbi și Literaturi Străine.

Iată un screenshot cu acest mail, ca să înțelegeți de ce zic că e _extrem _de anonim:

N-am nici măcar o adresă de mail a omului, ca să am unde să-i răspund!

Cu ocazia asta, vreau să vă spun o poveste. De fapt, aș vrea să-i spun o poveste celui care mi-a trimis e-mailul, una pe care i-aș fi zis-o în mod direct dacă aș fi putut să-l contactez. E o poveste despre proteste, profesori și asumări. Doar că o s-o spun pe larg, că e pe blog.

Una din profele care mi-au plăcut în facultate e Sorana Corneanu. E o profă care știe multe, e pasionată de ce predă, are o carte foarte interesantă publicată la University of Chicago Press și mi-a lăsat impresia de persoană activă, inteligentă, implicată în cercetare de dragul cercetării. Din păcate, mi-au plăcut enorm cursurile ei, dar constat că n-am reținut pe cât de mult aș fi putut reține.

La un moment dat, eu și amica Ioana am mers la ceva protest studențesc care avea loc în clădirea în care aveam și noi cursurile, pe strada Pitar Moș. Într-un amfiteatru măricel, care era gol după ora 8 seara, se strânseseră câteva zeci de studenți de la tot felul de facultăți și câțiva profesori. Eu și amica Ioana am ajuns cumva să stăm lângă Sorana Corneanu.

Eu nu aveam de gând să protestez la momentul respectiv. Nu prea sunt genul care să ia cuvântul în adunări de felul meu, iar pe vremea aia eram cu atât mai puțin. Eram în plină depresie, încercam să scap de un fost iubit care nu mă lăsa naibii în pace și-mi făcea capul calendar cu declarații de dragoste, ură și dispreț – și aveam și probleme filozofice existențiale. Cu alte cuvinte, eram obosită și cătrănită și eram la protestul studenților doar pentru că mă aflam în treabă.

Dar tot stând eu așa și ascultând ce se discuta, mi-am dat seama că studenții protestau pentru că voiau să protesteze, nu pentru că știau ce voiau de la viață. Erau nemulțumiți, dar nemulțumirea lor era vagă. De exemplu, protestatarii se plângeau că profesorii nu primeau studenții în cabinetele lor ca să le răspundă la întrebări, cum se întâmplă în State.

„Nu putem primi studenții în cabinete,” a zis Sorana Corneanu, „pentru că nu avem cabinete. Aproape toate sălile au fost transformate în săli de clasă.”

Confirm. Cabinetul celor de la japoneză e un fel de cămară transformată în birou, în care nu pot intra toți profesorii de japoneză deodată decât dacă stau pe vârfuri și-și sug burțile (asta dacă nu cumva s-o fi îngrășat careva dintre ei, că atunci s-a terminat).

Așa s-a ajuns la altă problemă a protestatarilor: insuficiența sălilor.

„Și ce soluție ați propune?” a întrebat Corneanu. „De unde să facem rost de săli?”

Pentru că, într-adevăr, clădirile existente sunt insuficiente. Amfiteatrele din clădirea de pe Pitar Moș, unde eram și noi, erau pline de luni până vineri, de la 8 dimineața la 8 seara, iar dacă or fi fost timpi morți… deși probabil că nu erau. Ajunseserăm să avem cursuri sâmbăta pentru că efectiv nu mai aveau unde să ne bage pe toți.

Cam așa decurgea întâlnirea, și am rămas cu câteva idei de acolo care nu țineau de starea educației. În primul rând, câțiva profesori erau prezenți acolo pentru a asculta doleanțele studenților. Printre profesori sunt oameni care știu că situația nu e excelentă și sunt dispuși să încerce să facă ceva.

Apoi, profesorii aveau o perspectivă nouă asupra situației. Ei știu care sunt lucrurile pentru care luptă și pe care nu le obțin. Unii profesori chiar sunt nasoi, dar uneori există o cauză mai subtilă în spatele unor probleme și se pot găsi soluții de comun acord.

Încă ceva: studenții au un haos în cap și nu știu ce să ceară. Era valabil și pentru mine, la ora respectivă. Eram prea puternic băgată în sistem și, din nou, nu sunt eu reformatoarea socială care să vină și să bată cu pumnul în masă că lucrurile nu-s bune. De fapt, e unul dintre motivele pentru care nu m-am dus la doctorat și n-am încercat să intru în sistem: pentru că știam că e nevoie de reforme și de luptă, iar eu nu sunt persoana potrivită pentru așa ceva.

Ce am primit pe mail de curând e un protest, o ură împotriva sistemului. Ok. Înțeleg. Toți ne enervăm.

Dar ce să fac eu acum cu articolul tău, studentule? Nu vreau să mi-l asum eu, pentru că ataci întregul corp profesoral cu furie și faci acuzații de corupție despre care nu știu cât de fondate sunt. Amesteci mere cu pere și faci o varză din toate. Ce să fac eu cu tine?

Aș putea să te ignor, dar ești la fosta mea secție și discuți de foștii mei profesori. Ești în situația în care eram eu. Așa că, din spirit de frăție, o să iau tot articolul tău și o să-l comentez pe blog, ca să-ți arăt unde greșești, unde ești și tu arogant la rândul tău (așa cum îi acuzi pe toți cei din jur că sunt) și cum ai putea să-ți îmbunătățești situația, chiar dacă ești în facultatea aia pe care o urăști cu atâta ardoare.

Dacă tot discutăm public, s-o facem lată, zic.

Din seria asta de articole:

a nu fi studentul care schimbă ceva în mediul universitar
despre București
despre profesori
despre secția de japoneză
despre profesorii de la japoneză

Filmul cu ceainicul/The Teapot Movie [Ro + En]

Mon, 30 Dec 2013 18:18:18 +0000

Română:

Pentru că Eftimie mi-a zis că-i amintesc de Linda. Un filmuleț pe care l-am făcut pentru un curs din facultate (cursul de media predat de unul din profii de japoneză). N-are subtitrare încă, dar dacă-mi spune careva un program bun, sau dacă-mi aduc aminte ce foloseam eu, o să adaug.

English:

Because Eftimie said I remind him of Linda. A short film I made for one of my undergraduate classes (the media course taught by one of our Japanese teachers). It doesn’t have subtitles yet, but if anybody tells me a decent program, or if I can recall what I used, I’ll add subtitles.

Din nefasta lume universitară (din anumite zone de la noi, cel puțin) – secția de japoneză

Sun, 27 Jan 2013 14:16:56 +0000

Am făcut și facultatea, și masteratul la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, în cadrul Universității București. Destul de prestigios, nu? Universitatea București. Cea made, din capitală, ditamai instituția de învățământ.

N-o să vă povestesc prea multe despre haosul semi-ordonat al secției de japoneză, în care atunci când am aterizat profesorii nu se puteau decide ce manual să folosească după primul an. E ghinionul celor care au nimerit 3 ani de facultate în loc de 4 – ca să învețe niște lucruri pentru care nu-ți ajung nici 4 ani!

Nici măcar primul an n-a fost excepțional de bun. Am copiat ca nebuna cam tot manualul de japoneză în caiet, sub îndrumearea profesoarei. Bănuiesc că metoda funcționează la unii, dar undeva, la careva din lecții, am început să simt că mă desprind sufletește și mental de paginile prost xeroxate ale unui manual de care-mi păsa din ce în ce mai puțin și copiam fără să-mi pese ce copiez. Și blazarea asta pe care am resimțit-o față de cursul de limba japoneză în sine s-a resimțit și în alte părți.

Poate că sunt încă supărată pe secția de japoneză a Universității București pentru dezorganizare în predare, pentru metode care implică multă muncă repetitivă și inutilă care-ți ucide cheful de viață dacă nu se potrivește să fie pe stilul tău. Aveam un profesor care preda din mai multe manuale concomitent, tot via pagini xeroxate pe care le pierdeam într-o veselie. Mai aveam o profesoară care ne dădea „handout-uri” care erau liste întregi de chestii care păreau a fi mai degrabă notele de subsol ale unei cărți necunoscute. Nu le-am înțeles niciodată. La ce mă ajută un handout, fără manual, fără nimic altceva, pe care scrie – în japoneză! – o listă gen: 1. Yukio Mishima. 2. Samurai 3. Teatru Kabuki? Ce să fac eu cu lista asta?…

…În fine. Ce-a fost a fost. Studenți actuali sau viitori la japoneză, atenție. Vi se vor cere nebunii. Rugați-vă să-l aveți profesor pe Roman Pașca, atât vă zic. Nu sunt în măsură să vă spun cât știe despre limba/cultura/civilizația/literatura japoneză, dar pot să vă spun că predă cel mai bine. Niște handout-uri superbe în primul an, o atitudine relaxată față de viață și hotărârea să-ți demonsteze înainte să termini că poți totuși să citești ceva în limba asta minunată, imposibilă, dificilă, extraordinară.

Dar în altă ordine de idei, atenție la ce vă recomandă, artistic vorbind. Mulți studenți au cedat nervos citind bibliografia lui la literatură japoneză. Nu era vina lui, desigur, că apăreau copii care se schingiuesc unii pe alții, un bețiv care vrea să-și omoare bebelușul, un personaj care rămâne blocat în propriul cap și alte alea. Nu el le-a scris… dar atenție. Înarmați-vă cu băutură și curaj.

(Apropo, tot pentru studenții actuali și viitori la japoneză: pe faimoasa cană care fascinează pe toată lumea în primul an scrie „Rouman”: 浪漫 Vă las pe voi să dați pe Google)

Însă la secția de japoneză e până la urmă bine, cu tot haosul semi-ordonat. De ce? Pentru că toți profesorii de la japoneză sunt, în felul lor, bine intenționați. Predau ceea ce știu, cu hotărâre, cu pasiune. Fac mai mult decât ar fi absolut nevoie, se implică în proiecte, cheamă profesori de Go, de caligrafie, de ikebana ca să încerci câte ceva din toate, ca să afli mai multe despre Japonia, despre cultura japoneză, despre artă, despre toate cele.

Roman Pașca, după cum am spus deja, e exact profesorul pe care ți-l dorești pentru că o să-ți clarifice totul.
Ruxandra Raianu are un entuziasm covârșitor – și dacă o întrebi ceva ori știe și-ți spune, ori află și-ți spune. Oricum ar fi, la sfârșit Vei Ști.
Anca Focșeneanu e binevoitoare și clară în gândire și e o plăcere să mergi la cursurile ei.
Flavius Florea are o cultură generală din care din când în când împărtășește câte ceva care-ți rămâne întipărit în minte (dacă ar da și pauze ar fi superb; 3 ore fără pauză într-o sală mică și înghesuită e destul cât să activeze claustrofobia în mine de nu mai vreau să dau pe la cursuri o săptămână)
Alexandra Gheorghe, profesoară de literatură, are cărți bune în bibliografia obligatorie a cursului și creează o atmosferă de relaxare în clasă.
Și, bineînțeles, profesorii japonezi tind să fie persoane simpatice, deschise, entuziaste.

Ar mai merge ceva mai multă ordine, niște îndrumări mai clare pentru studenți, puțin consens în ce privește manualele. Dar per ansamblu, cu toate că m-am tot plâns de toate cele vreo trei ani, e o zonă a lumii universitare unde simți că totuși ajungi undeva. Uneori pe ocolite, e drept, alteori habar n-ai unde ajungi, dar la sfârșit știi cam încotro poți s-o apuci dacă vrei mai mult.

Nu același lucru îl pot spune și despre alte zone ale lumii universitare… care sunt de fapt motivul pentru care m-am apucat să scriu.

References
↑1

Secta De Japoneza on Roxana-Mălina Chirilă

Dragă studentule: sistemul și problemele lui

Dragă studentule la japoneză-engleză: profesorii de japoneză

Din seria asta de articole:

Dragă studentule la japoneză-engleză: secția de japoneză

Din seria asta de articole:

A nu fi studentul care schimbă ceva în mediul universitar

Din seria asta de articole:

Filmul cu ceainicul/The Teapot Movie [Ro + En]

Din nefasta lume universitară (din anumite zone de la noi, cel puțin) – secția de japoneză