Sergiu Someșan on Roxana-Mălina Chirilă

[13 mar] Cartea de azi: „Vampirul de pe Strada Sforii” de Sergiu Someșan

Tue, 13 Mar 2018 20:20:24 +0000

Odată ca niciodată, pe când eram la un târg de carte, voiam să trec pe la standul editurii Datagroup ca să văd dacă reușesc să-l întâlnesc pe viu pe Vlad B. Popa, care are niscaiva cărți publicate la ei și despre care știam că mai vinde la stand.

Eh, Vlad nu era, dar am nimerit acolo fix când începea o lansare de carte a unui autor pe care nu-l prea știam, dar care m-a invitat foarte prietenos să rămân. N-am avut inima să-i spun că nu pe el îl căutam și, în afara faptului că nu știu niciodată cum să mă port în situații neprevăzute și că mă apucă uneori o semi-panică existențială (CE FAC CU MÂINILE?!), n-aveam niciun motiv să nu stau.

A fost o încurcătură grozavă, pentru că Sergiu Someșan tocmai își lansa „Vampirul de pe Strada Sforii”, o carte polițistă cu un dram de supranatural a cărei acțiune se petrece în Brașov. Au loc trei crime pe cea mai îngustă și turistică străduță din zonă, iar poliția locală muncește din greu să rezolve misterul. Însă ancheta înaintează greu, așa că până la urmă primesc ajutor de la Malamut, Pisică și Spiridon, detectivi sosiți din București și care au metode ceva mai neconvenționale.

Sergiu Someșan are o calitate care, din punctul meu de vedere, îi spală orice păcate scriitoricești: simți că într-adevăr îi place să spună povești. Mai mult, are un dram de absurd, care face să fie absolut în regulă orice trăsnaie care se întâmplă. Are un stil dinamic, nu pune foarte mult accent pe descrieri (nici n-ar avea unde să le înghesuie prea tare: cărțile lui sunt mult prea scurte pentru pagini ca-n literatura clasică) și învârte ideile în fel și chip până-ți smulge un zâmbet.

„Vampirul de pe Strada Sforii” e disponibil pe eMag, Librarie.net și pe site-ul Datagroup.

Vrei să afli mai multe despre „Cartea de azi”? Intră aici.

Sergiu Someșan – Justițiarul [recenzie]

Wed, 25 May 2016 13:48:35 +0000

Cred că am mai pomenit de faptul că îmi plac cărțile lui Sergiu Someșan.

Nu-mi plac așa cum îmi plac G.G. Marquez și Murasaki Shikibu, de exemplu, care au un stil ireproșabil și creează fiecare în felul lui lumi extraordinare, la limita dintre real și supranatural.

Nu-mi plac nici cum îmi plac cărțile și seriile complexe, pline de fire narative care se intersectează până devin țesături care-ți taie răsuflarea.

Îmi plac însă așa cum îmi plăceau cărțile în copilărie, când mă încântau, mă prindeau, mă făceau să visez și nu-mi păsa nici cât negru sub unghie de detalii pe care am învățat să le observ când am făcut din cărți obiectul meu de studiu și apoi de lucru.

Asta pentru că textele lui Sergiu Someșan sunt absurde, după cum spuneam și altă dată. O spun în cel mai bun sens: de fiecare dată când crezi că știi cum urmează să sune povestea, sare pe un alt plan al povestirii și te lasă mască.

Să luăm Justițiarul: un mare bogătaș aflat la sfârșitul vieții îi lasă unui amic o avere enormă, cu rugămintea de a-i îndeplini o ultimă dorință: cea de a o răzbuna pe fiica lui, ucisă în București (cel puțin, cred că era fiica – scriu recenzia din oraș și memoria mea nu e tocmai cea mai bună ).

Ei bine, amicul e asasin de meserie, român din născare. Merge în București, îi omoară pe neisprăviții responsabili de moartea fetei, după care decide să facă un pic de ordine prin țară… și să impună reducerea numărului parlamentarilor la 300, așa cum s-a votat când a fost referendumul de acum câțiva ani. Fiind asasin, soluția e simplă și evidentă: se pot ucide parlamentarii în exces.

Când m-am uitat pe descrierea oficială a cărții, care apare și pe site-urile de unde poate fi cumpărată, spune că Justițiarul ar fi un roman polițist. Acuma, desigur că există polițiști care încearcă să rezolve cazul parlamentarilor uciși și care merg pe filonul crimelor, dar nu mi se pare că ar fi o descriere aptă. Știm cine e criminalul, iar găsirea lui e o problemă absolut secundară, deci seamănă cu un roman polițist, dar nu răsare. Cred că mai degrabă aș încadra-o la „acțiune”.

Puncte forte: satisface fantezii morbide în care lucrurile se rezolvă decisiv, odată pentru totdeauna; se citește ușor și te prinde; are genul de nebunie/absurd care-mi place atât de mult la Someșan.

Bonusuri: dacă știi cine-i cine în politică, probabil că-ți poți imagina în mod excelent figurile diverselor personaje, pentru un plus de plăcere sadică. Cei de vârsta mea și de interesul meu pentru politică pot însă să-l dea pe Google pe George Pruteanu și să-și imagineze un asasin cu figura lui, e ok și așa.

Puncte slabe: am avut senzația să firele narative au început bine, dar nu s-au legat excelent și că anumite idei au rămas oarecum în aer. Cartea dă impresia că ar putea urma o continuare – poate și pentru că pe la final e un „VA URMA” scris cu litere măricele – dar chiar și așa aș fi simțit nevoia unei încheieri mai… clare? Legate? Puternice?

Una peste alta, e o carte pe care le-o recomand celor cărora le plac ideile crețe, fanilor stilului crack din fanfiction, celor pe care-i interesează politica și umorul politic (și cărțile de acțiune). N-aș recomanda cartea celor care citesc exclusiv autori grei, care iau Nobelul sau ar fi trebuit să-l ia.

Mai jos, discuția continuă cu niște spoilere.

[Atenție, spoilere, să nu ziceți că nu v-am zis]

[Eu v-am zis]

[Han Solo moare!]

[Jon Snow învie!]

[HODOR!!!]

La ce mă refer când zic de fire narative care au rămas oarecum în aer: la începutul cărții, asasinul George Pruteanu își cumpără un stilet dintr-un anticariat din București. Au loc tot felul de coincidențe, dar în cele din urmă primește fix arma pe care și-o dorea de mic copil. Când pune mâna pe ea, are o senzație aproape supranaturală că i se potrivește, așa că toată cartea am așteptat să văd ce se mai întâmplă cu ea. Și nu se mai întâmplă nimic. Iar eu voiam să știu ce-i cu stiletul!

Apoi, asasinul decide să pună în scenă uciderea parlamentarilor printr-un teatru destul de complex, în care implică și alți asasini. După ce m-am gândit puțin, mi-am dat seama de avantajele strategice ale abordării lui, inclusiv de avantajul de a-i coopta și pe alții la uciderea în masă a politicienilor în exces, dar parcă ar fi mers explicată ideea, nu sugerată. Mai ales că polițiștii puteau să se gândească la ceva asemănător.

Nu reiese foarte clar dacă asasinul inițial, Pruteanu, este același cu vreunul dintre asasinii descriși ulterior. Nu că ar conta enorm – ideea rămâne – dar începusem să mă atașez de el ca personaj și apoi a dispărut din peisaj, nu mai am acces la strategiile lui, la gândurile lui, la ideile lui.

Cu alte cuvinte, simt că povestea evoluează din ce în ce mai mult spre ideea uciderii parlamentarilor și își pierde din detaliile inițiale. Mi-a plăcut oricum, e fix pe stilul de nebunie și acțiune care parcă vine din visele cu ochii deschiși, dar mi-ar fi plăcut să fie un pic mai bine închegată. Nu e prima carte de Someșan pe care i-aș face-o cadou cuiva, dar le-aș pasa-o celor cărora le place deja stilul lui.

[Hide]
spoiler_content

Sergiu Someșan – Vampirul de pe strada Sforii [recenzie]

Thu, 18 Jun 2015 06:52:51 +0000

O carte polițistă cu vampiri români pe care n-au trebuit s-o scrie străinii. E un pas voios înainte către niște cărți scrise în română pe care să le citim de plăcere, zic eu.

N-am citit decât două volume de Sergiu Someșan, Vampirul de pe strada Sforii și URSSA, dar amândouă au idei interesante și memorabile. Dacă în URSSA, URSS-iștii voiau să cucerească America prin călătorii în timp, în Vampirul de pe strada Sforii din când în când moare câte o virgină cu gâtul sfârtecat pe una dintre cele mai înguste străzi pe care le-au văzut vreodată turiștii veniți în Brașov.

E o carte făinuță, ușor de citit, pe care o recomand mai departe celor cărora le plac poveștile polițiste, mai ales că are pe alocuri și un umor absurd (ultima replică din carte a fost genială din punctul ăsta de vedere). O singură plângere: unele dintre lucrurile din carte sunt deosebit de nerealiste. Nu mă refer la pastilele care fac agenții mai super-agenți ca înainte, nici la trăsăturile exagerate ale Malamutului și Pisicii, nu. Ci la faptul că polițiștii văd în buletinul primei victime o adresă, bat la ușă acolo și descoperă că acolo stătea victima cu chirie, ea fiind studentă. Toate ca toate, vampiri, pastile, rupt de degete și situații aproape miraculoase, dar cine a mai întâlnit vreodată studentă care să-și facă viza aia de flotant nesilită de nimeni?!…

Cartea e disponibilă pe site-ul editurii Datagroup, la librăria Eminescu din Bucureștii și pe librarie.net.

(Și dacă tot veni vorba de Datagroup – eu mi-am făcut un obicei destul de sănătos să nu discut în public despre cărțile la care am lucrat, că nu vreau să-mi complic viața, dar Vlad B. Popa a scos la aceeași editură o carte de aventuri și bucate, Dracula’s Kitchen, care arată superb.)

Sergiu Someșan – URSSA [recenzie]

Mon, 01 Jun 2015 07:13:29 +0000

URSSA de Sergiu Someșan e una dintre puținele cărți românești scrise în zilele noastre pe care le-am citit cu plăcere și viteză. Nu are pretenții de Literatură profundă, plină de Idei care trebuie digerate de un auditoriu avid după înțelepciunea autorului, ci e literatură menită să fie citită – și deci are ceva plăcut, ușor.

Însă, înainte să pună cineva mâna pe carte, să citească trei capitole și să spună că am înnebunit, țin să precizez că partea faină e după ce treci de început. Începutul e o avalanșă de personaje și de descrieri tehnice de submarine și de alte chestii militare care m-au lăsat în mare parte rece – aveau un aer mai mult de enciclopedie decât de ficțiune.

E anul 1986 și rușii, așa cum îi știm, vor să-și impună puterea asupra lumii – de data asta, printr-un plan super-secret pus la cale de KGB. De fapt, nu de KGB cu totul, ci de o parte selectată din KGB, care are propriile ei interese. Planul e mai mult decât ușor absurd și părerea mea e că n-ar putea da rezultatele scontate nici dacă ar reuși – comuniștii nu sunt tocmai cei mai mari inițiatori ai planurilor reușite, dovadă fiind toată istoria lor – dar asta nu înseamnă că nu e o amenințare reală.

În timp ce KGB-iștii se pregătesc să transforme SUA în URSSA (Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste ale Americii), americanii se chinuie să țină pasul și să contra-spioneze până se salvează pe ei înșiși. Ceea ce le iese și nu le iese – mie mi-au dat mai mult senzația că nu sunt cu un pas în fața rușilor, ci mereu cu un pas în urmă.

Ca în toate poveștile cu spioni, aproape toate personajele se ocupă cu spionajul, analizatul de intenții ale inamicului și complotatul. Și, tot ca în toate celelalte povești cu spioni, apare și o spioană care e aruncată cu toată forța narațiunii în brațele celui mai convenabil personaj masculin. Ceea ce n-ar fi o problemă, doar că iubirea asta apare pe parcursul unui capitol smuls dintr-un roman de dragoste, în care întreg universul complotează la o cerere în căsătorie care apare de nicăeri, pe baza unei iubiri care apare la cererea narațiunii.

Capitolul m-a lăsat perplexă și am tot așteptat ca spioana noastră KGB-istă să-i taie gâtul în somn logodnicului, ca să fie în ton cu restul cărții, dar iubirea asta a fost singurul lucru mărturisit sincer din toată cartea.

Una peste alta, o carte faină, cu o idee absurdă și mișto în spate. Fără pretenții, fără chinuieli – cred că e exact direcția de care e nevoie în literatura română de azi ca să fie citibilă. O recomand. E disponibilă pe site-ul editurii Datagroup și, dacă am auzit eu bine, și la Cărturești. Ar fi fain să fie disponibilă și pe Elefant, eMag sau Libris, după cum zicea cineva de la ICR (celălalt ICR, nu ăla la care probabil că vă gândiți). (hint, hint, Datagroup, hint, hint)