Sf. Gheorghe on Roxana-Mălina Chirilă

Restaurantul Szikra din Sfântu Gheorghe e o surpriză foarte plăcută

Mon, 17 Aug 2020 09:24:03 +0000

Încă de prin iarnă, când încă ne deplasam fără griji pe unde voiam, maică-mea m-a anunțat că s-a deschis un restaurant nou în Sfântu Gheorghe, care pare interesant și unde „trebuie neapărat să mergem când vii pe aici”.

Avem amândouă o pasiune pentru mâncare și încercat chestii noi – așa că, deseori, nu ne gătim una alteia decât demonstrativ (de exemplu, eu am demonstrat că da, supa aia cu fructe de mare și lapte e chiar bună).

A trebuit să vină luna august ca să ne sincronizăm, dar până la urmă am ajuns și la Szikra. Pe o stradă oarecum mai lăturalnică, cu o terasă mare și plină de plante, printre care și niște floarea-soarelui care crește voinicește, ne-am așezat să vedem ce au în meniu.

Mâncărurile sunt mai neobișnuite – de obicei am o oarecare reținere în a comanda feluri cu căpșuni afumate sau alte nebunii, dar dacă tot voiam cu tot dinadinul să încercăm restaurantul, ne-am aventurat.

Meniul e bazat pe produse locale (dacă nu mă înșel) și se schimbă în funcție de sezon și de ce e disponibil – așa că, dacă aveți probleme cu un aliment, probabil e bine să întrebați ce conține efectiv felul comandat. Dacă aveți doar rețineri, am descoperit că nu e cazul să-mi fac griji.

Ea a luat o porție de sarmale de vânat în foi de viță, cu carne de cerb, sos de borș cu leuștean și mămăligă cu porumb fermentat. Eu am luat piept de rață cu risotto de arpacaș. Teoretic vorbind, în meniu pieptul de rață era cu căpșuni afumate, dar în practică a venit cu prune.

[][4]

Sarmale de cerb în foi de viță

[][5]

Piept de rață cu risotto de arpacaș

Bine, zic „eu am luat” și „ea a luat”, dar am făcut jumi-juma porțiile, ca să vedem cum sunt amândouă felurile. De obicei nu mă omor după sarmale, dar cele în foi de viță mi se par mai acceptabile. Cele de acum au fost excelente – un pic acrișoare, carnea foarte bună (e prima oară când mănânc cerb) și se combina foarte bine inclusiv cu porumbul. Am mâncat și floarea de decor, până și aia a fost bună.

Dar acrul e mai degrabă pe gustul maică-mii decât pe al meu, așa că eu am fost și mai încântată de pieptul de rață cu arpacaș, care se combina perfect cu prunele ușor dulci. Am mai încercat rața până acum, dar e prima oară când i-am înțeles farmecul. Moale, gustoasă și sățioasă.

Atât de încântate am fost încât am zis că data viitoare nu-mi fac griji, indiferent ce ingrediente văd în meniu.

Iar data viitoare a venit a doua zis, pentru că ne-am întors să vedem ce altceva mai fac înainte să plec eu din oraș. Am luat două antreuri și două supe. Din păcate, supelor nu le-am făcut poze, dar iată antreurile:

[][6]

Pate din creier de porc

[][7]

Pachețele vegane

Pateul din creier de porc a venit cu un chutney de prune și cu două felii de pâne puțin prăjită (pâine ardelenească de la noi, nu de toast). E foarte cremos – maică-mea a fost atât de încântată încât spunea că ar vrea să afle și ea cum se face, pentru că majoritatea modurilor de a găti creier n-o inspiră. Eu nu cred că m-aș încumeta la gătit, dar la mâncat, oricând.

Pachețelele vegane sunt umplute cu legume și seamănă puțin cu ce ai găsi într-un restaurant chinezesc, dar sosul e diferit. Doar vag picant, cu un pic de piper (cred?), e numai bun de întins pe pachețel. Sau de băgat pachețelul prin sos. În funcție de preferințe și dexteritate, cred.

Am luat și două supe – a ei a fost un gulaș care se pare că a fost un gulaș obișnuit, dar chiar bun, dar iute (eu nu l-am încercat, pentru că părea prea iute pentru mine). A mea a fost o supă de pește cu leuștean și păstrăv afumat. Zeama din supă a venit separat și a fost turnată peste fășiile de pește, pe care apoi le-am amestecat. În afară de vreo două oscioare mici și inevitabile, n-am avut absolut nicio plângere, dimpotrivă. Peștele sărat făcea un contrast foarte bun cu leușteanul, iar zeama cremoasă era o plăcere de mânct.

După antreu, a fost greu să le dăm de capăt supelor, pentru că niciuna dintre noi nu e chiar sac fără fund. Îmi pare rău că n-am apucat să încercăm deserturile, nici distractiv-numitul „cuib de cuci”, nici mousse-ul din muguri de brad cu sirop de lobodă, o combinație care mi-ar suna foarte ciudat în mod normal, dar care aici probabil că ar fi excelent.

Szikra e cu două clase peste ce m-aș aștepta să găsesc în mod normal în Sfântu Gheorghe. Să ne înțelegem, îmi place foarte mult orășelul meu natal și există câteva localuri bune, dar sunt bune în context. Szikra, în schimb, e genul de restaurant fine dining pe care te-ai aștepta să-l găsești în Cluj sau București și care cred că ar fi un punct de atracție și acolo.

Ca prețuri, e scump pentru Sfântu Gheorghe, dar pentru alte orașe nu mi se pare deloc ieșit din comun. Gustările și supele se învârt pe la 20 de lei, iar felurile principale variază puternic (ceea ce e de așteptat). Pentru ingrediente mai comune, cum ar fi puiul, prețurile sunt sub 40 de lei, dar pentru un antricot de cerb, sar și de 130 de lei. Noi ne-am încadrat în prima zi sub 150 de lei, în a doua sub 100, ceea ce nu mi se pare exagerat pentru o plăcere deosebită.

Acum trebuie doar să văd când mai ajung pe-acolo. Și, data viitoare, vedem ce au la deserturi.

Primul oraș pietonal al țării

Mon, 05 Jun 2017 16:36:58 +0000

Am trecut zilele astea prin Sf. Gheorghe, care încearcă să devină primul oraș pur pietonal al țării. Una dintre străzile principale s-a transformat într-o pietonală sub formă de L, apoi o altă stradă importantă din zonă a devenit cu sens unic, apoi alte câteva străzi au ajuns în lucru și în lucru au rămas. Practic, în momentul de față e mai ușor să străbați orașul la pas decât la volan.

Peisaj fără mulțime, cu trepte ce nu duc nicăieri.

Pietonala respectivă e enormă și, de obicei, goală. E atât de mare încât ar încăpea mitingurile brașovene acolo, dar orașul e atât de mic încât nu se poate umple nici măcar la un concert C.C. Catch sau Smokie (vorbesc din experiență). Din când în când sunt târguri și mai apar tarabe și căsuțe de lemn care să mai ocupe spațiul, dar în cea mai mare parte a timpului acolo e un gol enorm în care câteva terase încearcă în disperare să se extindă, dar nici cu 20 de mese nu reușesc să umple peisajul.

După ce rătăcești pe-acolo ca Moise în deșert, jurând că pe hartă zona părea mai mică și că nu e vina ta că tot mergi și mergi și n-ajungi nicăieri, ai șanse să dai de două fântâni arteziene și de niște trepte enorme ce duc spre o platformă pe care nu se află nimic.

Zona cu prefectura obișnuia să arate așa:

[][1]

Poză de pe wiki.

Și pe urmă a început să arate așa:

[][2]

Poză de pe Covasna Media.

Pozele nu snt fix din același punct făcute – dacă vă uitați la prima, vă dați seama că a doua e doar o jumătate dintr-una dintre laturile pietonalei. Stâlpii de iluminat sunt puși înspre mijlocul străzii, probabil pentru ca atunci când ajungi noaptea pe trotuarul greșit să poți să-i vezi de undeva din zare ca pe Farul din Alexandria.

În ce privește străzile în lucru, una dintre ele e destul de principală. Patru benzi, face legătura dintre o intrare relativ importantă în oraș și centru, pe ea sunt o fabrică, câteva licee și Muzeul Național Secuiesc, unde când eram eu mică veneau relativ des autocare cu unguri din Ungaria. Acum nu mai au cum să vină pentru acolo, pentru că muzeul secuimii din capitala secuimii se află pe o stradă administrată de politiceni secui, care nu sunt chiar atât de diferiți de policienii români.

Din septembrie încoace, strada respectivă arată ca un drum de țară, de zici că n-a existat asfalt acolo din moși-strămoși:

Muzeul Național Secuiesc -- a Székely Nemzeti Múzeum.

Din câte am auzit, cei de la primărie au vrut să înlocuiască niște țevi. În afară de faptul că n-au anunțat localnicii că urmau să nu-și mai poată scoată mașinile din curți, până aici n-ar fi fost nicio problemă. Doar că primăria n-a fost în stare să-și organizeze cum trebuie echipele de muncitori, așa că au săpat-o și abandonat-o. Ceva-ceva, au pus un strat de țevi prea sus și acum nu mai pot turna asfaltul la grosimea potrivită și ar trebui să le demonteze și să le remonteze mai jos.

Am eu o sugestie de rezolvare a problemei, care e în ton cu noul stil al orașului: să renunțe la asfalt, să toarne niște pământ peste, să-i pună niște dale de grădină peste și să declare și strada asta pietonală. După cum ziceam, Sf. Gheorghe încearcă să devină primul oraș pur pietonal al țării, iar cu un pic de ingenioziate ar putea să-și vadă repede visul cu ochii.

Cine sapă groapa altuia lucrează pentru primărie

Mon, 06 Jul 2015 05:20:11 +0000

Într-o bună dimineață, în faimosul oraș Sf. Gheorghe în care se construiesc balauri și se fac marșuri ale naționaliștilor de pretutindeni, cineva a descuiat poarta și a dat să iasă din curte pe stradă. Presupunem că era pe fază, pentru că n-a picat în groapa adâncă de un metru care apăruse fix în fața porții peste noapte.

„Nu vă supărați,” i-a zis unul dintre muncitori, „le-ați putea spune și vecinilor să aibă grijă să nu cadă în șanț când ies din curte?”

Ce să faci în cazuri de-astea, nu? Dacă ți-ai lăsat mașina afară, ești boier, dacă nu, nu mai mergi nicăieri cu ea. Suni marți să anunți că n-ajungi pe teren, că ți-a făcut primăria necazuri și ți-a închis mașina în curte de luni. Nu, nu știi când ajungi, că habar n-au nici muncitorii. Stai și te uiți și te întrebi ce se întâmplă. Te rogi să astupe măcar provizoriu șanțul ăla. Vineri îți dai seama că nu se astupă nimic, poate luni? Marți? Cândva săptămâna viitoare?

După care trimiți poze cui apuci și explici că există un șanț paralel cu gardul, ca să nu poți scoate mașina – și un șanț perpendicular pe poartă, fix pe poarta mică de persoane, ca să riști să îți rupi piciorul. Șanțul perpendicular e acoperit de dimineața până seara cu un podeț de lemn – nu mai mult, că are și podețul orele lui de lucru și se duce să se odihnească.

Acuma, întrebarea se pune: e chiar așa de greu să pui o hârtie de înștiințare pe porțile celor afectați? Cum se face la gaz, când te anunță „În data de cutare, între orele cutare, se închide gazul”. Mulțumim, acum știm, nu aruncăm blocul în aer din greșeală.

La fel și în cazurile astea, ar merge o hârtie pe care să te anunțe: „Din data de cutare în data de cutare efectuăm lucrări pe stradă și săpăm o grămadă de șanțuri. Ieșirea autovehiculelor din curți va fi imposibilă. Atenție pe unde călcați!”

Ca ilustrație, imaginați-vă că dimineața devreme podețul ăla nu e acolo. Vedere din afară și din interiorul curții.

Dezbateri publice pe la primării

Fri, 22 May 2015 08:04:02 +0000

Vi s-a întâmplat vreodată să aflați de vreo chestie pe care „ar fi trebuit s-o știți” la o grămadă de timp după ce nu mai poate fi dezbătută? Că am senzația că sistemul românesc de stat funcționează pe principiul că dacă nu te duci să cauți decizii și proiecte care te-ar putea influența până și în ultimul dulap încuiat „destinat publicului”, chiar dacă se află într-o toaletă dezafectată dintr-o pivniță fără lumină și fără scări dintr-o clădire oficială, înseamnă că nu-ți dai silința și deci nu ai un cuvânt de zis cu privire la decizia/proiectul respectiv.

(Îi mulțumim cu toții lui Douglas Adams, că ne-a zis în Ghidului autostopistului galactic unde trebuie să căutăm proiecte care ne pot afecta.)

După cum ziceam de curând, primarul din Sf. Gheorghe a anunțat că în oraș se va prăbuși un balaur peisagistic, care va băga Prefectura într-o văgăună și va arăta ca o râmă cu pietre în spate. Movila balaurină va avea 5 metri înălțime (mai bine de un etaj de bloc) și pare o idee proastă.

Stau și mă uit cu stupoare la ce se mai întâmplă.

Lumea s-a pus să protesteze din diverse motive – primarul și compania au ales plângerea cea mai irelevantă dintre toate: că dragonul dezosat blochează viziunea spre statuia lui Mihai Viteazul (păsămite din motive etnice) și au răspuns la aia. Între timp, arhitecții, peisagiștii și alții protestează pentru că proiectul e o aberație de care nu au aflat decât acum.

Unul dintre consilierii locali, Mădălin Guruianu, spune pe Facebook în conversație cu unul dintre cei care spun că este o greșeală de proiectare:

răspunsul este simplu: a existat proiectul pus în dezbatere… a fost vreme suficientă să se expună păreri, opinii și observații… eu nu sunt de specialitate, dar am privit cu plăcere la argumentele expuse în referate / proiecte de către specialiști… evident că mi-ar fi plăcut să vă aud argumentele, dar nu vi se pare că este păcat ca după 6 luni de la punerea în dezbatere publică, acum, când începe propriu-zis amenajarea, să existe asemenea păreri contra? …

Ceea ce spune el e perfect valabil… sau ar fi, dacă ar fi scris în ziar, pe o pagină vizibilă: „Fraților, noi vrem să modificăm complet peisajul din jurul Prefecturii, eventual scoatem și o stradă importantă din oraș și facem zona aia parc. Ce părere aveți?”, după care ar fi pus o pancartă mare în centru cu „Aici o să facem un balaur”, iar pe site-ul primăriei ar fi scris „Uite, un proiect cu un balaur în centru, cine vine la dezbatere?”

Doar că n-au făcut nimic de genul. N-a prea auzit nimeni de treaba asta și nu s-a văzut ce se întâmplă decât la finalul finalului, când au început cei de la primărie să se laude cu proiectul care se face, să dea share pe Facebook la poze și idei – și muncitorii să sape efectiv.

Ajungem la problema clasică: statul insistă că a comunicat și doar trei-patru oameni au auzit ce avea de zis. Să nu-ți pui problema că ar putea fi reavoință? Mai ales că nu e vorba de reamenajarea unui capăt de lume, ci a centrului. Concursurile și proiectele câștigătoare dispar într-un hățiș de anunțuri despre chestii mici și devin practic invizibile, până în clipa în care se construiesc și ajung oribil de vizibile.

Pentru că nu e prima oară când se întâmplă așa ceva. Acum câțiva ani, zona din jurul Casei de Cultură a Sindicatelor era dărăpănată în ultimul hal și trebuia refăcută – bun, perfect, singura problemă fiind că ani și ani de zile s-a tărăgănat chestia. Dacă nu mă înșel, am auzit pe cineva zicând că la începutul anilor ‘90 se veneau deja cu idei cu ce s-ar putea face acolo. Nu s-a făcut nada, nimic, zero barat, zona s-a făcut ferfeniță, scările s-au distrus de urcai pe pante înclinate de pământ, nu pe trepte de marmură. Jalea era gigantică, plângeai când vedeai.

Așa că în prima fază au trântit niște locuri de parcare ca nuca-n perete în zona aia dărăpănată. După care au mai stat o vreme, după care zona s-a reamenajat de către cineva (nu știu cine). Arată mult mai bine decât înainte, ceea ce nu spune nimic, pentru că și Sarmisegetuza era mai puțin ruinată decât zona aia. Zona refăcută e impozantă, rece și făcută cu o piatră care arată fix ca naiba când plouă. Ceea ce nu e o problemă în climatul saharian în care locuim, slavă cerului, că dacă am sta într-o zonă temperată în care plouă des, piața aia ar arăta oribil o bună parte din timp.

Cum să nu-i suspectezi pe oficiali fie de reavoință, fie de incompetență, fie de prostie crasă? Cum să nu-ți vină să crezi că lumea își bate joc de tine, când în secolul XXI nu reușesc să transmită o informație aproape nimănui?

Locuitorii dragonului

Wed, 20 May 2015 06:13:49 +0000

În orașul meu natal, Sf. Gheorghe, mereu se întâmplă ceva. Ba e un târg, ba e un festival de teatru, ba vin unii să cânte jazz la muzeu, ba e un concert de muzică clasică. Orașul înflorește de câțiva ani încoace, parcul a fost reamenajat (și are un iaz mic plin de nuferi acum), cafenele, restaurante, chestii.

Și pentru că Sf. Gheorghe are numele pe care-l are, avem o biserică cu hramul Sf. Gheorghe, avem o statuie cu Sf. Gheorghe și balaurul în vârf de băț, avem zilele Sf. Gheorghe care pică ori în jurul lui 23 aprilie, ori în jur de 1 mai – și, în curând, vom avea dragonul dezosat, operă de artă ~~și mâncare locală~~.

Primarul a pus imagini pe Facebook cu proiectul câștigător pentru reamenajarea unei zone care va face parte din parc și se pare că atunci când căutau un câștigător, a căzut și s-a dezosat un dragon fix în fața Prefecturii. E puțin păcat că a picat fix așa, că face o mică văgăună pe lângă clădiri, pe unde-i ocolești leșul dacă vrei să urci pe scări, dar dragonii nu mor unde vrei tu, ci unde vor ei (dușmanii lui Daenerys știu).

Unii se întreabă dacă e un banc reamenajarea asta.

Dragonul dezosat, vedere de sus

De sus e relativ clară intenția artistului, dar din păcate nu cred că voi vedea vreodată parcul din perspectiva asta, așa că am încercat să-mi imaginez cum o să arate dragonul de jos, pentru non-zburători.

Noroc că ne-au făcut un desen și așa:

Dragonul dezosat, vedere de la nivelul străzii.

Arată ca un mormânt străvechi, de pe vremea când importanța omului era redată de dimensiunea movilei sub care era îngropat. Arată ca niște dune. Arată de parcă ăia din clădirea roșie (cei din prefectură, cu alte cuvinte) s-ar ascunde ca să nu deranjeze populația și să nu fie deranjați de ea. Arată ca una dintre movilele alea în care se spune că locuiesc spiriduși – probabil că or fi copiii dragonului, care-și tot asigură condiții și reprezentare în orașul ăsta multicultural, iar acum și-au făcut și locuințe.

După cum ziceam, unii s-au întrebat dacă proiectul e o glumă. Dar n-au înțeles nimic din ce se întâmplă în jurul lor. Normal că nu e o glumă! După cum repetă din ce în ce mai des oficialii orașului când pun ceva la cale… E pe BUNE!

O să mă duc acasă cu foarfeci

Thu, 15 Jan 2015 11:55:01 +0000

Cică de 24 ianuarie, în Sf. Gheorghe e cineva care vrea să aducă cel mai lung drapel din județ și să defileze cu el – un drapel românesc, evident. Individul care vre asta e un puști de 15 ani care s-a fotografiat cu steagul României în jurul gâtului de 15 martie anul trecut (15 martie e ziua națională a Ungariei) și a pus poza pe Facebook. Teribilisme de puștan naționalist, care au fost întâmpinate cu alte teribilisme de alt tânăr naționalist și s-a lăsat cu amenințări și cu urmăriri penale.

Dar problema e așa: drapelul puștiului are 150 de metri, ceea ce nu-i suficient ca să înfrângă steagurile Ungariei și ale Ținutului Secuiesc perindate nu demult prin Sf. Gheorghe, care aveau 250 de metri fiecare – deci nu are cum să fie cel mai lung drapel din județ, cum vrea el. Bănuiesc că în momentul în care o să-i atragă careva atenția că n-are drapelul suficient de lung ca să și-l măsoare cu ale ungurilor, și că mărimea contează în cazul ăsta, o să-și mai coasă încă două drapeluri românești identice la drapelul inițial și o să aibă la final ditai stegoiul de 450 de metri lungime.

Ca răspuns, ungurii naționaliști nu se vor lăsa mai prejos, ci vor pune de la mână la mână și-și vor dubla drapelurile inițiale, ca să ajungă la 500 de metri. Iar naționaliștii români, când vor vedea asta, vor plusa și ei, să ajungă măcar la 1000 de metri, să încheie discuția. Însă ungurii din Ungaria, ca să-i susțină pe cei din România, vor închide o autostradă de-a lor (că ei au mai multe) și vor angaja 3000 de croitorese acolo ca să facă 10 km de drapel unguresc. La noi va fi vorba de mândrie națională, se vor comanda 100 km de drapel românesc, din care se vor face 20,5 km, pentru că 70 km vor dispărea fără urmă și 9,5 km vor intra la apă.

Până ajung eu înapoi acasă probabil că o să trebuiască să-mi iau niște foarfeci, că tot orașul va fi îngropat sub un drapel sau mai multe. O să-mi recunosc vag strada după clădirile din jur, o să-mi recunosc casa după multe căutări, după care o să încep să decupez drapelul ca să pot să ajung la ușă.

Partea bună e că se izolează termic cât de cât orașul, ceea ce e bine: și-așa Sf. Gheorghe e unul din orașele în care vine gerul.

O paradă cu steaguri în Sf. Gheorghe

Fri, 19 Dec 2014 15:41:36 +0000

Habar n-am ce se întâmplă mai jos, dar corespondenta mea din Sf. Gheorghe mi-a trimis trei poze de azi (19 decembrie 2014) de la ceva paradă sau marș. Oamenii par să care cele mai lungi steaguri pe care le-a văzut vreodată bucățica asta de Transilvania.

Unul e steagul Ungariei, celălalt e steagul Ținutului Secuiesc – și oamenii se plimbau cu ele pe trasee diferite, au dat nas în nas prin zona parcului. Dacă era vreun steag și al României, nu era prin zonă fix atunci.

Nicio știre pe tema asta pe site-ul Mesagerului de Covasna, nimic pe covasnamedia.ro – sau cel puțin, n-am găsit eu nimic. Am intrat și pe Haromszek (ziarul maghiar local) cu Google Translate, în speranța că ei au zis ceva, dar nimic.

Cine știe care-i faza cu chestia asta să spună, că nu-s nici în oraș, nici jurnalistă. Până când aflu informații mai multe o să presupun că voiau să intre în Cartea Recordurilor cu cele mai lungi steaguri, ca să aibă mai multe șanse Sf. Gheorghe să devină Capitală Culturală Europeană prin dragostea dintre etnii și popoare pe care o promovăm cu toții în zonă.

LE: Cineva îmi spune că au purtat cel mai lung drapel al Ungariei și s-au oprit în fața Teatrului să cânte imnul (tot al Ungariei).

LE2: Sursa.

LE3: Conform Mediafax (care are și poze în plus), povestea e așa: pe 4 iunie e Ziua solidarității naționale a maghiarilor – și Partidul Civic Maghiar (PCM) a cântat imnul Ungariei. Acum și-au luat o amendă de 5.000 de lei pentru chestia asta și au ieșit cam toți reprezentații maghiarilor să protesteze și să mai cânte de câteva ori imnul Ungariei. Steagurile aveau 250 de metri și cică ar fi fost ceva fanfară și niște husari pe acolo.

Boia are un bestseller în Sf. Gheorghe

Fri, 16 May 2014 16:52:05 +0000

Pentru cine a reușit să rateze știrea: Lucian Boia a scris o carte despre Primul Război Mondial în care a zis cam așa ceva:

Românii puteau invoca, fireşte, cum au şi făcut, un drept etnic asupra Transilvaniei (populaţia românească fiind majoritară), dar nu şi vreun drept istoric. Puteau să-i acuze pe unguri că îi asupreau sau îi discriminau pe români, dar nu-i puteau acuza că „răpiseră“ vreodată Transilvania.

A fost supărare mare. Unii au făcut urât la lansare, ca să arate că Transilvania a fost a noastră de când ne-a cucerit Traian. Pe la TV s-a discutat intens subiectul și undeva am văzut burtiere promovând România Mare. Și pentru că am tendința să citesc cărțile despre care se vânzolește, am zis să cumpăr cartea să văd care-i faza.

Zis și făcut. Am aflat că există în librăria din Sf. Gheorghe și pentru că mă bucur că există o librărie în Sf. Gheorghe am așteptat cuminte să ajung acasă și pe urmă m-am dus s-o caut acolo.

„S-a vândut,” mi-a zis ieri vânzătoarea. „Mai aducem mâine câteva exemplare.”

Perfect! M-am înființat acolo azi pe la 5 și am luat singurul exemplar existent, plus încă o carte care mi-a făcut cu ochiul și m-am dus la casă s-o plătesc.

„Am mai avut șase exemplare și deja ăsta e ultimul,” mi-a zis vânzătoarea. „Mai aducem…”

„La ce scandal a fost, nici nu mă mir,” i-am răspuns. Deși de fapt mă mir. Cred că e ceva record de vânzări, că în Sf. Gheorghe librăriile cu cărți în română tind să dea faliment cu o viteză îngrijorătoare. Așa că sună ca un bestseller local, o ciudățenie a sorții.

E interesant cum apartenența politică a Transivlaniei în 1507, 1608, 1709, 1810 și 1911 vara, deși e clară în manualele de istorie, a ajuns să fie un adevăr scandalos. O fi formularea, care le-a sunat unora de parcă Transilvania ar trebui să aparțină Ungariei, chiar dacă înțelesul era ceva de genul:

Boia a spus și alte lucruri, de care nu s-a scandalizat prea multă lume. De exemplu, că moldovenii, muntenii și ardelenii nu se vedeau ca fiind parte a aceluiași popor, ci se considerau a fi diferiți. Sau că povestea cu Mihai Viteazul care voia să unifice „România” e un mit și de fapt omul cam cucerea Ardealul și Moldova, nu elibera românimea. (care carte chiar merită, e interesantă)

Scandalul e o chestie care lovește aleatoriu, nici nu știi la ce se supără lumea. Dar hei, am ultimul exemplar din librărie acasă. Când termin cu ce citesc acum (și cu ce lucrez acum), am ce citi.

Zilele Sf. Gheorghe, cu Tudor Chirilă și alți necunoscuți

Wed, 30 Apr 2014 08:16:55 +0000

Weekend-ul ăsta (2, 3, 4 mai) e târg în Sf. Gheorghe. S-a închis deja centrul și se montau ieri niște chestii rotunde de lemn unde probabil că se va vinde bere din belșug. Deasupra parcului sunt o serie de corturi de la Crucea Roșie. În curtea Muzeului Național Secuiesc se aduseseră niște lucruri care vor deveni tarabe într-un viitor nu foarte îndepărtat. Cei care vând colacii secuiești (hai să fim serioși, sunt kürtős toată ziua) o să vină probabil în ultima clipă.

În centru se instalează o scenă. Se pare că se poate vedea acțiunea asta pe webcam acum, când scriu. Mai sunt alte două webcam-uri, din câte mă prind eu. Unul arată zona Prefecturii, care se va umple de tarabe (în clipa asta, miercuri dimineață, nu se întâmplă nimic acolo, dar poate mai încolo puțin?) Și celălalt webcam arată o masă din studioul de vinuri, probabil unde se întâmplă chestii interesante, dar momentan e plictiseala de pe lume.

Când explicam de ce să vizitezi Sf. Gheorghe și ce să faci acolo, recomandam târgul ăsta și-l recomand în continuare. E ditamai sărbătoarea, plină de verva generală a bâlciurilor și bazarurilor, combinată cu o organizare din ce în ce mai bună pe măsură ce trece timpul. E semi-spectacol, cu strada artizanilor plină de oale, haine și toate cele, cu vânzători îmbrăcați în costume din zona din care provin.

Și pe urmă sunt spectacolele. Care sunt de oraș mic, așa, după cum mi-au explicat unii din orașe mai mari, gen Brașov. Unele sunt cu artiști locali, altele cu artiști din Ungaria, altele cu necunoscuți ca individul ăla, Tudor Chirilă, care vine cu formația lui Vama (fosta Vama Veche) vineri, 2 mai, la 20:30. Mai vin și alții ca Rednex, cei care cântau Cotton Eye Joe mai demult și cântă altele mai acum, care sunt pe scenă sâmbătă 3 mai, la 21:30.

Programul complet e aici.

Ce-mi pare mie mai interesant din program dintr-un punct de vedere sau altul (fără piese de teatru în maghiară), începând de azi, e aici: