Sfaturi on Roxana-Mălina Chirilă

Scris: Stil, autenticitate, nerăbdare, efecte

Sat, 30 Aug 2014 07:50:54 +0000

Din când în când mă contactează câte cineva să-mi dau cu părerea cu privire la creațiile lui/ei literare. Mai un străin, mai niște români, dar ideea e aceeași: „Ce spui de asta?” Am constatat că mă repet destul de mult, suficient de mult ca să încep să mă întreb dacă nu cumva am fixații. Dar, după câteva întrebări încolo și-ncoace, am aflat că mai remarcă și alții aceleași lucruri.

1. Tendințe interne și internaționale de scris prost

La străini am remarcat o problemă cu ieșitul din tipare. Primele încercări de scris sunt deseori nesurprinzătoare, cu un fir narativ care nu prea excelează, fără curajul de a face lucruri noi. Inclusiv am avut un șoc când una dintre tipele care scria niște chestii de-ți stătea mintea-n loc pentru un public restrâns a dat-o pe o poveste foarte generică atunci când încerca să atingă un public larg.

La români alta e problema. Românii încearcă multe, pot fi surprinzători (sau neinteligibili, depinde), dar sunt repeziți. Nu au timp, sunt mereu pe fugă: romanul trebuie scris, trebuie scris acum, trebuie să fie un roman, trebuie să fie acesta! Au un timp scurt alocat pentru treaba asta, deci n-au timp de prostii, fiecare secundă trebuie folosită pentru scrisul romanului! Bine, nu toți, nu e o boală de care suferi în virtutea cetățeniei, dar tendința generală e de a pune ideea pe hârtie, că restul nu contează.

2. Mic glosar al caracteristicilor unui text

„Ideile cărții” sunt acele chestii care, la fel ca genurile epic, liric și dramatic, sunt o obsesie românească, nu universală. De obicei, aceste idei trebuie să fie: a. filozofice, ca în poeziile lui Eminescu despre steaua care a răsărit undeva departe; b. să învețe omul ceva despre viață și lume – deci tot filozofice, dar la o scară mai puțin eminesciană. Părerea mea e că se pune prea mult accent pe treaba asta, dar e doar părerea mea.
Firul narativ este, practic, acțiunea romanului. La noi e considerat tot relativ important, dar depinde de autor exact cât de important. În principiu aș zice că stăm binișor sau chiar bine aici.
Stilul este acea caracteristică a textului care ține de puterea de transmitere a ideilor, stărilor, imaginilor etc. în felul în care o vrea autorul. Recitiți fraza asta, că e importantă. Puteți sări peste restul articolului dacă vreți, fraza asta spune totul.

3. Preconcepții despre stil

Stilul este prost înțeles, poate pentru că ni s-au băgat pe gât așa-zisele „expresii frumoase” când eram mici. Sau poate e din cauza comparațiilor, a metaforelor și a celorlalte figuri de stil poetice lăudate la infinit.

Însă stilul nu înseamnă (doar) metafore și comparații, chiar dacă aparțin de el. Stilul poate fi înflorit, poate fi minimal, poate fi naiv, poate fi cinic. Te poate face să suni ca un țăran simpatic, sau ca un drogat. Poți să scrii mai simplu, ca oamenii să zboare peste pagini, poți să scrii măreț ca să ai un aer de greutate. Oricare ar fi situația, ai deja un stil. Poate fi generic, poate fi distinctiv, poate fi naiv, poate fi filozofic. Dacă e înnăscut, perfect. Dacă știi să scrii într-un singur fel, s-ar putea să fii pus în încurcătură dacă vrei să schimbi registrul.

Dacă stăpânești partea de stil, stăpânești expresivitatea. În momentul în care ai un personaj dărâmat, cititorul simte dărâmarea aia. În momentul în care vrei să spui că e o femeie care arată extraordinar, ești capabil să zici mai mult decât „Era bună. Avea sânii mari și talia de dimensiuni acceptabile.” Vrei să scrii acțiune? Zboară cuțite, săbii, pistoale, mitraliere și James Bond încoace și-ncolo de zici că ești în 007: Pirații din Caraibe vs. Rambo.

Problema unui stil prost e că te trage în jos și cititorul nu știe exact de ce. Se plictisește, e sceptic, te înțelege greșit. S-ar putea să creadă că n-ai idei, s-ar putea să-ți spună că ce scrii tu nu-l prinde. Poate îți spune că e bine, că asta spun mulți când n-au ce spune. Sau și mai bine, tu ai scris pagini de thriller psihologic și el îți spune că e cea mai tare comedie pe care a citit-o în ultima vreme.

O altă concepție greșită e că stilul e forțat oricând încerci să scrii ceva și că e obținut prin întoarcerea asupra textului de o mie de ori. Fals. Stilul se învață, la fel cum se învață și desenatul. Prinzi câteva mișcări, după care le folosești cu din ce în ce mai mult succes și cu din ce în ce mai multă ușurință. După ce-ți intră în sânge, scrii binișor din prima, excelent după ce revii o dată. Deci: stilul se învață; după ce-l înveți, merge din ce în ce mai ușor.

O a treia concepție greșită e că stilul înseamnă non-autenticitate/minciună. Textul inițial e „adevărat”, textul „stilizat” e „fals” – probabil părerea asta e o consecință a concepției greșite nr. 2. Însă stilul înseamnă expresivitate și deci dacă stăpânești partea de stil, textul ****e mai fidel intențiilor și ideilor tale.

4. Exercițiu pe tema dată

Ca exemplu, scot de la naftalină un început de poveste de-al meu din 2005, când eram convinsă că stilul e o bătaie de cap inutilă:

Preotul intră în camera întunecată a bătrânei ducese. Ochii lui ageri scrutară camera surprinzător de simplă pentru o femeie de rangul bătrânei. Muribunda era întinsă pe pat şi părea mai liniştită decât mulţi alţii pe care preotul îi văzuse aproape de sfârşitul vieţii. Lângă pat, pe unul din cele două scaune din încăpere şedea o călugăriţă severă, în vârstă.

Călugăriţa se ridică de pe scaun şi îşi plecă uşor capul sub formă de salut, părând puţin nemulţumită.

-Părinte.

A se remarca: expresia forțată „ochii lui ageri scrutară”, numărul scaunelor din cameră (nimănui nu-i pasă câte scaune sunt, dar ca începătoare mobilam camera de parcă ar fi contat), faptul că nu știu cum să vorbesc despre ducesă și cum să spun că ar trebui să aibă o cameră bogată, dar n-are. Apoi, faptul că nu e nimic interesant mai sus. Eu-din-trecut ne spune că ar trebui să fim mirați de ce liniștită e bătrâna când moare, dar eu nu-s.

O pauză scurtă, ca să comemorăm sacrificiul pe care-l fac recunoscând că textul e al meu. (da, scriam cu diacritice de atunci, nu că m-ar fi ajutat prea mult)

(o muribundă bătrână care nu prea mișcă, cine s-ar fi gândit?)

(Preotul o fi fost în război, de a văzut atâția muribunzi zburdalnici încât rareori vedea unul mai lipsit de viață)

Așa. Revenim. Azi aș începe o povestirea pe ușor altă direcție (deși nu merită începută deloc). Nu mă mai bazez pe aceleași elemente, am renunțat la încercarea de a transmite idei înțelepte (dacă vreau să comunic lumii ceva punctual am un blog la dispoziție). Sunt mai cinică și-mi plac situațiile complexe, jocurile între personaje. Hai să zicem ceva de genul, păstrând elementele concrete din varianta veche:

Timp de treizeci de ani ducesa nu lăsase pe nimeni să intre în dormitorul ei și-și păstrase casa tăcută și întunecată ca o chilie, dar acum fii mari scotoceau prin toate dulapurile; preotul nu știa ce căutau și nu voia să afle. În hol, fiicele cărau o scară ca să urce în pod și să-și împartă bijuteriile de familie, în timp ce soții lor se certau cu o servitoare.

Dormitorul ducesei fusese invadat, apoi abandonat – era singurul loc unde nu era nimic de valoare și deci era singurul loc liniștit din casă. Nonagenara privea în gol, liniștită, poate fără să-și dea seama de ce se întâmpla în jurul ei, inconștientă poate și de călugăriță bătrână și severă care o veghea de pe un scaun.

Preotul se îndreptă spre pat, întrebându-se dacă mai avea pe cine să împărtășească. Călugărița se întoarse spre el și se ridică în picioare, salutându-l cu o formalitate exagerată, aproape batjocoritoare.

– Părinte.

Nu e tocmai cea mai extraordinară chestie pe care am scris-o în viața mea, dar nu vreau s-o duc nicăieri și n-am nimic de zis de fapt. Circumstanțe atenuante.

Acuma, povestirea originală era, în mod regretabil, un fel de parabolă cu morală la capăt. (dacă mai fac vreo mărturisire jenantă o să încep să regret că nu beau destul de des ca să am alcool la îndemână, să pot să-mi înec amarul) Asta înseamnă că stilul ar trebui să fie simplu, fără zorzoane cu răutăți familiale, cu personaje schițate și mesaj la final. Dacă e să simplific înspre direcția asta:

Bătrâna ducesă era vegheată pe patul de moarte de o călugăriță severă. Ușa camerei simple și întunecoase se deschise și preotul intră pentru ultima împărtășanie.

– Părinte, zise călugărița.

Dacă toată povestirea merită doar o jumătate de pagină, varianta asta e ok. Cititorul nu moare de plictiseală pe drum, are o imagine relativ clară a atmosferei și situației și nu își bate capul cu tot felul de detalii despre personaje, relații dintre personaje, avere, moșteniri. Puțin mai jos, după pasajul ăsta, merge băgată o jumătate de frază despre cum ducesa e o femeie austeră și s-a rezolvat și camera simplă și întunecoasă.

5. Ce ține de stil

Vocabularul folosit, registrul cuvintelor (într-un fel vorbești când povestești de lumea realistă a mahalagioaicelor, altfel când ai o poveste de dragoste în secolul 18)
Nivelul de detalii date
Direcția pe care sunt date detaliile respective (decor, relații între oameni, caracterizare – care e importantă în contextul de față?)
Organizarea frazelor pentru a obține diverse efecte (scurte: merg pentru acțiune; complexe, cu „paranteze”: sunt mai dificile, funcționează pentru ceva filozofic; lungi și curgătoare, în care nu se revine la idei precedente: fluență, scufundare în text; etc.)
Raportul între povestit concepte și povestit scene (Herman Hesse vs. Salman Rushdie – două extreme)
Șamd. Practic poți enumera aici cam orice poți face cu câteva cuvinte, orice alegere care se reflectă în felul în care scrii o frază, de la greșeli de gramatică intenționate la înlocuit înjurături cu $@#$!!!

Toate astea pentru ce? Pentru a obține o anumită reacție de la cititor. Partea proastă e că sună foarte complicat, mai ales când le despart în halul ăsta pe tot felul de criterii. Dar aici iese la iveală analista din mine, cea care stă să descoasă probleme aproape obsesiv.

Partea bună e că după ce începi să prinzi șmecheria, stilul e simplu și vine automat. Și nu e necesar să ai toate lucrurile de mai sus împărțite pe categorii clare și distincte. Ăsta e doar stilul meu de a aborda problemele. 😛

Adolescenți! Urechile la mine

Thu, 17 Apr 2014 14:49:44 +0000

Am fost friend-uită azi pe facebook de cineva care era probabil un adolescent. Cu ocazia asta, am câteva lucruri pe care vreau să le comunic celor care sunt la vârsta asta și câteva recomandări de oferit pentru cei care vor să discute cu oameni pe care i-au găsit pe net. Asta în cazul în care n-au chef să fie blocați în maxim zece replici.

Pe cei de vârste adolescentine care știu deja tot ceea ce scriu: pe voi vă consider adulți mai tineri.

1. Învățați să scrieți.

Cât de simpatici sunteți depinde direct proporțional și de cât de ușor vă faceți înțeleși. Nu depinde doar de asta, normal, dar în momentul în care scrii „s vad s iți zic dk da sau nu” vreau să-ți trag două palme. A, îmi scrii pe facebook de pe telefon? Ce să vezi, și eu scriu deseori pe telefon. Scriu mail-uri, vorbesc pe messenger, îmi scriu notițe și alte prostii de genul ăsta. Nu-mi place să scriu pe telefon pentru că am o viteză mai mică și nu simt tastele la fel, dar nu consider că trebuie să-mi torturez interlocutorii din cauza asta.

Da, cei atenți observă diferența: de pe telefon nu folosesc diacritice, că e prea complicat. În conversații pe messenger scriu mereu cu literă mare la început de propoziție, chiar dacă de obicei scriu cu literă mică. Scriu (hug) în loc de >:D<. Dar ce să vezi? Când scriu eu e citibil pentru toată lumea.

Suntem în 2014. Majoritatea avem telefoane cu tastaturi confortabile. Dacă ai timp să încerci să legi o conversație pe messenger via telefon, încearcă să scrii citeț.

2. Învățați să începeți o conversație.

„Bună” e un început bun, dar continuarea „Kf?” („Ce faci?” în limbaj normal) nu e tocmai ok. Întrebarea mea neformulată după ce primesc un „bună” de la un necunoscut este „Cine ești și ce vrei de la mine?” Adică o prezentare cât de scurtă.

De exemplu, „Bună, [sunt Cutărescu] ți-am citit articolele despre țigăncile roabe, mi-a plăcut mult.” Ți-am citit articolele spune că sunt un cititor și mi-a plăcut spune că sunt acolo să te laud. Dacă toată conversația se petrece pe Facebook, numele sunt evidente pentru ambele părți, deci nu trebuie să te recomanzi cu numele.

Trebuie să existe un motiv pentru care vorbești cu persoana. Chiar dacă doar te afli în treabă și cauți prieteni, voila! un motiv. Dă-l, ca să știe omul ce-i cu tine în viața lui.

3. Fără întrebări personale, irelevante sau stupide; și fără cerințe de tot felul.

Sunt o persoană deschisă și comunicativă pe net, dar acestea fiind zise, n-am niciun chef să mă dau peste cap să satisfac curiozități legate de stilul meu de viață, de activitățile mele curente, de părerile mele despre vreme. Cu atât mai puțin o să fie alții.

Nu e cazul nici să ceri poze cu persoana în primele cinci minute ale primei conversații.

Dacă te apuci să descoși pe cineva, nu te mira când se debarasează de tine și începe să te ignore. Ah, aveai intenții bune? Au fost contracarate de cât de agasant ai fost.

4. Respect. E necesar.

Respectul nu înseamnă să iei pe toată lumea cu „dumneavoastră” și „sărumâna”. Înseamnă să înțelegi și să iei în considerare faptul că ceilalți pot fi ocupați, că au o viață, că nu-ți datorează nimic. Nu îți datorează să-ți descifreze scrisul, să te vadă ca pe o persoană bună pe care merită s-o cunoască, să fie recunoscători că i-ai ales tocmai pe ei. Nu-ți datorează răspunsuri, ajutor, înțelegere.

Nu poți să pierzi vremea cuiva, să-l atragi în discuții interminabile care nu duc nicăieri, să socializezi doar de dragul de a socializa – nu cu o persoană pe care n-o știi și care poate n-are niciun chef de tine. Fă-o cu prietenii, cărora poate le pasă.

Dacă oamenii vorbesc cu tine, o fac din politețe și bunăvoință, chiar dacă nu gândesc în termenii ăștia. În clipa în care abordezi pe cineva, iar acela îți răspunde, el îți acordă puțin timp și puțină atenție fără ca tu să fi făcut ceva să le meriți. Dacă n-o să le meriți în continuare șansa ta se încheie acolo, chiar dacă ți se pare că „nu-i corect”. Lumea nu e plină de oameni care vor să fie prietenii tăi, ci de oameni care au viața lor și treaba lor. Consecința lipsei tale de respect pentru ceilalți e că o să zbori din viața lor la fel de rapid pe cât ai intrat.
Cu plăcere, acum valea.

Munca pentru prieteni

Mon, 14 Apr 2014 18:01:41 +0000

Cel mai bun sfat pe care l-am auzit în direcția asta: dacă vrei să lucrezi pentru prieteni ai două variante. Doar două.

Prima variantă e să lucrezi gratis. A doua variantă e să lucrezi cu preț întreg. Niciodată să nu lucrezi cu preț redus, pentru că prietenul va rămâne cu amintirea că i-ai cerut bani, iar tu vei lucra în pierdere – și toată lumea va fi nemulțumită.

Site diliu despre femei, bărbați și relații

Sun, 06 Apr 2014 09:01:59 +0000

Cineva mi-a dat un link către un site cu sfaturi și analize despre relații în care nu cred că există idei bune sau inteligente decât dintr-un pur accident. Site-ul se numește fiiconstient.ro. E bun de citit ca banc, sau ca să te minunezi de nebunia umană.

Câteva citate:

Sexul in grup este mediul destinat sa scoata la lumina … toata mizeria interioara a oricaruia dintre noi.

Si in general ceea ce numim dragoste si respect in relatii este … exact preocuparea pentru acel cadru de relationare in care … mizeria sa nu fie rascolita, … pentru a o putea acoperi cu aparente de bun simt, iubire, etc.

Din articolul Va temeti de o experienta erotica de grup? Aveti si de ce!, în care ideea principală e că dacă n-o vrei în grup, e clar că ai o problemă. Cuplurile sunt pentru lași! Acest articol are 270 de like-uri pe Facebook (deși, după cum ziceam mai demult, e posibil să nu aibă atâtea).

Un alt articol deplânge situația actuală a bărbaților, care nu știu ce vor:

De ce le trebuie barbatilor, pentru relatii ”serioase”, doar femei ”cuminti” (reprimate sexual), desi se plictisesc repede de ele?

[…]

Barbatii nu au fost niciodata atrasi de fetele ”cuminti” si aproape nimeni nu a facut dragoste cu o fata cuminte sau cu o nevasta.
Doar s-a folosit ea sa-si descarce tensiunile sexuale … cu ceva teatru, cat inca noutatea o facea sa para interesanta.

Din alt articol, care s-ar părea că susține și mai mult că măritișul e nașpet, iar adevăratele femei sunt alea care se culcă cu mulți bărbați. 149 de like-uri (sau alte activități) pe Facebook.

Revenind la subiect, urăsc să văd oameni care-si reprimă sexualitatea !
(să ne înțelegem: nu oamenii, ci situația mă enervează)

Să dezvolt: urăsc să văd că oamenii se autoînvinovățesc, le e rușine, le e frică sau sunt prea “mândri” în raport cu sexualitatea.

Si cum femeile au o sexualitate de minim 5 ori (asta in cel mai rau caz) mai puternică decât a bărbaților (dacă luăm în considerare numărul de bărbați la care ar face față o singură femeie)…

…ele sunt cele mai predispuse la comportamentele alea care mă enervează.

Alt articol, de alt autor. Ce avem, mă? Sexualitate de (minim!) 5 ori mai puternică decât a bărbaților?! Cum o fi măsurat-o, cum o fi decis-o, din care burtă o fi scos statistica, habar n-am. Oricum, articolul continuă să explice că femeile sunt agresive, fițoase și nesimțite pentru că nu recunosc că vor să facă sex. (99 de like-uri și alte activități pe Facebook)

Citez mai departe din acest articol atât de pro-femei și feminitate încât Radu F. Otravă și alții vor muri de ciudă în fața acestei poezii:

Dar nuuuuuuuuuu, nuuu…(dacă aș fi fată) eu mă invonovățesc
pentru că simt că-mi VREAU si îmi PLACE, iar în loc la această asumare aleg să ma port ca o vacă, să fiu nesimțită si agresivă cu ceilalți
si asta doar pentru ca NU STIU CE SA MAI FAC ca să primesc o PULĂ – dar nu recunosc asta NICIODATĂ.

Si culmea că nu doar că se învinovățește pe sine, dar sar și la gâtu lu alealalte…de parca toate “îs curve nespălate care sug pula” și ea e singura “Sfântă” de pe planeta asta.

Tot site-ul e o perlă completă, în care bărbații-autori își strigă agramat și plin de puncte-puncte ideile despre sex pe net. Ideile sunt simple: femei cât mai multe, pe cât posibil cât mai multe în același timp, ahtiate după sex, dar care să creadă că totuși ăștia sunt bărbați sensibili care le iubesc și le respectă așa cum sunt, chiar dacă le zic curve – și chiar dacă le scuipă în cap pe altele, cele care n-au chef să fie cum le pohtește lor inimioara (sau alt organ).

Uf, uf, uf. Bărbații ăștia, îs varză sărăcuții.

(Nu mă refer la bărbați în general când zic „bărbații ăștia”, mă refer strict la cei câțiva autori ai articolelor)

(Și înainte să vă plângeți că bărbații nu mai sunt ce au fost odinioară, așa cred și ei. Doar că problema e, evident, că nu-s mai mulți bărbați ca ei.)

Cum să-ți găsești neliniștea interioară

Wed, 05 Mar 2014 10:57:11 +0000

Sunt atâția care te ajută să-ți găsești liniștea interioară, atâtea sfaturi, articole, metode, cărți, workshop-uri, seminarii încât nu mă îndoiesc că până în clipa de față, după ce ai cheltuit atâția bani și atâta timp, ai ajuns la un stadiu de serenitate excelent. Dar eu simt că mai ai încă necesități profunde care nu au fost încă satisfăcute.

Știu, pentru că știu cine ești. Te înțeleg. Am fost și eu odată ca tine, dar apoi am avut revelația unei tehnici extraordinare care m-a ajutat enorm, o tehnică cu adevărat miraculoasă. De aceea, ți-o împărtășesc gratis, iar dacă dorești poți să cumperi și cartea recomandată de mine pentru a te ajuta în demersurile tale.

Stai în lotus pe vârful canapelei, pentru că pe jos mișună gândacii. Gândacii sunt ființe vii, nu trebuie omorâte și nici nu e bine să intervii în destinul lor. De aceea, te-ai cocoțat unde nu aveți nimic în comun, pentru că altfel îi iubești și îi accepți. Viața pulsează pretutindeni în jurul tău și o accepți în toate formele ei.

Iar dacă Universul consideră că meriți să ți se înlocuiască geamul pe care l-au spart copiii care se jucau aruncând cu pietre în el, îl va înlocui. Ție ți-e indiferent, pentru că după ce ai citit multe cărți și articole despre asta și după ce ai făcut câteva cursuri pe domeniu, ai atins pacea interioară și fericirea supremă și ai realizat că viața este o iluzie. Plutești într-un ocean beatific.

Te-au dat afară de la muncă, dar când Dumnezeu îți închide o ușă, îți deschide o fereastră (deci chestia cu geamul spart e de fapt un semn divin pentru cine știe cum să-l interpreteze), așa că te reprofilezi pe o carieră unde lumea îți va aprecia sufletul pentru tot ceea ce este.

Noua ta carieră e poezia, pentru că e singura capabilă să reflecte trăirile tale profunde. Dacă divinul vrea, te va răsplăti. Oricum ar fi, rămâi adânc în fericire și te uiți la primul poem pe care l-ai scris, care va ilumina mințile, inimile și sufletele oamenilor milenii de acum înainte:

Sfânta Filofteia
A luat orhideea
S-a dus în Iudeea
Și l-a văzut pe Dumnezeu
Care i-a dăruit un îngeraș zglobiu și drăgălaș
Și Cunoașterea Supremă.

Prietenii ți-au spus că nu e o poezie de Nobel, dar tu crezi în tine. Știi care e valoarea ta reală. I-ai trimis aura să înconjoare planeta, ai scufundat versurile în subconștientul omenirii, iar cei care au urechi să audă vor recunoaște vibrațiile subtile ale frumuseții acestor vorbe din prima clipă. Scrii sub influența divină și fiecare cuvânt care iese de sub tocul tău vrăjit mustește de iubirea, pacea și grația Domnului.

Ai atins perfecțiunea atât de bine, ai înțeles atât de profund sfaturile date de cei care te-au învățat să ai încredere, să manifești optimism, să te vezi în lumina perfectă încât nu ai cum să faci ceva greșit.

Dacă totuși simți că îți lipsește ceva – deși e clar că toate sfaturile de auto-ajutor și-au atins scopul și ești persoana cea mai fericită și pașnică din lume – poți lua în considerare posibilitatea de a-ți fi dor de neliniștea interioară.

De aceea sunt aici ca să te ajut! În mod normal neliniștea interioară este un atribut al omului, un lucru pe care-l ignorăm deoarece ni se pare natural. Ce ne putem face atunci când ea nu mai există? Din cauza unei severe lipse de interes în acest domeniu – lipsă de interes „ajutată” pe sub mână de finanțatorii celor care scriu cărți de auto-ajutor și care fac parte din grupuri de interese mondiale – există o lipsă acută de ajutor.

Într-adevăr, până și marea companie Google ne oferă doar sfaturi pentru a scăpa de neliniștea interioară, ceea ce demonstrează profunzimea și extinderea extraordinară a acestei conspirații. Însă nu despre aceasta vreau să vorbesc acum. Pentru că dacă ați ajuns aici este clar că aveți nevoie de ajutor – și aveți nevoie de ajutor acum!

Cu noua mea metodă, confirmată de cercetătorii britanici și ruși într-o serie de experimente făcute în laboratoare special finanțate pentru astfel de studii, care se află în locuri pregătite intenționat pentru o cercetare de maximă calitate științifică și spirituală, vă veți putea regăsi neliniștea interioară în doar câteva zile, gratis!

Nu aveți nevoie de nicio altă informație, în afară de cele pe care vi le voi pune la dispoziție. Această tehnică a fost testată și funcționează. Uitați-vă la aceste testimoniale ale celor care au încercat-o:

Cu ajutorul tehnicii date de Roxana M. Chirilă, am putut pentru prima oară după multe luni de zile să simt și altceva decât fericire neîntreruptă. -Andreea B.

Și:

Niciodată nu am crezut că viziunea mea asupra lumii se poate schimba radical în doar câteva zile! De când am aplicat această metodă, văd universul cu totul altfel! Mulțumesc, Roxana Chirilă!-Dumitru P.

Metoda este atât de simplă încât NU-ȚI VA VENI SĂ CREZI! Un singur paragraf îți va transforma viața și va aduce noi valențe sufletului tău! Vei trăi stări cum doar omul în starea sa cu adevărat naturală poate trăi! Fără aditivi chimici! Fără suplimente alimentare!

Uite aici această tehnică secretă, eficientă și extraordinară de aducere a neliniștii interioare: deschide ochii. Uită-te la tine. Uită-te la realitate. Întreabă-te dacă ceea ce faci are vreo valoare.

Atât. Dar dacă simți că ai nevoie de ceva care să te pună în spiritul lucrurilor, poți să te ajuți citind această carte. E despre adolescenți bolnavi de cancer.

6 greșeli de neiertat în dormitor/pentru spioni

Fri, 05 Jul 2013 08:07:20 +0000

Dintr-un instinct masochist deosebit de rafinat, citesc cărți gen „50 de umbre” sau „Amurg” și sunt abonată la newsletter-ul Cosmopolitan.

Am primit un mail azi în care apărea titlul unui articol, „6 greșeli de neiertat în dormitor”. Așa că am dat click, din curiozitate – să văd și eu ce consideră Cosmo de neiertat în dormitor. Să-i spui unui bărbat că are organul „atât de mic și drăgălaș!”, sau să-i admiri stomacul mare și rotund unei femei?

Hahaha. Nu. Cele șase greșeli sunt:

Uitatul la TV/vorbitul la telefon în timp ce. „Asta îl va face pe iubitul tău să creadă că nu mai eşti atrasă de el şi va trebui să lămureşti cumva situaţia.” (Îmi imaginez scena: „Iubitule, mai încet, că nu văd ce face Julia Roberts!)
Să pleci la mijlocul partidei.
Să aștepți ca celălalt să facă tot. (una din puținele chestii care au ceva logică)
Să strigi numele greșit. (i se întâmplă cu adevărat vreodată cuiva? O_o FĂRĂ să-și dea seama că e o problemă?! Că sincer, bancurile noastre românești spun destule despre situație)
Aducerea unui vibrator în pat pe nepusă masă. (ok, nici asta nu e chiar atât de lipsită de logică, poate tipul e vibratorofob)
Să simulezi. (asta n-aș zice că e o greșeală de neiertat. Eventual dacă *încerci* să simulezi și ești prinsă. Altfel n-o să știe că n-ar trebui să te ierte. Logic vorbind.)

Dacă Cosmo ar scrie sfaturi pentru femei-spion, probabil că greșelile de neiertat ar fi sunat așa:

Să-ți folosești pixul cu laser pentru a deschide conserve. S-ar putea ca alții să se întrebe de ce-l ai.
Să declari că n-ai chef de ședința asta super-importantă de punere a cale a lumii și să te duci la carnavalul de la Rio în locul ei.
Să aștepți să-ți dea ceilalți informații fără niciun fel de efort din partea ta.
Să te recomanzi ca fiind „Bond. Jane Bond.”
Să încerci să seduci un șef de țară pe nepusă masă. Cine știe, poate nu te place și pe urmă să vezi distracție.
Să le spui tuturor că ești competentă în o grămadă de domenii în care nu ești, în speranța că te vor pune în posturi din care poți spiona mai bine. Cineva o să se prindă până la urmă!

Pentru bac: trucuri pentru matematică

Tue, 02 Jul 2013 07:46:16 +0000

Urmează în curând proba la matematică. La română n-aveam foarte mare lucru de zis, pentru că acolo lucrurile sunt mai puțin clare. Nu există scurtături. La matematică în schimb sunt câteva trucuri care țin de psihologia profesorilor și de contextul examenului. Nu se aplică Matematicii Adevărate, în care Dumnezeu cu mila, dar aici problemele sunt hotărâte de o comisie care știe foarte bine ce subiecte dă.

Nicio problemă nu se poate întinde prea mult. Dacă soluția la care te gândești ți-ar lua trei pagini, găsește alta. Examenul trebuie să se petreacă într-un timp restrâns în care un elev bun să aibă timp să tușească, să respire, să se scarpine la cap și să se gândească. Nu e menit să fie o cursă contra cronometru din minutul 1 până în minutul final.
Dacă soluția la care te gândești necesită multă scoatere/băgare în paranteze, cu enorm de mulți termeni de înmulțit și împărțit, probabil că ar trebui să te gândești ce formule poți folosi. Examenul e gândit în așa fel încât să nu întindă coarda la maxim în ce privește erorile umane (n-o să se dea peste cap ca să elimine erorile apărute din greșeli de socoteală, dar nu e o cursă malefică plină de obstacole în privința asta).
În 80% din cazuri o să ai de-a face doar cu numere rotunde. În 70% din cazuri rezultatul o să fie „frumos”, nu o ciudățenie plină de fracții și radicali. Ok, statistica aia e scoasă din burtă dar am remarcat că dacă îți dă un rezultat ciudat, e bine să te uiți din nou pe calcule. Că cine știe.
Dacă vrei să verifici un rezultat parcurgând ce-ai făcut până atunci, varianta cea mai bună e să scoți ciorna și să reiei totul de la cap la coadă în ritm alert (deja știi pașii, așa că nu trebuie să te gândești la fiecare; poate să meargă destul de rapid). Dacă te uiți după greșeală în calcule s-ar putea să-ți ia mai mult timp sau să n-o observi.

În rest mă tem că într-adevăr e vorba de cât ai învățat și ce formule știi. Spor.