Tech Geek Really on Roxana-Mălina Chirilă

Ochelari 2D? A încercat careva?

Wed, 20 Aug 2014 06:43:59 +0000

Dacă mă uit la un film de acțiune în 3D pe la jumătatea filmului încep să simt prea puternic disconfortul creat de 3D ca să pot urmări în liniște și pace ce se întâmplă în fața mea. Dacă sunt scene în care tremură imaginea (filme de acțiune, filme de acțiune, filme de acțiune) încep să mi-i dau jos că e din ce în ce mai neplăcută senzația, ceea ce înseamnă că am șansa deosebită de a vedea dublu un film pe care aș vrea să-l văd simplu. Da, e atât de sâcâitor/obositor încât uneori prefer să văd ca la beție.

Nu vă spun cum a fost Transformers, că la final nu știam dacă îmi displace filmul că e prost, sau că e lung și 3D. A fost o cursă strânsă între cele două, dar cert e că dacă înainte de Transformers mă resemnam cu ideea de 3D, după Transformers mi se zburlește părul numai când aud.

Bun, pot face patru chestii: 1. pot să încerc să văd variantele 2D ale filmelor care mă interesează (doar că nu sunt sigură că ajung variantele 2D pe aici. Și ăia de la Cityplex au greșit URL-ul, deci Google îmi dă rezultate aiurea pentru filmul curent la care vreau să merg.) 2. Pot să continui tot așa, cu ochelarii jos-sus-jos-sus de la mijlocul filmului încolo și să sper că nu se repetă Transformers 3. Pot să îmi pun pofta în cui și să aștept varianta pe DVD sau ceva 4. Pot să încerc să-mi cumpăr/fabric o pereche de ochelari 2D.

Varianta 4 înseamnă că pot în continuare să merg la filme cu alți oameni – și să mă și bucur de ele. Poate chiar de la început la sfârșit, ceea ce nu pot face acum decât la filme cu bugete mai mici, care sunt 2D. Ar fi varianta perfectă, doar că cică nu funcționează mereu, pot apărea probleme de compatibilitate, chestii.

Din păcate, habar n-am cât de des apar problemele astea de compatibilitate. Yay. Deci, lansez întrebarea: ați încercat ochelari 2D? Funcționează? Nu funcționează? Funcționează des? Am șanse să mă uit la filme Marvel în pace? Are rost să încerc să obțin așa ceva, sau încerc să merg pe variantele 1-2 (cu 3 pentru ce nu mă interesează)?

Mi-a dispărut bara de search din Google. Bug sau feature?

Fri, 15 Aug 2014 15:26:01 +0000

Ieri-azi am remarcat o chestie ciudată: după ce dau search pe Google îmi dispare uneori, nu tot timpul, bara de search de sus. În loc să văd căsuța aia în care pot edita liniștită ce-am căutat, mă trezesc că dau scroll în sus și capul de pagină e cel pe care-l vedeți. Adică fără căsuța aia în care poți scrie ce vrei tu să cauți. Tehnic vorbind, aș putea edita mai sus, acolo unde e de obicei URL-ul, doar că e mai cu cântec la editare.

Când dau click pe logo-ul Google nu se întâmplă nimic. Pot schimba între web, images și restul, dar cam atât. Ăsta e un bug, sau se vrea feature? L-aș băga la categoria „bug”, că nu face mereu același lucru, dar nu-s obișnuită cu bug-uri Google. Numai eu pățesc, sau pățesc și alții chestia asta?

Și dacă tot suntem la capitolul „Google face lucruri trăsnite”, îl poate convinge cineva că într-adevăr vreau să scrie în limba engleză și azi, și mâine, și răspoimâine și pentru restul existenței mele, dacă nu spun altfel? Că-mi sare înapoi pe română de spui că-i purice.
LE: Așa arată în mod normal:

Tastatură românească (cu layout Ro)

Tue, 12 Aug 2014 08:27:11 +0000

Dorin spunea acum nu foarte mult timp că a avut șansa să testeze o tastatură românească – e ca o tastatură normală, doar că ai trecute pe ea tastele din română, nu cele din engleză (US) care se poartă pe la noi.

Asta e minunăția:

M-am anunțat că vreau s-o testez, nu din perspectiva cuiva care face recenzii pe tehnologie, ci din perspectiva cuiva care bate vreun milion de caractere pe lună, sau mai mult. (scriu pe blog, traduc, scriu, scriu mail-uri, scriu comentarii… se adună repejor).

După cum se vede din poză, semnele de pe tastatură cuprind â-uri, ș-uri, ț-uri șamd., acesta fiind tot șpilul, mai ales că ești pierdut când începi să tastezi prima oară în română și bați la nimereală. Știu toate diacriticele și semnele de bază (cum ar fi ghilimelele) încă din liceu și nu mai trebuie să le caut astăzi. Așa că am zis că nu prea am ce învăța de la tastatura asta, că m-am chinuit singură până acum. No, m-am înșelat. Sunt câteva semne pe acolo pe care le-am căutat în draci înainte să văd tastatura asta: ’ []|«»<> Mai ales pentru apostrof schimbam de pe tastatura în română pe tastatura în engleză, ceea ce poate fi destul de neplăcut.

Eu am învățat să scriu în română de pe o tastatură pe care cineva lipise cu multă îndemânare diacriticele, deci pot să vă spun că sigur e foarte utilă inscripționarea. (la tastele gen ‘, care sunt pe lângă diacritice, apropo, se ajunge cu AltGr+tasta – e ca un alt fel de shift, te obișnuiești repede)

Legat de tastatură ca obiect: după ce am stat pe superbul meu Lenovo mai bine de un an (e încă o poveste de dragoste între noi), care are o tastatură superbă, fină, mare și oricum mi-aș fi putut dori să fie (da, a fost un criteriu la cumpărare), mi-e destul de greu să apreciez obiectiv alte tastaturi. Așa că am tăbărât pe două alte tastaturi ca să-mi dau cu părerea mai bine despre ea. Și, sincer, cu alea se compară, deși nu-s de doi lei.

Ce-mi place la ea:

tastele se apasă ușor. Am tradus vreo pagină cu ea, acum scriu articolul ăsta – și nu e un efort pentru degete. E chiar ok.
are taste multimedia. Pot da muzica mai tare sau mai încet, o pot porni sau opri din tastatură. E fain, când ai lucruri de făcut și deja faci alt+tab într-o veselie (eu schimb între text și browser, în care am dicționarul/dicționarele)
arată ok.
e ieftină (la 39 de lei… chiar foarte, foarte ok)
are tasta enter mare. Pentru unii ăsta e un minus, la mine e un plus.

Ce nu-mi place la ea:

tastele sunt colțuroase. Mi se tot ciocnesc vârfurile degetelor de celelalte taste, sau apăs prea în margine și îmi creează o senzație de disconfort. După vreo 2 pagini de scris (cât am acum pe ea), încep să simt o ușoară gâdilătură în vârfurile degetelor. Nu e așa o problemă dacă nu scrii într-o veselie, dar cred că aș începe s-o simt după vreo câteva zile.
are tastele gen „Home”, „End”, „Pg Up”, „Insert” marcate cu semne care le sugerează funcția. Toate bune și frumoase, dar mi-a luat puțin să mă prind care e care.
materialul nu e cel mai fin la atingere.

Una peste alta, deși nu e tastatura viselor mele și deși nu mi-aș lua-o pentru mine (vezi prima obiecție), e o tastatură pe care le-aș recomanda-o utilizatorilor mai puțin înrăiți. Mamei, de exemplu, care nu scrie cu diacritice și care nu înșiră pagină după pagină în fiecare zi. Mi se pare foarte bună pentru prețul pe care îl are – nu comparativ cu altele, pentru că nu le știu, dar ca raport ce oferă/preț.

Momentan nu e pe piață, dar urmează să fie scoasă, dacă se găsesc destui doritori în următoarea lună și jumătate. O puteți cere de aici, la 39 de lei cu transport inclus. Dacă nu va fi fabricată, nu pierdeți nimic.

Despre trafic pe site-uri

Sun, 19 Jan 2014 08:58:27 +0000

Notă: articolul acesta e scris ca răspuns direct la niște întrebări pe care mi le-a pus azi un cititor. Nu e pentru bloggeri mari, care își cunosc meseria, ci pentru vizitatorii mei, pentru cei care n-au bloguri, pentru cei care au bloguri mici, sau cei care nu s-au preocupat cu partea tehnică din spatele blogului/site-ului lor.

Cum afli care e traficul de pe site-ul/blogul cuiva? E o întrebare interesantă. Câți vizitatori unici am eu? Câtă lume dă click și unde? Cum stau în raport cu ceilalți?

Răspuns: nu poți. Decât dacă-ți spun eu. Ceea ce e valabil și pentru alții, cu blogurile/site-urile lor. Nu există chestii care să poată măsura efectiv ce fac vizitatorii pe site-ul respectiv decât dacă administratorul le instalează acolo. Deci, eu am pe acest blog două contoare care contorizează diferite statistici. Vizitatori (numărați după IP-uri), număr de click-uri pe diverse pagini, număr de vizite (adică vii, stai 5 minute, e o vizită. Vii peste 5 ore și e altă vizită). Etc. Dar nu există o cale sigură prin care alt site, sau cineva exterior, poate să-mi măsoare mie datele astea decât dacă îi dau eu voie.

Buuun. Hai să discutăm despre locurile mai cunoscute unde găsești topuri cu site-uri și metodele lor de contorizare.

1. Alexa.com

E unul dintre site-urile cele mai cunoscute cu statistici despre site-uri. Ai topul a milioane și milioane de site-uri din lume, fiecare cu un număr de ordine. Al meu, azi, e pe la 8 milioane. Acum vreo săptămână era pe la 6 milioane, deși traficul meu a crescut între timp.

Faptul că menționează atât de multe site-uri și că e un top atât de bine cunoscut face lumea să creadă că e un top destul exact și clar – dar pe ce bazează? Din câte am înțeles, în principiu contorizează acțiunile făcute pe internet pe browsere care au instalate Alexa toolbar. Aveți Alexa toolbar?… Nici eu. Era un toolbar destul de uzual prin 2005, cred, dar între timp nu prea mai e. Așa că procentul de trafic înregistrat e mult mai mic decât cel real și datele, în special pentru site-uri care nu sunt folosite de un segment foarte larg al populației lumii, nu sunt foarte apropiate de realitate.

Bine, există și varianta, cu plată dacă nu mă înșel, în care îi dai datele tale reale de trafic. Ceea ce eu nu fac și majoritatea site-urilor nu fac.

Deci: are o relevanță, dar nu chiar așa de mare pe cât ți-ai imagina.

2. Trafic.ro

Trafic.ro îți dă o chestie care apare pe fiecare pagină a site-ului tău și care înregistrează click-urile de pe site. Reține IP-uri și le folosește ca să contorizeze numărul de unici, reține click-uri pentru numărul de „views”, înțelege ideea de vizite și le contorizează și pe alea.

Nu toată lumea are trafic.ro, pentru că sunt enervanți. Îți fac disponibile date pe care tu n-ai chef să le faci disponibile, îți cer bani, îți trimit mail-uri. Am avut și eu trafic.ro vreo câteva zile, dup-aia am fugit ca de draci și m-am trezit cu un telefon în care mă întrebau de ce am fugit ca disperata. Uite, de-aia.

Am auzit zvonuri vagi că ar fi umflat din când în când statistici, dar asta e altă poveste. Presupunând că sunt corecți și onești, ceea ce e posibil, e cea mai exactă statistică despre vizitatori/views pe care o veți vedea, dar poziția din topul lor (gen „site-ul nr. 12 din categoria bloguri”) nu reprezintă o poziție dintr-un top real al tuturor site-urilor din România. Reflectă poziția în topul trafic.ro.

3. Zelist.ro

Topurile Zelist sunt o completă perplexitate a misterului inefabil din existența blogurilor. Adică, nu știu exact cum au reușit să creeze un algoritm de sortare a site-urilor care să aibă o relevanță minimă, nelegată de aproape nimic. Sunt înscrisă pe zelist.ro pentru că în fiecare săptămână am ceva la care să mă mir.

Pe ce se bazează zelist? Pe link-uri date de alte bloguri și site-uri înscrise în zelist. Primești un anumit punctaj care este calculat pe baza cui îți dă link. De exemplu, printr-o postare, blogul Eftimie.net, care un scor de 1.8518, îmi oferă mie un scor de 0.119555. Ce înseamnă numerele astea, habar n-am. Ideea e că scorul pe care mi-l oferă se adaugă la scorul meu, iar orice link dau eu oferă scoruri celor pe care-i linkuiesc. Astăzi, cel mai iubit blog din România este, conform zelist, cel al lui Tudor Chirilă.

Dacă sunteți nedumeriți, așa suntem toți. E un fel de joc complicat cu numere, jucat în grup, în care din când în când apare câte un site gen umbrelaverde.ro care a fost multă vreme site-ul nr. 1 din zelist, dar care nu exista. Era mort ori de luni, ori de ani. Cert e că nu exista, dar era nr. 1.

Să recapitulăm. Care sunt variantele descrise: cu contor pe site (chestia cea mai clară), cu contor la vizitatori (dar nu toți vizitatorii au contorul), cu factori externi (link-uri și alte alea, dar care nu spun chestii prea clare). Dar dacă eu nu fac publice datele de pe site, voi nu prea aveți cum să le știți.

Contoare, pentru posesorii de site-uri, sunt multe: de la WordPress (pentru că folosesc platforma lor), de la statcounter.com, cel de la enervantul trafic.ro, și Google Analytics face asta (dar n-am folosit niciodată) etc. Posesorul de site poate ști oricând care e situația lui, dar în ciuda aparențelor, nu prea există un top clar, complet corect, pe care să-l poți vedea oricând și care să cuprindă toate site-urile. C’est la vie.

Later Edit: 4. T5.ro

Mi s-a atras atenția în comentarii (mulțumesc, Vlad B. Popa) că există site-ul ăsta. Preia datele din Google Analytics și face topul pentru România. Funcționează similar cu trafic.ro (contor pe site-ul efectiv) și are aceeași specificație: oferă date exacte, dar nu cuprinde toate site-urile posibile și imposibile. Doar pe cele care folosesc Google Analytics.

Rezoluții de Anul Nou

Sat, 21 Dec 2013 14:12:06 +0000

Pentru că tot am preluat tot felul de obiceiuri din țări străine, am zis că e cazul să-mi stabilesc din vreme rezoluțiile de Anul Nou. Ca să știu ce fac atunci. Pentru că nu poți să decizi chestii de genul ăsta pe loc, trebuie să te gândești din timp, nu?

Deci, prima mea rezoluție, cea principală și cea de care sunt destul de sigură, va fi următoarea: 1366 x 768.

Și dacă mă simt foarte ambițioasă și stelele se aliniază cum trebuie, poate voi reuși să ajung la rezoluția a doua: 1920 x 1080.

Buton de volum la laptop

Mon, 02 Sep 2013 12:22:28 +0000

Maică-mea are un laptop Toshiba de pe vremea când eu eram în liceu. Arată bine mașinăria, dar e depășită de tehnica actuală… cu o singură excepție care era mișto.

Laptopul ei are buton de volum. De-ăla cu rotiță zimțată, cum era la walkman-urile de pe vremuri.

Foarte mișto chestia. Mai ales dacă ai obiceiul să scoți laptopul în locuri unde n-ai chef să sune nimic. La cursuri la facultate, în cafenele unde e lume în jur, într-o firmă în care se discută, la conferințe unde e mai ușor să tastezi decât să scrii de mână, în dulap când ți-au spart hoții casa și ți-ai lăsat telefonul la câteva camere distanță, într-o mănăstire de călugări budiști care sunt mai tăcuți decât o cameră izolată fonic sau în orice alte situații probabile sau improbabile.

Ai rotiță, ai control mecanic asupra volumului inițial al laptopului care se deschide. Dacă știi că ai lăsat sunetele să cânte la maxim exact înainte să le închizi, nu strângi din dinți și zici „Acuma, asta e.” Doar învârți.

Dar deh. O fi prea ca-n epoca de piatră pentru laptopurile actuale.

Curs care merită văzut: Internet History, Technology, and Security

Sat, 09 Mar 2013 11:37:26 +0000

Ok, scuze că pun un nou articol când toți vreți să aflați ce-i cu MISA și Gregorian Bivolaru și alte alea (vă văd intrând), dar sunt prea entuziasmată ca să n-o fac.

E un curs mișto pe Coursera, care din punctul meu de vedere chiar merită urmărit. Se numește „Internet History, Technology, and Security”, oferit de Charles Severance de la Universitatea din Michigan. Severance spune o grămadă de lucruri interesante – pornește de la Al Doilea Război Mondial, încercările de a sparge codurile folosite de Hitler (ați auzit de Enigma, nu?), primele calculatoare, primele rețele între calculatoare aflate la distanță.

Mai mult decât atât, are interviuri cu diverse persoane, are filmări cu un calculator făcut după modelul primului calculator făcut vreodată, chestii de epocă despre cum arătau/se foloseau calculatoarele acum câteva zeci de ani. Și explică foarte clar, foarte liber, dacă știți engleză înțelegeți tot.

E gratis, e mișto, e ținut de un profesor de la o universitate recunoscută mondial. Mergeți și uitați-vă măcar la cursuri, sau participați cu totul. Merită! (Click pe propoziția de dinainte, că toată e numai un link)

Îmi iau laptop

Sun, 03 Mar 2013 17:38:27 +0000

…pentru că am nebunia acum. Da, îl iau de pe răul de eMag, unde a ajuns momentan la un preț ok: un laptop Lenovo, mai exact.

Momentan funcționez pe un Desktop cu Intel Core 2 Duo (2.33 GHz), 2GB RAM, NVIDIA GeGorce 7300 GT și un laptop MSI Wind U100 cu Intel Atom, 2 GB RAM (cu partea grafică integrată). Adică ambele cam depășite de situație, deși încă pot să mă joc pe el dacă vreau… dacă vreau să mă joc Kingdom of Loathing sau Might and Magic VII. Și pot să editez și chestii video, dacă sunt scurte și ușoare și nu vreau să fac prea multe. Din când în când, dacă vreau să-mi fac de cap, bag un Sacred (de la Ascaron) sau deschid un program de editare grafică (GIMP, de exemplu) și îmi fac de cap ca un copil teribil ce sunt.

Nu pot să spun că, per ansamblu, nu sunt mulțumită cu ce am. MSI-ul Wind, căruia de acum încolo îi voi spune Pinky (pentru că e roz bombon de te ia durerea de dinți) e ok pentru chestiile de zi cu zi, traduceri, corecturi, scris. E minuscul, la cei 11 inchi de ecran și 1 kg greutate (mă rog, mai mult, că i-am trântit o baterie de 9 celule ca să mă țină, în loc de cea de 6 celule care s-a uzat). E elegant, în afara faptului că e roz, și e mulțumitor, în afara faptului că Windows-ul merge cu încetinitorul și Ubuntu Linux clachează în lentoare la fiecare update. E genul de laptop pe care-l pui în geantă când te duci să stai la cineva 2 zile, sau genul de laptop pe care-l deschizi pe o bancă în parc. Perfect pentru un scriitor, imperfect dacă vrei ceva mai mult.

Iar PC-ul își face treaba în general, dacă nu cer prea mult de la el.

Uite că am chef să cer mai mult și am tot avut chef să cer mai mult din vara lui 2012. Cu lentoarea-mi caracteristică, am stat să mă gândesc dacă am nevoie de mai mult, dacă merit mai mult, dacă merită să-mi iau mai mult, dacă merită să-mi iau laptop sau dacă vreau să bag un upgrade sau zece în Desktop. Pentru că mă trezesc relativ des în mișcare, am decis că un laptop e varianta mai bună, atâta timp cât nu e excesiv de greu.

Hai să luăm laptopul în cauză.

Procesorul e Intel i5, Ivy Bridge, adică cu câteva clase peste ce am pe aici și arhisuficient și pentru eventualele doleanțe legate de jucat (nu des, dar mă apucă). 4 GB RAM, pot să mai adaug mai târziu încă 4, dacă mă lovește foarte tare pasiunea (nu cred). Hardul are 500 GB, deci nu trebuie să mă plimb cu hardul extern după mine ca să-mi duc cele ncesare încolo și încoace. E la 5400 rpm, dar dacă nu mă apuc să montez filme în mod profesionist (și chiar mă îndoiesc) și să am nevoie de ditai viteza de scriere pe hard, e arhisuficient așa.

Are o diagonală de 15.6 inch, ceea ce înseamnă că e de dimensiuni foarte decente ca să lucrez mai serios pe el (sorry, Pinky), ceea ce înseamnă că s-ar putea să-mi repun în funcțiune Ze Crappy Mouse de 2 lei pentru când nu mă descurc cu touchpadul (deși dacă o să-l folosesc mai des cu mouse o să trebuiască să înlocuiesc Ze Crappy Mouse cu un Mouse Decent).

Memoria video e dedicată (placă video NVIDIA GeForce 610M, 1 GB RAM). Frumos din partea ei 😛 N-am stat să studiez care placă video e mai tare, așa că m-am mulțumit cu faptul că niciun geek căruia i-am arătat laptopul n-a protestat când a văzut-o.

Are 2 porturi USB 3.0 și unul USB 2.0. N-am avut de-a face până acum cu USB 3.0 așa că nu mi-e clar exact cât de mare e diferența. Până una, alta, sunt mulțumită de numărul de porturi. Tot atâtea are și Pinky și n-am avut nevoie de mai multe. DVD RW – am și uitat ce înseamnă să poți să bagi un DVD ca să-ți instalezi un OS pe laptop, dar mă faptul că pot să-mi aduc aminte mă face să zâmbesc. Are și cititor de carduri, ceea ce e grozav pentru că mă perind peste tot cu adaptorul după mine ca să-mi descarc/încarc poze pe calculator (long story).

Și apoi, în ce privește mersul de colo-colo cu laptopul… baterie de 6 celule (google mă asigură că resită 3 ore jumate-patru) și 2.6 kg. Mi-ar fi plăcut să fie, să zicem, cu un kg mai ușor și bateria să reziste cu vreo 2 ore mai mult (Ultrabooks, la voi mă uit), dar nu e așa de important.

Designul mi se pare elegant și din câte știu Lenovo e făcut din materiale ok, nu ca un Toshiba Satellite pe care l-am văzut nu demult – și care era făcut dintr-un plastic care se îndoia la fiecare apăsare.

Așa că, în curând, o să am un laptop nou și mișto.