Terry Pratchett on Roxana-Mălina Chirilă

[16 mai] Cartea de azi: „Formidabilul Maurice și oastea rozătoarelor savante” de Terry Pratchett

Mon, 04 Jun 2018 14:01:46 +0000

Un lucru care-mi place la seria Discworld a lui Terry Pratchett e că, deși poveștile au toate loc în aceeași lume, nu e deloc necesar să le citești în ordine, ci au deseori sens și ca romane de sine stătătoare – așa că pot să recomand „Formidabilul Maurice și oastea rozătoarelor savante” fără nicio problemă.

Întâmplător, asta e o carte mai degrabă pentru copii și e bazată pe basmul „Flautistul din Hamelin” (sau „Fluierașul fermecat din Hamelin”, cum l-am mai găsit).

Maurice e un motan vorbitor foarte șiret, care e pus pe făcut averi. S-a înhăitat cu niște șobolani care pot și ei să vorbească și cu Keith, un băiat nu foarte inteligent, dar care știe să cânte la fluier. Împreună, merg din sat în sat; șobolanii se prefac că infestează totul, iar Keith cere o mică avere, apoi se preface că-i vrăjește cu fluierul și îi convinge să părăsească satul.

Totul merge excelent, până când dau de un sat care pare într-adevăr infestat de șobolani… dar doar până când își dau seama că e ceva foarte putred la mijloc și, de data asta, nu e vina lor.

„Formidabilul Maurice și oastea rozătoarelor savante” se poate cumpăra de pe eMag și Libris în limba română. În engleză, cartea e disponibilă cu livrare gratuită pe Book Depository și în format digital pe Amazon.

Vrei să afli mai multe despre „Cartea de azi”? Intră aici.

[29 apr] Cartea de azi: „Good Omens” de Terry Pratchett și Neil Gaiman

Mon, 07 May 2018 07:36:29 +0000

Cartea asta a apărut demult de tot în România, la Tritonic, sub numele de „Semne bune”. Habar n-am dacă o mai publică cineva, dar tocmai se face o serie TV pe baza ei.

În 1985, pe vremea când Neil Gaiman era jurnalist, nu scriitor cu renume internațional, s-a dus să-i ia un interviu lui Terry Pratchett, care fusese și el jurnalist, dar tocmai publicase al doilea roman din seria „Discworld”. S-au împrietenit repede, lucru care nu e surprinzător: amândoi aveau simțul umorului, citeau o grămadă și aveau pasiuni asemănătoare.

După ceva timp, Neil Gaiman i-a trimis lui Terry Pratchett (care deja începea să fie faimos) o poveste cu William, antihristul. Lui Terry i-a plăcut, Neil n-avea foarte multe planuri s-o continue și au ajuns să scrie împreună un roman pe baza ei, care a fost publicat în 1990 sub numele de „Good Omens”.

E veșnica poveste: vine sfârșitul lumii, după cum spun profețiile extrem de exacte ale lui Agnes Nutter, o vrăjitoare moartă de secole (și horoscopul zilnic). Un băiat de 11 ani va fi antihristul, cei patru călăreți ai apocalipsei își vor face de cap și se va termina cu lumea. Doar că un înger rămas pe pământ ca anticar și un demon care nu se mai integrează bine printre ceilalți din iad nu prea-și doresc să vină sfârșitul lumii, pentru că se simt foarte bine pe pământ. Așa că fac tot posibilul să-l salveze, în timp ce antihristul, care habar n-are care-i sunt puterile, citește chestii conspiraționiste și mai face extratereștrii să aterizeze și tibetanii să iasă din tunele subterane (sună familiar?).

E o carte plină de umor, scrisă înainte ca autorii să devină foarte renumiți. E disponibilă pe Book Depository și pe Amazon în engleză – și pe la anticariate în română, bănuiesc.

Vrei să afli mai multe despre „Cartea de azi”? Intră aici.

[16 apr] Cartea de azi: „Zei mărunți” de Terry Pratchett

Wed, 18 Apr 2018 18:40:36 +0000

„Zei mărunți” e o carte din seria „Discworld” de Terry Pratchett publicată în 1992, dar se poate citi și singură – poate cu atât mai mult cu cât personajele principale nu-și fac apariția și prin alte cărți.

Lumea e tot pe un disc de pe spatele unor elefanți care stau pe carapacea unei țestoasse care înoată prin spațiu. Zeul Om se pregătește să se întrupeze pentru a opta oară, pentru că a cam sosit vremea să-și reîntâlnească credincioșii, dar se trezește întrupat în țestoasă și lipsit de puteri. Singurul om care mai crede în el e Brutha, un adept nu foarte strălucit și nu foarte sus în ierarhie.

E o carte despre religie, credință și biserici care s-au îndepărtat foarte mult de la ce erau inițial, așa că acum sunt pline de filozofi care își văd liniștiți de torturile politice ale ereticilor. E și despre un zeu care n-a trebuit niciodată să stea să se gândească prea mult la consecințele acțiunilor lui și despre un discipol care decide să-și ajute zeul oricum, chiar dacă e o țestoasă neputincioasă.

Are umor, are o grămadă de fantezie, are genul de nu-chiar-absurd cu care ne-a obișnuit Pratchett. S-ar putea ca traducerea de la Rao (disponibilă pe eMag și Libris) să nu fie cea mai bună, dar varianta originală este excelentă și e pe Book Depository și Amazon.

Vrei să afli mai multe despre „Cartea de azi”? Intră aici.

[10 apr] Cartea de azi: „A Slip of the Keyboard” de Terry Pratchett

Wed, 11 Apr 2018 13:45:11 +0000

Terry Pratchett e cunoscut mai ales pentru seria de „Discworld”, despre o lume sub formă de disc aflată pe spatele a patru elefanți care stau pe carapacea unei țestoase ce înoată prin spațiu. Însă înainte să fie scriitor de ficțiune, a fost jurnalist – iar la un moment dat a fost angajat la o centrală nucleară să se ocupe de tot ce ținea de contactul cu presa pentru ei.

„A Slip of the Keyboard” e o colecție de texte de non-ficțiune scrise de el de-a lungul timpului. Există o poveste acolo despre cum au pierdut niște pietricele radioactive pentru că cineva le-a aruncat la budă și a tras apa după ele, ceea ce a dus la o mică criză în care cei care se ocupau de centrală refuzau să se bage _la propriu _în rahat ca să caute pietrele, iar cei care se ocupau de deșeuri umane erau speriați la culme de ideea că aveau pe mâini și deșeuri radioactive.

Mai sunt și alte povești despre viața lui, despre convenții și fani – și, bineînțeles, despre Alzheimer, boala din cauza căreia a murit până la urmă în 2015.

Terry Pratchett a fost un om cu mult umor, care avea puterea să vadă până în inima problemelor și să le spună pe nume. Și a fost genul de om care a demonstrat că poți să fii foarte supărat pe multe lucruri urâte din jur, dar să fii în același timp și genial, și o inspirație pentru alții, și să trăiești viața din plin.

Cartea e disponibilă pe Book Depository și pe Amazon.

Vrei să afli mai multe despre „Cartea de azi”? Intră aici.

[26 feb] Cartea de azi: „Pământul lung” de Terry Pratchett și Stephen Baxter

Mon, 26 Feb 2018 17:42:53 +0000

Se dă un dispozitiv făcut dintr-un cartof. Îl folosești. Și aterizezi pe un Pământ paralel. Iar dacă îl folosești iar, ajungi pe un alt Pământ paralel. Și dacă îl folosești a treia oară, ajungi pe al treilea Pământ paralel. Și tot așa.

Pe celelalte Pământuri nu există omenire, dar altfel lucrurile seamănă mai mult sau mai puțin cu ce este sau ar fi putut fi la noi. Uneori geografia e diferită, alteori plantele și animalele nu prea seamănă cu ale noastre. Totul e sălbatic, nou și neexplorat.

Personajul principal pleacă într-o călătorie de explorare de-a lungul lumilor paralele, împreună cu un mecanic de motociclete tibetan reîncarnat într-un super-calculator – în „Pământul lung” nu există un fir narativ, dar există foarte multă explorare și o grămadă de idei. E o călătorie mai mult decât o poveste, dar e o călătorie interesantă prin multe istorii posibile prin care nu a trecut lumea noastră.

E singura carte de SF scrisă de Terry Pratchett pe care am citit-o (de Stephen Baxter nu țin minte să fi citit altceva) și, deși nu e cea mai bună carte a lui sau cel mai bun roman SF din toate timpurile, e mișto și memorabilă. Aștept și următorul volum în română din seria asta, pentru că au trecut aproape doi ani de când au scos cei de la Nemira „Pământul lung”.

Cartea poate fi cumpărată de pe site-ul Nemira, eMag sau Libris. În engleză e disponibilă cu livrare gratuită pe Book Depository sau în format digital pe Amazon.

Vrei să afli mai multe despre „Cartea de azi”? Intră aici.

[19 feb] Cartea de azi: „Prin cele străinătăți” de Terry Pratchett

Mon, 19 Feb 2018 16:35:33 +0000

Există un motiv pentru care vreau, încet-încet, să fac rost de toată seria Discworld a lui Terry Pratchett în format fizic, chit că are 41 de volume. Știți pasiunea aia de care râde lumea, de a avea o bibliotecă frumoasă? Ei bine, ăla-i motivul.

Dar pe lângă asta, Terry Pratchett e unul dintre cei mai buni scriitori de umor și fantezie – nu doar că spune povești bune, dar are și observații despre oameni și lume și satirizează lumea noastră cu talent, în așa fel încât nu-ți dă niciodată în cap cu nimic, dar pune lucrurile într-o perspectivă realistă mișto.

Cărțile lui pot fi citite cam în orice ordine, pentru că nu depind unele de altele (ceea ce e grozav), așa că pot să recomand azi fără probleme „Prin cele străinătăți”, care e o carte despre basme în general.

O vrăjitoare care juca rolul zânei bune pentru o tânără aflată în pericol moare și îi lasă atât datoria de zână bună, cât și bagheta magică unei alte vrăjitoare, Magrat. Magrat nu reușește să facă cu bagheta decât un singur lucru: să transforme cam orice în dovleci. În plus, nu prea le are nici cu zânitul, așa că pornește la drum împreună cu alte două vrăjitoare.

E o poveste despre călătorii, despre basme, despre cum poți înfrânge un vampir cu o mâță rea, despre ce înseamnă să faci bine și ce înseamnă să faci rău.

Poate fi găsită pe eMag sau Libris la noi – sau în engleză pe Book Depository.

Vrei să afli mai multe despre „Cartea de azi”? Intră aici.

Un teanc de cărți

Wed, 12 Jul 2017 18:16:04 +0000

Într-o bună zi, acum o lună și un pic, a zis bărbatul casei că ar vrea să citească seria Discworld de Terry Pratchett, care e una dintre cele mai bune serii de fantasy și umor din lume. Sau, cel puțin, asta e părerea mea. Și a multor englezi. Și nu numai.

Am început s-o citesc când căutam un cadou pentru frate-miu și știam că nu prea le avea cu cititul (sau dacă le avea, nu-mi zisese mie), așa că am decis să găsesc o cale de compromis și să-i iau benzi desenate. Am găsit într-o librărie un volum de benzi făcute după primele două romane de Discworld, l-am citit, mi-a plăcut enorm, i-am dat lui cartea aia și m-am pus să citesc toată seria cap-coadă.

Povestea se continuă și nu se continuă de la volum la volum, aș fi putut să le citesc într-o ordine aleatorie, dar le-am luat cronologic. I-am luat și maică-mii „Zei mărunți” (parcă) în română. A distrat-o, așa că i-am mai luat și altele.

Cu alte cuvinte, nu mi-a trebuit prea mult să ciulesc urechile când am auzit că cineva care locuiește în aceeași casă ca mine vrea să citească toate volumele.

„Fizic sau electronic?” a întrebat el.

„Fizic!” am zis eu. „În unle mai are și chestii tipografice mișto, e cineva care-și aruncă vocea și și-o aruncă în colțul paginii, de exemplu.”

„Ok, fizic.”

În 5 minute, eram pe Book Depository și luam cărțile începând cu „Colour of Magic” și mergând pe rând prin serie până am atins suma auto-impusă de 50 de euro. 7 volume. Am avut grijă să fie toate de la aceeași editură, Corgi-ceva, ca să fie toate din aceeași gamă. Pentru că, da, dacă-i pe alese, îmi place să arate aranjat.

Și au venit, fiecare într-un plic separat. De ce într-un plic separat, când eu am plasat o singură comandă? Nu știu, le-o fi plăcând ăstora de la Book Depository să împacheteze cărți. și le-am ordonat frumos, de la prima la ultima. Și-am văzut că volumul 7 e mai mare decât primele 6. De ce e mai mare? Nu știu, probabil ca să strivească inimile colecționarilor.

Sper că nu se aștepta nimeni să ajung undeva cu povestea asta, doar mă bucur public că am Terry Pratchett pe-acasă. Și voiam să pun poza asta, cu textul aferent sub ea:

I'm puzzled.

Două recenzii: „Pământul lung” și „Elantris”

Wed, 06 Jul 2016 17:44:53 +0000

Terry Pratchett și Stephen Baxter – Pământul lung

Într-o bună zi, un om de știință pune la dispoziția întregii omeniri schema pentru un dispozitiv cu care se poate ajunge în lumi paralele, după care dispare fără urmă.

Omenirea începe să exploreze „Pământul lung”, în care fiecare pământ seamănă cât de cât cu al nostru (în afara faptului că oamenii nu există nicăieri altundeva) și apar exploratori care se avântă cât de departe pot, care întemeiază colonii noi altundeva, care rătăcesc pe ici, pe colo sau care pur și simplu își petrec sfârșitul de săptămână în lumile apropiate.

Un tânăr e angajat să însoțească un mecanic de motociclete tibetan reîncarnat într-un calculator, Lobsang, într-o expediție până la capătul lumilor. 1Se simte mâna lui Terry Pratchett aici, că el e cu referirile: „Zen și arta întreținerii motocicletei” e o carte foarte faină, despre un profesor universitar care are o criză psihologică … Continue reading

Cartea e una de aventuri și explorări. Firul narativ e redus la minimum, dar e ok, partea de explorare e suficientă ca să te țină în priză. În plus, are tot felul de detalii simpatice de atmosferă. (Și niște măicuțe absolut fenomenale care conduc un orfelinat mai șui).

Pământul lung merită – e veselă, ușoară, optimistă și te face să simți că lumea e largă și multe sunt posibile.

Brandon Sanderson – Elantris

Primul roman al lui Brandon Sanderson, un autor pentru care am făcut recent o pasiune.2O pasiune suficient de mare ca să nu-i mai spun „Brian Sanderson” – cu memoria mea pentru nume, e mare lucru. Se simte că încă era la început și nu ajunsese încă la nivelul atins în Calea regilor, dar tot e o carte reușită.

Sanderson are talent la creat lumi magice într-un mod științific, cu tot felul de detalii interesante, lucru care se simte în în „Elantris”. Inventează sisteme întregi, bine puse la punct – e excelent.

Elantrisul e un oraș în care odată locuiau oameni transformați aproape în zei, cu puteri magice și cu pielea și părul strălucitoare. Însă, cu zece ani înainte de începutul cărții, se petrece ceva, orașul ajunge în ruine, oamenii se transformă într-un fel de zombi și regatul trece din mâinile elantrienilor în ale negustorilor, care încearcă să-și ducă viața de parcă Elantrisul n-ar mai exista deloc.

„Elantris” e și o carte cu politică de la curte, tertipuri, personaje care încearcă să smulgă controlul asupra unui regat. Partea asta e interesantă, deși mi se pare că unele rezolvări sunt cam naive, iar personajele pot fi ocazional cam superficiale. Antagonistul e excepția: mi s-a părut puternic, bine conturat și complex.

În mod ciudat, are și o structură de roman de dragoste. Unul dintre personajele principale este o prințesă, Sarene, care e descrisă mereu ca fiind inteligentă, încăpățânată și hotărâtă, dar nu a reușit să-și găsească încă un soț și s-a resemnat să se căsătorească din motive strict politice, dacă romantic îi e imposibil. Așa că la începutul cărții se căsătorește politic cu un prinț… pe care n-apucă să-l cunoască, pentru că el „moare” și dispare din peisaj.3Nu moare pe bune, doar se transformă într-un zombi și e alungat în Elantris Cei doi se întâlnesc până la urmă și se îndrăgostesc pe bune în cam în aceleași etape care apar în romanele de Barbara Cartland&co. Iar Sarene descoperă că poate fi și ea iubită, deși e (ce groaznic!) inteligentă și hotărâtă.

Nu m-a deranjat, doar mi s-a părut surprinzător. Chiar dacă partea de dragoste e îngropată în tone de planuri și de încercări ale personajelor de a se învinge unele pe altele în marele joc de șah politic, nu cred că mulți ar fi folosit cu aceeași relaxare structura și abordările unui roman de dragoste.4E posibil și să mă fi gândit eu prea mult la chestia asta; n-am văzut s-o fi remarcat-o prea des alții.

Mi se pare că merită și Elantris – e ușor de citit, interesantă. Începe un pic mai greu, dar la un moment dat își dă drumul. N-o să spun că are „de toate pentru toți” (nu cred că există un roman care să placă universal), dar are multe de oferit – nu chiar la nivelul Căii regilor, însă tot e faină.

References[+]

    <td class="footnote_plugin_text">
      Se simte mâna lui Terry Pratchett aici, că el e cu referirile: „Zen și arta întreținerii motocicletei” e o carte foarte faină, despre un profesor universitar care are o criză psihologică și înnebunește după ce se gândește prea mult la noțiunea de „calitate”. Lobsang Rampa e un britanic care a scris cărți sub pseudonim tibetan și a pretins că e un călugăr budist a cărui conștiință a fost transferată într-un alt corp. Nu, pe bune, omul ăsta chiar a existat, nu e inventat aici.
    </td>
  </tr>
  
  <tr class="footnotes_plugin_reference_row">
    <th scope="row" class="footnote_plugin_index_combi pointer"  onclick="footnote_moveToAnchor_6153_1417('footnote_plugin_tooltip_6153_1417_2');">
      <a id="footnote_plugin_reference_6153_1417_2" class="footnote_backlink"><span class="footnote_index_arrow">&#8593;</span>2</a>
    </th>
    
    <td class="footnote_plugin_text">
      O pasiune suficient de mare ca să nu-i mai spun „Brian Sanderson” -- cu memoria mea pentru nume, e mare lucru.
    </td>
  </tr>
  
  <tr class="footnotes_plugin_reference_row">
    <th scope="row" class="footnote_plugin_index_combi pointer"  onclick="footnote_moveToAnchor_6153_1417('footnote_plugin_tooltip_6153_1417_3');">
      <a id="footnote_plugin_reference_6153_1417_3" class="footnote_backlink"><span class="footnote_index_arrow">&#8593;</span>3</a>
    </th>
    
    <td class="footnote_plugin_text">
      Nu moare pe bune, doar se transformă într-un zombi și e alungat în Elantris
    </td>
  </tr>
  
  <tr class="footnotes_plugin_reference_row">
    <th scope="row" class="footnote_plugin_index_combi pointer"  onclick="footnote_moveToAnchor_6153_1417('footnote_plugin_tooltip_6153_1417_4');">
      <a id="footnote_plugin_reference_6153_1417_4" class="footnote_backlink"><span class="footnote_index_arrow">&#8593;</span>4</a>
    </th>
    
    <td class="footnote_plugin_text">
      E posibil și să mă fi gândit eu prea mult la chestia asta; n-am văzut s-o fi remarcat-o prea des alții.
    </td>
  </tr>
</table>

Terry Pratchett

Mon, 23 Mar 2015 08:34:06 +0000

Pe 12 martie a murit un scriitor. Nu pot să zic că nu mă așteptam: de ceva ani buni era bolnav de Alzheimer și, deși era genul de om care nu se lasă cuprins de disperare la primul obstacol, știa și el că finalul nu e foarte departe. A militat pentru dreptul de a muri când își dorește, înainte să ajungă legumă, a participat la documentare despre eutanasiere și despre moarte – _deci _se știa foarte clar care e situația.

Știrea tot m-a lovit ca un pumn în stomac, pentru că era genul de om pe care te aștepți oricum să-l vezi încruntându-se la 80 de ani, gata să ia iar lumea-n piept și să se măsoare cu ea (avea 66 de ani când a murit).

Vorbesc de Terry Pratchett (numele întreg e mai lung), cunoscut de fani ca Sir Pterry (pentru că a primit un titlu de la Regina Elizabeta), pe care am început să-l citesc în 2008 sau 2009. Pe fiica lui, Rhianna Pratchett, am „cunoscut-o” acum 2 ani, când am (re)început să mă joc pe calculator și am dat de noul Tomb Raider (i-am văzut numele când mă uitam la detalii despre joc și am descoperit că dacă tatăl e scriitor clasic, fiica e scriitoare mai modernă, în lumea jocurilor).

Nu mai știu, dar parcă am început să-l citesc pe Sir Pterry odată cu Semne bune, o parodie de Apocalipsă (și a filmului The Omen, dar mă interesează mai puțin partea asta, că n-am văzut filmul), scrisă în colaborare cu Neil Gaiman. Are absolut tot ce-i trebuie, de la un Antihrist mic la extraterești la tibetani care ies din tunelele săpate în întreaga lume. Pasionații de conspiraționisme știu de ce.

[][3]

Personajele principale din Semne bune

Pe urmă mi-a recomandat o prietenă seria Discworld și am început s-o citesc în ordine, de la primul volum la 30+ (nu mai știu câte erau pe piață când am ajuns la zi cu ea). Până m-am apucat de primul volum a fost mai greu: după copertă păreau să fie niște aiureli de cărți și cred că la vremea respectivă nu-mi trecuse încă tot snobismul literar, așa că eu nu citeam aiureli.

Noroc cu recomandările repetate și insistente.

Discworld e o serie fantasy, unde fantasy-ul are într-adevăr o notă aiurită (umorul britanic se simte clar și la el). E și o serie satirică, în care Sir Pterry ia pe rând câte o temă, de la romanele fantasy ale vremii la filme de acțiune, ziare, politică, progres, religie, tot felul de teme mici și mari. Are și niște observații foarte fine, de o ironie subtilă, la care râzi de unul singur pe mijloacele de transport în comun. Și uneori inovează și la nivel de tehnică – Terry Pratchett e unul dintre puținii scriitori pe care-i știu care reușește să folosească în mod legitim scrisul pe marginea foii de hârtie în afara textului normal, diferențele de dimensiuni între cuvinte și alte asemenea, fără să întrerupă cititul efectiv.

Cu alte cuvinte, seria e un amestec de tot felul de genuri și idei – și funcționează în fiecare direcție abordată, ca un calculator magic pe bază de șoareci (unul care chiar funcționează).

[youtube https://youtu.be/qN3tLnlixkY?t=1m41s]

Discworld evoluează de-a lungul timpului, ca lume – și părerea mea e că și Terry Pratchett evoluează ca scriitor. Pornește ca o lume fantasy destul de tipică (sau ca parodia unei lumi fantasy destul de tipice), dar pe măsură ce trece timpul se dezvoltă, au loc descoperiri și inovații și lumea devine din ce în ce mai incisivă și memorabilă.

Cu alte cuvinte, deși aproape orice carte poate fi citită scoasă din context, parcă tot aș recomanda citirea seriei în ordine…

Dar ca să mă întorc la Sir Pterry. Într-una din cărți spunea că un om nu a murit cu adevărat atâta vreme cât numele lui trăiește în continuare – și unul dintre personaje e comemorat etern când e inclus în mesajele standard ale telegrafului din Discworld (nu e chiar un telegraf, dar seamănă ca utilizare). Acum, la fel cum unii dintre fanii lui Leonard Nimoy îl desenează pe bancnotele canadiene, unii dintre fanii lui Terry Pratchett îi includ numele în partea de cod ascuns a site-urilor, ca omagiu tăcut.

Despre păcat

Wed, 06 Mar 2013 07:36:41 +0000

Una dintre cele mai simpatice explicații ale păcatului pe care le-am citit vreodată, într-o carte în care un preot și o vrăjitoare stau de vorbă:

„Chiar acum are loc o dezbatere interesantă și intensă despre natura păcatului, de exemplu.”
„Și ce părere au? Nu că sunt împotriva lui?”
„Nu e chiar așa simplu. Problema nu e ori albă, ori neagră. Sunt multe nuanțe de cenușiu între ele.”
„Nu.”
„Poftim?”
„Nu e niciun cenușiu, doar un alb care s-a murdărit și mă miră că nu știi asta. Și păcatul, tinere, e atunci când te uiți la oameni ca la obiecte. Chiar și la tine. Ăla e păcatul.”
„E mult mai complicat de atât–”
„Ba nu-i. Când oamenii zic ceva mai complicat, înseamnă că încep să-și facă griji că n-o să le placă adevărul. Oamenii ca obiecte, de acolo începe.”
„A, dar sunt sigur că există lucruri mai grave–”
„Dar totul începe când te gândești la oameni ca la obiecte.”

Terry Pratchett – „Carpe Jugulum”.

E un motiv pentru care îmi place Terry Pratchett: spune chestii clare, la obiecte, spune bine și direct – și chiar dacă scrie despre o lume care se află pe un disc care e susținut de patru elefanți care stau pe carapacea unei broaște țestoase care înoată în spațiu, are întotdeauna ceva de zis despre lumea reală. Recomandat.

(și vrăjitoarea de mai sus e Granny Weatherwax, Bunicuța Weatherwax.)

References
↑1