Ursula K. Le Guin on Roxana-Mălina Chirilă

[14 ian] Cartea de azi: „Mâna stângă a întunericului” de Ursula K. Le Guin

Sun, 14 Jan 2018 05:21:54 +0000

Ursula K. Le Guin a venit în SF dinspre științele umaniste. Asta înseamnă că nu-și bate prea mult capul cu principiile de funcționare ale navelor spațiale, dar are grijă ca personajele ei să găsească ceva interesant la capătul drumului prin spațiu.

Genly Ai, un fel de ambasador al unei mari alianțe galactice, e trimis pe o planetă înghețată ca să convingă nativii de acolo să li se alăture. În momentul în care ajunge acolo, a renunțat cu totul la vechea lui viață – călătoriile prin univers se petrec la viteze subluminice, așa că deși el a fost în stază și n-a simțit trecerea timpului, familia și prietenii lui sunt morți de multă vreme. În plus, chiar dacă poate comunica în timp real cu cei de acasă, viteza lentă de deplasare efectivă prin spațiu înseamnă că și dacă are nevoie de ajutor de la alianță, n-are cum să-l primească.

Asta înseamnă că e într-o poziție destul de complicată, mai ales că e primul trimis pe planetă. E străin într-o lume ciudată, prins în jocuri politice pe care nu le înțelege, suferind din cauza frigului și a șocurilor culturale, incapabil să-și dea seama cine îi e prieten și cine dușman.

E o carte și despre sexualitate și gen, printre altele, pentru că nativii planetei sunt ambisexuali, nici bărbați, nici femei, ci capabili să devină oricare dintre sexe în perioada fertilă, iar de multe ori discuția despre „Mâna stângă a întunericului” rămâne blocată cam la nivelul ăsta. Dar e și o carte despre aventuri într-un ținut înghețat, în care Genly Ai luptă contra mediului, și o carte despre prietenie, cultură și dificultatea de a-i înțelege pe ceilalți. Pentru o carte de 250 de pagini, e despre foarte multe lucruri.

E disponibilă în română în format fizic pe eMag (dar pare să fie pe terminate) și în format electronic pe site-ul Nemira (care folosesc acel format pe care nu-l sufăr, epub criptat cu Adobe DRM). În engleză, e disponibilă fizic pe Book Depository, iar digital pe Amazon.

Vrei să afli mai multe despre „Cartea de azi”? Intră aici.

Ursula K. Le Guin – Lumea lui Rocannon [recenzie]

Sat, 15 Nov 2014 07:36:41 +0000

Inițial am încercat să-mi dau seama dacă o cheamă Semley sau Somley, ca pe urmă să decid că sunt două persoane distincte, ca în cele din urmă să-mi dau seama, după un „Lidy Somley”, că Nemira nu avea corector la vremea respectivă.

Traducerea e o ciudățenie: pe de o parte, Mihai Dan Pavelescu (traducătorul) a venit cu traducerea superbă „vântelegar” pentru „windsteed” al lui Ursula K. Le Guin (e vorba de un fel de cai-motani înaripați). Pe de altă parte, unul dintre personaje se excita din cauza pericolului, nu pentru că ar fi fost pervers, ci pentru că în engleză era „excited” – pe care dacă ar fi fost să-l traduc greșit, l-aș fi tradus barem cu „agitat” (e greu cu „excited”, ce-i drept).

Și da, vorbesc de traducere înainte de carte, dar o fac cu un motiv pun: e greu să n-o remarci, mai ales în prima parte. Dar hai să ne întoarcem la oile Ursulei K. Le Guin.

Lumea lui Rocannon e o carte destul de dezamăgitoare, dacă o citești după Mâna stângă a întunericului (cum am făcut eu). Personajele nu par foarte reale, acțiunea pare destul de neînchegată.

Începe cu o povestire despre Lady Semley, o doamnă de viță nobilă, dar rămasă fără avere, care-și amintește că în familia ei exista odată un giuvaer care valora cât un regat, și care se hotărăște să meargă să-l găsească. Pornește pe vântelegarul ei, se duce la un fel de spiriduși din pădure, de acolo e trimisă la piticii din munți, care o duc printr-o „noapte foarte lungă” până la un muzeu interplanetar, de unde-și ia colierul. Când se întoarce află că au trecut mulți ani, fiica ei a crescut și a ajuns femeie în toată regula și soțul ei a murit. De vină e teoria relativității și diferența trecerii timpului dintre cei rămași și ea care a călătorit prin spațiu.

E interesantă ideea, mai ales că oferă o explicație SF a basmelor în care cineva descoperă că deși pentru el a trecut o noapte, pentru restul oamenilor a trecut o vreme îndelungată. Din câte am aflat, partea asta a fost publicată ca o povestire de sine stătătoare cu vreo doi ani înaintea romanului.

Restul cărții este despre Rocannon, etnolog la muzeul vizitat de Lady Semley, care vine pe planeta ei ca să o studieze. Însă, când e acolo, nava lui e distrusă și companionii lui sunt uciși de ceva rebeli împotriva alianței planetare din care Rocannon face parte. Își ia drept companioni niște locuitori ai planetei respective și, călare pe vântelegari, pornesc în căutarea rebelilor.

Problema e că deși Rocannon se purta uneori de parcă ar fi ținut la companionii lui, sau de parcă ar fi avut ceva legături mai puternice cu ei, n-am simțit nicio clipă chestia asta. N-am simțit că ajung să-i înțeleg pe cei din jurul lui, sau că viețile sau morțile lor m-ar influența foarte tare. Acțiunea nu m-a prins nici ea foarte tare, să zic că stau cu sufletul la gură. Uneori avea punctele ei forte, interesante – alteori, ei bine, nu.

Nu e foarte memorabilă, așa că nu mă miră că n-o prea găsesc nicăieri de cumpărat (nici la noi, nici în străinătate). Dar mă face curioasă cu privire la evoluția Ursulei K. Le Guin ca scriitoare.

Ursula K. Le Guin – Mâna stângă a întunericului [recenzie]

Wed, 12 Nov 2014 16:08:16 +0000

Băi ce mi-a plăcut cartea asta, băi ce mi-a plăcut cartea asta, băi ce mi-a plăcut cartea asta

Mâna stângă a întunericului e primul roman de Ursula K. Le Guin pe care-l citesc, deci habar n-am ce e tipic pentru ea și ce nu e. Nu sunt nici mare fan SF de felul meu (deși am mai citit câte ceva), așa că nu pot să trasez comparații cu alte cărți importante din domeniu. Dar în caz că nu v-ați prins, chiar mi-a plăcut.

E un SF care se bazează mai puțin pe științele reale și mai mult pe științele umaniste, explorează mai puțin posibilitățile științifice, mai mult cele culturale. În anumite zone suferă de boala majorității SF-urilor, care le face să fie pătrunse de viziunea despre societate/viață pe care o aveau oamenii la momentul respectiv și care acum pare puternic învechită (rolurile în societate ale bărbaților și femeilor, de exemplu), dar asta-i viața.

Genly Ai e Trimisul unei organizații interplanetară pe Iarnă, o planetă aflată undeva la marginea universului cunoscut. Scopul lui acolo e să-i convingă pe locuitori să se alăture organizației – locuitorii însă sunt foarte prinși de politicile lor planetare, neîncrezători în el și în misiunea lui, nu înțeleg beneficiile alăturării.

Primele pagini ale Mâinii stângi ale întunericului sunt de coșmar – te pierzi în termeni inventați, în denumiri ciudate, într-o paradă ciudată al cărei scop nu-l înțelegi, în detalii despre măsurarea timpului și obiceiuri dubioase. Când în sfârșit începi să prinzi ideea te trezești aruncat în legendele de pe Iarnă. Dar după ce reușești să rămâi în picioare în mijlocul vâltorii de lucruri neobișnuite, cartea devine chiar interesantă.

Una dintre ideile de bază din carte e că locuitorii de pe Iarnă sunt, într-un fel, hermafrodiți: se nasc capabili să fie oricare dintre cele două sexe și o dată pe lună intră în călduri, organele genitale ale unui sex dispar și cele ale celuilalt sex ajung să se manifeste în totalitate. Nu manifestă neapărat mereu același sex, pot să fie într-o lună bărbați, în alta femei. Genly, care e bărbat, e văzut ca un „Pervers” pentru că sexualitatea lui e mereu manifestată.

Dar problema sexuală nu e singura abordată: pe Iarnă, una din religii e un misticism care refuză să creadă sau să nu creadă într-un Dumnezeu, a cărei filozofie este la bază „Nusuth” – „Nu contează”…

Diferența de manifestare, de obiceiuri, de comunicare între Genly și locuitorii Iernii este atât de puternică încât îi este aproape fatală lui Genly când îi scapă subtilitățile – și orice ajutor sau sfat primit de la Estraven, unul dintre localnici, se transformă rapid în otravă din cauza naivității Trimisului. Din perspectiva asta, cartea e un contact între culturi și în același timp o poveste despre respect și încercarea de a crea punți acolo unde sunt mai mult neînțelegeri.

Din altă perspectivă, e o carte despre prietenie și despre o aventură nebunească în tărâmuri înghețate și periculoase, despre liniște, frumusețe și moarte.

Mâna stângă a întunericului șerpuiește imprevizibil prin Iarnă, trecând de la o cultură la alta, de la o viziune la alta, de la un pericol la altul. O recomand, dar e de citit la gura sobei, că planetei nu i se spune „Iarnă” degeaba. Îți îngheață suflarea numai când auzi de toți ghețarii și de toate zăpezile de acolo.

Nota de subsol 1: „Băi” e un apelativ complet ok în zona mea, la fel cum dentistului meu i se pare complet ok să-i spună unui dinte „dânsul”.