Warren Ellis on Roxana-Mălina Chirilă

[3 mar] Cartea de azi: „Transmetropolitan” de Warren Ellis

Sat, 03 Mar 2018 18:33:58 +0000

Pentru că sâmbăta recomand cărți mai ciudate și săptămâna asta a avut o temă SF, mi-am dat seama de un lucru: am citit în general ce era mai faimos în cadrul genului, fără să aung să descopăr ce era mai dubios.

Și pe urmă, tot scrollând între opțiuni, mi-am adus aminte de benzile desenate Transmetropolitan. Dacă nici seria asta nu e ciudată, atunci care să fie?!

Într-un viitor hiper-tehnologizat, jurnalistul Spider Jerusalem s-a retras din lume în creierul munților, s-a înconjurat de sisteme de apărare paranoice și trăiește ca un sălbatic. Însă vremurile bune se încheie brusc când editorul îi cere să-i trimită odată două cărți, după cum le era contractul – iar Spider e nevoit să se întoarcă în haosul secolului 23 ca să găsească ceva despre care să scrie. Și, ca un Hunter S. Thompson futurist, întoarce lumea cu susul în jos și scuipă venin către cei care o merită.

Detaliile dau uneori în absurd, mai ales în detalii precum conservele cu pudră de pui de balene sau de copii irlandezi, iar umorul e negru. Stilul e dur: droguri tehnologice, politicieni corupți, javre în fruntea cultelor – iar limbajul e pe măsură. Dur, fără pretenții de eleganță, potrivit perfect cu Spider care scrie și vorbește cu furie și fără pretenții de obiectivitate.

Seria a fost publicată la DC între 1997-2002 și are 10 volume. Poate fi găsită pe Book Depository – aici e primul volum din zece, dar există și o ediție de lux care cuprinde câte trei volume dintre cele originale (momentan, au fost publicate două volume din ediția de lux).

Vrei să afli mai multe despre „Cartea de azi”? Intră aici.

Warren Ellis – Gun Machine [book review]

Fri, 04 Jul 2014 08:39:27 +0000

The reason why I keep reading Warren Ellis’s books is that I loved Transmetropolitan (his graphic novel(s)). Unfortunately, I don’t feel that his work translates very well to the written word. Sometimes it results in fascinating little swirls of crazy style… and at other times it feels oddly lacking.

Gun Machine is a good example of what I’m talking about: gory, very visual details like someone’s eye popping out of its socket as he gets killed; the murderer seeing the modern world as herds of deer, predatory animals, wolves with glowing eyes – and we’re talking about cars here. It feels definitely different from your usual sort of novel, and sometimes it works, sometimes it doesn’t.

It’s a mystery novel, the sort with a killer and a lot of unsolved crimes. Detective Tallow is out working a case with his partner which ends up with a lunatic shooting his partner dead. Tallow kills the killer – but ends up blowing a hole in the wall of a nearby apartment, which turns out to be some sort of creepy church-like place dedicated to guns. He’s supposed to take some time off, but due to somebody wanting to finish him and get him out of the job (why? I’m not sure), he’s back working the case of the crazy gun room, with the expectation that he’ll fail to solve it. And it turns out that each and every gun has been used to murder someone.

He’s left pursuing a crazy case, collaborating with a pair of wacky CSU, with coincidences forwarding his case (one of the people he randomly saves on the street turns out to be related to the guns/murderer), everybody knows things about Native American history, the police radio keeps spouting insane murders at every hour of the day – you’d think 20 to 50 people got killed every day there for all sorts of reasons. If the novel is meant to be realistic instead of fantasy, and I get the feeling it is, some of the details are wildly exaggerated.

An okay murder thriller, readable, with decently fleshed out characters… but at the same time it felt to me like it kept making small messes for the sake of convenience.

(findable on Amazon in Kindle format and as paperback on BookDepository for approximately the same price, with free shipping)

Recenzie: Transmetropolitan

Mon, 26 Nov 2012 10:36:41 +0000

Spider Jerusalem, jurnalist.

Acum ceva timp îmi spunea cineva, „Trebuie să citești Transmetropolitan.”
„Îmhî,” am răspuns.
Dă-i pe Google să vezi ce-i aia Transmetropolitan. Am dat peste o serie de benzi desenate de Warren Ellis, publicate de Vertigo (divizie a DC Comics). Auzisem oarecum de Warren Ellis, dar cum nu sunt foarte în temă cu benzile desenate în general, nu citisem nimic de el. Pe de altă parte, simplul fapt că auzisem era o recomandare și Vertigo sunt cei care au publicat și Sandman, de Neil Gaiman, o serie despre care am atât de multe lucruri bune de spus încât o să public odată și-odată o recenzie volum cu volum. Dar nu acum.
Nu știu cum s-a făcut, dar n-am citit Transmetropolitan.

După câteva zile, iar. ”Trebuie să citești Transmetropolitan.”
„Îmhî.”
Bun, am făcut ce-am făcut și am reușit să obțin câteva numere din Transmetropolitan. M-am apucat să citesc. În primul număr, un tip îngrozitor de bărbos și păros izolat într-o cabină de munte primește un telefon de la editorii lui, care îi spun că le datorează două cărți. Tipul mi-a inspirat o brută violentă, ruptă de realitate – ceea ce e destul de ușor de înțeles, dat fiind faptul că ne spune că a trăit cinci ani în izolare, aruncând cu bombe în vecini, că după ce pleacă se activează bomba cu ebola de sub WC și că aruncă în aer barul din apropiere atunci când pleacă spre oraș.
Și uite așa, n-am citit Transmetropolitan.

După câteva săptămâni. ”Trebuie să citești Transmetropolitan.”
„Mda.”
„E una dintre cele mai mișto serii de benzi desenate.” O recomandare făcută de unul dintre cei mai inteligenți oameni pe care-i știu. Nu garantez pentru gusturile lui artistice, dar… De ce mi-ar recomanda o serie cu violență inutilă și o brută de personaj principal?… Și de Warren Ellis auzisem numai de bine. What the fuck, ca să zic așa. Încă niște Google, Wikipedia, ce e cu seria asta? Că n-am chef să citesc rahaturi (decât dacă decid eu, cum a fost cazul cu 50 Shades of Grey).

Acum vreo 2-3 zile m-am reapucat de citit. De ce nu. În cel mai rău caz renunț după primele două numere.

Din primul număr, personajul principal, Spider Jerusalem, anti-erou prin excelență, are parte de un accident la duș și rămâne fără păr. În loc de bestia păroasă din primele pagini, mă trezesc față-n-față cu un tip complet chel și plin de tatuaje și de sub violență apare o inteligență dură și o pasiune feroce și violentă pentru adevăr și dreptate.

Și de unde mi se păruse că Spider e o bestie care aruncă în aer chestii doar din ură incontrolabilă, constat că tot universul Transmetropolitan e ca un coșmar pe care-l ai după ce te-ai uitat la prea multe filme horror și ai ascultat din nou și din nou satira lui Jonathan Swift despre modesta propunere în care familiile irlandeze sărace lipite ar putea scăpa de probleme vânzându-și copii ca hrană pentru cei bogați. Nu, sincer. Âl vezi pe Spider Jerusalem plimbându-se printre rafturile magazinelor din Oraș și pe etichete vezi menționați copii irlandezi, bebeluși, pudră de pui de balene. Pe străzi se plimbă persoane pe jumătate umane, pe jumătate extraterestre. O pisică albă, cu trei ochi și două boturi, ajunge să rămână pe la casa lui Spider. Tehnologia se droghează cu dispozitive electronice și poți să-ți faci implanturi și modificări genetice pentru orice. Speranța de viață: 100 de ani. Dacă nu mori pentru că ai pășit în cartierul greșit, bineînțeles.

Jerusalem e mereu sincer, dur, nu se cenzurează absolut deloc și are un umor negru și un stil oribil care te prind de la început până la sfârșit. Dialogurile sunt ca niște rafale de mitralieră îndreptate fix către țintă și nu știi dacă să râzi sau să plângi – dar sigur nu te mai uiți la fel la lume după ce ai rămas cu ochii pironiți pe pagini timp de câteva ore.

„Vreți să știți ce înseamnă să votezi. Sunt aici să vă spun cum stă treaba cu voturile. Imaginați-vă că sunteți încuiați într-un club de noapte uriaș plin de păcătoși, curve, ciudați și chestii fără nume care violează pitbulli ca să se distreze. Și nu puteți ieși până când nu votați cu toții ce veți face diseară. Vouă vă place să stați cu picioarele în sus și să vă uitați la ‘Rezervația Partidului Republican.’ Lor le place să facă sex cu oameni normali cu cuțite, pistoale și organe sexuale complet noi de care nici n-ați auzit că există. Așa că voi votați pentru televiziune și toți ceilalți, cât de depate vedeți cu ochii, votează să vă fută cu pumnale. Asta înseamnă să votezi. Cu plăcere.”

Spider e unul dintre prădătorii care pășesc pe orice stradă a Orașului și e mereu în căutare de noi subiecte pe care să le disece până ajunge la centrul lor cel mai dur, neplăcut și adevărat. E urmărit de asasini și de succes, de alți jurnaliști și de fani de care de-abia poate să scape ca să găsească fărâme de adevăr despre care să scrie apoi în stilul specific.

„Primul tău termen-limită e mâine. Vreau să văd opt mii de cuvinte. Cuvinte pe care să le pot tipări. Încă țin minte eseul ăla pe care l-ai scris când a fost aleasă Bestia. Nu vreau să văd iar cuvântul ‘fuck’ scris de opt mii de ori.”

Firul narativ apare și dispare și uneori ți se pare că s-a pierdut cu totul, ca apoi să-ți dai seama că părțile despre care credeai că sunt aruncate acolo doar ca să umple spațiul erau complet relevante, doar că n-aveai cum să-ți dai seama atunci. Asistentele lui Spider Jerusalem, Channon Yarrow și Yelena Rossini, despre care inițial avusesem senzația (la amândouă) că vor fi niște personaje stas care n-au alt rol decât să se afle în treabă pe lângă Spider, ajung să mă intereseze ca personaje de sine stătătoare. Channon, inițial striperiță într-un bar de noapte, cu un iubit de doi bani, în cele din urmă își ia viața viața în mâini. Yelena, tăcută și ștearsă la început, începe să preia din stilul exuberant al lui Jerusalem. Stilul, personalitatea, viața lui Spider își pun amprenta pe tot ce atinge, aruncă totul în aer, confruntă minciunile cu adevărul. Poți să simți arsura și usturimea și din afara paginilor, citind pagină după pagină. Când ridici ochii și privești în jur, încă-l mai auzi pe Spider Jerusalem, dur și real, comentând într-un limbaj satiric, oribil și captivant toate minciunile și poveștile pe jumătate adevărate pe care le poți vedea.

O serie recomandată cu căldură, entuziasm și sinceritate 🙂