Young Adult on Roxana-Mălina Chirilă

Traista cu recenzii #1

Sat, 03 Apr 2021 05:13:11 +0000

Mă gândeam că aș povesti de câteva cărți pe care le-am citit recent, dar nu am chef să le fac postări separate fiecăreia. Așa că le arunc pe toate într-o singură postare. Încep cu cărțile pe care se găsesc și în română, pe urmă trec prin cele care, momentan, sunt disponibile doar în engleză.

(Sunt și link-uri de afiliat pe unde mi-e la îndemână să le dau.)

Cărți disponibile în română:

„Îndrăznește să dezamăgești” de Özge Samancı** **(editura Grafic ART, 2019)

Un roman grafic autobiografic al unei autoare din Turcia, care își povestește copilăria. Unele lucruri, precum cultul lui Atatürk și gama restrânsă de produse aflate la vânzare în magazine mi-amintesc de România comunistă; stilul de povestire îmi amintește însă de „Persepolis” de Marjane Satrapi – tot o fată într-o lume musulmană, tot un stil amuzat și amuzant de a descrie evenimente teribile, tot o împletire a autobiografiei și a istoriei unei țări; dar, din păcate, „Îndrăznește să dezamăgești” face precum îi zice titlul și dezamăgește un pic. Nu mult.

E mai degrabă o schiță în care personajele și evenimentele nu sunt foarte clar dezvoltate, dar chiar și așa, îți poți face o idee despre viața în Turcia acum câteva zeci de ani.

„Everless” + „Evermore” de Sara Holland (editura Nemira, 2019, respectiv 2020)

O duologie fantasy/distopie Young Adult despre un regat în care oamenii își pot vinde timpul rămas din viață. Săracii ajung deseori secătuiți și morți cu mult înainte de vreme, în timp ce bogații trăiesc secole și își permit să irosească timpul altora pe nimicuri.

Ar fi o metaforă foarte puternică, dacă autoarea ar fi ales să o exploreze în profunzime. În schimb, duologia se concentrează mai degrabă pe trăirile interioare ale lui Jules, pe băieții care îi plac și pe o acțiune care are logică doar dacă nu te uiți la ea prea atent. Mi s-a părut că volumul al doilea e mai slab decât primul, iar Jules mai nesăbuită.

Nu aș recomanda „Everless” cuiva care nu e fan YA, dar conceptele interesante ar putea fi atrăgătoare pentru împătimiții genului.

„Toate sistemele în alertă” de Martha Wells** **(editura Paladin, 2020) – RECOMANDAT!

O carte SF cu un pic de umor, centrată pe personajul principal, nu pe lume, acțiune sau analiza atentă a condiției umane. AsaSint e un construct artificial alcătuit din părți organice clonate din oameni și componente artificiale. A fost creat pentru pază și protecție și este o armă vie controlată prin programare.

Doar că AsaSint și-a spart programarea. Ar fi putut deveni un ucigaș extraordinar, un Terminator care să omoare ființe umane cu nemiluita, dar preferă să se uite la seriale TV și să se prefacă că e doar o unitate obișnuită de pază și protecție, ca să-l lase lumea în pace. Nu-i pasă de oameni. Nu-i pasă de misiuni. Așa-l doare în cot. Oamenii să facă ce vor, el o să facă doar minimul posibil pentru ei. Dar, no, dacă oamenii pe care-i are în grijă sunt pe cale să fie omorâți, evident că o să-i apere, așa, fără chef. Iar dacă pățesc ceva… dacă le e atins și un singur fir de păr din cap… dracu’ îi ia pe toți cei care au îndrăznit să se atingă de ei.

Povestea m-a binedispus și e genul la care m-aș reîntoarce când am o zi proastă.

E genul de carte care le-ar plăcea mai mult fanilor fantasy decât celor de hard SF, care probabil ar fi dezamăgiți de lipsa de explorare a lumii. S-ar putea ca ăsta să fie motivul pentru care cei de la Paladin au decis să reprezinte cartea cât mai aiurea posibil, punându-i o copertă care n-are nimic nici în clin, nici în mânecă cu atmosfera sau personajul, și nespunând că ea conține de fapt primele două nuvele din serie, nu doar pe prima – ??? Paladin, ați decis să fiți un fel de editură anti-Minerviană?

Cărți disponibile în engleză:

„An I-Novel” de Minae Mizumura (ed. Columbia University Press, 2021) – RECOMANDAT!

Am primit cartea asta de la editură înainte de publicare în schimbul unei recenzii oneste (via NetGalley) și a fost excelentă. E o carte semi-autobiografică despre o zi din anii 1980, o japoneză emigrată în copilărie în SUA se gândește dacă să rămână acolo sau să se întoarcă acasă, dacă să scrie o carte – și dacă da, în ce limbă.

Mă atrag la ea două lucruri diametral opuse: descrierea experienței străine de a te muta într-o țară străină la o vârstă suficient de mare încât să-ți ții minte clar țara de origine, dar nu când alegerea asta îți poate aparține (și de a fi expat japonez într-o lume americană); dar și experiența foarte familiară de a fi sub puterea unei culturi mai mari și mai impunătoare, pe care cei din țara ta marginală o preferă celei proprii.

M-a surprins lipsa de iubire pe care o aveau japonezii față de propria țară, felul în care se uitau și ei la SUA ca fiind mult mai mișto. Într-un fel, experiența seamănă mult cu cea românească, de ezitare între a alege cultura ta, care are lipsurile pe care le știi prea bine, limitările pe care le cunoști deja; și cultura mare, care se impune global, dar care nu e tocmai a ta.

Mai mult, cartea era scrisă (la origine) în japoneză, cu engleză presărată ici-colo, lucru greu de reprodus în traducerea în engleză a cărții, dar care ar fi atât de familiar în română – în engleză folosesc fonturi diferite pentru japoneză, ca să fie clar când se schimbă limba (deci e mai puțin recomandată pe Kindle, mai recomandată în alte formate).

„Viața protopopului Avvakum de el însuși scrisă”/„The Life Written by Himself” de Avvakum Petrov (ed. Columbia University Press, 2021)

Altă carte primită de la editură înainte de publicare în schimbul unei recenzii oneste (via NetGalley). Va fi publicată pe 6 iulie 2021.

Avvakum a fost un preot care a trăit între 1620/21-1682, într-o perioadă în care Biserica rusă a trecut printr-o reformă majoră. Opoziția la reformă a fost atât de acerbă încât s-a ajuns la schismă, iar cei care au păstrat vechea credință mai există și azi ca grupare religioasă. Avvakum era de partea schismaticilor tradiționaliști. Cartea asta e autobiografia lui de pe la finalul vieții și a circulat multă vreme în manuscris, înainte să fie și tipărită.

Avvakum e cunoscut în afara cercurilor bisericești pentru stilul lui de a scrie: într-o rusă modernă (mă rog, modernă la vremea aia), asemănătoare limbii vorbite, spre deosebire de scorțosul stil de a scrie al contemporanilor lui – un lucru neobișnuit pentru finalul secolului 17.

Autobiografia lui e scrisă ca o poveste cu sfinți: diverse persoane se vindecă miraculos, cineva evadează din închisoare când lanțurile pică de pe el prin grație divină, credincioșii vorbesc și cu limbile tăiate. Dar Avvakum se mai și jeluiește că se duce pe copcă religia adevărată, mai observă peisajul, se mai dă mare că știe oameni importanți, mai citează (uneori greșit) Biblia și sfinții (de data asta în limbaj scorțos bisericesc). E distractiv.

În fine, poate sunt eu prea veselă și nepătrunsă de seriozitatea evenimentelor – dar cum evenimentele au avut loc acum mai bine de trei secole, cred că mi se iartă veselia și lipsa de reverență.

Ediția scoasă la Columbia University Press e fix ce trebuie: traducerea lui Kenneth Brostrom e excelentă, iar introducerea și notele explică tot felul de lucruri interesante, de la contextul istoric, la ce s-a întâmplat cu unele persoane pomenite de Avvakum, la greșelile de citare din cele sfinte, la fauna și flora Rusiei pe care le vede preotul în exil. Autobiografia în sine e destul de scurtă (sub 100 de pagini mici), dar materialul suplimentar e mai lung și merită.

Cartea există și în limba română undeva, sub numele de „Viața protopopului Avvakum de el însuși scrisă”, publicată în 2020 la editura „C.R.L.R.”. Nu am văzut-o pe viu, doar am aflat dintr-o postare de pe Facebook că ar exista.

„A History of Photography. From 1839 to the Present” (editura Taschen) – RECOMANDAT!

Taschen scot albume de artă excelentă, iar acesta nu face excepție. E scos în colaborare cu Muzeul George Eastman, bazându-se pe colecția lor – George Eastman fiind fondatorul Kodak.

Volumul a fost scos inițial în 1999, deci „prezentul” e acum două decenii, dar nu m-a deranjat deloc lipsa ultimelor două decade. Un album dens, cu multe poze, mulți fotografi, care pomenește evoluția de tehnologie și cea de stil, curentele și școlile, și povestește pe scurt despre viețile fotografilor prezentați.

Pozele sunt foarte variate (dar volumul are și câteva poze mai dezbrăcate, deci s-ar putea să nu vreți să-l dați copiilor) și sigur e ceva acolo pe gustul oricui, fie că e vorba de portrete, de arhitectură sau de instantanee din perioade apuse.

Ca de obicei când e vorba de Taschen, volumul e o plăcere, ți-e mai mare dragul să-l răsfoiești. Chiar dacă e chiar ieftin pentru un album de artă de peste 750 de pagini (la 16 euro pe site-ul producătorului), pozele sunt excelent redate și e un obiect pe care-ți place să-l ai în bibliotecă.

Lincoln Cathedral from the castle, 1898, Frederick H. Evans.

YA și societate: Naomi Novik – „A Deadly Education”

Sun, 20 Dec 2020 18:05:26 +0000

Naomi Novik a scris recent o nouă carte, „A Deadly Education” („O educație letală”). E un roman Young Adult despre o școală de magie, mult mai întunecat și horror decât ar fi de așteptat de la literatura pentru adolescenți și tineri.

Dacă nu știți cine e Naomi Novik, la noi a fost publicată cu mult avânt la cei de la editura Nemira. Găsiți aici un interviu cu ea (în engleză, evident; Novik nu știe română). A scris și cărți fantasy excelente, bazate pe basme slave, care au fost traduse în română: „Argintul preschimbat” și „Aleasa dragonului” (pentru cea din urmă s-au epuizat stocurile). Mai are și o serie de fantasy istoric cu dragoni, „Temeraire”.

Dar hai să ne întoarcem la oile noastre adolescentine.

În forma pe care o are acum, Young Adult e o categorie literară destul de nouă. Adică, sigur, au existat mereu cărți citite cu precădere de adolescenți, dar în ultimele două decenii mi se pare că s-a creat un vad mult mai clar pentru ele – probabil datorită exploziei de popularitate a seriei „Harry Potter”.

Nu știu sigur dacă amintirile mele sunt corecte, dar țin minte că la începutul anilor 2000 cărțile erau împărțite mai degrabă între „pentru copii” și „pentru adulți”. Cărți precum „Eragon” de Christopher Paolini erau încadrate la cărți pentru copii, deși probabil că azi ar fi YA. Apoi, am început să văd eticheta YA și să aud din ce în ce mai des de cărțile astea, iar acum par să fie peste tot.

De-a lungul timpului, am văzut o schimbare de atmosferă, de la optimism la pesimism. „Harry Potter” de JK Rowling, „Twilight” de Stephenie Meyer, cărțile Cassandrei Clare din seria „Instrumentele mortale” erau toate despre adolescenți care descoperă o lume magică dincolo de a noastră și luptă contra unor persoane și grupări malefice – fie că e vorba de Voldemort, de vreun antagonist dubios din „Twilight” sau de un conducător malefic al unei cete de rebeli în cărțile Cassandrei Clare. Răul era acolo pentru a fi învins și, chiar dacă o parte din sistemul celor „buni” era șubredă, asta-i viața, nu totul e perfect. Dar dacă învingi eroic răul, totul e bine și ai parte de o viață normală.

La finalul anilor 2000, însă, a apărut următorul mare fenomen: „The Hunger Games” („Jocurile foamei”) de Suzanne Collins. E o serie distopică, în care câte 2 copii din 12 districte supuse capitalei autoritare sunt trimiși să lupte până la moarte într-un eveniment-concurs anual din care doar unul scapă cu viață. În seria lui Suzanne Collins, inamicul este sistemul. Chiar dacă există un vinovat principal care trebuie înfrânt pentru ca totul să revină la normal, sistemul în sine trebuie distrus, iar lumea trebuie reînnoită. Învingi președintele, dar nu e suficient să pui pe altcineva în locul lui.

Apoi, distopiile YA au început să apară ca ciupercile după ploaie – fie că e vorba de cărți precum seria „Divergent”, care a fost și ecranizată (SF distopic, societate împărțită pe clase cu roluri și trăsături de personalitate clare), sau de cărți precum „Everless” (fantasy, îți vinzi timpul pe care-l mai ai de trăit). De unde era greu să găsești o carte cu adolescenți care dărâmă sisteme corupte, acum ai un întreg subgen în care sistemele opresive rezistă de generații și trebuie distruse pentru ca lumea să trăiască mai liber.

Mi se pare că schimbările și preferințele țin foarte mult de viziunea pe care o are societatea asupra lumii – cu precădere cea americană, pentru că ei dau tonul aici. Dacă începutul anilor 2000 era oarecum optimist, criza financiară din 2007-2008 a scos la iveală o grămadă de probleme sistemice. Ideea că ajungi la datorii enorme ca să faci facultatea și că salariile nu acoperă necesarul pentru a trăi s-a răspândit rapid – atât de rapid încât am auzit de ea chiar și nefiind în US. Brusc, a devenit clar că sistemul în sine e defect. Și asta s-a reflectat rapid și în preferințele cititorilor de YA, aflați la vârsta la care defecțiunea asta anunță probleme majore pentru viitorul lor. Visul american s-a dus naibii: unii vor trăi în lux, alții de pe azi pe mâine.

Iar în ultima vreme, suntem conștienți de un număr din ce în ce mai mare de probleme – nu doar de cele economice ale americanilor, ci și climaterice și sociale. Urșii polari mor, speciile de animale dispar, inundații, uragane – iar pe net, senzația că orice pas greșit de poate distruge. Pericolul e pretutindeni, iar dacă nu e una, e alta.

„A Deadly Education” vine fix la țanc aici. Acțiunea se petrece într-o școală de magie fără profesori și fără vacanțe, în care elevii sunt aduși automat când împlinesc o anumită vârstă și învață rapid tot ce pot pentru a supraviețui.

Pericolele sunt la fiecare pas: monștri care pândesc sub pat, pe coridoare, în clase, în sala de mese. Monștri care așteaptă ceremonia de absolvire, în care elevii vor trebui să-și croiască drum de la ieșirea din școală până la porțile exterioare, trecând printr-o curte infestată cu toate nebuniile. Motivul pentru care copiii sunt trimiși la școala asta e că viața în exterior e și mai rea pentru ei – monștrii sunt mai numeroși și apar pe neașteptate, necruțători.

Cu minimumul de siguranță oferit de școală, trebuie să fii atent la fiecare pas ca să nu mori, dar ai șansa să înveți și să scapi.

Galadriel („El”) e genul de persoană pe care nimeni n-o are la suflet. Încă de mică, a văzut că cei din jur o displac fără motiv, iar mama ei e singura persoană care o iubește. Mai mult decât atât, El are o înclinație naturală spre magie foarte distructivă, iar școala încearcă să o învețe cât mai multe vrăji prin care poate omorî mulți oameni deodată, chiar dacă El vrea doar să supraviețuiască și să nu le facă rău celor din jur, pe cât posibil.

Cu alte cuvinte, lumea e foarte neplăcută pentru toți cei care trăiesc în ea, dar mai ales pentru El. Tocmai de aceea, e paranoică și în general în privește pe cei din jur mai degrabă ca pe unelte decât ca pe persoane.

De la un punct încolo, povestea nu e prea surprinzătoare – știm deja că adolescenții se vor alia și vor face fapte salvatoare de vitejie (nu asta se întâmplă mereu?), dar atmosfera, ideile și personajele sunt cele care dau forță cărții.

E una dintre rarele povești în care cunoașterea chiar înseamnă putere. Sistemul de învățare poate fi foarte aleatoriu uneori în ce-i pune pe elevi să învețe, dar este și personalizat, fiecare primind altceva. Pentru că orice te poate ajuta să supraviețuiești, toată lumea e în mare cu burta pe carte, iar vrăjile sunt și o monedă de schimb, mai ales între grupurile care au în comun o limbă, pentru că trebuie să știi limba ca să poți folosi vraja.

Dinamica socială e și ea excelentă. Pentru că El e eterna străină, poate să observe foarte cinic ce se întâmplă în jur. Remarcă, de exemplu, că elevii veniți din enclavele de vrăjitori, care sunt mereu împreună și au parte de ajutorul generațiilor de dinaintea lor, au șanse mult mai mari de supraviețuire. Observă felul în care enclavele își aleg în fiecare an un număr limitat de membri noi – șeful de promoție, o mână de oameni foarte talentați (poate) și câțiva indivizi dispuși să facă muncile de întreținere, care sunt dificile, periculoase și nedorite de nimeni.

Elevii din afara enclavelor, în schimb, sunt pe o poziție veșnic dezavantajată. Trebuie ori să se alieze între ei, ori să curteze enclavele. Dacă nu sunt suficient de puternici, ajung deseori să facă munci de întreținere, rămânând în urmă cu învățătura, dar (poate) asigurându-și un loc călduț după ce termină școala, cu promisiunea că copiii lor vor fi membri ai enclavelor.

E o dinamică socială nedreaptă, care îi dezavantajează puternic pe cei veniți din afară, dar nu la fel de mult pe cât i-ar dezavantaja să rămână neprotejați nici măcar de școală în perioada adolescenței. Iar din cauza asta, sistemul merge înainte.

Talentul lui Novik se simte în modul în care reușește să insufle viață și credibilitate într-o lume horror. Are multă subtilitate, chiar și când scrie o carte ușoară pentru adolescenți. Sunt curioasă cum va fi continuarea și dacă se va ridica la nivelul așteptărilor – dar mai am de așteptat până în iulie 2021 după ea.

[18 iun] Cartea de azi: „Ghid de vicii și virtuți pentru gentlemeni” de Mackenzi Lee

Sun, 23 Jun 2019 18:58:16 +0000

Mackenzi Lee nu e cunoscută pentru acuratețea istorică de care dă dovadă în ce scrie, dar „Ghidul de vicii și virtuți pentru gentlemeni” e o carte YA distractivă, publicată prima oară în engleză în 2017 și tradusă și la noi după ce a devenit un succes internațional.

E sfârșitul secolului 18 și Henry Montague e un tânăr viconte englez care o ține din petrecere în petrecere alături de prietenul lui cel mai bun, Percy. Se îmbată des, are aventuri peste aventuri și, per ansamblu, e departe de moștenitorul pe care și l-ar dori tatăl lui. E și departe de protagonistul pe care mi l-aș dori în mod normal într-un roman, dar tatăl lui îl trimite într-un tur al continentului să cunoască lumea bună, să se culturalizeze și să devină un adevărat gentleman. Însă nu-l trimite de capul lui: are și un tip plictisitor care merge cu el ca să-l țină în frâu și să-l transforme într-un individ salubru.

Cartea ar fi meritat citită și dacă planurile tatălui ar fi fost duse la bun sfârșit, dar Henry reușește să dea de probleme cât ai zice pește și nu durează mult până ajunge să fie urmărit de asasini de-a lungul continentului.

Stilul scriiturii e modern și traducerea în română de Carmen Ion îi păstrează farmecul. Cartea are și o continuare publicată de curând (pe care n-am apucat s-o iau încă), dar merge citită și de una singură.

Se poate găsi pe Libris și eMag – și, bănuiesc, prin librării.

Vrei să afli mai multe despre „Cartea de azi”? Intră aici.

[20 apr] Cartea de azi: „Fangirl” de Rainbow Rowell

Sat, 21 Apr 2018 20:51:34 +0000

Am tot respectul pentru oricine care poartă nume ca Rainbow („Curcubeu”), iar numele real al autoarei de azi chiar e Rainbow Rowell.

„Fangirl” nu e o carte despre fane în general, în ciuda numelui. E un roman destul de gros în care nu se întâmplă mai nimic, dar care e suficient de bine scris încât să te prindă (dacă e pe genul tău). A fost publicat prima oară în 2013.

Cath e o fată care nu prea se descurcă în societate – are o anxietate socială dincolo de orice proporții. Merge la facultate împreună cu sora ei geamănă, Wren, care e mai bine integrată social, și cu care s-a cam certat, așa că nu ajung să locuiască împreună. Cath e cazată în cameră cu Reagan, o tipă dură, căreia nu prea-i pasă de gura lumii și care are deseori o atitudine cam de rahat.

Povestea e despre Cath și anxietățile ei, Wren și prea multe petreceri, Reagan care o ajută pe Cath să mai iasă din casă, și Levi, fostul iubit al lui Reagan care e incredibil de ~~convenabil până când dă aproape în caricatură~~ perfect.

E un roman mai romantic/young adult/dulce decât prefer să citesc de obicei, dar e relaxant și distractiv (dacă e cât de cât pe direcția cititorului).

Cartea e disponibilă pe eMag și Libris în română și pe Amazon și Book Depository în engleză.

Vrei să afli mai multe despre „Cartea de azi”? Intră aici.

[2 apr] Cartea de azi: „Partea întunecată a magiei” de V.E. Schwab

Mon, 02 Apr 2018 19:00:35 +0000

Acum vreo doi ani am avut o perioadă în care citeam cărți young adult într-o veselie. Nu mi-e clar de ce – cred că doar îmi picau în mână. Așa că o prietenă mi-a făcut cadou „Partea întunecată a magiei” de V.E. Schwab, cred că pentru că era o carte foarte pe val.

Premisa e interesantă: există patru lumi paralele: a noastră care nu prea are magie („cenușie”); una pe care am identifica-o ca fiind cea a spiridușilor/elfilor și în care magia înflorește („roșie”); una care e totalitară și magia e ținută sub control strict de facțiuni într-o luptă constantă („albă”; și una în care magia a scăpat de sub control și care a trebuit izolată complet de celelalte („neagră”.

Acțiunea se petrece în secolul 19, un pic înainte de perioada victoriană. Kell, personajul principal, e una dintre ultimele două persoane din toate lumile astea care poate să călătorească între ele și e ambasador la curtea Londrei roșii (adică cea foarte magică). În timpul liber, face și un pic de contrabandă cu obiecte magice, însă are probleme când dă peste un obiect ciudat și se întâlnește cu Lila, o hoață de pe străzile orașului.

E o carte ușurică (așa cum tind să fie cele pentru adolescenți), dar cu o lume foarte mișto, cu personaje interesante și cu acțiune care te ține în priză.

Poate fi cumpărată în română de pe site-ul Nemira, de pe eMag și de pe Libris. În engleză, poate fi cumpărată de pe Book Depository (cu livrare gratuită) și de pe Amazon.

Vrei să afli mai multe despre „Cartea de azi”? Intră aici.

[10 ian] Cartea de azi: „Artemis Fowl” de Eoin Colfer

Wed, 10 Jan 2018 05:05:51 +0000

Artemis Fowl e un băiat de doisprezece ani care nu prea seamănă cu ceilalți copii de vârsta lui. În primul rând, e dintr-o familie putred de bogată, chiar dacă acum averea lor nu mai e ce a fost. În al doilea rând, e un geniu. Și în al treilea rând, e un infractor periculos.

„Artemis Fowl” a fost publicat în 2001, iar autorul Eoin Colfer (care are numele ăsta pentru că e irlandez) a primit câteva premii, a vândut o grămadă de cărți, a devenit cunoscut în întreaga lume și s-a apucat să scrie și alte volume.

Aici, Artemis Fowl reușește să confirme existența spiridușilor și obține cartea lor sfântă de la o zână bețivă care-și face veacul prin Vietnam. Fiind un geniu, reușește să descifreze cartea, se prinde care sunt obiceiurile spiridușilor și pune la cale un plan prin care să răpească unul, ca apoi să ceară o răscumpărare enormă pentru el.

Cartea e un fantasy în care creaturile fantastice s-au ascuns de omenire în subteran și și-au păstrat magia, însă s-au dezvoltat enorm și tehnologic. Au forțe de poliție, arme, transportoare către suprafață și tot tacâmul, fiind un fel de societate subterană paralelă cu a noastră, mai degrabă decât una atemporală în stil hippy – așa că în momentul în care Artemis Fowl vine cu tertipuri șirete, poliția fantastică poate să-l înfrunte pe picior de egalitate. În plus, Eoin Colfer are și un umor simpatic.

Cartea „Artemis Fowl” e disponibilă și în română pe eMag, Libris și în librării.

Vrei să afli mai multe despre „Cartea de azi”? Intră aici.

V.E. Schwab – „Partea întunecată a magiei” [recenzie]

Wed, 22 Nov 2017 12:31:05 +0000

Acum un an, de ziua mea, o prietenă bună mi-a făcut cadou „Partea întunecată a magiei” de V.E. Schwab, în ideea că e o carte simpatică și destul de bună și se vorbea o grămadă de ea. Evident, era versiunea în engleză, pentru că în română n-a apărut decât acum vreo două săptămâni și era cât pe-aci s-o primesc cadou de la altă prietenă.

Deci, dublă-recomandare de young adult. Triplă, pentru că o recomand mai departe.

Acțiunea se petrece în Londra secolului XIX, cu un pic de timp înainte să apară regina Victoria în peisaj. Kel e un emisar care poate călători între lumi paralele și care poartă mesaje între curtea regală a Londrei Gri din lumea noastră și curtea regală a Londrei Roșii, care e într-o lume plină de magie și magicieni. Iar pe lângă datoriile nobile și oficiale, face și contrabandă cu diverse obiecte mai mult sau mai puțin periculoase. Ocazional, ajunge și prin Londra Albă, în care magia a fost încătușată și aproape a dispărut, iar luptele pentru putere între conducători sunt acerbe. Mai există încă o Londră, la care nimeni nu ajunge – Londra Neagră, care a fost înghițită cu totul de o magie inteligentă și malefică. Toate porțile către ea au fost închise, toate obiectele lor din alte lumi distruse (sau nu, după cum e de așteptat prin simplul fapt că lumea asta e pomenită în atâta detaliu).

Deși Kel se plimbă din lume în lume, n-a părăsit niciodată Londrele, dar găsește destul pericol și destulă aventură și acolo, mai ales când Lila, o fată de pe străzi din Londra Gri, îi fură o piatră ciudată pe care probabil că n-ar fi trebuit s-o scape din ochi.

E o poveste distractivă, antrenantă, ușoară (hei, e YA) și are idei noi și personaje interesante.

O găsiți pe site-ul Nemira, prin librăriile fizice, pe eMag și, în engleză, pe Bookdepository (care au livrarea gratuită).