Cele doisprezece virtuți ale raționalității

[Textul îi aparține lui Eliezer Yudkowsky, cercetător din domeniul inteligenței artificiale și scriitor pe teme legate de raționalitate. Traducerea e a mea.]

Prima virtute este curiozitatea. Dorința arzătoare de a cunoaște este mai presus decât jurământul solemn de a căuta adevărul. Pentru a simți dorința arzătoare a curiozității, trebuie atât să fii ignorant, cât și să îți dorești să renunți la ignoranța ta. Dacă în inima ta crezi că știi deja, sau dacă în inima ta nu vrei să știi, atunci întrebările tale vor fi lipsite de scop și abilitățile tale vor fi lipsite de direcție. Curiozitatea vrea să se auto-anihileze; nu există curiozitate care să nu dorească un răspuns. Gloria misterului glorios este de a fi rezolvat, după care încetează să fie mister. Fiți precauți cu cei care vorbesc de minți deschise și își mărturisesc modest ignoranța. Există o vreme când trebuie să-ți mărturisești ignoranța și o altă vreme în care trebuie să renunți la ea.

A doua virtute este renunțarea. P.C. Hudgell a spus: „Ceea ce poate fi distrus de adevăr ar trebui să fie.” Nu vă feriți de experiențele care v-ar putea distruge credințele. Gândul pe care nu-l puteți gândi vă controlează mai mult decât gândurile pe care le spuneți cu voce tare. Supuneți-vă încercărilor și încercați-vă tăria în mijlocul flăcărilor. Renunțați la emoția care se sprijină pe o credință greșită și încercați să simțiți complet emoția potrivită faptelor. Dacă fierul se apropie de fața voastră și voi credeți că e fierbinte, dar el e rece, Calea se opune fricii voastre. Dacă fierul se apropie de fața voastră și voi credeți că e rece, dar el e fierbinte, Calea se opune calmului vostru. Întâi trebuie să vă evaluați credințele și de-abia apoi să ajungeți la emoții. Permiteți-vă să spuneți: „Dacă fierul e fierbinte, îmi doresc să cred că e fierbinte, iar dacă e rece, îmi doresc să cred că e rece.” Feriți-vă de atașamentul față de credințe pe care s-ar putea să nu le doriți.

A treia virtute este lipsa de greutate. Lăsați vântul dovezilor să vă sufle ca pe frunze, fără să aveți o direcție proprie. Aveți grijă să nu vă luptați împotriva dovezilor retrăgându-vă în ariergardă, renunțând la fiecare palmă de pământ doar cu forța, simțindu-vă înșelați. Renunțați cât de repede puteți în fața adevărului, chiar în clipa în care vă dați seama că opuneți rezistență; în clipa în care vedeți din ce parte bate vântul dovezilor împotriva voastră. Fiți necredincioși cauzei voastre și trădați-o unui inamic mai puternic. Dacă vedeți dovezile ca pe o constrângere și încercați să vă eliberați de ele, vă înrobiți în lanțurile toanelor voastre, căci nu puteți face o hartă corectă a orașului stând în dormitor cu ochii închiși și trăgând linii pe hârtie după cum vă vine. Trebuie să mergeți prin oraș și să trageți linii care să corespundă cu ceea ce vedeți. Dacă, văzând orașul neclar, credeți că puteți trage o linie puțin mai la dreapta, puțin mai la stânga, conform capriciului vostru, aceasta este exact aceeași greșeală.

A patra virtute este echilibrul. Cel care vrea să creadă spune, „Mă lasă dovezile să cred?” Cel care vrea să nu creadă întreabă, „Mă forțează dovezile să cred?” Feriți-vă să cereți prea multe dovezi doar de la ipoteze care vă displac, iar apoi să vă apărați spunând: „Dar este bine să fii sceptic.” Dacă vreți doar dovezi favorabile, alegând cu grijă din informațiile culese, atunci cu cât strângeți mai multe informații, cu atât mai puține știți. Dacă sunteți selectivi în legătură cu argumentele pe care le testați împotriva greșelilor, sau legat de cât de tare căutați greșelile, atunci fiecare greșeală pe care învățați să o recunoașteți vă va face mai proști. Dacă scrieți la început în partea de jos a hârtiei, „Și deci, cerul e verde!”, nu contează ce argumente scrieți apoi deasupra; concluzia e deja scrisă și e deja corectă sau greșită. A fi isteți în a aduce argumente nu e raționalitate, ci raționalizare. Inteligența, pentru a fi utilă, trebuie folosită la altceva decât la a se învinge singură. Ascultați ipotezele când se prezintă în fața voastră, dar țineți minte că voi nu sunteți o ipoteză, voi sunteți judecătorii. De aceea, nu căutați să argumentați o parte sau alta, pentru că dacă v-ați cunoaște destinația, ați fi deja acolo.

A cincea virtute este dezbaterea. Cei care vor să eșueze trebuie întâi să nu le permită prietenilor să-i ajute. Cei care zâmbesc înțelept și spun: „Nu voi dezbate” se sustrag ajutorului și efortului comun. Când dezbateți, încercați să fiți complet cinstiți, de dragul celorlalți, dar și de dragul vostru: Partea din voi care distorsionează lucrurile pe care le spuneți celorlalți vă distorsionează și vouă gândurile. Să nu credeți că le faceți celorlalți o favoare dacă le acceptați argumentele; favoarea v-o faceți vouă. Să nu credeți că a fi corecți cu toți înseamnă a sta la mijloc între idei; adevărul nu este alocat în cantități egale înainte de începutul unei dezbateri. Nu puteți să rezolvați întrebări factuale luptând cu pumni sau insulte. Căutați un test care să lase realitatea să judece între voi.

A șasea virtute este empiricismul. Rădăcinile cunoașterii se află în observații și fructele în previziuni. Ce pom crește fără rădăcini? Ce pom hrănește fără fructe? Dacă un copac cade într-o pădure și nimeni nu-l aude, scoate vreun sunet? O persoană va spune, „Da, pentru că face aerul să vibreze.” Alta spune, „Nu, pentru că nu e acolo nimeni care să proceseze senzațiile auditive.” Deși dezbat, unul spune „Da”, altul spune „Nu”, cei doi nu anticipează experiențe diferite ale pădurii. Nu întrebați ce credințe trebuie să aveți, ci ce experiențe să anticipați. Trebuie să știți mereu ce diferență între experiențe dezbateți. Nu lăsați dezbaterea să rătăcească și să ajungă să fie despre altceva, cum ar fi virtutea altcuiva ca raționalist. Jerry Cleaver a spus: „Ceea ce te înfrânge nu e neputința de a aplica o tehnică complexă, complicată, la nivel înalt. E faptul că n-ai fost atent la lucrurile de bază. Că n-ai fost atent unde sare mingea.” Nu vă lăsați orbiți de cuvinte. Când cuvintele dispar, rămâne anticipația.

A șaptea virtute este simplitatea. Antoine de Saint-Exupéry a spus: “Perfecțiunea e atinsă nu când nu mai ai nimic de adăugat, ci când nu mai ai nimic de scos.” Simplitatea e virtuoasă în credință, design, planuri și justificări. Când exprimi o credință gigantică, plină de detalii, fiecare detaliu în plus e încă o șansă să nu ai o credință corectă. Fiecare specificație se adaugă la povara ta; dacă-ți poți ușura povara, trebuie s-o faci. Nu există niciun pai care nu are puterea să-ți rupă spatele. Despre obiecte se spune: Cea mai bună roată dințată e cea care e eliminată din proiect. Despre planuri: O țesătură încâlcită se rupe. Un lanț dintr-o mie de zale va ajunge la concluzia corectă dacă fiecare pas e corect, dar dacă un pas e greșit te poate duce oriunde. În matematică un munte de fapte bune nu poate să compenseze un singur păcat. De aceea, fiți atenți la fiecare pas.

A opta virtute este umilința. A fi umil înseamnă să faci acțiuni specifice pentru a-ți anticipa propriile greșeli. A-ți mărturisi failibilitatea și apoi a nu face nimic în direcția ei nu este o dovadă de umilință; este o laudă a propriei modestii. Cine sunt cei mai umili oameni? Cei care se pregătesc cel mai bine pentru cele mai profunde și catastrofice erori din propriile lor credințe și planuri. Pentru că această lume îi cuprinde pe mulți a căror înțelegere a raționalității este abismală, studenții începători ai raționalității căștigă dezbateri și își fac o impresie exagerată asupra propriilor lor abilități. Dar e inutil să fii superior: Viața nu dă note într-o curbă ascendentă. Cel mai bun fizician din Grecia antică nu putea calcula calea unui măr care cade. Nu există nicio garanție că poți fi adecvat nici atunci când depui cel mai mare efort; așa că nu vă gândiți că alții stau mai prost. Dacă vă comparați cu ceilalți nu veți vedea greșelile pe care toți oamenii le fac. A fi om înseamnă să faci zece mii de greșeli. Nimeni din această lume nu atinge perfecțiunea.

A noua virtute este perfecționismul. Cu cât corectezi mai multe greșeli în tine, cu atât mai multe observi. Cu cât mintea îți devine mai tăcută, cu atât auzi mai mult zgomot. Când observi o greșeală la tine înseamnă că ești gata să cauți calea de a avansa la următorul nivel. Dacă tolerezi o greșeală în loc s-o corectezi, nu vei trece la următorul nivel și nu vei câștiga aptitudinea de a observa greșeli noi. În fiecare artă, dacă nu cauți perfecțiunea te vei bloca după primii pași. Chiar dacă perfecțiunea e imposibilă, aceasta nu e o scuză să nu încerci. Ghidează-te după cel mai înalt standard la care te poți gândi și caută unul și mai înalt. Nu te mulțumi cu răspunsul care e aproape corect; caută-l pe cel care e complet corect.

A zecea virtute este precizia. Un om vine și spune: Cantitatea este între 1 și 100. Altul spune: cantitatea este între 40 și 50. Dacă acea cantitate este 42, amândoi au dreptate, dar a doua previziune este mai utilă și se expune unui test mai strict. Ce e adevărat pentru un măr s-ar putea să nu fie adevărat pentru altul; deci se pot spune mai multe despre un singur măr decât despre toate merele din lume. Cele mai înguste afirmații taie cel mai adânc, sunt tăișul lamei. La fel cum e cu harta, e și cu arta de a face hărți: Calea este o Artă exactă. Să nu mergeți către adevăr, ci să dansați. În fiecare pas al acelui dans, piciorul vă coboară exact unde trebuie. Fiecare dovadă vă schimbă credințele exact cât trebuie, nici mai mult, nici mai puțin. Cu cât trebuie să se schimbe în mod optim? Pentru a calcula trebuie să studiați teoria probabilității. Chiar dacă nu puteți să aplicați matematica, faptul că știți că ea există înseamnă că fiecare pas de dans este precis și nu lasă loc pentru toane.

A unsprezecea virtute este cercetarea. Studiați multe științe și absorbiți-le puterea pentru a o face a voastră. Fiecare domeniu pe care-l înghițiți vă crește. Dacă înghițiți destule științe, spațiile goale dintre ele vor scădea și cunoașterea voastră va deveni un tot unitar. Dacă sunteți lacomi veți deveni mai vaști decât munții. Este deosebit de important să mâncați matematica și științele care au impact asupra raționalității: psihologia evolutivă, euristicile și erorile, psihologia socială, teoria probabilității, teoria deciziilor. Dar acestea nu pot fi singurele domenii pe care le studiați. Arta trebuie să aibă un alt scop decât ea însăși pentru a nu cădea într-o recursivitate infinită.

Înaintea acestor unsprezece virtuți există o virtute fără nume.

Miyamoto Musashi a scris, în „Cartea celor cinci cercuri”:

“Cel mai important lucru când iei o sabie în mână e intenția ta de a răni dușmanul, indiferent cum. Indiferent dacă parezi, lovești, sari, ataci sau atingi sabia ascuțită a dușmanului, trebuie să tai dușmanul cu aceeași mișcare. Este esențial să atingi acest punct. Dacă te gândești doar la a lovi, a sări, a ataca sau a atinge un dușman, nu vei putea să-l rănești. Mai mult decât orice, trebuie să te gândești cum să-ți continui mișcarea pentru a-l răni.”

Fiecare pas al gândirii trebuie să taie înspre răspunsul corect. Mai mult decât orice, trebuie să vă gândiți să vă construiți harta în așa fel încât să reflecte teritoriul.

Dacă nu reușiți să ajungeți la un răspuns corect, este inutil să protestați că ați acționat cum trebuie.

Cum vă puteți îmbunătăți concepția despre raționalitate? Nu spunându-vă, „E datoria mea să fiu rațional.” Făcând aceasta doar vă puneți în ramă concepția greșită. Poate concepția voastră despre raționalitate este că e rațional să credeți cuvintele Marelui Învățător, iar Marele Învățător spune, „Cerul e verde,” și voi vă uitați la cer și vedeți albastru. Dacă vă gândiți: „Poate că pare că cerul e albastru, dar raționalitatea înseamnă să crezi cuvintele Marelui Învățător,” pierdeți șansa de a vă descoperi greșeala.

Nu întrebați dacă este „Calea” să faceți aceasta sau aceea. Întrebați dacă cerul este albastru sau verde. Dacă vorbiți prea mult despre Cale, nu o veți atinge.

Puteți încerca să numiți cel mai înalt principiu spunându-i „harta care reflectă teritoriul” sau „experiența succesului sau eșecului” sau „teoria Bayesiană a deciziei”. Dar poate că descrieți incorect virtutea fără nume. Cum vă veți descoperi greșeala? Nu comparând descrierea cu ea însăși, ci comparând-o cu acel lucru pe care nu l-ați numit.

Dacă practicați tehnicile timp de mulți ani și vă supuneți constrângerilor strice, poate veți avea o sclipire a miezului. Atunci veți vedea cum toate tehnicile sunt o tehnică și veți acționa corect fără să vă simțiți constrânși. Musashi a scris: „Când apreciezi puterea naturii, știind ritmul oricărei situații, vei putea lovi dușmanul natural și vei putea ataca natural. Toate acestea sunt Calea Vidului.”

Acestea sunt, deci, cele doisprezece virtuți ale raționalității:

Curiozitatea, renunțarea, lipsa de greutate, echilibrul, dezbaterea, empiricismul, simplitatea, umilința, perfecționismul, precizia, cercetarea și vidul.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *