Roxana-Mălina Chirilă

Grămada de cărți (20.06.2024)

Regret profund că nu am scris articolul ăsta mai devreme. Nu pentru voi, ci pentru mine - s-au strâns o grămadă de cărți. În fine, măcar titlul postării nu e mincinos. Unde rămăseserăm data trecută? Ah, da. Gabriel Chifu - „În drum spre Ikaria” Un roman din 2019 care e un fel de meditație extrem de slabă asupra sfârșitului vieții dintr-o perspectivă creștină. Un blogger de călătorii ajunge pe o insulă misterioasă unde oamenii trăiesc vieți foarte lungi și se vindecă de toate bolile.

Yoga toxică

Nu știu germană, așa că n-am putut asculta seria de 8 episoade despre MISA făcută de Katja Paysen-Petersen și Christiane Hawranek de la podcastul Seelenfänger, dar există transcrieri și traduceri în limba română care pot fi găsite pe blogul exmisa. Blogul exmisa vorbește mai ales cu cunoscătorii domeniului (yoghini și foști yoghini de la MISA), deci comentariile lor s-ar putea să nu fie foarte interesante sau clare pentru cei din afară, dar transcrierile ar trebui să fie clare și le găsiți la finalul postărilor către care voi da link acum.

Matematica, bat-o vina

Cred că eram ori în clasele primare, ori la începutul gimnaziului când maică-mea a trebuit să meargă pe teren în altă localitate din județ. Hai să zicem la Covasna, deși probabil că nu. Telefoanele mobile ori nu erau foarte răspândite, ori nu aveai semnal decât în anumite zone, așa că nu puteam s-o sun direct, dar voiam să știu aproximativ când s-o aștept acasă. Evident, nici Google Maps nu aveam, ca să pot să verific.

Arta de a fi drastic

Mi s-a dus vestea în anumite cercuri că aș fi drastică. Ceea ce nu e fals, dar nu e totul. Primul principiu Când cineva face ceva pentru sine, merită îngăduință. Cineva își scrie primele povestiri și vine cu ele la cenaclu? Îngăduință. Ne bucurăm pentru părțile pozitive - poate că își dorea de multă vreme să scrie, poate că vrea să încerce ceva nou. Sau poate că e vorba și de un scriitor profesionist, care vine tot la cenaclu?

Recrutări idioate

Uneori simt că sunt prea bătrână pentru jobul pe care-l am. Dar pe de altă parte, m-am născut bătrână. Îmi plac traducerile. Îmi plac și cele lungi, literare, în care pot să mă așez și să traduc fluviu, fără să mă opresc câteva ore. Îmi plac și cele de interfețe și nu numai, unde trebuie să sap după terminologie. (Bine, evident că e de cercetat și la traduceri literare, iar la interfețe sunt și lucruri clare.

Met Gala e un eveniment pentru strângerea de fonduri

Am văzut articolul ăsta la Vali. Mă interesează prea puțin subiectul principal al influencerilor (nu-i cunosc), dar mă interesează paragraful ăsta: Pe scurt: în SUA are loc Met Gala, o expoziție de opulență inutilă, unde se duc multe vedete să facă paradă cu cât de bogate sunt și cât de mult nu le pasă de nimic decât de propria persoană. Să zicem că e o expoziție de opulență în care bogații fac paradă, dar nu e una inutilă.

Unii intră în războiul anti-bullying de partea bullyingului

Am avut nefericita neplăcere azi să descopăr acest articol, în care se descrie o nouă modă în licee: fetele care urăsc alte fete, sunt misogine și își hărțuiesc colegele, încercând în același timp să fie pe placul băieților. Li se zice „pick me girls”. Întâi, hai să rezumăm ideile principale, după care vă voi povesti de ce articolul greșește. Conform definiției de la începutul articolului, pick me girl ESTE: fata care face glume misogine adoptă comportamentul băieților și interese masculine pentru a fi văzută, acceptată și validată de ei Pick me girl NU ESTE:

Cum dezvolți personaje

Ziceam ieri că un mare deserviciu făcut de orele de română e că ne-au învățat că ficțiunea e doar un voal pentru viața autorului și că literatura e, în cea mai mare parte, autobiografică. Dacă tot am început să explic că imaginația există, poate ar fi bine să vă spun și câteva idei despre cum să călătorești pe plaiuri fictive fără să depinzi doar de ce vezi cu ochii tăi.

Ora de română v-a învățat greșit ce e ficțiunea

Cu cât stau să mă gândesc mai mult, cu atât sunt mai sigură pe o concluzie: cel mai rău lucru pe care l-a făcut ora de română în școli este că a învățat un popor întreg lecțiile greșite despre ficțiune. Sunt sigură că există motive istorice pentru care lucrurile stau cum stau. Cineva a decis care să fie cheia interpretării operelor literare în școală, iar acea cheie e cea biografică: Ion Creangă scrie „Amintiri din copilărie”, poeziile lui Eminescu sunt fie despre Veronica Micle, fie despre genialitatea proprie, Eliade își scrie propria viață în „Maitreyi”, Rebreanu scrie despre fratele lui în „Pădurea spânzuraților”, „Moromeții” lui Preda sunt despre Preda - ce mai, în fiecare operă se caută autorul de zici că e perla din gogoașă.

Plăcerea abandonului

Ziceam la finalul lui 2023 că mi-am propus două obiective pentru 2024: să citesc mai multe cărți vechi; și să abandonez cel puțin 10 cărți. De primul obiectiv nu m-am ținut încă, dar aș vrea să vă povestesc de al doilea. De obicei, cărțile trebuiau să mă enerveze profund ca să le abandonez. Trebuiau să fie scrise atroce, să mă prindă într-un moment deosebit de prost sau, dacă erau de non-ficțiune, să fie aproape de neînțeles sau pline de greșeli fie de logică, fie de cercetare.