Videochaturile şi munca de camgirl, pe bune
De când sunt eu pe Facebook (nu prea mult, e drept), am avut parte de câteva tipuri de reclame recurente. Primul tip, inevitabil, la magazine online de haine şi pantofi. Ok, nu mă pasionează, nu mă deranjează. Al doilea tip e la angajări pentru videochat.
Când eram încă în Bucureşti primeam şi fluturaşi de reclamă care mă îmbiau să mă alătur unui studio sau altul – legal 100%, bani între 1 şi 3000 sau 1000 şi 5000 de dolari pe lună. Trebuie să fii atractivă, restul e absolut ok, nu e greu, poţi să te descurci, uraaa! În principiu, îmi spune Funk Studio, datoria principală a modelului e să asculte clientul, să se comporte ca o prietenă de suflet sau iubită ideală. Genul de chestii pe care le crezi doar dacă te-ai născut ieri.
…Hmm. Tot ce se poate că e măcar parţial adevărat, dar de asemenea e şi doar o parte din adevăr. La un moment dat am fost curioasă cu privire la subiect, că e destul de tabu şi nu ştiam prea multe despre el, aşa că am întrebat o prietenă care fusese model cu ce se ocupase de fapt. M-a trimis pe câteva site-uri de videochat să văd părţile de discuţie publică. „Asta e,” mi-a zis.
Am amintirea unei tipe destul de frumoase care a fluturat un vibrator destul de mare în faţa camerei şi a tastat că tocmai şi-l cumpărase. Erau vreo două-trei persoane (în afară de mine) în chat-ul respectiv şi careva a întrebat „Do u do anal?” Tipa a zâmbit, a dat din gene şi a zis că da. Au trecut pe privat, a fost tăiată imaginea spre mine şi m-am dus să mă uit la termeni şi condiţii pentru modele pe ici, pe colo (ţin minte o clauză care spunea că un model n-avea voie să conducă lucrurile spre direcţii non-sexuale, iar dacă clientul voia să discute despre altceva, să-l readucă la sex). Pe Funk studio, peste care am dat pe Facebook nu demult şi pe care-l am la îndemână, videochat-ul non-adult permite abordarea oricărui subiect, deci bănuiesc că permisiunile sau interdicţiile diferă de la site la site.
„Şi în rest ce se face?” am întrebat-o pe tipa mea după ce am trecut prin câteva site-uri să văd cum arată diverse modele, cum încearcă să atragă clienţi şi mai ales cum sunt clienţii.
„Aaa, show-uri. Mai un dans erotic, un striptease, pe urmă cu vibratoare, sau ce-o fi. Ce-ţi cere.”
„Un tip mi-a zis că tipele se prefac, pun vibratorul între picioare şi-l freacă acolo, cică nu s-ar vedea diferenţa, pare că intră.”
„Haha… Păi dacă-ţi cere tipul să vadă de-aproape e clară diferenţa. Nu, nu, e pe bune, că n-ai cum.”
Am mai intrat pe la chesiile cu fetişuri (se pare că fetişurile sunt toate acelaşi fetiş: al dominatrix-elor), unde am văzut o tipă care se bâţâia de nerăbdare şi părea absolut neimpunătoare. Frumuşică, dar neinteresantă. Pentru că imaginea mea mentală de femeie dominatoare vine de la Venus în blănuri şi alte tipuri de literatură în care femeile sunt mai mult impunătoare şi mai puţin sexy (şi conceptul e mai romantic), am trecut pe la chat-urile încă vreo altor câteva modele „fetiş”, cam pe aceeaşi direcţie slăbuţă.
Bun. Hai să vedem. Care sunt chestiile pro şi contra, pe bune. În primul rând, să stabilim scena: videochatul face parte din sex biz. Eu personal n-am nimic împotriva sex biz-ului, dacă e făcut pentru că vor oamenii să se implice, dacă porneşte din dorinţa omului de a se implica într-o meserie pe direcţia asta (deci excludem de-aici manipulări, forţări, trafic de persoane etc., ok? Vorbim de doritori şi voluntari care ştiu în ce se bagă). Dar sex biz-ul are câteva dezavantaje din start:
- întâlniri cu tot felul de specimene care consideră că se pot purta aiurea cu tine pentru că eşti în sex biz
- unii care te tratează de sus pentru că pot
- dacă se află, oprobiu public, comentarii aiurea din partea cunoscuţilor… sau necunoscuţilor care-şi permit să comenteze aiurea
- mult de muncă înainte de a-ţi putea restabili o imagine demnă, dacă se află că faci chestia asta
- faptul în sine de a-ţi vinde corpul, de a te folosi pe tine însăţi ca o unealtă pentru a satisface ideile erotice ale cuiva (chiar dacă acel cineva nu-ţi convine foarte tare)
- comentarii nasoale din partea clienţilor, faptul că trebuie să asculţi tot felul de porcării din partea celor care te plătesc
- faptul că sexul nu mai e distractiv şi că-l faci pe bani
- uneori poţi să te trezeşti cu probleme în zonele intime din cauza folosirii prea intense a jucăriilor
- ţi-e mai greu să te angajezi altundeva după
- etc.
Părţile bune de la videochat:
- probabil ajungi să câştigi mai mult decât dintr-un job normal (câştigi mai mult ca şi camgirl decât ca profesor, să zicem)
- nu ai probleme cu BTS-uri
- nu ai probleme cu nebuni care te urmăresc pe stradă (cel puţin teoretic)
- sunt şanse mari să nu ştie nimeni, dacă eşti atentă
Sunt femei care pot să intre în sex biz în diverse zone şi să se simtă absolut perfect acolo. Belle de jour părea ok în ipostaza ei (chiar dacă blogul şi cartea sunt slabe rău), ştiam o chatistă care nu părea prea tristă cu locul de muncă, am avut ocazia să cunosc o dansatoare la bară plină de entuziasm pentru meseria ei, etc. Şi dacă ele vor să se ocupe cu chestiile astea, super.
Dar din câte am auzit situaţia poate fi nasoală, poţi să te simţi ca ultimul om; dacă n-ai o siguranţă de sine enormă şansele sunt să te deprimi rapid din cauza comentariilor neplăcute, a clienţilor lipsiţi de cenzură şi plini de nepăsare, a faptului că trebuie să te prefaci a fi mai puţin decât ce eşti. Probabil că o să ai mereu un secret pe care-l ascunzi de alţii, presupunând că nu vrei să-ţi anunţi cunoscuţii. Şi mai sunt şi alte neplăceri.
Deocamdată ştiu că m-am cam săturat de anunţurile astea pe toate drumurile. Ar trebui să fie mai multe locuri în care se discută fenomenul, în schimb. Poate chiar de către persoane care s-au ocupat sau se ocupă cu meseria asta şi care nu încearcă doar să convingă alte tipe să devină şi ele camgirls, chatiste, sau cum vrei să le zici.