Copii, gravide, bătrâni

Când am nevoie de suport moral de obicei sun un prieten – și la fel am făcut și de data asta. Am sunat, am explicat că am destulă anxietate ca, distribuită, să facă un oraș întreg să-și roadă unghiie și în timp ce eram sfătuită să iau o pauză și să mă duc să mă culc, că am nervii întinși de la oboseală, s-a întâmplat o chestie care mi-a făcut problemele să dispară. Era un urlet ascuțit, interminabil, care mi-a sfâșiat timpanele și mi-a făcut să zăngăne ambele urechi, inclusiv cea în care nu aveam casca telefonului.

Pe fundalul sfaturilor și încurajărilor era un copil care urla, urla, urla. Acoperea orice discuție, dacă dădeam volumul mai încet ca să nu-mi bubuie capul, nu mai auzeam vorbitorul decât ca un zumzet intermitent pe fundalul unei sirene.

Mi-am cerut scuze și am închis, că soluția asta pentru anxietate e ca soluția cu trecutul unui camion peste picior pentru migrene.  Mersi, dar nu, mersi.

Și cum îmi zăngăneau mie creierii după faza asta, mă gândeam că sunt anumite categorii de persoane de la care toată lumea se așteaptă să înghițim multe: copiii, gravidele și bătrânii. Și înghițim, că asta e situația, ne-am obișnuit.

Copiii „sunt drăguți”, „sunt mici” și „nu știu”, deci trebuie să fim înțelegători. Urlă, țipă, deranjează lumea din jur, se bagă în lucrurile altora, sunt egoiști, insensibili și lipsiți de empatie. Bineînțeles, dacă spun toate astea, sunt o urâcioasă nenaturală, femeie care urăște copiii etc. Dar cu rare excepții, copiii pe care-i remarci în societate sunt exact ăștia, nu ăia simpatici, pentru că ăia simpatici nu te agresează. Și nu, n-ai voie să te plângi că odrasla altuia se comportă ca o bestie, pentru că se cheamă că te bagi în treburile familiale ale altora și că ar trebui să-ți vezi de treaba ta. Persoană oribilă ce ești!

Apoi, gravidele. Au anumite dificultăți, ok, înțelegem toți de ce le dăm locul în autobuz și de ce sar peste coadă cel puțin la unii doctori. Dar unele viitoare mame știu că sunt apărate de statutul lor curent și fac scandal fără nicio jenă. „Mi-ați dat amendă, dacă pierd sarcina de supărare?!” „Nu mi-ați adus încă limonada, dacă mi-e rău și încep să am contracții acum, în acest local?! Iar prietena mea vrea o cafea, da, aduceți-le la masa de acolo, ea e cea slăbuță. Ce nesimțire, că vă mișcați atât de încet!” Și n-ai ce face, taci, că viitorul umanității depinde extrem de direct de mame.

În cele din urmă, bătrânii. La fel ca la gravide, înțelegem situația: dificultăți, probleme. În plus, au un potențial de înțelepciune mai mare, din cauza unei doze bune de experiență de viață. Dar știm cu toții că nu toți bătrânii sunt respectabili și unii sunt agasanți în diverse feluri – chiar dacă doamne feri s-o spui cu voce tare, mai ales dacă n-ai ajuns la o „vârstă respectabilă” și tu. Uite, omul ăla a trăit, s-a ciocnit de tot felul, cine ești tu să nu-i acorzi un profund respect? Cine ești tu să spui că nu te interesează ce are de zis un bătrânel pe tren, cine ești tu să spui că te-ai săturat de înțelepciuni și vorbe pe care în prostia ta le numești „goale”, în loc să înțelegi că sunt povești de viață venite dintr-o experiență de zeci de ani? Tu, tu cel care spui că vârsta nu te face neapărat un om bun, tu, blasfemiatorule care nu înțelegi cât de mucos ești, tu, care ești pur și simplu o loază, tu! Ce ai de spus în apărarea ta, când zici că nu toți bătrânii ar trebui ascultați cu cel mai profund respect? „Cu tot respectul, să trăiți, Ion Iliescu are 84 de ani, iar Corneliu Vadim Tudor doar 64, dar va face mai mulți în timp.” Și cu asta, măcar, dezbaterile despre senectutea care implică respectabilitate și înțelepciune iau sfârșit. Însă, e drept, încep discuțiile politice.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *