Voi aveți acces la legile României?

(Adăugire mai târzie: Bogdan Popa îmi spune că pot găsi legile aici.

Site-ul e din preistorie, deci nu se pune problema să poți căuta după cuvinte cheie… sau să dai link-uri către pagini… sau să folosești butonul „back” – dar în principiu poți găsi informații utile. Nu toate legile în forma lor actuală, dar le poți recompune din forma originală și făcând modificările de rigoare, în ordine.)

Trăiesc într-o lume paralelă: mereu am avut senzația că legile României există undeva, de la A la Z, de la început la sfârșit, disponibile clar. Faptul că eu nu dau decât de câte una din când în când, pe site-uri neoficiale, nu m-a făcut să cred altfel. Am zis că undeva există un birocrat care se ocupă cu adaptarea și aducerea la zi a tuturor legilor – iar un alt birocrat are datoria de a face publice chestiile astea, într-un fel sau altul. Poate pe un site? Pe care eu nu-l știu, dar nu l-am căutat suficient, deci e vina mea.

…mamă, ce optimism și naivitate pe mine. Adevărul e că nu există așa ceva, lucru pe care l-am aflat de curând. Textul legilor poate fi transmis pe gratis, dar trebuie aflat pe bani, de parcă hățișurile haotice ale legilor n-ar fi și-așa dificil de pătruns.

Întâi, povestea:

În Sf. Gheorghe e o fabrică de polistiren care s-a trezit cu o scrisoare/reclamație/ceva de genul de la cineva din București, care spunea că polistirenul lor e trecut în categoria de incendiu greșită. Oamenii nu s-au panicat, că n-aveau de ce. Au căutat ei legea, n-au găsit-o, așa că au făcut următorul pas: s-au dus să întrebe la Pompieri. Pentru cine nu știe, Pompierii nu se ocupă doar cu stinsul incendiilor, ci și cu prevenirea lor, ceea ce include dat de avize și alte povești birocratice.

Cei de la Pompieri nu știau nici ei care era chestia cu legea, așa că au apelat la un șef, care a apelat la alt șef, nereușind să afle nimic. Până la urmă s-a găsit cineva care să le spună că lucrurile sunt în ordine, polistirenul n-avea nicio problemă, putea rămâne în categoria lui.

Acel cineva avea acces la mai multe legi decât toți cei de dinaintea lui. Frapant? Nu, ce-i frapant e că legea era de fapt anunțată undeva în cotloanele ascunse ale Monitorului Oficial, în careva din părțile „bis”, unde n-o găsea nimeni. Cum, nu știți ce-i aia „bis”? Păi, Monitorul Oficial nu e o broșurică, ci are șapte părți (sursa):

  • Monitorul Oficial Partea I – acte normative
  • Monitorul Oficial Partea a II-a – stenogramele ședințelor Parlamentului
  • Monitorul Oficial Partea a III-a – concursuri, pierderi acte, actele instanțelor
  • Monitorul Oficial Partea a IV-a – acte ale societăților comerciale
  • Monitorul Oficial Partea a V-a – C.C.M. încheiat la nivel naţional şi de ramură
  • Monitorul Oficial Partea a VI-a – achiziţiile publice, concesiuni
  • Monitorul Oficial Partea a VII-a – acte ale societăților cooperative

Pe lângă asta, „bis”: „Diverse instituţii din cadrul administraţiei publice centrale emit şi acte normative – ordine, circulare – cu aplicabilitate restrânsă şi număr mare de pagini. Aceste acte sunt anunţate în Monitorul Oficial Partea I, se publică separat în secţiunea Partea I bis ce poartă acelaşi număr de apariţie.” (sursa)

Deci problema e să știi unde să cauți, nu? Haha. Nu. Lucrurile nu se termină aici. Monitorul Oficial e disponibil gratuit… timp de zece zile de la publicare. După care poți da comandă ca să-l primești pe bani. Vă spun tarifele?

  • Tipărit: 0,79 lei/pagină/monitor integral, TVA inclus
  • Electronic: 0,69 lei/pagină
  • „Pentru comenzile în format electronic care pot fi furnizate numai pe CD – se adaugă 1,22 lei reprezentând contravaloarea unui CD (în cazul achiziţionării mai multor apariţii se va achita un singur CD)”
  • Pentru „bis” prețurile sunt identice

(sursa 1) (sursa 2)

Dacă vă gândiți cu groază că trebuie să strângeți cureaua pentru 100 de pagini, nu vă faceți griji: există varianta cu abonamente, care încep de la 550 lei/an, pentru Monitorul Oficial incomplet, și ajung la 1200 lei/an pentru Monitorul Oficial complet (varianta electronică). Pentru uzul unei singure persoane – dacă vrei Monitorul pentru mai mulți, se poate ajunge și la 39600 lei/an. (sursă)

Ceea ce înseamnă că, de la stat, poți afla modificările foarte recente ale legilor ușor, dar nu poți afla legile în sine decât cu greu.

În condițiile astea, majoritatea legilor de pe net sunt pe site-uri care din câte mă prind nu țin de stat. Dacă dai peste un site care n-are update-urile făcute, ajungi în situația unui cunoscut, care găsise o lege conform căreia avea voie să meargă cu bicicleta pe trotuar, iar altul îi adusese o lege ori mai veche, ori mai nouă, care spunea că nu avea voie să meargă cu bicicleta pe trotuar. Varianta finală era că… cine știe, poate s-o fi schimbat între timp.

Pentru că nebunia e în toi, dacă ar fi să ne bazăm pe stat, o firmă particulară a făcut un soft cu care ai acces la legi actualizate sau din urmă, pentru relativ puțini bani (comparativ cu Monitorul e clar că sunt relativ puțini). Dar n-ar trebui să ne facă statul serviciul ăsta? E foarte bine că o fac alții și nu trebuie să stea lumea să aștepte să se miște statul, dar nu ar fi, logic, necesar să știm legile ca să le putem respecta? Acum ne jucăm de-a orbii, presupunem că ne dăm seama dacă facem ceva ilegal. Sunt unii care strigă că ei „n-au nimic de ascuns” și nu se tem de supraveghere. De unde știu ăștia că n-au de ascuns? Presupunem că legile au o logică și că e cumva evident dacă încălcăm legea, dar…

La întâmplare: e stipulat prin lege, de exemplu, că dacă ieșiți cu câinele în spații publice trebuie să aveți carnetul de sănătate al animalului asupra voastră (sursa). Pam-pam. Știați, posesorii de câini? Aveți carnetul de fiecare dată când scoateți câinele în parc?

Nu mă declar expertă în problemă și-mi dau seama că e spinoasă treaba (legile sunt tot timpul date și modificate, deci e greu să le faci disponibile în permanență tuturor), dar mi se pare că s-ar putea rezolva ceva, mai ales că pare că și Constituția o cere:

Art. 31 – Dreptul la informaţie
(1) Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit.
(2) Autorităţile publice, potrivit competenţelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal.

Acum vreo 20 de ani ca să poată informa pe toată lumea ar fi trebuit să trimită ditamai volumele de legi în casele oamenilor – și încă în ritm alert… Dar acum? Cu internetul peste tot? Nu devine posibilă o variantă în care să fim informați de stat ce trebuie să facem?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *