Justin Somper – Vampirații: Demonii oceanului [recenzie]
Întâi și întâi, îmi cer scuze că a durat atât recenzia asta. Cartea e citită de ceva vreme (sau mai bine zis, ascultată, dar tot pe acolo), însă m-am luat cu o grămadă de treburi în regim mai mult sau mai puțin urgent și am tot amânat.
Nu cred că există în română cartea, deci cel mai bun lucru pe care vi-l pot oferi e o variantă ebook în engleză (sau paperback în engleză), lucru foarte, foarte trist pentru că aș fi fost curioasă să văd dacă și alții citesc un subtext foarte profund, foarte mișto, dar complet inexistent.
Pe scurt: Connor și Grace sunt gemeni, crescuți de tatăl lor, care are grijă de un far și care le cântă mereu un vechi cântec marinăresc despre vampirați, niște pirați vampiri. La un moment dat, din păcate, tatăl lor moare și cei doi fug pe mare cu barca lui, dar îi prinde o furtună și sunt aruncați în ape vijelioase, de unde sunt salvați de două corăbii: Connor de o corabie de pirați, Grace de o corabie de vampirați.
Connor învață să lupte ca un pirat în echipajul vesel al căpitanului pirat de modă veche, care are drept secund o tipă care a fost la școala de pirați și încearcă să convingă căpitanul că trebuie să respecte anumite reguli (pe care evident nu le respectă). Băiatul se face remarcat prin vitejie.
Grace e închisă într-o cameră și i se spune să rămână acolo – și descoperă încet-încet că e printre vampirați, că secundul e supărat pe căpitan și vrea să-i ia corabia. E protejată de căpitan și de vampirul care a salvat-o din ape, dar la un moment dat aproape ajunge să hrănească membrii echipajului.
Una peste alta, o carte dezamăgitoare prin felul în care narațiunea nu duce nicăieri, prin vampirii care e clar de la început că sunt băieți buni, dar cu o reputație proastă – și prin a mia oară când vampirii nu fac rău nimănui, iar cei mai luminați dintre ei nu e apropie deloc de sângele de om.
Partea interesantă e că mi-a plăcut enorm cărțulia până pe la jumătate, sau puțin mai mult, pentru că citeam și subtextul și mă prindeam de tot felul de chichițe și întorsături de situație… care de fapt nu existau. De exemplu, ni se spune des la început că fata e extrem de inteligentă, iar băiatul e extrem de puteric (niciuna dintre cele două nu se confirmă prea tare – în cazul ei, situația pare să fie chiar dimpotrivă), iar tatăl pare să cunoască personal vampirații. Aflăm că a mers în lume în urmă cu câțiva ani și s-a întors cu cei doi.
„Bun!” am zis eu. „A fost pe corabia vampiraților, iar copiii sunt ființe supranaturale.”
Când cei doi au fost salvați de corăbiile aferente, am presupus că era vorba de aceeași corabie, în care echipajele există prin rotație între noapte și zi, într-un fel de lumi paralele în care fiecare pirat are „umbra” sa vampirică. Partea cu pirații „vii” mi se părea la mișto, iar Connor credeam că va pica de fraier mai devreme sau mai târziu. Grace mi se părea drogată prin mâncare și așteptam să se trezească și să-și pună inteligența la contribuție.
Citeam alt roman, pe care o să-l notez pe undeva, că prea ar merge povestit.