Reporterii profesioniști cărora le faci tema pentru acasă

M-a contactat o tipă de la ProTV să mă invite să discutăm despre Coursera, pentru că am scris la un moment dat despre subiect aici pe blog. I-am răspuns că sunt de acord. În fond îmi place enorm ideea de educație online, pot vorbi despre ea și-n fața camerei.

Pentru cei care nu știu, Coursera e un site unde sunt cursuri ținute de profesori de la unele dintre cele mai mari facultăți din lume. Și sunt cursuri ținute foarte mișto și adaptate pentru învățatul online: clipuri relativ scurte cu cursurile ținute de profesori, bibliografii pe care le citești online, teste… La final primești o diplomă simbolică prin care se demonstrează că ai făcut respectivul curs. Coursera nu e singurul site de genul – mai sunt și altele, printre care și EdX unde sunt alte universități mari (gen Harvard).

Bun, reporterița a început cu întrebări de mi-a stat mintea în loc: cursurile sunt gratuite? Păi, da, i-am răspuns. Sunt. Am scris pe blogul meu că sunt, în primul paragraf al articolului pe care l-a găsit ea. Când intri la Coursera pe site absolut primul lucru pe care-l vezi, scris cu litere gigantice, e „Take the world’s best courses, online, for free.” Deci, cele mai bune cursuri din lume, online, pe gratis.

Apoi a început să-mi pună întrebări gen „De unde iau ei bani, atunci?” Păi, am răspuns, există și varianta în care tu dai niște bani și ei confirmă că tu ai făcut cursul, îți verifică identitatea. I-am explicat și de specializări, care sunt un fel de pachete de cursuri plătite, cu o diplomă colectivă.

„Și care e suma pe care o plătești pentru un curs?” Nu știu care e suma, că n-am făcut niciodată cursurile pe bani – a, văd acum după două clickuri că e cam 50 de dolari.

După încă două întrebări despre valoarea diplomei, m-am trezit că-i făceam tipei tema de casă, căutăm eu chestii pe net pentru ea. Chiar și un copil de clasa a opta face mai multe pentru o compunere decât face ea pentru un reportaj. Am comentat cu cineva faza, exprimându-mi opinia despre nivelul profesional al tipei care nici măcar n-a intrat pe site-ul Coursera înainte să decidă că vrea să facă o știre despre Coursera. Răspunsul lui cinic și corect? „Da, dar e mai simplu să-i dai tu mură-n gură”.

Corect, singura problemă fiind că pot oricând să-i dau informații greșite sau să fac un mișto crunt de ea, cum au pățit cei de la Click! – Glorie Mielului! Și pot să fac ce fac acum și să nu mai caut, pentru că și timpul meu e pe bani.

Alte întrebări: „Și universitățile ce câștigă? Ce contract au cu Coursera?” Da, pentru că înainte să se înființeze site-ul m-au chemat pe mine la negocierile cu universitățile. Eram fix acolo când au bătut palma.

„Diplomele sunt recunoscute în România?” Habar n-aveți cât de aproape era să primească răspunsul, „Da, dacă se uită cineva la ele zice: ia te uită, astea arată ca niște diplome!” Recunoscute ca ce? Unde? În ce sens? Apropo, mie nu mi-a păsat de aspectul ăsta. Nu, nu știu, nu mi-a păsat. Nu, n-am chef să aflu.

Și cireașa de pe tort: a citit ea pe ceva site că undeva Ministerul Educației ar fi spus ceva de Coursera și ea a văzut ceva cu 18 specializări noi la Coursera care erau recomandate – acolo despre ce era vorba? Nu înseamnă că diplomele au valoare aici?

Deci acesta este jurnalismul în România de azi: nu e destul să le faci temele jurnaliștilor, mai trebuie să știi și ce au citit azi dimineață. Nu știu dacă reporterița primește undă verde să facă știrea asta, dar încep să sper că nu.

Aș fi putut să aștept cu articolul până după știrea/non-știrea ei, dar dacă nu intră pe site-ul Coursera să vadă despre ce e vorba, bănuiesc că nu intră iar la mine să vadă dacă nu cumva vorbesc de ea. Iar dacă vede, perfect, uite un mesaj pentru ea: după cum ziceam și la telefon, ideea Coursera e să educe oamenii care altfel nu ar avea acces la cursuri universitare bune, nu să producă diplome. Dintre cele două, educația chiar are valoare. (spre deosebire, aș adăuga, de diploma ei de jurnalism)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *