Femeia, acest tragic animal

Am renunțat în mare parte să mai citesc bloguri de estrogen, site-uri cu sfaturi pentru femei și povești lacrimogene despre cum femeile din ziua de azi nu mai sunt femei. M-am amuzat, în mare parte mi-a trecut. (deși dacă ar fi să citesc din pur interes oripilat ceva, cred că m-aș orienta spre „“Perle” strict autentice care le trădează pe femeile schimbătoare, superficiale, proaste, fluctuante, egocentrice, meschine și snoabe” – cu un titlu ca ăsta, lectura se cere făcută într-un cerc de prieteni)

Dar nu mă feresc în mod deosebit de subiectele astea, mai ales dacă e ceva interesant. Zilele astea mi-au trecut prin fața ochilor o serie de alte articole de gen pe care le comentau alții. În prima fază, niște tipe au reclamat chestia asta misogină de pe Evenimentul Zilei la CNCD. Articolul e scris de ceva psihiatru care deplânge femeile cu carieră:

Și-a urmat cariera. A urmat țolul casual. A urmat mersul obstinat la sală, cosmetică și nutriționist, corp tonifiat, trăsături atent rindeluite și tencuite, atitudine corporatistă și progresiv ternă, sexualitate înrobită dezrobirii și pretenția că poate juca, în travesti, în aceași ligă cu bărbatul.

În afara faptului că o femeie machiată și dusă la cosmetică e în travesti (oare autorul se machiază și merge la cosmetică, la fel ca orice bărbat adevărat? O_o) și că e scris „literar” cu același talent cu care aș încerca eu să cânt operă, problema e că ratează o chestie destul de logică. Îi scapă un lucru elementar. Deci: un psihiatru vorbește despre clientele lui, care sunt în tragica situație a femeii de 40 de ani, o „bombă nucleară cu efect de praștie” care își dă seama târziu că are carieră, dar n-are copil – tragic rău. „Vai de capul ei deștept”, spune el.

Păi, normal că femeile de 40 de ani care vin la el au probleme. Orice persoană care vine la el are probleme. E psihiatru. Nu-i dă nimeni 100 lei ca să se ducă să se laude că o duce bine și toate-i merg strună și viața e roz, fericită, plină de mulțumire și împliniri.

Pe urmă, e articolul ăsta, în care autorul critică ceva carte recent tradusă care le sfătuiește pe femeile inteligente și cu o carieră înfloritoare cum să-și găsească bărbați. Pe scurt: cartea e o prostie, zice el. În principiu sunt de acord: cam orice carte care te învață cum să pui mâna pe bărbați e o prostie. Însă autorul spune legat de femeile inteligente (care se pare că sunt sperietorile bărbaților care filozofează în ziua de azi, probabil pe bună dreptate):

Dacă s-ar face mâine un sondaj de opinie şi s-ar întreba fiecare femeie din univers dacă se consideră inteligentă sau nu, răspunsul ar fi atât de previzibil că doar unu’ dus cu pluta n-ar ghici care e. […] Dacă o femeie reuşeşte să atragă bărbatul dorit, e inteligentă? Iar dacă nu reuşeşte, înseamnă că nu e? Dar dacă reuşeşte pentru o perioadă şi apoi ăla pleacă, fermecat de cariera şi inteligenţa altei tipe? Înseamnă că IQ-ul femeii a clacat între timp?

:)) Pe același principiu, Einstein trebuie că era ca-n legendele cu Krishna: avea 16.000 de iubite și toate erau îndrăgostite până peste cap. Și bineînțeles, știu bărbați care sunt cel puțin la fel de sclipitori ca Einstein, după umila lor părere. Doar că n-au avut noroc în viață etc.

În schimb, de acord cu articolul respectiv ca substanță: orice sfaturi despre cum să-ți atragi perechea se vând pentru că se cer, nu pentru că sunt bune. Am citit și eu că bărbaților nu le plac femeile deștepte, cu umor (că se simt amenințați), nemachiate (că-s urâte), implicate în chestii de băieți gen jocuri pe calculator sau ce-o fi (că nu mai sunt gagici „cum trebuie”), prinse de muncă (pentru că nu le mai acordă atenție). O să mă duc chiar acum să-l anunț pe individul imprudent care s-a încurcat cu o indezirabilă ca mine că articolele de gagici îi spun că se poate mult mai bine.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *