Unii profesori, unii elevi

Când eram în gimnaziu aveam o dirigă care era și profă de engleză, și profă de franceză. În clasa a cincea părinții cam optau pentru germană ca limba a doua, dar diriga a reușit să le povestească despre toate frumusețile lumii și despre cum a doua limbă era obligatorie doar dintr-a șasea și despre cum ar fi fain să facem barem un an de franceză, că după putem să ne mutăm pe germană.

Bineînțeles, în a șasea am continuat cu franceza, dacă tot începusem. Eu n-am putut s-o înghit prea tare pe individă pentru că nu doar că ne-a băgat pe gât franceza ei, dar n-avea nici talent de predat o limbă nouă. Sau veche, dar barem engleza o știam și o foloseam, n-avea ce să strice. În paranteză, știți cine avea talent cu duiumul? O profă de franceză pe care am avut-o într-a opta, care s-a luat cu mâinile de cap când a ajuns la noi și a văzut dezastrul. Ei, când a venit Aldescu, brusc a sărit nivelul de predare al francezei de la oribil la excelent și am învățat cu toții de mai pot și acum să pricep câte ceva prin Franța, mai ales dacă nu își trag ăia un accent prea parizian.

Dar să ne întoarcem la dirigă. Deseori folosea orele de franceză pe post de ore de dirigenție, adică de tras de urechi. Și îi cășunase individei pe un coleg, cu care noi toți ne înțelegeam bine. Nu știu ce avea cu băiatul ăla, era zvăpăiat, dar nu mai zvăpăiat ca alții. Uneori făcea șotii, alteori le făceau alții, dar indiferent ce ziceau martorii, el era țapul ispășitor al dirigii.

Trece o lună, trec două, trec nouă și la un moment dat se enervează băiatul și la un sfârșit de oră de engleză îi trage un „Notre poule dans votre cour.” – „Găina noastră în curtea voastră” înseamnă, dar sună mai altfel pentru urechile românilor.

Mais quel scandale! O săptămână întreagă doar de asta a vorbit diriga – și la dirigenție, și la engleză, și la franceză. Iar noi eram o clasă cu vreo patru ore de engleză pe săptămână, două de franceză și una de dirigenție, dacă țin bine minte, așa că în fiecare zi gagica îi dădea înainte cu oribilăciunea acestui băiat. Cum și-a permis?! Cum a îndrăznit! Ce scandal! Ce oribil! Ce incult! Ce-i face ea și ce-i drege și…

Și cum tot era ea ofensată în fiecare zi de dimineața până seara, cerea susținerea morală a elevilor: voi ce părere aveți?! Spuneți ce greșește el, spuneți ce nasol a făcut, spuneți și voi!

Iar în frumoasa zi de vineri, după o săptămână de pisare a creierilor colectivi pe tema găinii din curte, o colegă se oferă să-și spună părerea. O scoală diriga în picioare și fata îi zice:

„Doamna dirigintă, a greșit el, dar și dumneavoastră exagerați cam tare.” Bine, eu eram răcită săptămâna aia, deci nu garantez că e un citat exact, dar mi s-a povestit și repovestit situația.

Diriga a făcut implozie, dar după n-a mai zis niciodată nimic de subiect. E ceva să te mustre o elevă. E genul de lecție importantă pe care o rețin toți cei implicați și pe care mă bucur s-o dau mai departe.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *