8 martie și o lună interminabilă

Am ieșit azi pe Republicii, în căutarea unui loc unde să bag încă o rundă de editări la Flight from Hell, să-mi public odată romanul ca să pot trece la altceva (de exemplu, la continuarea lui; sau la diverse povestiri în diverse stadii de terminare). Mi-am găsit și eu ziua: buluc de lume pe străzi, buluc de lume în cafenele, până și la Koffeol unde doar prăjiturile sunt la preț, că restul e la suprapreț, e arhiplin. N-ai unde să arunci un ac, darămite să ocupi o masă.

Până la urmă am intrat într-o curte a unei case de pe Republicii și am ajuns într-un local care a văzut și zile mai bune, dacă e să mă iau după nivelul de jumulire al fotoliului pe care m-am așezat. Muzica e lounge, lumina e aproape stinsă și nu demult au trecut pe aici o gașcă de copii de gimnaziu. În rest, relativ liniște și pace și o fumăraie de nedescris care nu știu de unde a reușit să apară în condițiile în care bate vântul a gol pe aici.

Constat o chestie: indiferent ce am scris, ajung să urăsc și să bag la rafinat. Începutul de Flight from Hell e prea pretențios, am intrat cu în el de cred că o să-și pună mâinile în cap editoarea-șefă, că trebuie să recitească aproape tot. Poate dacă-i zâmbesc frumos o să fie bine. De obicei e. Doamne-ajută.

Altă chestie: am un nod în stomac. E o groază ușoară, dar semi-constantă, ca un cățel care vrea să-ți intre în curte că i se pare lui că e mișto acolo: dacă mai mult stric decât fac bine? Sindromul impostoarei, ca de obicei; mă întreb dacă într-adevăr știu ce fac, senzația că sunt, de fapt, incompetentă. Știu că nu sunt, sau dacă sunt oricum n-am cum să dau înapoi, că am de făcut o treabă, ceea ce înseamnă că singura rezolvare e să ignor senzația cu totul.

Mai am de terminat editatul la un alt roman, de data asta o traducere pentru altcineva. Merge lent – pe undeva mă bucur că altcineva-ul pare a fi ocupat, pentru că am mai mult timp să reverific traducerea, care va fi re-reverificată după ce trece pe la colaborator. Și chestia asta durează, e o muncă lungă, lentă, făcută cu scrâșnit din dinți și drag deopotrivă. (dacă scrâșnesc din dinți cînd corectez pentru mine, evident că scrâșnesc și când corectez pentru alții)

În plus, luna asta pare destul de ocupată și pe planul nr. 3, care e cu localizări și proiecte scurte de terminat pentru ziua respectivă. Partea bună e că acolo n-am destul de mult timp la dispoziție ca să-mi fac griji pentru trecut.

Pe undeva de-abia aștept finalul lui martie, ca să fiu gata cu cele două romane, care se tot lungesc de prea multă vreme. Îmi place să încep proiecte și îmi place să le termin. Nu prea-mi place ultima sută de metri.

În altă ordine de idei, au venit 4 oameni și s-au așezat la o masă de lângă o vreme. Au stat în liniște, verificându-și telefoanele, bându-și cafelele și uitându-se unii la alții. Orice urmă de vorbă din partea lor s-a dovedit a fi un ecou din camera vecină. Mă întreb dacă era întâlnirea lunară a muților introvertiți.

Și în ultima ordine de idei: după doi ani și mai bine de blog încă nu știu exact care este tema blogului. În afara faptului că e scris de mine. Mi s-a spus că e foarte important să ai o temă, dar cred că amân găsirea ei pentru la anul. Partea bună e că știu că postările de duminică după-amiază nu sunt citite decât de cei care-mi urmăresc intenționat blogul, așa că nu împrăștii cu detalii personale decât înspre cei care mă cunosc deja.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *