Nu mă caut, m-am găsit
Știu mulți oameni care se caută pe sine, dar încă n-am reușit să mă dumiresc exact ce se așteaptă să găsească. Talent? Dorințe? Aspirații? Dumnezeu? (Dumnezeu e în toate, deci trebuie să fie și în ei, deci îl pot găsi pe Dumnezeu în ei, QED)
Când am început facultatea am cunoscut o tipă a cărei ocupație principală era căutarea de sine. Se apropia de 30 de ani, era vânzătoare pe undeva și era fluturaș, mergea la cursuri de dans, mai gătea ceva, mai schimba un iubit cu altul, dar dacă o întrebai, se căuta. De curând am reîntâlnit-o: se caută pe sine și acum. De ani și ani de zile, se tot caută – imediat trece deceniul. Bănuiesc că nu s-a găsit, că ar fi zis. De fapt, n-am găsit pe nimeni care să se fi găsit. O, am auzit povești cu maeștri budiști și discipoli nu știu de care au tot găsit iluminări și toate cele. Dar în viața de zi cu zi? Nu prea.
S-a schimbat spiritul vremurilor. Mai demult încercai să devii cineva, să capeți puțină educație, să realizezi ceva – și, de bine de rău, parcă se ajungea undeva. Cine voia să facă ceva cu viața lui, se punea pe treabă, mergea din punctul A în punctul B și devenea. Mergea lent, dar ajungeau undeva, aveau rezultatul concret în mână.
Acum oamenii se caută. Există speranța că undeva în interior o să dea peste mari comori. Toate cărțile spun că adevăratele giuvaeruri sunt în interior, că valoarea pornește de acolo, că dacă te cauți destul, vei descoperi universul, înțelepciunea, inteligența, bunăvoința, compasiunea etc. Așa că nu se mai chinuie să facă mare lucru, că după ce pun mâna pe lozul câștigător al găsirii de sine, și-așa n-o să mai fie nevoie.
Și mă gândesc că poate totuși se găsesc unii din oamenii ăștia, că prea caută mulți, dar tac mâlc cu privire la calitățile de mai sus. Probabil că într-o dimineață se trezesc foarte voioși, se uită în oglindă și zic, „Oglindă, oglinjoară, înșiră-mi calitățile pe o sfoară!”
Iar oglinda răspunde, „Tu ești… de inteligență medie, nici prea-prea, nici foarte-foarte. Cu ceilalți oameni ești ușor loază, la muncă tragi chiulul și menirea ta în viață era să fii contabil, dar cu cunoștințele de acum poți să te faci sudor. Din păcate te-ai angajat ca vânzător, dar poți să te reprofilezi, cu vreo două cursuri… Adevărul e că nu prea ai material uman bun, ar trebui să tragi tare ca să ajungi un om așa cum îți dorești.”
Omului îi piere ușor zâmbetul de pe buze și se duce să se plimbe, după care se mai caută în continuare, dar cu grijă, ca să nu se mai găsească o dată.