Pudoarea și lipsa ei la filologi

Am dat peste o discuție foarte amuzantă azi. În contextul în care se discuta despre un cadru didactic universitar care se făcea de rahat postând pe Facebook tot felul de aberații medicale despre vindecatul prin gânduri, cineva s-a simțit dator să spună că știa un profesor universitar care scria poezii porno și le posta pe net. De parcă cele două ar fi cumva echivalente: prostii fără bază științifică ce pot face rău și literatura de prost gust.

Am râs, dar alții s-au apucat să discute despre cum nu poți fi și profesor credibil cu un cod moral, și scriitor de pornografie în același timp.

În anul I de facultate (la limbi străine) am avut primul șoc. În liceu eram considerați copii, dar în facultate, eram considerați majori și vaccinați, oameni maturi cu care se putea discuta cam orice.

Primul an de literatură a fost de fapt de literatură britanică medievală: Shakespeare, Chaucer, Beowulf, piese de teatru cu temă morală, Faust de Marlowe. Ceea ce sună foarte demn, bănuiesc, pentru cei care nu știu că societatea medievală avea obscenitățile ei uzuale, că Shakespeare își umplea piesele de glume porcoase și că Chaucer avea povestiri deșucheate (inclusiv cu pupat în fund la propriu).

Practic am trecut de la Ion și Florica unde știam cam ce au făcut, dar nu discutam la oră că nu era cazul, la tot felul de comentarii deschise despre cam orice temă. După ce am înțeles că mișcarea e mult mai relaxată la filologie decât a fost vreodată în liceu și că niciun adult n-o să ne tragă una peste urechi că le-am spus lucrurilor pe nume, eu personal am avut puține alte șocuri. În fond, știind deja că profesorii nu sunt pudici, chiar dacă e vorba de doamne respectabile, cu un aer timid și cu părul strâns într-un coc sever, nu prea mă surprindea mare lucru.

La japoneză, o colegă a avut un șoc mai mare ca mine, când i-a picat să facă o prezentare despre nu mai știu ce, dar a trebuit să se uite la filmul The Pillow Book (1996), în care Ewan McGregor (Obi-Wan Kenobi) se perinda gol-pușcă și avea scene erotice care mai de care.

În principiu discutam cu totul alte teme (chiar și filmul respectiv a fost urmărit, până la urmă, pentru părțile lui istorice, ilustrații cu kimonouri și alte asemenea), dar ideea e că dacă apărea tema sexualității nu ne ascundeam, oripilați. Discutam despre, să spunem, felul în care arăta teatrul (clădirea) pe vremea lui Shakespeare, care erau cele mai bune locuri pe care să stai, care erau temele principale din teatru de la vremea respectivă, faptul că actorii trebuiau să știe să folosească săbiile pentru că publicul era avizat în privința asta. Vorbeam despre faptul că Shakespeare și-a preluat în mare parte ideile din altă parte, despre faptul că se credea că sarcina face venele mai proeminente în pleoape și deci mama lui Caliban avea „ochii albaștri”, deci era gravidă (cu Caliban). Dar, dacă venea vorba de faptul că „mănăstire” era un eufemism pentru „bordel”, deci Hamlet o trimitea pe Ophelia altundeva decât credem, se comunica și partea asta.

La un moment dat am ajuns destul de blazată din punctul ăsta de vedere. Nu m-am mai scandalizat decât în cazuri destul de rare, pentru că mi-am dat seama că n-am de ce. Am citit Iubita locotenentului francez pentru cursuri, am citit Lolita de Nabokov tot pentru cursuri (unde profesoara ne-a zis că în fiecare an sunt studenți zăpăciți care vor să scrie un eseu despre pedofilie pe baza Lolitei, dar niciodată n-au ce să spună în el) și am discutat o mie de probleme și idei.

Ultimul mare șoc l-am avut la masterat, când trebuia să scriu un eseu pe baza cărții Bodyscape a lui Mirzoeff și a venit acolo vorba de ceva fotograf care a scandalizat lumea, unul Mapplethorpe. Am dat pe Google și am găsit autoportretul artistului cu un bici în fund și poze cu fisting anal. A fost, oficial, ultima oară când mi-a picat falca în timp ce studiam materiale pentru curs.[1]

Arta evoluează, studiile de toate felurile evoluează – și pe baza lor, gama de subiecte pe care putem discuta evoluează și ea. Azi engleză veche, mâine teoriile lui Linda Hutcheon despre post-modernism, poimâine tendința lui Thomas Hardy de a-și pedepsi personajele – și răspoimâine, poate, despre faptul că în perioada medievală uneori penisurile erau reprezentate în copaci (de unde le culegeau vrăjitoarele).

Așa că, sincer, dacă un profesor universitar are chef să-și pună pe net poeziile porno, cred că problema lui cea mai mare e că, dacă sunt proaste, vor râde studenții de el. În rest, ar fi ipocrit să zicem că e imoral. Ai voie să citești, ai voie să discuți, dar n-ai voie să creezi la rândul tău pentru că „poziția” nu-ți permite? Meh. Luați un capitol dintr-o poveste scrisă de o medievalistă (care poveste conține scene porno, latină și engleză medievală).

Vrăjitoare medievale culegând penisuri din copaci
Vrăjitoare medievale culegând penisuri din copaci (manuscris real, Roman de la Rose, sec. XIV)

 


Notă de subsol 1: 

La curs, profa: Am văzut niște poze de-ale lui Mapplethorpe, nu mi s-au părut foarte explicite.

Un număr destul de mare de studenți: BA DA!!!!!!!!!

Profa: …Înseamnă că nu m-am uitat eu unde trebuie.

*dat din cap frenetic din partea studenților*

(apropo, profa era destul de în vârstă, deci să nu vă faceți iluzii că doar tinereii sunt relaxați)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *