Memento Răduleasca

Opinia publică e ca un fel de turmă de rumegătoare mari care, odată stârnită, calcă totul în picioare și sare puțin în sus și în jos pe cadavrele relevante. Nu știi exact ce o stârnește, nu știi în ce direcție o ia, poți vedea unele caracteristici constante ale țintelor, dar nu o poți prevedea în cele mai mici detalii. Uneori se agită, alteori e aproape anemică.

Mi se pare fascinant ce se întâmplă cu Mihaela Rădulescu. Să fie prima persoană care i-a zis ceva nașpa unei copile participante la un concurs? Mă îndoiesc. Dar s-a inflamat lumea. După care a tras-o și pe aia cu „homosexualii să nu mă ofenseze vizual” și a aruncat gaz pe foc, s-a înfășurat în hârtie și s-a avântat în flăcări.

Nu e deloc prima persoană care zice că nu vrea să vadă pe stradă doi bărbați sărutându-se. Nu e nici prima persoană care zice că nu vrea să-i explice copilului de ce se sărută doi bărbați (bine, copiii de obicei nu-și fac griji de genul ăsta, că nu le pasă). Sunt discursuri vechi, folosite și răsfolosite și de obicei subiectul polarizează, dar nu duce la reacții adverse imediate. Singura diferență e că ipocrizia discursului e foarte vizibilă la Mihaela Rădulescu, care nu e persoana favorită a multora – altfel, ipocriți sunt mulți, oameni care fac comentarii nasoale sunt mulți. Îi vedem în media, îi tolerăm pe lângă noi în viața de zi cu zi. (cine n-are cunoștințe cu care-i e jenă să iasă în societate?)

Și brusc, cu niște prostii pe care nu le-a făcut ea prima și nu le face nici ultima, Răduleasca a ajuns fără un contract (din câte știm noi – poate a rămas și fără altele) și cu tone de articole scrise despre ea peste tot, în care numai bine nu pică.

Mă gândesc că ar fi buni niște voluntari, un fel de soldăței aproape permanent în rezervă. Când sunt pe lângă cineva căruia îi merge bine și care începe să vorbească vrute și nevrute, să critice dur la alții lucruri pe care el/ea le face cu nonșalanță, soldățeii ăștia voluntari iau o coroană de undeva (merge și o coroniță de flori) și se plimbă pe lângă ei ca la triumfurile generalilor romani, zicând neîncetat: „Memento Răduleasca, memento Răduleasca”. Cu alte cuvinte, „N-o uita pe Răduleasca. Indiferent cât de tare ți se acceptă prostiile acum, nu știi când se satură lumea, se rupe digul de acceptare și te trezești în rahat.”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *