Dacă ești liber-profesionist muncești când vrei

Ieri am rămas singură prin casă și, ca adultul responsabil care sunt, am zis că profit de ocazie și fac ce vreau (faptul că oricum fac ce vreau în fiecare zi este o cu totul altă problemă) și mă distrez solo, ca o introvertită ce mă aflu. Jocuri? Cărți? Filme? Nu filme, că n-am răbdare. Dar jocuri? Cărți?

M-am gândit puțin și am ales varianta „proiecte”. Am o carte tradusă pe care tot zic că o termin de corectat, cu un maraton mic sigur o dau gata!

Numai că nu știu cum s-a întâmplat, dar de unde pe la ora 2 (prânz) ziceam că am zi liberă și pot să mă ocup lejer de cartea respectivă, pe la 2 și un sfert au apărut două proiecte mici, care de fapt erau mari în context, fiind „până la finalul zilei sau cel târziu mâine dimineață”. Adică vreo câteva ore, așa. Cu alte cuvinte, am făcut fix ce-mi doream, am ieșit să-mi iau niște croissante și niște somon, am mâncat o cină bună între cele două proiecte și am lucrat după-amiază de primăvară până-n seară – doar că nu la ce intenționasem.

Adevărul e că rareori pot să fac asta când nu sunt singură, că el are ceva mai multă minte ca mine și-mi atrage atenția să las treaba deoparte și să mă culc înainte să fie mâine. Deci, cum îmi dorisem, am profitat de ocazie să fac lucruri pe care nu le fac când e el acasă.

Pe la 11 noaptea, eu și două amice liber-profesioniste (una full-time, cealaltă part-time, că are și serviciu stabil) încă lucram. Eu mi-am turnat niște Bailey’s, că parcă aveam chef să-mi fac viața mai interesantă, singura parte proastă fiind că a trebuit să aștept să-mi treacă ușoara amețeală ca să fiu sigură că n-am băgat greșeli în text crezând că le scot.

Pe la 12, una dintre cele două a depus armele. Eu pe la un 1 și ceva re-reverificam un fișier să văd dacă mi-a scăpat vreo greșeală de tipar pe undeva, după care am zis că mai stau să mai frec menta. Pe la 2 am remarcat că era încă trează a doua tipă, care traducea de zor un număr inuman de pagini pentru termenul-limită de a doua zi pe care-l avea la nu știu ce editură cu care eu n-am avut treabă.

De obicei am un program normal, până pe la o oră din zi în care e soare afară (vara) și pot să-mi planific ore libere când am nevoie de ele, dar când zice câte cineva „Hei, ce fain e să lucrezi de acasă! Poți să-ți iei liber când vrei tu!” răspunsul e inevitabil: „Da, e fain, pot lucra fix când vreau!”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *