Roxana-Mălina Chirilă

Munca și mântuiala

La un moment dat, la Poarta Raiului va avea loc următorul dialog:

– Vreau și eu în Rai, hai mă, că nu-s om rău…

– La mine în registru scrie că ți-ai făcut treaba de mântuială.

– Da, Sfântu’ Petru, tocmai ca să mă mântuiesc, de-aia am făcut-o așa…

– Auzi, mă, ia șezi tu blând acolo pe un scaun și așteaptă puțin înainte să intri, vreo trei sute de ani.

– Așa mult?! Nu se poate, așa greu merge treaba aici?!

– Păi ți-aș putea da drumul în vreo zece minute, da’ lasă că merge și așa. Până la urmă ajungi tu și în Rai, care-i baiul?

Probabil că primii candidați la postul de șezător blând în fața Raiului vor fi cei care au creat coperta asta. După care vor veni cei care au tradus în limbi străine pe care nu le știau prea bine – știu un caz cu japoneză care era atât de varză că mi-a sărit și mie-n ochi; am tot auzit de cazuri cu engleza. După ăștia, vin cei care traduc cu stângul în limba lor maternă, din care sunt destui (vizibili în diverse cărți aflate în librării Chiar Acum!!!). Corectorii care iau o chestie bine tradusă și o modifică după cine știe ce criterii, de se face vraiște.

Dar de ce mă limitez doar la cărți? Îi adaug și pe cei din PR. Unii dintre ei mi-au rămas întipăriți în memorie, ca un „Press Officer” de la Comisia Europeană, care mi-a trimis următorul mail, fără „Bună ziua” și „uite ce am vrea de la dumneavoastră”:

de la un press officer

Răspunsul pe care l-a primit a fost un singur cuvânt: „Și?”

Să continuăm. Șefi care au înființat un business, dar nu știu cu ce se mănâncă (de ex., proprietari de localuri care au înghesuit mesele ca să „încapă cât mai mulți oameni”, fără să se gândească că nimeni n-are chef să se înghesuie). Șefi care cred că intimidarea e cel mai bun mod de a „ține lumea în frâu”, dar n-au o direcție în care vor să meargă. Șefuleți care azi trag tare într-o direcție și mâine decid că trebuie s-o ia în alta. Oameni ajunși în poziții de conducere care au citit cărți despre condus și aplică totul ca la carte, fără să se gândească că cei care au scris cărțile nu conduc nimic.

Persoane care lasă totul pe ultima clipă sau care se bazează pe improvizații, convinse că „totul se va rezolva”. Indivizi care refuză să facă orice care nu e în fișa postului (de exemplu, să trimită mail-uri cu înștiințări, ca să știe lumea ce fac); sau care se înhamă la mai mult decât pot duce, că poate le iese. Oameni care dau din umeri neinteresați când li se zice că au făcut o treabă proastă – no, asta e.

Îmi place să cred că există un dram de răutate în Rai, unul mic, bine ținut în frâu, inspirat de Vechiul Testament și de alte tradiții care vorbesc de oameni care au pățit-o rău pentru că n-au respectat pe cine trebuie, sau nu au făcut gesturile ritualice care trebuiau – dar care să fie așa, mai pe gusturi moderne: să nu te trimită în iad, să nu-ți omore familia, să nu te decapiteze, să nu-ți pună un semn în frunte, să nu te supună la corvezi. Doar să facă niște glume de-astea, mai răutăcioase.


Distribuie: | Mastodon | Facebook |

Comentarii: e-mail | facebook |