O plăcere inaccesibilă generației digitale
În general, susțin că generația digitală se descurcă bine și social, are parte și de distracție, și de prieteni. Ba, după cum zice și Idaho, pot rămâne mai aproape de cei dragi, că au cum.
Însă azi mi-am dat seama că anumite plăceri ne sunt interzise pentru totdeauna. Nu le vom putea înțelege, nu le vom putea savura. Conectați cum suntem la internet și la televizoare, nu mai putem aprecia micile detalii care însemnau totul pentru generațiile mai vechi.
Cum mi-am dat seama?… După o jumătate de zi în care am bătut drumuri și am urcat dealuri, o jumătate de zi în care mi-am dat seama ce frumos e să urci pe Tâmpa (azi n-am fost pe Tâmpa, azi am fost pe coclaurile lui pește), am ajuns acasă, m-am uitat pe geam și am văzut-o pe vecina de vizavi. Solidă, în vârstă, stând la geamul balconului închis.
Mi-am dat seama că rar am văzut geamul respectiv închis, sau fără cineva care să stea pe el. Fie e vecina acolo dimineața când mă trezesc, seara când se lasă întunericul, la prânz și după-amiaza, fie e soțul ei când ea e indisponibilă. Fac cu schimbul, se asigură că strada e bine observată. Privesc ca doi ulii de pe balcon, studiază zona interminabil. Doar noaptea lipsesc.
Uite, asta e o plăcere refuzată generației mele, generației digitale, generației cu internet: cred că niciodată n-o să înțelegem de ce ar sta cineva zi de zi cu orele să studieze strada. Ce vede? Care e șpilul? De ce?…
Internetul ne-a distrus și n-o să mai aflăm răspunsul niciodată…