Roxana-Mălina Chirilă

Responsabilitatea liderului de opinie

Tags:

Zilele astea e un scandal întreg legat de Andrei Pleșu. Rezumatul e cam așa: Pleșu a intrat într-o librărie Humanitas, unde are reducere permanentă la orice carte cumpărată, că așa are el. Vânzătoarea a stat să se întrebe dacă o fi chiar el sau nu, i-a fost jenă să întrebe, i-a vândut cărțile și omul n-a zis nimic de reducere, după care a plecat.

Varianta non-Pleșu de desfășurare ulterioară a evenimentelor: Pleșu l-a sunat pe Liiceanu și s-a plâns că nu i s-a făcut reducere și repede lanțul slăbiciunilor s-a închis și vânzătoarea, care deja avea salariu mizer, a fost penalizată financiar și și-a dat demisia. (varianta asta a fost scrisă ințial de Petronela Rotar pe blogul ei – articolul a fost retras)

Varianta Pleșu: el nu l-a sunat pe Liiceanu și vânzătoarea și-a dat demisia așa, pur și simplu. (chestie de care șeful ei se bucură, că dacă ești librar n-ai voie să rămâi mască că intră o celebritate în incinta ta și să te întrebi dacă recunoști omul sau ți se pare doar).

Nu vreau să discut despre cine are dreptate în toată povestea asta.

Însă, dincolo de episodul respectiv, s-au format tabere pro și contra lui Pleșu. Zice Dorin Lazăr așa, și sunt de acord cu el:

Ce e important e că fanii lui AP se comportă neașteptat de grobian pentru niște oameni care apreciază rafinamentul intelectual al domnului Pleșu. Aruncă un dubiu neașteptat asupra integrității monumentului național cu barbă.

Acuma, puteți spune „Da, dar ce, e responsabilitatea lui Pleșu ce fac apărătorii lui? Că doar nu-i cunoaște personal pe toți.”

Răspunsul e: da, Pleșu e responsabil măcar în parte de ce fac alții în apărarea lui, că ei pentru el o fac – cel puțin în capul lor.

„Dar ce să le facă?”

Păi uite, am mai văzut cazuri de genul, în care cineva cu o anumită influență pe net s-a plâns într-o situație și fanii au sărit la bătaie. Știți cum se mai reduce din violența fanilor? Îi rogi să nu se ia de persoana respectivă. Li te adresezi direct, spui vreo două-trei cuvinte: „Le mulțumesc tuturor celor care mi-au luat apărarea, însă îi voi ruga să nu le adreseze cuvinte supărate celor care mi-au greșit; cu toții suntem oameni și nu s-a întâmplat mare lucru, până la urmă.”

Pam-pam, se mai calmează oamenii pentru că genul ăsta de discurs e opusul instigării. Dacă victima cere să nu fie apărată oamenii nu se mai simt la fel de justificați moral să lupte în numele nedreptății ei. Dacă ai chef, poți să le explici că persoana care ți-a greșit e una singură și că fanii tăi sunt mulți și că nu vrei să o zdrobești, nu vrei nici măcar să o înveți minte, vrei doar să clarifici o situație. Sau, dacă ai senzația că sunt proști și nu pricep, le spui că ești bărbat și te aperi ca un bărbat: singur, în confruntare unu la unu.

Da’ ce știu eu, eu nu sunt reper de mare cultură în țara asta, poate că la noi intelectualii sunt cu mult deasupra unor chestiuni mărunte cum ar fi agresivitatea apărătorilor lor.


LE: N-are rost să scriu un articol nou pe tema asta. Din punctul meu de vedere povestea cu Pleșu care a făcut scandal că trebuie respectat și care i-a făcut mult rău altcuiva printr-o „leapșă” de pedepsiri e cât se poate de reală. Doar că victima nu e librăreasa: e bloggerița, Petronela Rotar.

După plângerile lui Pleșu, în care o făcea pizdă lirică, pentru că așa văzuse el că a scris ea pe blog, o asocia tuturor trollilor de pe net care îl atacă pe el și îi punea cuvinte în gură („Elitiştii” sunt bine organizaţi! Plini de averi, sinecuri şi privilegii. Să ne mai slăbească aceşti Liicheanu, Preşu şi Putzapievici. Nişte limbrici” – m-am uitat la ce scria ea, nu spune nimic de genul), ea s-a trezit cu atacurile tuturor nebunilor care de-abia așteptau s-o certe puțin că s-a luat de marele om.

Pleșu nu iartă. Ea se chinuie să ierte. Da, vorbește cu mult lirism, cu multe chestii de-astea cu întorsul celuilalt obraz, spune de smerenie și blândețe, etc., chestii în care eu în mod obișnuit nu prea cred că sunt prea New Age pentru gustul meu. Dar mă gândesc că poate așa o fi ea, o cred când spune că i-a sărit internetul în cap – și cred inclusiv că Pleșu ar fi putut să mai stăvilească o parte din războiul urii, dacă ar fi încercat.

Ceea ce nu înseamnă că zic că ar trebui să-i sară cineva în cap lui Pleșu acum. Probabil că nu s-a prins că el nu e singura victimă în toată treaba și probabil că nu le are suficient cu internetul ca să știe că n-are el exclusivitate pe nebuni. Sper doar să citească acel blog de nervi, cu acea postare despre violuri, că probabil că ar înțelege că situația e mai complexă decât pare la prima vedere.


Distribuie: | Mastodon | Facebook |

Comentarii: e-mail | facebook |