Japoneză și coreeană

Ne uitam la unul dintre meciurile de la Mondialele League of Legends, în care SKT îi bătea măr pe AHQ. La final i se ia interviu lui Faker, jucătorul de pe culoarul din mijloc de la SKT, să-l întrebe dacă o să-i bată la fel de rău și pe cei de la Origen, din Europa. Interpreta îi traduce întrebarea, el începe și vorbește și vorbește.

„Știi cum recunosc eu coreeana?” întreb eu, cât Faker se ocupă cu povestitul în limbi străine.

„Hm?”

„Sună fix ca japoneza, dar nu înțeleg nimic din ea.”

Se termină interviul, închidem stream-ul, televizorul se întoarce la unul dintre canalele obișnuite – Digifilm, poate. Unde un american stă de vorbă cu o japoneză.

„O fi o dramă coreeană,” sugerează el.

„Nu, e cu japonezi. Știi de unde știu?”

„Hm?”

„Vorbesc fix ca niște coreeni, dar înțeleg jumate din ce zic.”

Așa că am stat să ne uităm la filmul respectiv, o aiureală completă cu samurai și ninja, pe care eu am decretat-o producție americană.

„Știi de unde îmi dau seama?”

„?”

„Că e foarte nerealist ce vedem noi pe ecran, japonezii n-ar pune botul la așa ceva.”

„Daaa, că japonezii sunt cunoscuți pentru poveștile lor extraordinar de realiste.”

„Nu povești realiste, dar n-ar crede nimeni la ei că toți șefii de clan, secunzii și samuraii vorbesc fluent engleza. Toate ca toate, dar…”

I-am mai povestit și de faptul că japonezii poate că l-ar fi învățat pe om să-i spună la sake „sake”, nu „seki”, am făcut mișto de un documentar american mai vechi în care „shogun” suna ca „show gun”… Și tot așa, eram în vervă.

Ei bine, în dimineața asta mă trezesc, vin lipa-lipa în sufragerie și îl văd pe el stând să se uite pe HBO Go la un film cu o japoneză care își scrie operele de artă pe trupurile dezbrăcate ale unor diverși.

„O, nu,” zic eu.

„Știi ce film e?”

„O, nu, o, nu!”

„Știi ce e?”

„Știu de el. E făcut după Însemnări de căpătâi de Sei Shonagon, e prost și a traumatizat un grup de câteva studente la japoneză când eram în anul întâi. Eu l-am evitat până acum, dar îl recunosc instantaneu după stil, după descrieri, după faptul că se vede de la distanță că e prost făcut, după…”

„Vrei să-l pun eu pe televizor, să-l vezi mai bine?”

Brusc, m-am întrebat dacă n-am făcut uuuun pic prea multe bancuri de tocilară aseară.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *