Un nume ușor de uitat

Se face că mi-a venit un colet sâmbătă, mai devreme decât mă așteptam. Și se face că nu eram acasă, pentru că eram la film, iar curierul a sunat din fața ușii, apoi mi-a trimis mesaj că nu m-a găsit (cele două încercări nereușite de a da de mine au fost la un minut distanță). L-am sunat înapoi, a explicat că va încerca să-l ia, dar e plin tot sediul de colete și nu crede că va reuși să ajungă la el.

Azi am fost sunată să-l ridic de la sediu, așa că m-am dus după el, bombănind. Am stat la o coadă destul de lungă, dar până la urmă mi-a venit și mie rândul.

„Aș dori să ridic un colet,” am zis și mi-am întins buletinul către gagică, care l-a și luat imediat. Cărțile de identitate au un mare avantaj când ai un nume ciudat: nu mai trebuie să-l silabisești și să spui că nu ești nici Mădălina, nici Mătina, nici Mărina.

„Pe ce nume?”

„Roxana-Mălina Chirilă,” am răspuns.

„E același nume cu cel de pe cartea de identitate?” m-a întrebat. Tot ținând buletinul meu în mână, evident.

„Da…” am zis, ușor contrariată. Sunt destul de sigură că tot Roxana-Mălina Chirilă mă cheamă și oficial, și neoficial.

„Și pe ce nume ați zis că e?” m-a întrebat, tot cu buletinul meu în mână, aplecându-se să caute în baza de date.

Cred că doar coada din spatele meu m-a convins să nu răspund „Minola Chiriță” și s-o las să caute.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *