Poșta română ne expediază rapid

M-am dus și eu la poștă, ca tot omul – n-am mai fost de ceva vreme, așa că iar am uitat care-i mersul lucrurilor. M-am uitat în jur și am văzut doar două ghișee, că era doar o filială mică a Poștei Române. Unul avea puse pe perete niște plicuri, cu prețurile atașate. Celălalt avea o foaie pusă în față, pe care scria cum îți plătești factura la gaz, iar în spate scria ceva de colete și de poștă prioritară internă.

Pentru că voiam să trimit un plic în străinătate, nicidecum să le trimit un colet prioritar celor de la gaz, m-am pus frumos la coadă la ghișeul cu plicurile și am așteptat.

Când în sfârșit a venit rândul meu, am spus:

„Bună ziua, puteți să-mi dați și mie un plic, uite, cam atât de mare?”

Tipa s-a uitat la mine ciudat.

„La colega,” a zis ea, arătând către celălalt ghișeu, unde scria mare „Colete” și se explica ce-i cu factura la gaz.

M-am uitat din nou la plicurile din spatele femeii – de dimensiuni și prețuri diferite, care mai de care mai utile, unele fix ce mi-ar fi prins bine și mie.

„Aici n-aveți plicuri?” am întrebat.

„Nu,” mi-a repetat, de parcă aș fi fost un pic retardată.

„Ok.”

M-am mutat la cealaltă coadă, cea cu coletele și gazul, și am așteptat să-mi vină rândul. Când mai era o singură persoană în fața mea, un tip, l-am auzit zicând:

„Bună ziua, aș dori să plătesc factura la gaz.”

„La colega,” a zis ea, arătând spre ghișeul în spatele căruia erau plicuri.

„Aici nu?” a întrebat el, mirat, uitându-se din nou la foaia pe care se explica ce și cum e cu factura aia la gaz – care, după cum spuneam, era lipită fix pe partea din față a ghișeului.

„Nu,” a repetat femeia, de parcă ar fi fost un pic țăcănit. „La colega,” l-a expediat ea din nou către cealaltă coadă.

Și așa am aflat că expedierile nu sunt doar obiectul muncii, ci și pasiunea incontrolabilă a Poștei Române.

Poșta Română n-are motto, din câte știu. Dacă ar avea, ar fi „Vă expediem”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *